Follow by Email

duminică, 19 ianuarie 2020

Sferturile de finala ale cupelor europene 2019-2020

Azi, 19 ianuarie 2020 s-au jucat ultimele partide din faza grupelor cele doua competitii continentale, Challenge Cup si Champions Cup. Nu au fost surprize si nici rezultate rasunatoare. Poate numai campioana en-titre, Saracens, a avut ceva emotii in meciul de acasa, unde a dispus greu, la 3 puncte, de lidera grupei, Racing 92. In acest fel, la punctaj, si-a asigurat participarea la faza sferturilor de pe locul 2 al grupei, cu doar patru partide castigate din sase.

In Champions Cup doar doua echipe, Toulouse si Leinster au castigat toate partidele din grupe. Adica sase din sase.Leinster a realizat si cel mai bun esaveraj, 199-76 fata de 162-85 al celor din Toulouse. Northampton a prins, si ea, de pe locul doi un loc in sferturi. Cu 19 puncte si esaveraj negativ (166-183). Saracens, in plin siaj al sanctiunilor pentru neregulile din aria salary caps, a stat cu nodul in gat pana in ultima etapa, cand a reusit sa se califice in faza urmatoare cu numai 19 puncte. Se pare ca sanctiunile la adresa acestui club de bogatani se mai indulcesc, intrucat selectionerul Eddie Jones a primit dezlegare de a selectiona in lotul largit al Angliei pentru 6 Nations si jucatori de la Saracens. Dar, cu siguranta vor mai fi surprize. De exemplu, se vorbeste despre descalificarea echipei din Premiership si inscrierea acesteia in a doua divizie pentru 2020-2021.

Saracens sanctionata umilitor pentru aroganta

Pe scurt, partidele din sferturile de finala ale Champions Cup se vor juca in perioasa 2/3/4 aprilie, dupa cum urmeaza - Clermont Auvergne vs Racing 92, Toulouse vs Ulster, Exeter Chiefs vs Northampton si Leinster vs Saracens.

Asadar, trei echipe din Franta, trei din Anglia si doua din Irlanda.

In Challenge Cup rezultate, de asemenea scontate. Calificate tot trei echipe din Franta, doua din Anglia si Tara Galilor si una din Scotia.  Tot in intervalul 2/4 aprilie se vor desfasura partidele Toulon vs Scarlets, Leicester vs Castres, Bordeaux Begles vs Edinburgh Rugby si (poate asta e cea mai mare surpriza a competitiei, o nou promovata din Premiership) Bristol Bears vs Newport Dragons.

Clermont vs Ulster, ieri

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

A pierdut Anglia partida sau au fost Springboks mai inspirati? Titlul ramane in Sud.


In ultima postare lasam sa treaca dincolo de intuitie evidentele dupa care Africa de Sud avea sa castige finala cu Anglia. Argumentele mele rezidau in statisticile anterioare finalei, faptului ca, din punct de vedere al spectatorului rational, marea finala se jucase in semifinala Noua-Zeelanda vs Anglia si nuantelor de strategie exprimate de ambii antrenori in semifinale. Asa s-a si intamplat. Eddie Jones nu a mai putut adauga in balanta psihologca nici un stimulent valabil pentru a dinamita spleen-ul britanic. Jucatorii-cheie ai Angliei (oamenii de creatie) s-au stins dinainte de intre pe teren,. Si aici ma refer la Ford, Youngs, Farrell, Tuilagi, Daly. Varful de setare se consumase cu o saptamana inainte si nu a mai putut fi resuscitat. Ori unei echipe invingatoare cu All Blacks, nici un antrenor nu ii opereaza schimbari. Nici macar Eddie Jones, vulpe batrana. Aici a fost prima greseala. A doua deriva din aceasta. Ca sa aibe un atac eficient si sa marcheze puncte, Anglia trebuia sa sparga o aparare care se dovedise a fi ermetica in meciurile sale importante. In partida de azi, gramezile britanice au functionat impecabil de prost. Gramada engleza o oferit Springboks numeroase penalitati pe greseli tehnice. Si asta in loc de a crea spatii pentru penetrantii oameni din treisferturile trandafirului. Anglia a jucat foarte putin cu baloane inalte, Ford, Farrell sau Dally parca uitasera aceste teme din antrenamente. Sud-africanii au stiut sa-si impuna punctele de vedere avand in vedere lipsa de tactica ofensiva a adversarilor. Au intuit ca scorul va consta in penalitati transformate sau alte lovituri pe picior si au fortat greselile englezilor pentru a marca. Asa s-a intamplat si inainte de pauza si imediat dupa. Lovituri de pedeapsa transformate de Pollard (in forma excelenta azi) pe fondul greselilor de gramada engleza. Parșivitate la maxim. Dar legala. Peste 10 minute din repriza a doua s-a derulat un meci aparte, al penalitailor de ambele parti pentru a mai anima scorul. Si asta dupa ce George Ford a fost inlocuit iar Farrell a trecut uvertura. Scorul pornise de la o diferenta de 9 puncte (6-15) pentru a avea , in 12 minute urmatoarele evolutii (9-15), (9-18), (12-18). Farrell incepuse sa se simta mare din nou. Va reamintesc ca Farrell si Pollard au luptat, inclusiv in aceasta partida, pentru titlul de cel mai bun marcator al turneului. Si, cand lucrurile pareau ca se indreapta spre un duel al transformerilor vine eseurl sud-african. Makazole Mapimpi inscrie un eseu validat pana si de TMO. Echilibrul (relativ) se rupe, Pollard transforma si diferentra de scor creste la 12-25. Moment in care garda atacurilor englez cade definitiv pe langa corpuri iar Springboks  mai inscrie o data, decisiv, prin Cheslin Kolbe, care a penetrat multiple orificii din apararea si asa subtire a Albionului. Pollard isi face datoria, transforma iar diferenta creste la 20 puncte, adica 12-32.  Deci 20 de puncte , intr-o finala RWC inseama imens. Iar Anglia a incasat-o rau, cum se vede si la ceemonia de premiere.

Asa a batut filmul viata(sau cum s-a jucat Kolbe cu apararea engleza)


Tactica lui Rassie Erasmus a fost excelent executata in teren. Duane Vermeulen, Faf de Klerk si Handre Pollard au fost un singur, tot, motorul echipei. Vermeulen a si fost declarat omul meciului (o finala tutusi, nu un meci oarecare intertari). Profitorul, daca e sa-l numim asa si oarece temeiuri ar fi, vedem mai jos, a fost Handre Pollard, cu un procentaj urias (22 puncte din cele 32). Faf de Klerk, laolalta cu Pollard au executat o ploaie de lovituri inalte de picior peste englezi, tactica care le-a distrus jumatate din intentiile ofensive si obligandu-i sa se apere la fiecare balon. Inspiratia lui Rassie, s-a mai vazut in mentinerea in teren a șarnierei de Klerk-Pollard.pana dupa al doilea eseu, cand l-a introdus pe teren pe Herschel Jantjies. Adica dupa inscrierea celor doua eseuri asiguratoare de victorie. Siguranta de sine a tanarului antrenor sud-african (doar 47 de ani) a fost un asset psihologic important.  Erasmus devine, astfel, cel mai tanar antrenor castigator de finala din istoria competitiei.

Rassie Erasmus despre cum a fost posibil sa omoare balaurul

Eddie Jones, foarte aproape de a fi declarat antrenorul anului, dupa victoria din semifinale impotriva Noii Zeelande, a dezamagit azi. Varful sau de tonus s-a consumat cu o saptamaa inainte acestei finale. Explicatia sa dupa care adversarul a fot mai bun iar baietii au fost groaznic de obositi nu tine la statusul pe care il impune cartea sa de vizita. Si in Six Nations  se joacă la o saptamana. El nu a acceptat evidenta iesire din forma a jucatorilor sai cheie si nici nu a dorit sa anticipe un astfel de hiatus. Cu exceptia lui Maro Itoje, toti ceilalti jucatori au miscat doar invidual tricourile pe posturi. In teren nu a existat o echipa ci doar Itoje,  Curry, Underhill si,  desigur, unicul si inamovibilul Farrell. Ori nu asa se poate tine piept unei haite precum Springbock-sii de azi.

Eddie Jones despre cum a pierdut jocul balaurul englez


Notele acordate pentru echipa Angliei

Notele acordate invingatorilor

Asa s-a scris istoria editiei RWC 2019, Japonia. Jocul de rugby a ajuns sus, spre foarte tehnic si foarte tacticizat iar vazand la lucru cele opt echipe ale sferturilor, nu am putut sa ma abtin sa ma gandesc la ceea ce joaca Romania in acest moment si in ce grup de tari o putem incadra. 

Pentru a concluziona in privinta superlativelor, Farrell a pierdut lupta pentru trofeul #the best
in fata lui Handre Pollard. Care va fi declarat, neindoios, jucatorul turneului. Africa de Sud - cea mai buna echipa a anului, Rassie Eransmus - cel mai bun antrenor s.a.m.d.

Pollard vs Farrell = 2 - 0 (cel putin)

Asa ca, dragi prieteni ai blogului, tthe winner takes it all...









miercuri, 30 octombrie 2019

Statistici pana in faza finalelor RWC 2019. Cele mai multe puncte, cele mai multe eseuri etc.

  

M-a impins curiozitatea de la spate sa vad daca Owen Farrell mai are sanse sa fie cel mai bun marcator de puncte al turneului final.. Da, mai are. Este in spatele lui Yu Tamura. Si un meci inainte, finala cu Africa de Sud.

*  Cele mai multe puncte inscrise: Yu Tamura-51 puncte, Handre Pollard-47, Owen Farrell-46.  Deci este la concurenta cu rivalul sau de sambata, sudafricanul Pollard. : 

* Cele mai multe eseuri inscrise : Josh Adams-6, Kotaro Matsushima-5, Makazole Mapimpi-5.

Cele mai multe penalitati transformate: Yu Tamura-11, Handre Pollard-10, Owen Farrell-8.

Rezulta ca Farrell trebuie, ca sa tinteasca cele doua titluri (puncte inscrise, penalitati transformate), CEL PUTIN trei penalitati in plus fata de Pollard. Cu aceste 9 puncte l-ar depasi pe Tamura .la punctele inscrise si l-ar egala la penalitatile transformate. Asta cu conditia ca Pollard sa nu joace sau sa nu marcheze nici un punct. Ceea ce este cvasi-imposibil.

*  Cele mai multe transformari: Richie Mo,unga-15, Elton Jantjes-14, Owen Farrell-11. 

Cele mai multe placaje: Alun Wyn Jones-70, Peter Labuschagne-60, James Moore-67, ultimii doi din selectionata Japoniei. Iar Jones mai are de disputat finala mica cu Noua Zeelanda. Iata, in sfasit, un castigator net al categoriei cel mai bun... Interesant este ca, inca in activitate, Alun Wyn Jones are sansa de a urca pe locul al doilea al clasamentului celor mai buni placheuri din istoria Cupei Mondiale. Clasamentul arata, acum astfel: 1. Richie McCaw-225, 2. Schalk Burger 207, A W Jones 201. Pana la Richie mai e destul spatiu.

Ramanand la clasamente all time, sa remarcam ca  Jonny Wilkinson este  titularul pozitiilor fruntase in clasamentele punctelor inscrise- 277 si al penalitatilor- 58. Iar Dan Carter este campionul absolut al transformarilor-, unde Wilkinson este abia pe locul 5, cu 28 puncte


Interesanta  este si statistica la nivel de selectionate nationale.

Cele mai multe puncte inscrise (in toate noua editii), inaintea celor doua finale: 1. Africa de Sud-230, Noua Zeelanda-210, Anglia-178.

* Cele mai multe eseuri in actuala editie:: Africa de Sud-31,, Noua Zeelanda-30, Anglia 22. Si aici cladamentul se poate rasturna ca urmare a meciurilor din cele doua finale. In all time la jucatori, Brian Habana se afla la egalitate cu celalalt mare marcator, Jonah Lomu, cu 15 eseuri, contributiile lor fiind evidente in istoria selectionatelor respecive.

*  Cele mai multe penalitati inscrise: Anglia 12, Japonia 11, Africa de Sud 10. 

* Cele mai multe transformari: Noua Zeelanda-23, Africa de Sud-21, Tara Galilor-17 (Anglia 16).

* Cele mai multe placaje:  Tara Galilor- 721, Japonia- 688(!), Uruguay- 664(!!!).


Uitandu-ma la aceste statistici, am o impresie subliminala de nevoie de dreptate pentru Africa de Sud. Springboks se situeaza mai bine decat Anglia in clasamentele all time. In actuala editia a punctat ca ansamblu mai mult decat campioana din 2003, este o echipa la fel de ofensiva precum rivala sa si are in componenta rezerve mai performante decat oamenii trandafirului (ma gandesc la Elton Jantjies, Frans Steyn sau Kwagga Smith). Rezist si ii sustin pe Boks in finala. .

In fine, ca ultim detaliu, finala mare se va juca intre locurile 1 si 2 ale clasmanetului actualizat la 28 octombrie iat finala micva, de vineri, intre locurile 3 si 4 (adica Noua Zeelanda-89,92 puncte si Tara Galilor-87,21 puncte). Anglia conduce in acest clasament, cu 92,29 puncte, urmata de Africa de Sud, cu 90,71 puncte. 



 Ne bucuram de rugby, nu-i așa, prieteni?





duminică, 27 octombrie 2019

Axa Nord-Sud nu s-a frânt. Africa de Sud reprezinta Sudul in marea finala 2019



In semifinala de azi aveau sa se infrunte doua echipe cu veleitati. Tara Galilor, castigatoarea Six Nations 2019 care acorda, posibil, ultimul meci la carma pentru Warren Gatland. Si Africa de Sud, noua echipa construita de Rassie Erasmus, egala Noii Zeelande si invingatoarea Australiei pentru a deveni castigatoarea in Rugby Championship 2019.  Tara Galilor cu cateva absente notabile datorate accidentarilor avea un lot suficient de echilibrat pentru a propune in teren o echipa puternica pentru o semifinala. Africa de Sud nu avea accidentati sau incapabili de joc si a scos in iarba ce avea mai bun in acest moment. 

Nivelul de fizicalitate al jocului s-a aratat inca din primele minute. Partida, in ansamblul ei nu a excelat prin tactici si actiuni-surpriza. S-a jucat clasic, liniar poate, fiecare echipa incercand sa domine adversarul prin forta bruta. S-a jucat foarte mult cu baloane sutate si asta in pofida vantului care, nu o data, a schimbat traiectoriile baloanelor. Cele doua perechi de suteuri, Davies si de Klerk, Halfpenny si Pollard s-au intrecut in inaltime si distanta,mai putin in plasament. Jocul ce baloane inalte si repozitionari strategice nu le-a fost de folos niciunuia dintre adversari. Suturile, au fost, totusi cele ce au decis partida. Africa de Sud avea sa castige prin patru transformari de penalitati, realizate de Handre Pollard in minutele 15,20,35,76, in timop de pentru Wales a inscris doar din trei penalitati transformate de Dan Biggar (sters azi) - in minutele 18, 39 si 46. Pana la concurenta scorului final 19-16 pentru Africa de Sud, fiecare parte a inscris cate un eseu.  Josh Adams (scorerul absolut al editiei din 2019, cu sase eseuri), transformat de Lee Halfpenny si, respectiv, Damian de Allende, transformat de Pollard. De remarcat eseul lui de Allende, eseu de manual pentru capacitatea unui centru de a inscrie avand in fata patru adversari.



In ciuda jocului destul de neatractiv (prin comparatie cu semifinala precedenta), mi-au placut mai multi jucatori, de la ambele echipe. De la galezi, capitanul Alun Wyn Jones pentru dorinta de sacrificiu din fiecare actiune de joc, taloneurul Ken Owens, foarte devotat om de echipa si eficient in aparare, Hadley Parkes, un ofensiv rational si Rhys Patchell, atat cat a jucat, 20 si un pic de minute. Lee Halfpenny a stapanit jocul aerian  ca fundas dar nu a fost inspirat cu loviturile de anticipare. De la Boks s-au remarcat, conform propriei opinii, Pieter Steph du Toit, omul care a placat tot ce avea in fata si s-a batut in toate, absolut toatem gramezile deschise ale jocvului, Lood de Jager pentru eficienta in tuse unde l-a avut in fata pe Alun Wyn Jones, Duane Vermeulen, a carui forta de strapungere nu a fost nicicand masurata (si ma gandesc la masura efortului depus de ciclisti, de exemplu) si inepuizabilul Duracell  Faf de Klerk. Care, intre noi fie spus, a facut azi o treba a mai buna decat ar fi facut Elton Jantjies.   un alt pitic atomic, 172 cm. Sa nu-l uitam nci pe Damian de Allende, cu o fulgeratoare forta in atac, nu numai la eseul sau. Si pentru numeroasele sale placaje, chiar daca nu atat de multe ca du Toit.

Sigur ca meritul pentru aceasta victorie apartine jucatorilor, acestor Springboks care fac, acum, o echipa mai mult decat redutabila. Dar, si inca in mare masura, asa cum apreciem Anglia lui Eddie Jones, trebuie sa apreciem si noua fata a echipei creionata de Rassie Erasmus.  Care a ridicat multe din restrictiile impuse de SARU selectiei jucatorilor selectionatei nationale si a promovat multi jucatori de culoare, buni sau foarte buni. 



Asa incat sambata viitoare vom avea in fata doua echipe cu stiluri asemanatoare si valoare apropiata. Finala se va juca sambata. In timp ce vineri vum avea un alt meci cu mare atractie, Noua Zeelanda vs Tara Galilor. Un meci al orgoliilor ranite.

Mai sunt doua partide de varf. Bucurati-ve de rugby, prieteni! La buna vedere!

sâmbătă, 26 octombrie 2019

Nimeni nu contesta accesul Angliei in finala RWC 2019. Victorie binemeritata


Senzatia care m-a incercat la finalul acestei partide a fost de usurare. S-a facut dreptate, au castigat cei mai buni, victoria a fost a celor ce au muncit mai mult si cu cap. Eram ingrozit la gandul ca Farrell va juca uvertura si Ford va fi redus la rolul unui centru cuminte, implicat doar in marirea capitanului. N-a fost sa fie asa. Ediie Jones a intuit ca este nevoie de creativitatea lui Ford, nu i-a luat capitania lui Farrell dar nici nu i-a lasat libertatea de a juca pentru penalitati. nu i-a lasat decat transformarea eseului lui ManuTuilagi, din minutul 3. 

Cu care de fapt a inceput partida. Exploziv. Anglia in ofensiva, cu aparare avansata.Si cu plan tactic evident - a nu da baloane adversarilor. Ceea ce s-a tradus in 62% posesie si 69% teritorialitate in prima repriza. Maro Itoje, imperial in tușe. Un eseu englez anulat pentru offside la Curry, justificat sau nu, ar fi marit scorul substantial. Ford rateaza de putin un drop-goal de la aprox.25 metri. Si tot el bate in tusa o penalitate pe care ar fi putut sa o transforme. Ca un indicator al dinamicii jocului, in minutul 40, raportul de turnover-e era de 8-3 in favoarea englezilor. In minutul 40, Ford prinde o penalitate favorabila si duce scorul la 10-0. Ceea ce nu li se intamplase de mult All Black-șilor. 

Repriza a doua incepe asa cum a inceput si prima, cu dominarea in teren a Angliei. La un maul de margine, Ben Youngs inscrie un eseu, frumos. Absolut discutabil TMO-ul nu il acorda si Nigel se conformeaza - pierderea controlului balonului in maul plus offside la jucatorul englez. Daca primul eseu refuzat era mai clar, imaginile video de la acesta nu au fost relevante pentru decizie. Si au defavorizat Anglia. Ford mai transforma o penalitate, in minutul 49, si scorul de duce la 13-0. Daca tinem cont si de cele doua eseuri anulate, realizam dimensiunea dominatiei engleze. All Blacks trece, in acest conditii lajocul pe contre, in viteza. Dar se lovesc de o aparare extrem de efcienta si bine pregatita fizic. Henry Slade era cat pe ce sa fie penalizat cu eliminare pentruo intare cu umarul intr-un placaj, dar Nigel l-a iertat. Vine si reacția furiei negre. La o tusa in 5 metri, aproape de buturile engleze, Kruis isi lasa adversarul nesupravegheat si Ardie Savea se furiseaza printre cei implicati in truse si inscrie eseul neo-zeelandez. Asta si pentru ca Maro Itoje a avut prima scapare de control al balonului pe tot parcursul partidei. Mo,unga transforma si scorul devine 13-7. Ceea ce nu era un motiv de liniste pentru trupa trandafirului. Care mai primeste un cadou. un offside in propriul 5 metri al All Blacks iar Ford nu-i iarta nci de aceasta data, 16-7. Era minutul 62, cand incepusera deja schimbarile. Care nu aduc schimbari majore in peisajul jocului. Anglia continua sa atace si sa se apere extrem de avansat, All Blacks ataca si ei, ai retinut si mai putin eficient, din motive de aparare avansate engleza. In minutul 67, Sam Whitelock il loveste cu intentie pe Farrell intr-un ruck insignifiant. Owens ar fi trebuit sa-l elimine dar plavanul ramane in teren . Doar o penalitate, pe care Ford o transforma, asa ca sa fixeze diferenta, 19-7. Scor cu care se si termina partida, pierduta clar de ne-zeelandezi.In minutul 77, Ford rateaza ultima penalitate a jocului si se cunoaste deja prima finalista a RWC 2019. Aceata este echipa lui Eddie Jones. 

Anglia-vedere din satelit

Antrenorul Angliei are un palmares impresionant. Intre 2001-2005 antreneaza Australia. Cu care in 2003 pierde finala cu Anglia, cea cu drop-goal-ul lui Jonny Wilkinson. Este assistant coach in 2007 cand Africa de Sud cucereste titlul mondial. Intre 2009 -2015 antreneaza Japonia cu care produce surpriza victoriei cu Africa de Sud in grupe si pune temelia cresterii valorice din aceasta editie a oamenilor alintati ca brave blossoms (sau Sakuras). Din 2015 preia nationala Angliei cu care castiga doua editii consecutive ale Six Nations si intra azi, in finala RWC.

Eddie is the One

Este nascut in Tasmania, dintr-o mama americano-japoneza si un tata australian. Etimologic, un eddy este un curent circular de apa in zona Tasmania (https://oceanservice.noaa.gov/facts/eddy.html)

Sunt absolut convins ca victoria englezilor va genera multa presa de aici inainte. Dar poate nu asta este clue-ul zilei de azi. Ci faptul ca invincibilitatea All Blacks a devenit doar un mit. Este un sfarsit de cariera pentru multi dintre celebrii jucatori in negru. De exemplu, Kieran Read a implinit azi 34 de ani. Si putem continua. Ca urmare a jocului rezultatelor din meciurile de maine si de saptamana viitoare, ierarhia mondiala se va schimba neindoielnic. 

Onorul invingatorilor


PS: World Cup-winning coach from 2003, Sir Clive Woodward, added: “That was totally complete. They strangled the All Blacks to death, not just the first two minutes, but the whole game. The physicality, 1-15, was fantastic. It was huge and totally deserved. They absolutely smashed them.” (sursa: Twitter)

duminică, 20 octombrie 2019

Tara Galilor si Africa de Sud, celelalte doua semifinaliste. Nordul si Sudul reprezentate echitabil.



A doua zi a sferturilor putea sa aduca aceeasi placere specatorilor ca precedenta. Zic putea pentru ca publicul asta ar fi asteptat. Nu a fost sa fie asa. Si asta pentru ca in prima partida, Tara Galilor-Franta s-a jucat cu totul altceva decat cu o zi inainte. Nici galezii, nci francezii nu au fost in ziua aceea de gratie care sa ofere meciul memorabil care sa inchida carierele unor antrenori precum Gatland  sau Brunel. Jocul a fost, de la un cap la celalalt, anost, inghesuit, plicticos si arbitrat ca atare. Francezii au inscris trei eseuri, galezii doua dar tabela, in final, a indicat victoria insularilor. Nici una din echipe nu a fost convingatoare si n-a oferit argumente cum ca ea si nu adversara este indreptatita sa joace in semifinale. Franta a mai inchis un ciclu al competentelor limitate, cea a lui Brunel fiind exemplara. Dupa epoca Saint Andre, perioada de antrenorat a lui Brunel nu s-a ilustrat prin nimic major, doar prin experimente si rotatii de jucatori.   Gatland a adus in teren o echipa care isi depasise forma excelenta din Six Nations si putin dupa. Niciunul dintre jucatorii de pe teren nu s-au ilustrat prin actiuni memorabile, prin faze exeptionale. Jocul din sfertul trei a fost de o palida notă 6. Poate si stilul de arbitraj a lui Jaco Peyper a influentat tonusul jucatorilor. Dupa mine, acest arbitru nu ar fi trebuit sa fie trimes azi in teren. Arțagul ambelor echipe, daorat in pricipal, mizei jocului a fost greu de controlat. Varful tensiunii l-a reprezentat gestul mizerabil al lui  Sebastian Vahaamahina care si-a lovit cu buna intentie adversarul cu cotul in plina figura, motiv pentru care a primit carton rosu si eliminare permanenta. Nu stiu daca de aici s-a tras slabiciunea francezilor sau cresterea motivatiei de victorie a galezilor dar este cert ca omul din Noua Caledonie, a pus toata furia sa in gestul pentru care a fost suspendat. Multi comentatori sau fosti jucatori au sarit sa argumenteze ca e a fost doar un simplu fault de joc, ca astfel de lovituri sunt frecvente in toate meciurile etc. Nu stimabililor, a fost rezultatul unui intentii care nu are ce cauta pe terenul de rugby, jocul acela pe care il stim si ni-l dorim cu totii.


Oamenii  lui Gatland au castigat pana la urma nu pentru ca ar fi contat superioritatea numerica ci pentru ca ceva din experienta lor le-a aratat ca adversarii nu merita victoria. Diferenta de un punct a fost suficienta pentru castigarea dreptului de a juca o semifinala. Pe care nu o vor juca in calitate de castigatoare cu mare slem a Six Nations 2019, ol mare orchestra a rugby-ului european ci in calitate de invingatoare cu putin noroc a unei echipe din catogeria no-name, cum este Franta lui Brunel.

