Wallabies-Lions: 1-1

Daca primul meci test, din urma cu o saptamana, se incheia cu victoria subtirica a Lions, cel de ieri s-a terminat tot cu o vitorie, la fel de subtirica, a australienilor. Este clar, stilurile de aparare ale celor doua selectionate sunt identice ca si, in aceeasi masura, silurile de atac. Angajamentul fizic (daca s-ar putea masura in kW) e si el identic. Chiar daca, de exemplu, in minutul 65, multinationala daduse deja 101 placaje iar gazdele doar 56. In perioada ce a urmat acestei numaratori, australienii au fost in continuu atac in 22-ul british&irish. Si au muncit pentru eseul lui Ashley-Cooper, cel care a facut diferenta. Daca saptamana trecuta Courtley Beale a fost omul care a ratat decisiv, ieri a venit randul lui Lee Halfpenny sa o faca. Cele doua rateuri, din min 4 (cand suteaza in transversala si mingea revine in teren) si sutul prea slab (era normal la finalul unui meci de asemenea uzura) din prelungirile partidei au marcat victoria australiana. Celalalt suteur (surpriza), Leali'ifano, nu a gresit deloc (trei penalitati si transformarea eseului). Fundasul lui Brumbies a fost constant bun pe toata durata partidei, alturi de Israel Folau, acesta mai putin la faza din minutul 60. Incercand sa-l placheze pe George North, Folau a fost pur si simplu luat in spate de acesta, North fugind cu el in carca si in posesia balonului inca cativa metri, pana a fost basculat la pamant de coechipierii "coletului". Asa ne putem da seama, din asemenea momente, ce antrenamente de forta fac baietii astia intre meciuri. Australienii au mai avut doua piese care nu au prea lasat angrenajul sa se desfasoare la maxim de capacitate: O'Connor (la al doilea meci mediocru in nr.10), si Will Genia care, oricat s-ar stradui, nu va fi niciodata un George Gregan. De partea europeana a terenului, fratii Youngs, Jonatahan Sexton, Jamie Heaslip si Sam Warburton merita remarcati pentru angajamentul lor combinativ. O'Driscoll a fost depasit total la pasa in viteza,de eseu, a lui Leali'ifano catre Ashley-Cooper, cand trebuia(dar a ezitat)sa placheze. A avut si alte momente slabe pe parcursul meciului, in mod sigur din cauza varstei. Din pacate, Warburton s-a accidentat (recidiva) si nu va juca saptamana viitoare in meciul decisiv din seria de teste cu Wallabies. Impecabil, discret dar decis, arbitrajul lui Craig Joubert. Sudf-africanul parca a dorit, la doi ani distanta, sa-si spele imaginea dupa finala RWC 2011. Si a facut-o. Va fi interesant, chair foarte interesant, meciul de sambata viitoare. Lions se afla deja de o luna, plina de meciuri, in continent iar Wallabies pare ca si-a gasit formula. Sa speram ca nu tot norocul va decide climaxul acestui turneu. Pe sambata, prieteni!

Indisponibilitati de soi in randul Wallabies pentru meciul de maine cu Lions

Digby Ioane, Christian Lali'ifano, Berrick Barnes si Pat McCabe sunt indisponibili medical pentru confruntarea cu British & Irish Lions de maine. Terisferturile australiene sunt in suferinta. Plus ca Ioane are si probleme serioase de disciplina. James O'Connor nu a convins ca merita tricoul cu nr.10. Quade Cooper nu intra in discutie tot din cauza problemelor de disciplina. Coach-ul Robbie Deans este fortat sa introduca in teren rezerve precum Rob Horne si Jesse Mogg sau fostul jucator de rugby XIII, Joe Tomane care a debutat deja. Israel Folau va ramane pe cont propriu. Va fi complicat in fata unei echipe care ataca continuu si are jucatori de talia lui George North, Jonathan Davies sau Tommy Bowe. Warren Gatland si-a anuntat joi echipa. Lions: 15-Leigh Halfpenny , 14-Tommy Bowe , 13-Brian O'Driscoll, 12-Jonathan Davies, 11-George North, 10-Jonathan Sexton, 9-Ben Youngs, 8-Jamie Heaslip, 7-Sam Warburton, 6-Dan Lydiate, 5-Geoff Parling, 4-Alun Wyn Jones, 3-Adam Jones, 2-Tom Youngs, 1-Mako Vunipola.Rezerve - 16-Richard Hibbard, 17-Ryan Grant, 18-Dan Cole, 19-Tom Croft, 20-Sean O'Brien, 21-Conor Murray, 22-Owen Farrell, 23-Alex Cuthbert. Deans a replicat astfel: 15-Kurtley Beale,14- Israel Folau, 13-Adam Ashley-Cooper,12- Christian Leali'ifano, 11-Joe Tomane, 10-James O'Connor,9- Will Genia, 8-Wycliff Palu, 7-Michael Hooper, 6-Ben Mowen, 5-James Horwill, 4- Kane Douglas,3- Ben Alexander, 2-Stephen Moore, 1-Benn Robinson. Rezerve: 16-Saia Fainga'a, 17-James Slipper, 18.-Sekope Kepu, 19-Rob Simmons, 20-Liam Gill, 21-Nick Phipps, 22-Rob Horne, 23-Jesse Mogg.

Un weekend agitat: Lions inving cu noroc Australia. Juniorii englezi, campioni mondiali. Si altele.

Da, a fost agitat. Pentru ca sambata au fost cinci meciuri interesante, dintre care doua s-au suprapus. Iar duminica, finalele, mica si mare, ale Junior World Cup 2013. Si toate astea s-au intamplat in timp ce am chiulit functional de la un seminar de proiect. Numai finala mare a JWC am putut-o vedea in liniste, la birou. * Au fost mai multe atractii in acest final de saptamana. Franta, de exemplu, isi dorea o revansa. Dar nu a putut-o obtine. In principal datorita faptului ca in teren s-au aflat Dan Carter, revenit dupa o accidentare si simpaticul "dirijor" de Kapa o Pango (Haka, pentru cei mai putin initiati), Piri Weepu. O "sarniera" care nu a avut rivali in duo-ul Doussin-Tales, ultima incercare a lui Phillipe Saint Andre de a rejuvena o echipa cu mult mai putini jucatori experimentati decat de obicei. Singurele realizari ale francezilor au fost un dropgoal (Florian Fritz, deschizand tabela) si doua penalitati(Doussain) reusite (din patru). De partea cealalta, Carter a finalizat, la randul lui patru penalitati si ratat, si el, doua. Ar fi fost suficient. Dar oamenii in negru au mai inscris doua eseuri (Ben Smith si Beauden Barrett). Dan Carter a facut, dupa acest meci, un nou record: 1499 puncte in meciuri internationale (din 95 de selectii). Seria meciurilor test ale Frantei cu All Blacks s-a terminat destul de nefericit: au pierdut toate cele trei meciuri din aceasta luna, au inscris doar 22 de puncte si au incasat 77. Saint Andre ar cam trebui sa se gandeasca la o alta reconstructie a echipei sale. In al doilea meci al zilei armada galeza intalnea o Australie nerabdatoare sa o infranga, mai ales dupa demonstratia oferita de Waratahs. In conditia mai multor absente datorate accidentarilor, Robbie Deans a lansat in teren o echipa cu trei debutanti- Israel Folau, Ben Mowen si Christian Leali'ifano. Cunoscuti noua mai mult din meciurile de Super 15. Kurtley Beale, excelent in primele 50 de minute, a fost vedeta pe care Australia conta. Dar vedeta a fost tanarul (24 de ani) Folau, care a inscris doua eseuri. Dintre care unul, cel individual a fost de o frumusete comparabila ce cel reusit de galezul Oliver North la ceva minute distanta. Ambele aceste eseuri vor intra , candva, intr-o antologie a momentelor memorabile din rugby-ul profesionist Si Cuthbert, tot galez, a mai inscris un eseu pentru Lions. La lovituri de pedeapsa cele doua trupe au stat la egalitate, Halfpenny-3, Beale -1, O'Connor 2. In balanta punctelor au contat, insa, transformarile eseurilor. Halfpenny le-a transformat in puncte pe ambele, Cortney Beale a ratat-o pe a sa, cealalta fiind transformata de O'Connor. De aici si diferenta de doar doua puncte la care au pierdut Wallabies, 21-23. In al treilea meci interesant al zilei, Africa de Sud- Samoa, finala turneului in care au mai jucat Scotia si Italia (30-29 in finala pentru locul 3), era de asteptat o confruntare fizica deosebita intre pachetul de inaintasi Springboks si masivii samoani. Dar nu a fost asa decat vreo zece minute, adunate pe toata durata meciului. Sud africanii au fost mobili si au avut scheme pregatite special pentru a-i incurca pe samoani. Acestea au reusit pe deplin: nu mai putin de opt eseuri: doua Brian Habana, doua Francis Louw, si cate unul Bjorn Basson, rookie-ul JJ Engelbrecht, Morne Steyn si Trevor Nyakane, un alt cvasi-debutant. Ce cele doua eseuri BRian Habana intra in selectul all-times club al detinatorilor de 50 eseuri si peste. Alaturi de omul care se antrena cu leoparzi, in statistici se mai gasesc nume precum Rory Underwood (Anglia), Shane Williams (Tara Galilor), David Campese (Australia) si japonezii (Ohata si Onozava, complet necunoscuti noua). Scorul a fost un martor infidel al diferentei de eficacitate si valoare intre sud-africani si samoani: 56-23. Invinsii au inscris si ei doua eseuri si au punctat din mai multe penalitati. Dar in fata avalansei scorului, aceste realizari, par nesemnificative. Samoa a castigat in acest turneu meciurile cu Ialia si Scotia de maniere decisive si fara multe complicatii de scor. In schimb , atunci cand a dat piept de o formula mult mai versata de echipa, a clacat. Scorul a fost de 56-23. Oricum , Samoa s-a dovedit a fi un bun partener pentru echipele din topul ierarhiei mondiale. Sa ne amintim numai de ispravile din toamna anului trecut de prin Europa(victoria de la Cardiff, de exemplu). In acest moment in IRB Nations Ranking, Samoa este pe locul 7, in imediata vecinatate a Tarii Galilor si in fata Irlandei si Argentinei. * Duminica s-au jucat meciurile de clsament in actuala editie a Cuoei mondiale under 20 (denumiti juniori). Care chiar juniori nu mai sunt ci adevarati barbati, puternici, inventivi, tehnici si, cum am vazut la toate cele patru semifinaliste, capabili de motivatie competitionala de nivel inalt. In finala mica, a castigat Africa de Sud (41-34) in fata Noii Zeelandem, dupa un meci care a oferit un spectacol excelent, cu nu mai putin de 11 eseuri, 6 pentru juniorboks, 5 pentru babyblacks, fiecare mai frumos decat celelalte. A fost un joc deschis, tipic sudului, orientat catre actiuni si puncte si nu confruntare fizica, cum se cam joaca in Europa. Unul din eroii meciului a fost Ardie Savea, fratele mai mic al lui Julian Savea, unul din titularii tricoului cu nr.11 in echipa All Blacks si unul dintre nominalizatii pe lista scurta a Best Junior Player of the Year 2013. De partea cealalta, alte nume de retinut, linia a doua Jaques du Plessis, nepotul fratilor Bismarck si Jannie (doctorul) du Plesis, Ruan Steenkamp, flanker, Dries Swanepoel,centru, toti cu rude in familia Springboks. Acest excelent meci merita sa fie finala mare, chiar si pentru spectacol. Dar nu a fost sa fie asa. Meciul vedeta, finala JWC, s-a jucat in stil european, adica diferit, intre juniorii celor mai puternice doua echipe ale momentului. Si nu a fost decat o partida in care mai mult au contat orgoliile traditionale si mai putin calitatea jocului. Chiar daca au castigat englezii (23-15), galezii au facut o prima reopriza extrem de eficienta in care i-au dominat pe englezi prin scor (15-3, prin trei eseuri, toate reusite prin contributien directa sau ca urmare a creatiei lui Sam Davis, spectaculoasa uvertura galeza. Junii englezi au intrat la cabine doar cu o penalitate in contul lor, 15-3 pentru Tara Galilor. Dupa pauza, insa, a venit randul lor sa puncteze.Mai motivati si mai bine pregatiti fizic, juniorii Albionului au pornit recuperarea. Arbitrul francez nu le-a validat doua tentative bine jucate de eseu dar in minutgul 58, Jack Nowell reuseste un eseu necontestabil si Anglia incepe contraofensiva. Urmeaza eseul lui Hill, (min.64) si inca doua penalitati transformate de inconstantul Henry Slade (min.73 si 77) si gata, diferenta este asiguratoare. La scorul de 15-23 (minutul 77) galezii nu mai sperau sa revina dar si-au jucat corect sansele in 22-ul englez, presand pentru un eseu, de orgoliu. Au fost cele mai curate secvente de joc de atac din tot campionatul din acest an. Insa englezii s-au aparat din rasputeri si au reusit sa mentina scorul favorabil lor pana in minutul 80. Asa au devenit tinerii englezi campioni mondiali pentru prima data, dupa ce in anii precedenti mai jucasera cateva finale. Un mare succes pentru o echipa la care am vazut cum functioneaza si se manifesta motivatia (a se citi, alternativ, orgoliul)de invingatori. O echipa care nu a impresionat dar care a stiut sa procedeze eficient atunci cand avea de recuperat avantajul creat de adversarii sai traditionali. De cealalta parte, galezii au facut spectacol in prima repriza dar s-au predat cu totul in a doua. Au insa, prin compensatie o satisfactie majora: Sam Davies, fiul celebrului international galez, Nigel Davies, a fost declarat IRB Junior Player of the Year 2013. Asa ca, asistand la o schimbare tacita de generatii si la o conservare oarecum incapatanata a stilurilor de joc, viitorul pare sa sune bine. Nume bine cunoscute azi au fost declarate si ele MVP-urile juniorilor (Quade Cooper, Sam Warburton, Owen Farrell sau Sam Whitelock). Iar azi sunt oamenii de baza ale marilor confrunari internationale. Tranzitia functioneaza deci. Sa ne bucuram de rugby, prieteni! A fost un weekend pe cinste, chiar daca agitat.

JWC 2013, Europa are viitorul asigurat

Surprize de amploare: Tara Galilor si Anglia se califica in finala Campionatul Mondial U20 din Franta. Tara Galilor invinge Africa de Sud in minutul 79 cu un eseu ce rastoarna scorul (era 17-11 pentru babyboks), Sam Davies transforma iar scorul se rasuceste la 17-18. Nimeni nu ar fi mers pe mana galezilor. Africa de Sud era campioana en titre, dominase tot meciul si avea in ultimul minut un avantaj de 6 puncte care, de regula, nu se mai pierde. Dar, vedem cu totii, s-a putut, pentru ca galezii au fost mai determinati si au avut o oportunitate nesperata pe care au speculat-o imediat. In al doilea meci, s-a jucat de-a adevaratelea, ca la un campionat mondial de seniori. In mare viteza, cu un angajament fizic total, fara menajamente. Jucatori tehnici si iuti, echipe in sensul integral al cuvantului, atat neozeelandezii cat si englezii s-au intrecut in a oferi spectacol si puncte. Englezii au condus tot meciul, ajungand in minutul 38 chiar la o diferenta nesperata, 20-8 iar in minutul 52 aveau chiar 23-8. Dar babyblacks se mobilizeaza si se apropie la 2 puncte in minutul 71, 23-21. Patru minute mai tarziu, Anglia mai reuseste un eseu, transformat si mareste din nou diferenta la 21-30. Fostii cuadrupli campioni mondiali, juniorii Noii Zeelande intetesc strockul si joaca totul la mana, amintind de furia neagra a seniorilor din insule. Anglia se apara eficient, spectacolul creste iar cand nimeni nu se mai astepta, in minutul 80, Anglia mai reuseste un eseu, pe care omul meciului, Henry Slade il transforma. Si cu asta, Anglia, care ajunsese in finala de pe locul 2 in grupe datorita esaverajului realizat in special in meciul cu USA (109-0), va juca finala cu Tara Galilor. Intr-o finala pur europeana. Anglia a mai jucat trei finale (2008,2009, 2011, toate cu Noua Zeelanda). Tara Galilor nu a depasit faza semifinalelor niciodata. Dupa meciurile de azi, Anglia pare favorita dar cu Tara Galilor nu se stie niciodata. Ambele echipe sunt construite cu jucatori profesionisti care joaca, de multe ori, titulari in echipele din Premiership sau in RaboDirect Pro12. Pentru echipa Angliei, cei mai multi provin de la Exeter Chiefs (5), de la Northampton Saints (4), de la Leicester Tigers si London Irish (cate 3), Gloucester (2), Harlequins(2),Saracens (2) echipe care au si cele mai prestigioase academii de rugby din Anglia. Pentru Wales, majoritatea provin de la Llanelli Scarlets (8), Ospreys (7), Newport Gwent Dragons(6), Cardiff Blues (5), echipe cu scoli de juniori de prima mana, de asemenea. Asa ca, vazand cum au aratat jocurile de azi, in fata fostelor campioane mondiale, echipe de mare anvergura, putem spune ca da, Europa are viitorul asigurat. Juniorii de azi vor fi peste patru, cinci ani cei pe care ii vom urmari in marile competitii internationale. In incheiere, o nota aparte pentru gazonul sintetic, impecabil, pe de Stade de la Rabine din Vannes, unde s-au jucat ambele semifinale si se va juca, duminica, si finala.

14 + 1

Da, Romania e o echipa 14 + 1. Adica 14 jucatori (oricare ar fi ei) plus Catalin Fercu. Am asteptat o zi ca sa citesc cronicile si/sau diversele opinii despre recent incheiatul IRB Nations Cup de la Bucuresti. Desfasurat in acelasi timp cu un turneu similar desfasurat la Tbilisi. Si cu grupele campionatului mondial de U20 din Franta. Cam tot ceea ce s-a scris despre meciul de duminica cu Emerging Italy nu a iesit din tiparul nationalistoid cunoscut. " Stejarii...", "ai nostri...", "forta echipei Romaniei...", "piciorul lui Vlaicu...", "...maniera impresionanta", "...calitatile dintotdeauna ale pachetului de inaintasi...", "|Stejarii au facut legea...", "Stejarii castiga la pas", "rugby-ul romanesc e pe cai mari...", "Romania s-a batut in sange pentru trofeu...". Asa suna "ecourile" de presa dupa acest turneu. Pariez ca, in cazul in care in loc de rugby s-ar fi jucat football, titulurile erau scrise in aceeasi maniera. Pentru ca sunt foarte putini oameni in jurul acestui sport care stiu sa citeasca cu realism ceea ce se intampla si se joaca pe teren. Nu pretind ca sunt unul dintre ei. Dar nimeni nu ma poate opri sa-mi afirm opiniile. Si sunt singurul, din cate stiu, care am fost critic la adresa deciziei FRR de a renunta la Fercu cu ocazia RWC 2011. Poveste e stiuta si nu am sa insist. A urmat o perioada cand acest jucator a stat sub interdictie, pentru ca sfidat echipa nationala. A plecat la Timisoara pentru a fi departe de FRR. Da, despre Fercu vorbesc. Pentru ca el, peste toti ceilalti (si chiar peste "piciorul lui Vlaicu) a castigat (as risca sa zic de unul singur) meciul cu italienii. Catalin Fercu iese in evidenta pentru stilul si viziunea sa asupra jocului, pentru faptul ca arata mai in fiecare meci ca are resurse care nu sunt puse in actiune de catre ceilalti, coechipierii sai. Cele doua eseuri ale sale, din minutele 23 si 78, sunt actiuni individuale, luate pe cont propriu si finalizate in beneficiul echipei. Imi aduc aminte cu cata insistenta era promovat Dumitras junior pe vremea antrenoratului tatalui. Nu am nimic de reprosat acestuia, doar lipsa de viziune. La fel se intampla si acum: este tinut pe post de fundas cand locul sau ar fi sub tricoul cu nr.10. Nu este mici macar un bun suteur (desi se antreneaza intens pentru asta) dar vede terenul foarte bine (desi e situat prea departe de balon pentru a initia si realiza actiuni letale pentru adversari). Can are ocazia, speculeaza excelent, asa cum a facut-o in doua randuri duminica. Fara eseurile lui, Romania ar fi pierdut acest meci, cu toata gramada noastra "experimentata" prin traditie. Pentru ca nu avem conducator de joc, pentru ca nu avem om de centru cu viziune, pentru ca o echipa poate juca pentru un coechipier cu percutia lui Fercu dar "stejarii" nu stiu sa faca asta sau nu pot sau nu vor. Pentru ca staff-ul nationalei este orb si mut iar creierul galez nu a aflat reteta de a inocula o strategie corecta pentru ceilalti 14 de pe teren. Mai avem doi ani pana la Cupa Mondiala. Nu e nici mult, nici putin. O echipa se construieste/reconstruieste cam in patru-cinci ani. Deci timp ar cam fi sa mai adaugam ceva valoare actualei echipe. Pentru asta, insa, este nevoie de iluminare si exercitiu al evidentelor. De tip 14+1.

Sudul a mai castigat o runda.

* Japonia-Tara Galilor: 23-8; Noua Zeelanda-Franta: 30-0, Samoa-Italia: 39-10, Africa de Sud-Scotia: 30-17, Argentina-Anglia: 26-51. Scor partial: Sud 148 vs. 86 Nord (noroc cu cele 51 de puncte marcate de Anglia). Scor la eseuri: Sud 15 vs. 6 Nord (desi ar mai fi cele doua eseuri de penalizare ontinute de Anglia). Ce sa mai zicem? Infrangere umlitoare a Frantei. Infrangeri fara nici un merit ale Tarii Galilor si Ialiei. Infrangere mai mult decat onorabila a Scotiei, indiferent de scor. O echipa fara inhibitii si cu dorinta de joc, chiar daca au jucat fara multi titulari. * De remarcat ca Adriaan Strauss a inscris anbele eseuri ale springboks si a condus exemplar inaintarea acestora. De remarcat, de asemenea, jocul exemplar al lui Alasdair Strokosch care, la 30 de ani, a facut cea mai mare risipa de energie de pe teren. Si pentru ca vorbesc de jucatorii care mi-au placut, se poate sa sar peste all blacks: Kieran Read, Julian Savea, Israel Dagg si promitatoarea dublura a lui Dan Carter, Aaron Cruden. Primii doi din generatia "veche", ceilalti doi din partea "celor ce vin din urma". * Despre Anglia, numai de bine. Desi condusa pana in minutul 20, a calcat acceleratia exact cand trebuia si s-a distantat inca inainte de pauza (inclusiv datorita eseurilor de penalizare), acordate fara resentimente de un arbitru vertical. A venit eseul lui Weber (54), apoi a inceput sarabanda treisferturilor: Yarde (58), Eastmond (65) si din nou Yarde (74). Aceasta echipa a doua a Angliei a prestat atat sportiv cat si ca show, in ansablul reprizei a doua. Stuart Lancaster a operat numeroase schimbari, uvertura, demiul, fundasul, intreaga linie I. Dar de trei sferturi nu s-a atins. Penteru ca au mers prea bine. Sigur ca formatia Argentinei, jumatate amatoare, jumatate profesionista, nu avea mari pretentii, desi din randul profesionistilor au jucat Contepomi, Bustos, Bustos Moyano, Vergallo, Tiesi si Agulla, toti cu experiente europene. Dar acum, chiar si cu aceste nume, Argentina nu mai este ce a fost la penultima editie a Cupei Mondiale. Santiago Phelan trebuie sa construiasca o echipa noua in doi ani, daca vrea sa-si onoreze panasul. * In fine, dar nu in cele din urma, Lions isi continua incalzirea. Meciul cu Waratahs a fost un adevarat regal. Waren Gatland a reusit sa faca, in scurt timp, o echipa sudata, flexibila si omnivalenta. Principiul il experimentase deja pe lotul Tarii Galilor in ultimii trei ani. Si a fost de succes. In ciuda aerului de adunatura, lotul Lions arata a mare echipa indiferent de stampilele lasate de individualitatile ce il compun. Un exemplu a fost ieri, Jonathan Sexton. Si-a asumat alt rol decat cel de la nationala Irlandei si-a servit echipa si ca trei sferturi si ca demiu, a placat enorm si, cat a stat pe teren, a facut orice faza care il implica. Nici "seniorii" galezi Jonathan Davies, Simon Zebo sau Lee Halfpenny nu si-au jucat partiturile obisnuite. Ci mult mai mult decat atat. Echipa Lions a preluat de la fiecare component suma calitatilor individuale si le-a setat in jocul colectiv. Gatland este un vrajitor din acest punct de vedere. In admiratia sa a pledat si Michael Cheika, antrenorul celor din franchiza Waraths, obisnuit cu stilul european si, implicit, galez (a antrenat Leinster intre 2005-2010 si Stade Francais intre 2010-2012). Chiar daca gazdele au avut lipsa nu mai putin de 11 titulari (chemati in lotul Australiei sau accidentati) au replicat corespunzator "leilor" britanici si irlandezi. Doua eseuri ale aripii Tom Carter. Fie si raspuns la eseurile lui Halfpenny (a carui responsabilitate curenta este sa suteze). Sau la eseurile lui Sexton, Croft, Jonathan Davies. Un adevarat cuartet galezo-irlandezo-englez. Dar...greul abia acum incepe. Saptamana viitoare, primul meci test (din trei) cu Australia. Si intercalat intre acesta si urmatoarele doua, un alt meci de antrenament, cu Melbourne Rebels. * Sezonul de iunie continua. Sa ne bucuram de rugby, prieteni!

E oficial! De azi. Si Castrogiovanni se muta la Toulon.

Are 31 de ani. A jucat 146 meciuri pentru Leicester Tigers in 7 ani. A castigat cu echipa de club patru titluri in Premiership, ultimul in acest sezon. Joaca in continuare, pentru Italia, desi e de origina argentiniana. A trecut la rugby deoarece a fost pedepsit pentru hartuiala fizica la adresa antrenorului de ...baschet.

Ce se mai intampla prin Top 14?

Selectionata Frantei e plecata la Antipozi si lupta, si lupta. In Hexagon, baietii de la publicatii fac statistici si emit ipoteze. De exemplu, Rugbyrama.fr a inceput sa faca clasamentele pe posturi. Azi, pentru postul de uvertura, cei mai buni trei sunt considerati, in ordine: Wilkinson (Toulon), Camille Lopez (Bordeaux-Begles), Remi Tales (Castes Olympique. McAlister, Brock James sau James Hook sunt mentionati la "si altii". De remarcat, ca nota de ansamblu, ca strainii prezenti in Top 14 sunt abonati la aceste clasemente. Sa fie oare francezii atat de nesemnificativi? Oricum, atunci cand se vor fi epuizat toate clasamentele de posturi, voi scrie despre acest trend. O alta directie de comentarii apare atuncib cand este vorba de cei mai buni realizatori (de puncte) din campionat. Surprinzator, nu Wilkinson (in ciuda rasunatoarei sale medii de 15,5 puncte pe meci jucat) este primul si in acest clasament. Primul este neo-zeelandezul Rory Kockott (Castres Ol.) cu 376 puncte din care 8 eseuri. Al doilea, Wilkinson , cu 373 puncte din care 8 dropgoaluri. Al treilea, Jameas Hook, la mare distanta, cu 265 puncte din care 2 eseuri, 2 dropgoaluri. Restul, fireste, sunt puncte din lovituri de picior. Iarasi trei jucatori alogeni. Si cand e vorba de transferuri, trendul se respecta. Sa mentionam, sursa fiind aceeasi, si principalele "intrari" in Top 14 in sezonul viitor. Cele mai spectaculoase la fac parizienii. Catre Racing Metro migreaza Mujati si Tonga'uiha (de la Northampton), Kruger (Bulls), Dan Lydiate (Newport Dragons), Jonathan Sexton(Leinster), Jamie Roberts (Cardiff Blues). Stade Francais a semnat cu Van der Merwe (Leinster), Digby Ioane (Queensland Reds), Morne Steyn (Bulls), Taulafo (London Wasps). La Toulon ii vom vedea pe Brian Habana (Bulls) si Drew Mitchell (Waratahs). La Perpignan pe Paulica Ion (London Welsh). La Bayonne, pe Bustos Moyano (Montpellier), van Rensburg (Lions). Toulouse (doar samoanul Tekori de la Castres) si Clermont Auvergne (doar Jo Delant de la Wild Knights, Japonia) nu au miscari semnificative de jucatori straini. Asa ca, si in sezonul viitor, banii care se invart in Top 14 vor continua sa fie o atractie pentru gloriile d'outre mer.

In noiembrie, o luam de la capat

Nici nu au inceput bine meciurile test din iunie, ca masinaria comerciala a IRB a bagat publicul intr-o viteza superioara. S-au publicat datele meciurilor din noiembrie. Chiar si preturile biletelor (de gen incepand de la...). Iata ce ne asteapta (selectiv): 1. 28 noiembrie: Anglia vs Australia (Twickenham, bilete de la 169,99£). 2. 9 noiembrie: Anglia vs. Argentina (Twickenham, de la 102,75£); Tara Galilor vs. Africa de Sud (Millenium, de la 95,58£); Irlanda vs. Samoa (Aviva Stadium, de la 32,95£). 3. 16 noiembrie: Tara Galilor vs. Argentina (Millenium, de la 94,32£); Irlanda vs. Australia (Aviva Stadium, de la 67,98£); Anglia vs. Noua Zeelanda (Twickenham, de la 201,00£); Scotia vs. Africa de Sud (Murrayfield, de la 63,13£). 5. 22 noiembrie: Tara Galilor vs. Tonga, Millenium, de la 56,81£). 56.24 noiembrie: Irlanda vs. Noua Zeelanda (Aviva Stadium, de la 97,73£). Asa ca faceti economii, superrugby-ul e din ce in ce mai scump.

A inceput turnirul din iunie.

