sâmbătă, 2 octombrie 2021

Ultima etapă din Rugby Championship 2021

Argentina 17 - Australia 32. ”oaspeții” 5 eseuri (dintre care 3 Kellaway) iau punctul bonus. Argentina nu a reușit să culeagă nici un punct in actuala ediție a Rugby Championship. și nu pentru că este o echipă slabă. și azi a arătat că poate da replici tăioase oricărei echipe, indiferent de forma acesteia. Argentina nu stie să atace sau dacă o face este pe spații înghesuite, meschine chiar. ceea ce pentru adversari este a piece of cake. de când se ocupa Ledesma de selecționata Argentinei, totul pare a se vedea prin ochii unui taloneur. iar azi, deși Mario Ledesma a fost doi ani antrenorul cu grămada al selecționatei Australiei (conducerea Cheika), Argentina a fost dominată pe grămadă iar apărarea a fost păcălită de prea multe ori, pentru că tactica jocului a fost gândită prea static. interdictia de joc pentru Socino și Matera a contat enorm în echilibrul jocului. (by the way, Socino figurează pe lista de rezerve a Tigers în meciul de azi cu Saracens, ora 6 pm). Australia a început să arate mai bine după ce lui Dave Rennie i-au trecut fanteziile cu tineret. mai țineți minte cum arăta echipa în primele două jocuri? recuperarea lui Cooper și White, întărirea grămezii cu Slipper și Faingaa, și o linie e treia cu viteziști precum Petaia, Ikitau, Kellaway și promovarea ca închizător a lui Valetini este un mix superior compoziției inițiale a echipei. in plus echipa are un joc mai interesant tactic decât de vremea lui Cheika. după 6 meciuri a reușit să strîngă 18 puncte și să aibe un esaveraj de -3 puncte (bătăile încasate de la All Blacks) și să ocupe locul 2 în clasamentul ediției 2021. Argentina are 0 puncte și un esaveraj de -135 cu doar 60 puncte înscrise în cele 6 meciuri. urmează Africa de Sud vs Noua Zeelandă, ultimul meci al acestei ediții. indiferent de rezultat, Noua Zeelandă a câștigat titlul iar Africa de Sud va termina pe locul 3. In sfârșit, s-a întâmplat! după ce pierduse dintr-o penalitate cu Australia, după ce săptămâna trecută repetase figura cu All Blacks, după ce cu două minute înainte de final erau conduși cu un punct, Boks revin în minutul 82 și cîștigă cu 31-29. Învingătorii de azi au arătat că stiu să și paseze, ca au forță de atac, că au, la nevoie, și drop-goal-uri la ei...ar fi fost prea mare ghinionul unor campioni mondiali en-titre să piardă iar în ultimele două-trei minute. după partida de săptămâna trecută au declarat în public (atât Nienaber cât și Siya Kolisi) că o să arate că știu și altfel de rugby. și s-au ținut de cuvânt. nu știu dacă de luni revin pe locul 1 mondial dar figura de azi a fost mai mult decăt onorabilă. Jordi Barrett n-a mai fost chiar de speriat, Weber și Beauden Barrett nu s-a înțeles foarte bine, Retallick a pierdut foarte multe baloane în tușă (de partea cealaltă s-a remarcat, surprinzător, Vermeulen). la Boks, intrarea lui Frans Steyn trebuia făcută mai devreme, Pollard a ratat nepermis de multe lovituri dar și șuturi de distanță. și Faf de Klerk trebuia înlocuit mai repede, poate imediat după ruck-ul din care ieșise groggy. Marx și Etzebeth și-au spart reciproc capetele ca semn al intesității fizice a jocului în ultimele minute. arbitrajul lui Mathew Carley a favorizat jocul, în toată dinamica lui, cerînd doar când a fost strict necesar intervenția TMO. în ansamblu, o partidă plăcută, între două echipe cu chef de joc, dar și ocupante ale primelor două locuri mondiale. aș îndrăzni să dau o nota de 9. iar pentru cover-ul de omul meciului, l-aș propune, fără ezitări, pe Eben Etzebeth. Sir Rugby!