In a doua partida a zilei, revelatia japoneza avea sa dea masura progresului lor competitional. Toate lumea astepta de la jocul celor imbracati in tricourile japoneze inventivitatea si subtilitatea cu care ii invinsesera pe sud-africani acum patru ani dar si pe scotieni ori irlandezi in septembrie si octombrie. De cealalta parte, Boks doreau sa afirme raspicat ca acel meci de acum patru ani, pierdut la doua puncte, a fost un accident. Diferenta intre Japonia lui Eddie Jones si cea a lui Jamie Joseph este de patru ani, o perioada insignifianta in istoria acestui sport. Japonia a crescut, indubitabil, ocupa un meritat loc 8 mondial dar in rugby valorile sunt supuse mai rar accidentelor si ierarhiile sunt mai stabile in timp. Plusul pe care l-a aratat selectionata multinationala a Japoniei a constat in rafinarea tehnicii de manuire a balonului (sunt specialisti  in jocul pe suprafete restranse), viteza de joc, suportul reciproc acordat de coechipieri oamenilor in dificultate si, excelent lucrat de catre echipa de meseriasi psihologi ai staff-ului international nipon, moralul inalt si expres orienat catre victorie. In cultura japoneza nu exista diferente intre acasa si deplasare, cum exista in Europa, victoria este la fel de importanta si intr-un caz si in celalalt. In plus, prin forta lucrurilor, antrenorii japonezi au insistat (si asta s-a vazut repetat) pe formalizarea reactiilor la erori. De exemplu, am urmarit inca din debut, reactiile jucatorilor la pedepsele aplicate de arbitri. Nici o reactie contrara sensului victoriei in joc. Pedepsele fac parte din joc si trebuie tratate ca atare. De aici si lipsa de nervozitate sau ostilitate in jocul japonez. Intr-un post pe contiul meu de facebook, am sugerat ca la japonezi eseul tinde sa devina o ceremonie asa cum exista deja cea a ceaiului. Un ritual deci, profund incarcat formal, care este independent de orice vointa contrarie. Asa si cu celalalte reactii emotionale. Aceasta stare de gratie, ca sa revenim la joc, a reusit sa tina doar pe durata primei reprize. In ciuda eseului lui Mapimpi din minutul 4, japonezii au echilibrat jocul nu prin contre ci prin actiuni combinative si de risc cu atacuri succesive in fata unei aparari profund mai experimentate. Viteza cu care a circulat balonul la fazele create de japonei a fost contrata de pressingul Boks-ilor. . Scorul primei reprize, 3-5, ne arata fara tagada echilibrul din teren. Cele trei puncte ale gazdelor au fost singurele pe care le-au reusit insularii azi. Si asta pentru ca, dupa pauza, sud-africanii au inceput sa joace dupa strategia proprie fara sa se mai lase impresionati de vioiciunea adversarilor. Ritmul jocului a ramas ridicat dar sensul actiunilor s-a schimbat catre buturile nipone. Faf de Clerk si, inca o data, Mapimpi au reusit eseurile diferentei. La care s-au adaugat si reusitele (contrastand de ratarile aceluiasi) lui Handre Pollard, trei la numar din transformarea unor penalitati. Diferenta au facut-o schimbarile eficiente de strategie in joc ale oamenilor lui Rassie Erasmus. Scorul final a fost 3-26, suficient de clar si respectuos, in acelasi timp, fata de valoarea adversarilor. Visu japonez se termina in sferturile, visul sud-african tinteste finala de pe 2 noiembrie.



Povestea continua saptamana viitoare cu semifinalele Noua Zeelanda vs Anglia si Tara Galilor- Africa de Sud. Adica actualul loc 1 cu locul 2 si locul 3 cu locul 4. ( Sursa:  https://www.world.rugby/rankings/mru


Pe curand prieteni!