Este de fapt confruntarea de vara pentru europeni, de iarna pentru sudici. Toate natiunile majore sunt implicate in meciuri test. Ieri au fost nu mai putin de sapte meciuri. Trei din ele castigate de europeni. Japonia- Tara Galilor 18-22, USA-Irlanda 12-15, Argentina- Anglia 3-32. Trei castigate de gazdele din tarile australe. Africa de Sud- Italia 44-10, Noua Zeelanda Franta 23-13, Samoa -Scotia 22-17. Si, suma sumelor in materie de mediatizare, British&Irish Lions, invinge campioana Superugby 2012, Queensland Reds, cu 22-12. Fara acest ultim meci la socoteala, Europa pierde la puncte confruntarea cu sudul, 109-127. Dar si le eseuri, 9-13. Chiar daca punem la socoteala si selectionata multinationala Lions, balanta nu se schimba semnificativ. Tot sudistii sunt in avantaj. A fost o zi maraton pentru ca am putut urmari pe stream-uri sase meciuri, cel din Japonia fiind lipsa la apel. Doua dintre ele au fost generoase ca spectacol: Africa de Sud vs. Italia si Argentina vs. Anglia. In aceste confruntari s-a si marcat cel mai mult. Desi au luat bataie la scor (gratie celor cinci eseuri-Strauss 14’, Engelbrecht 23’, Habana 66’, de Villiers 75’, Basson 78’) italienii au fost actori cu contributie egala la spectacol, mai ales in repriza a doua. De admirat aceasta echipa care creste sezon de sezon. Omul cheie al meciului a fost Adriaan Strauss, taloneurul care a condus in permanenta atacul springboks si a creat baloane multiple atacului excelent condus, la randul sau, de viitorul toulon-ez Brian Habana, mai generos cu coechipierii sai ca niciodata. Revenind la Strauss, poate cel mai bun taloneur dupa retragerea lui John Smit, sa ne aducem aminte cum si-a oferit de ziua lui, 18 noiembrie 2012, doua eseuri contra Scotiei pe Murrayfield. Are doar 28 de ani, este extrem de modest si joaca in continuare, de 6 ani, la Cheetahs. Actualment echipa lui ocupa locul 5 in Super Rugby 2013. Celalalt meci dinamic si destul de atractiv a fost Argentina- Anglia. Pumele, in ciuda numelor intrate in teren (Tiesi, Contempomi, Bustos-Moyano, Lozada) s-au dovedit a fi o echipa de stransura, o parte dintre titulari fiind amatori din campionatul intern completati cu vedete de prin Europa. Asta a si permis Angliei sa conduca la pauza cu 22-3 (trei eseuri-Strettle, Twelvetrees, Morgan). Repriza a doua putea sa nici nu se mai joace. Nici un punct inscris in timpul regulamentar, joc scoala. In prelungiri, Vunipola a mai inscris, de distractie, un eseu, desi nu se acorda puncte bonus in acest tip de meciuri. Englezii, fara cei cativa jucatori importanti cedati catre Lions, s-au miscat bine si au aratat resurse mai interesante decat cele etalate in campionat sau cupele europene. Ma gandesc la tripleta Brown (pana la inlocuirea cu Foden)-Strettle-Twelvetrees care a crosetat baloane interesante de atac si si-au si creat ocazii pentru eseuri clare. Am mai vazut o echipa frumoasa (constanta, din aceasta perspectiva, in ultimii doi ani), a Scotiei, agresiva dar lipsita de eficacitate. Desi samoanii, mai iuti dar nu neaparat mai agili cu balonul, nu sunt o echipa infricosatoare asa cum s-au aratat iarna trecuta in turneul european, scotienii au fost in multe momente superiori la centrul terenului si jocul de uzura pentru castigul de baloane. Ceea ce le lipseste este strategia de atac si finalizare. Poate noul selectioner, Scott Johnson, sa construiasca o noua strategie pentru a valorifica calitatile unor jucatori precum Visser, Kellogh, Beattie, Kellie Brown, Strokosch sau Stuart Hogg (deja titular in echipa Lions). Meciul Noua Zeelanda-Franta a fost unul al orgoliilor. In special ale celor neconsumate in finala World Cup din 2011. All Blacks este in plina reconstructie si schimbare de generatii (plus doua absente majore fiind Richie McCaw si Dan Carter) motin pentru care Steve Hansen avea motive sa se teama de imprevizibilii francezi. Acestia, la randul lor, dupa o prima parte de sezon dezolanta, contrastata cu perfomantele din cupele europene, ajungeau si ei o echipa improvizata. Saint-Andre s-a simtit obligat sa improvizeze solutii noi pe mijlocul terenului, Lopez-Machenaud, de exemplu. Si sa potenteze experienta unor vechi internationali cu experienta precum Dussautoir, Picamoles, Huget. Dar, nici unuia nici celuilalt nu le-a iesit. A fost, pana la urma, un joc de rutina, unde cei mai experimentati au avut mai multe baloane si s-au descurcat mai bine cu ele, in ciuda nenumaratelor greseli, de ambele parti. Ma'a Nonu, Israel Dagg si Kieran Reid au stiut sa faca jocul mai bine decat francezii si pana la urma au castigat la 10 puncte. Conform cursului jocuklui, invers nu se putea. Wayne Barnes a fluierat mult si neinspirat uneori, de parca nu a vrut sa lase jocul asa cum se incropise el la un moment dat. Cam asta a fost ieri. Selectia subiectiva pe care am facut-o mai sus este datorata in primul rand nevoii de spectacol. De eseuri, de rasturnari de situatie, de arbitraj in favoarea jocului si nu strict a regulamentelor. Din aceasta perspectiva am privit la cel de-al doilea ecran, meciul din IRB Nations Cup al Romaniei. Cu exceptia eseului lui Catalin Fercu, jocul a fost anost pana la plictis. Probabil ca nu se poate mai mult. Si ca asta, probabil, l-a facut pe Lynn Howels sa declare ca rugby-ul romanesc trebuie sa fie el insusi, fara sa incerce sa copieze din cel francez, englez , irlandez sau galez. Adica, in subtext,nu se poate face nimic altceva decat a-i lasa pe stejari sa joace cum ii taie capul. Declaratia lui Howels a aparut intr-un post pe Planeta Ovala, dupa care a disparut. Hai Romania!

