duminică, 24 ianuarie 2010

Cum vor juca, in continuare, cele 8 echipe?

Tocmai s-a incheiat etapa a 6-a a Heineken Cup. Ultimul meci, dintre londonezii de la Harlequins si galezii de la Cardiff Blues a fost de o frumusete sportiva rara. Dincolo de angajamentul fara miza, niciuna din echipe nu mai putea teoretic aspira la accesul in sferturi, s-a jucat deschis, pe contre, treisferturile au colaborat eficient cu inaintarile si s-au marcat nu mai putin de 9 (noua) eseuri. Galezii au inscris de sase ori, englezii doar de trei, desi au mai avut doua momente in care puteau marca. Greu de remarcat vreun jucator, ambele echipe ar fi trebuit mentionate pentru contributia la excelentul spectacol. Mike Blair, fundasul de la Cardiff, a inscris un eseu, a transformat toate cele 6 incercari ale echipei sale si o penalitate, ajungand la un total de 20 de puncte pentru echipa sa. Dupa aceasta isprava, Cardiff a acumulat 18 puncte, tot atatea cat Stade Francais in grupa 4- care si-a castigat grupa- si este pe locul 2. Dar, in modal fatal, alte doua echipe de locul 2, Northampton si Ospreys au cu doua si, respectiv unu, mai multe puncte asa ca vor accede in sferturile de finala ale competitiei. Dupa cum au jucat azi galezii, ar fi meritat locul celor de la Stade Francais. Uneori si sportul este nedrept. Dar in rugby asa ceva nu se comenteaza. Regulamentul este suveran ca si arbitrul. O nota in plus pentru arbitrajul extrem de relaxat al meciului de la Londra, minimalist chiar, al irlandezului George Clancy.

O alta surpriza placuta a fost si victoria "bascilor" de la Biarritz care au marcat atat cat sa poata lua si bonusul ofensiv. Cel de-al patrulea eseu a fost inscris in minutul 79. Chiar si cu 4 puncte (fara acest ultim eseu) francezii intrau intre primele patru echipa. Dar ambitia de a demonstra putere si tehnicitate este una din fetele frumoase ale rugbyului francez. Asa s-a ajuns la unul din scorurile mari ale etapei a 6-a, Biarritz Olympique 41- Glasgow Warriors 20.

In fine clasamentul celor opt calificate arata astfel: 1. Munster-24, 2. Biarritz-23, Toulouse-23, Leinster-22, Clermont Auvergne-21, Ospreys- 20, Stade Francais-18, Northampton-18.

Sferturile de finala se vor desfasura intre 9 si 11 aprilie dupa urmatorul program:
Munster (1) - Northampton Saints (8),Biarritz Olympique (2) - Ospreys (7), Toulouse (3) - Stade Français Paris (6), Leinster (4) - ASM Clermont Auvergne (5)

S-au calificat, de pozitiile locurilor 2, pentru sferturile Amlin Challenge Cup :
Cardiff Blues, Gloucester si Llanelli Scarlets.

Aceasta etapa a 6-a a aratat pregatirea, in ascensiune, pentru Turneul Six Nations, atat a francezilor, dar si a irlandezilor. Sa se anunte oare, de pe acum, rivalitatea pentru Marele Slem?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu