Da, prieteni, Scotia a batut si Tara Galilor!. Nu e acea Tara a Galilor de acum 2-3 ani, dar totusi...pe teren au fost Lee Halfpenny, Jonathan Davies, Alun Wyn Jones, Rhys Webb, Sam Warburton, Liam Williams, Dan Biggar, Justin Tipuric iar din tribune i-a privit fostul tata, Warren Gartland.
Scotia avea doua atu-uri. Unul, invinsese in acest sezon Irlanda si inca convingator. Al doilea a fost cel decisiv, a avut in sfarsit un antrenor care a insamantat mentalitatea victoriei, nu conteaza ce adversar ai in fata. Ei bine, acel antrenor, Vern Cotter, este in curs de a realiza a doua mare echipa, cu aceleasi caracteristici mentale si de moral (prima fiind Clermont Auvergne). Chiar daca doi jucatori de baza, Joss Strauss si Greg Laidlaw erau indisponibili, rezervele lor au produs acelasi efect atunci cand s-au mobilizat. Adica in repriza a doua. Pauza consemnase pe tabela un scor favorabil galezilor, care reusisera si un eseu prin foarte rapidul Liam Williams care gasise o bresa in apararea scotiana. 6-13. Meciul parea sa curga in limitele firesti, ale diferentei traditionale de valoare. Dar...Dar scotienii se opun evidentelor trecatoare. Si incep sa atace. In viteza, alternand pasele scurt cu unele lungi, miscandu-le derutant pe tot terenul, ceea ce a derutat apararea galeza, foarte eficienta pana atunci. Efectul se produce repede: Tommy Seymour, eseu la colt, pe filiera Hogg, Tim Visser. Si scorul se schimba: 16-13! (43'). In buna masura, revigorarea produsa in randurile scotienilor se datoreaza formei de zile festive a lui Finn Russell, asistata de prestatia peste asteptari a rezervei lui Greig Laidlaw, Ali Price. Rolul de playmaker a fost preluat cu mare succes de Rusell, care a avut posibilitati mai mari de deschidere a liniilor ofensive. Si care le-a infipt cutitul galezilor imediat printr-o penalitate, in minutul 54. 19-13. Acesta a fost momentul in care galezii au cedat psihic si, in buna masura, fizic. Iese Ali Price, intre Henry Pyrgos si scotienii continua sa atace. Stuart Hogg se simte in zi buna si deseneaza mai multe arabescuri pe teren decat intr-o zi obisnuita. Dunbar si Seymour, motoarele liniei de fund tureaza de cate ori primesc balonul (des, deci) si meciul creste in frumusete cu fiece faza pe care o construiesc oamenii in albastru. Galezxii introduc in teren toate superrezervele pe cate le au pe foaie: Charteris, Faletau, Jammie Roberts. Degeaba, galopul de sanatate scotian continua. Circulatia balonului pe treisferturi (termen din ce in ce mai impropriu, in acceptanta sa conventionala) ii intareste pe scotiei iar declicul se produce: eseu al lui Tim Visswer, dupa o pasa in mare viteza a lui Russell: 26-13! Meciul, dupa configuratia de forte din teren, era jucat. Si asta se vedea dupa numarul in crestere de erori de manipulare a balonului si dupa greseli grave de plasamant in teren. In minutul 72, dintr-o penalitate de la 40 de metri, ii executa definitiv pe galezi: 29-13. Cu ultimele resurse de energie, galezii mai gasesc motive sa mai atace. Dar scotienii, nu se relaxasera intr-atat ca sa le permita sa mai inscrie. Si meciul se opreste la acest scor cu o victoria istorice a scotienilor, ultima victorie impotriva galezilor in ultimii zece ani. Si, meritat ,sefia temporara a clasamentului. Acum, Scotia nu mai este echipa care impartea frateste cu Italia lingura de lemn a turneului, ca acum cinci-sase ani. Intre timp a mai jucat si un sfert de finala de campionat mondial, cand a fost ucisa miseleste de catre establishmentul World Rugby, pe mana nefericitului Craig Joubert. Si, mai apoi, invinsese marea revelatie a sezonului, Irlanda. In debutul acestei luni. Ei bine, sustin in continuare ca aportul lui Vern Cotter la crearea actualei echipe nu le poate contesta nimeni. Ii mai ramane, pentru panoplie, o victorie cu Anglia. Apoi poate sa plece linistit din nou in Franta, la Montpellier. Din toamna, e hotarat.
Al doilea meci al serii promitea sa fie cel putin la fel de disputat precum primul. Ca, totusi, Irlanda-Franta a oferit, mai mereu spectacole sportive. Ei bine, nu a fost deloc asa in acest an. Daca pentru meciul de mai sus as da o nota 9, pentru Irlanda Franta de ieri seara nu as da mai mult de un 6. Un meci incalcit, cu o densitarte uriasa de faze sterile, in care campionii antijocului au fost oaspetii francezi. Aceleasi carateristici ale jocului noii echipe a Frantei, le vazuseram si in meciul cu Anglia si chiar in cel cu Scotia. Noua echipa a lui Guy Noves o vazusem si sub Saint Andre. Se pare ca in rugby-ul francez sunt prea multe personalitati pe metrul patrat iar acestea nu prea au loc unele de altele. Nici irlandezii nu au construit mare lucru. Sexton a jucat mare parte a timpului parca ferindu-se de contacte. Dar, per total prezenta lui in teren a fost o decizie buna a lui Joe Schmidt (avea alternativa Paddy Jackson). Sexton a proiectat singurul eseu al meciului - Connor Murray, 30' si a dat singurul dropgoal - 50'. Din cele 19 puncte ale irlandezilor, 11 au fost inscrise de revenant-ul Sexton. Nici macar un arbitru cu experienta, precum Nigel Owens, nu a putut descalci acest joc, pentru a-l aduce la o normalitate acceptabila. Francezii clamau, dupa meci, ca au cazut in capcana creata de irlandezi. Care capcana, nos amies? Uitati-va la statistici si o sa vedeti cat au muncit unii dintre jucatorii vostri: Picamoles a muncit sisific dar, ca si in mitul omonim, degeaba (dar si James Heaslip, tot nr.8, a facut la fel); Spedding a fugit cu balonul la el peste 70 metri (la fel a facut si Sexton, inlocuit catre sfarsitul meciului de Jackson). Despre ce vorbim?. Ca efect al acestui rezultat, Franta este pe locul 5 al actualului clasament, in spatele sau fiind doar Italia, codasa de serviciu.
Dupa-masa, Anglia-Italia, un meci sub conducerea lui Romain Poite. Ora 17,00 (Ro).