Grupele Heineken Cup 2013-2014

Grupa 1: Northampton, Leinster, Castres, Ospreys. Grupa 2: Glasgow Wariors, Exeter, Cardiff Blues, Toulon. Grupa 3: Saracens, Connacht, Toulouse, Zebre. Grupa 4: Clermont-Auvergne, Racing Metro, Harleguins, LLanelli Scarlets. Grupa 5: Leicester, Ulster, Montpellier, Treviso. Grupa 6: Edinbourg, Gloucester, Perpignan, Munster.

Castres stinge lumina la Toulon

Meciul s-a putut vedea la TV5. Cu comentariul, evident, in franceza. De aici si incredibile jocuri de cuvinte. Castres Olympique erau "les castres" (castratii) iar vedeta acestora, Rory Kockott era "Cocotte" (transcris fonetic- cocota). Amuzant, uneori. A fost un spectacol asteptat si mult comentat, dat fiind ca era, printre altele, al 114-lea campionat al Frantei. In istoria lor recenta, Toulon mai castigase titlul in 1992 (victorie cu 19-14 la Biarritz si ultimul meci oficial al lui Serge Blanco) iar Castreas cucerise titlul cu un an mai tarziu, 1992, dupa victoria cu Grenoble (14-10). Toulon terminase campionatul regulat in pozitia a 2-a, Castres, in a 4-a. Dupa eliminarea echipei din Auvergne, celor din Castres le crescuse cota la casele de pariuri pana in vecinatatea celei a echipei de la Mediterana, 1,35/ 1,22. Toulon venea dupa turul de forta din ultimele doua luni, incununat cu HCup. Aveam toate premisele sa vedem un joc angajat, desi o buna parte a comentatorilor sportivi reduceau partida la duelul loviturilor de picior intre Wilkinson si Kockott. Si asta datorita egalitatii virtuale intre cele doua inaintari. In parte, predictiile s-au confirmat. Cu o singura exceprie. Cele doua dropgoaluri ale lui Tales, reusite la o diferenta de 3 minute (71 si 74), in momentul in care Wilkinson apropiase Toulon-ul la diferenta de un eseu. Scorul fusese creionat de eseul foarte siret al lui Kockott din prelungirea primei reprize (10-3 pentru Castres Olympique). In a doua repriza raportul de forte se pastreaza relativ acelasi, contre si greseli de ambele parti. Un angajament fizic urias, de ambele echipe, cu o mentiune aparte pentru agresivitatea "castratilor", uneori prea bruta dupa gustul celor care vad si meciuri din alte campionate. Loviturile de picior ale lui Tales vin exact in momentul in care, gratie lui Jonny, Toulon redusese diferenta la un punct. Atunci s-a jucat meciul. Nu a mai contat penalitatea reusita de Kockott si nici eseul mult prea tardiv al lui Delon Armitage (din prelungirile reprizei a doua). Castres s-a dovedit o echipa unita, bine preparata tactic, fara vedete dar cu jucatori motivati puternic. Poate, cum spuneam, cam neslefuiti pe partea fizica si jucand de multe ori la limita legii 10 din regulament. Este adevarat ca nici Jérôme Garcès nu a sanctionat prea desele cafuiaje ce au curs tot timpul dincolo de lupta pentru balon. Dar asta e, jocul a curs in favoarea celor care au produs surpriza. Toulon a parut o echipa rutinata dar si obosita si plictisita de un sezon lung si dificil. Ceea ce i-a pierdut in finala de asta seara a fost plasarea deciziilor de joc tot pe umerii lui Wilkinson. Care este, sa recunoastem, cam stereotip in ultima vreme. Tot timpul, la a doua sau a treia pasa, jucatorii Toulon-ului avea cel putin un jucator advers in fata si erau pusi la pamant. Nici deplace-urile sale nici loviturile tactice nu au fost inspirate. Michalwek nu a contat iar Tillous-Borde, care l-a inlocuit, nu a produs nimic creativ. Nu a contat ca Botha si intreaga linie a treia a muncit enorm in aparare. A fost suficienta acea siretenie a sud-africanului Kockott din sfarsitul primei reprize ca sa arate cine face legea pe teren. Surprinzator acest demiu care, in majoritatea timpului a jucat si ca uvertura. Tactica a fost aceeasi ca in meciul celor din Castres cu Clermont, aparare avansata si contre explozive. Iar acest Kockott este si foarte iute si extrem de ingenios. Daca mai adaugam si droapgol-urile lui Tales, executate calm si precis, avem tabloul de bord al victoriei "olimpicilor" din Castres. Se cuvine a remarca, tot de la invingatori siguranta lui Dulin (un fundas cerebral) si eficacitatea cuplului Claassen si Caballero din linia a treia. Nu avem decat sa ne inclinam si sa zicem "Chapeau bas, messieurs du Castres!" Toulon a pierdut dubla dar ramane, pana la anul, campioana Europei. Si ei ar trebui felicitati, macar pentru spectacolele oferite in Heineken Cup si in semifinala cu Toulouse. Asta e, sportul inseamna si infrangeri, nu numai victorii. La malul Mediteranei se pregatise, probabil, un mare spectacol stradal. Dar n-au mai avut lumina pentru ca le-a stins-o Castres. Pe Stade de France, cu 80.000 spectatori de fata.