George Benson s-a nascut pe 22 martie 1943 in Pittsburgh, Pennsylvania, intr-o famili de afro-americani implicati in comertul cu carte si discuri. Bunicul, pasionat manufacturier de chitare, l-a invatat sa cante la ukulele inainte de a merge la scoala. La 8 ani, George canta la acest instrument pe la colturile strazilor cartierului sau si participa, dansand si cantand, la spectacole din cluburi de noapte, sub numele de Little George Benson. Bunicul ii face cadou la 11 ani o chitara de fabricatie proprie, Collier, prin care descopera o parte la moda dar si foarte comerciala in epoca a muzicii de culoare, rhytm and bluesul. Cocheteaza si cu rock'n rollul pana ajunge sa asculte primele inregistrari de jazz semnate Charlie Parker si Wes Montgomery. La 19 ani este deja membru al trupei organistului Jack McDuff si are primele succese ca instrumentist de jazz. In anii '60 inregistreaza, pe rand cu Dexter Gordon, Ron Carter, Airto Moreira, Herbie Hancock, Freddie Hubbard. Insusi Miles Davis ii face un cadou, facand loc in trupa sa unui chitarist, pentru piesa Paraphemalia de pe discul Miles in the Sky, Columbia, 1968. Toate aceste parteneriate de notorietate aveau sa-i aduca lui George Benson o aura exotica nu atat ca chitarist ci ca promotor al scatului instrumental in jazz. Aceasta tehnica consta in dublarea vocala in aceeasi armonica a sunetelor instrumentului sau. Benson mai este cunoscut si pentru tehnica de lovire a corzilor in gypsy style, amintind de Django Rheinhart.
Marea consacrarea avea sa vine in 1976, o data cu lansarea albumului si piesei cu acelasi titlu Breezin', pentru care avea sa castige nu mai putin de 3 discuri de platina.
De pe acelasi album, avea sa se mai desprinda un succes care i-a fixat definitiv numele in galeria jazzului vocal, This Masquerade.
Si succesele continua. In acelasi an, avea sa faca al doilea turneu cu Minnie Riperton, o faimoasa vocalista a vremii, ce avea sa se stinga prematur trei ani mai tarziu.
Pentru This Masquerade avea sa primeasca premiul Grammy in 1976, isprava care o va repeta in 1978, pentru On Broadway.
Din 1980, opteaza pentru o muzica mai comerciala, mai pop. Trece catre smooth jazz si renunta, deseori, la instrument pentru interpretari vocale. Va canta cu Santana si cu Al Jarreau in spectacole din Europa sau Asia.
In 1992 apare, dupa 30 de ani, din nou intr-un albun impreuna cu Jack McDuff, Colour Me Blue. Ii dedica lui Miles Davis un tribut muzical de mare sensibilitate, in care il veti recunoaste si pe un alt mare chitarist contemporan, John McLaughlin, ilustrat video mai jos.
In 2009, National Endowment of Arts il inscrie in panteonul american al muzicii, declarandu-l Jazz Master, cea mai inalta forma de recunoastere a meritelor sale in promovarea genului.
In total, pana in prezent, a lansat 65 de LP-uri si nu mai putin de 37 de single-uri In 2010 se va afla intr-un turneu in Europa si, speram, nu ne va ocoli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu