sâmbătă, 25 mai 2013

Leicester isi ia din nou titlul acasa. Clermont Auvergne nu va juca finala cu Toulon.

Grea alegere. Intre Leicester Tigers vs Northampton Saints si Clermont Auvergne vs. Castres Olympique. 17.00 si 17.30. A trebuit sa aleg la ce ma uit dupa inceperea celui de-al doilea meci. Si am ales sa urmaresc finala Aviva Premiership, pe streamul internetului si cu coada ochiului, mai mult pentru scor, la semifinala Top 14. Alegerea a fost inspirata caci francezii au jucat 70% din meci la penalitati. Castres a inchis jocul si a impiedicat orice tentativa de angajare a formidabilei linii a treia Sivivatu- Rougerie- Fofana-Nalaga. Presand tot timpul pe galbeni-albastri, acestia au inceput sa greseasca in serie. Si au venit penalitatile. Minutul 28, Castres conduce cu 6-3, minutul 35 avansul devine 9-3 pentru ca in minutul 39 sa conduca cu 12-3. Acelasi demiu eficace, Kockott. In minutul 45, 15-6.In minutul 60, 18-9 pentru ca cinci minute mai taziu Castres sa inscrie eseul care a desprins-o definitiv de adversara. Scorurile evoluau in paralel. Si Tigers se distantau, in acelasi timp (acelasi minut), la 34-17. La Londra, pe Twickenham (plin dar nu de record de asistenta), ultima penalitate pentru Tigers aduce scorul la 37-17 in minutul 79. Si gata, Tigers readuc titlul acasa, dupa trei ani. Dar la Nantes, meciul nu se terminase, Auvergnatii mai incearca ceva iar dupa un cafuiaj pe linia de eseu, Cristophe Berdos (dupa mine, cel mai serios arbitru in comparatie cu troika internationalilor Romain Poite, Pascal Gaüzère si Jérôme Garcès)elimina cate un jucator din fiecare echipa, Claasens si Bardy. Mai erau doua minute si nu mai conta. Dar jocul a cerut-o si Berdos a bagat mana in buzunarul cu cartoane. Un gest asemanator a facut in finala Aviva si Wayne Barnes. Dupa ce a ezitat sa-l elimine pe Courtney Lawes pentru doua placaje dure fara balon asupra lui Toby Flood, care au condus la iesirea definitiva a acestuia din joc, s-a revansat aratandu-i lui Dylan Hartley rosu, dupa ce cu doua minute inainte il avertizase pentru comentarii nepotrivite. Scorul era 16-5 pentru Tigers (Morris si Myler fiind autorii eseurilor de pana atunci). In 14 oameni, Saints nu au mai fost atat de agresivi in atac ca pana atunci. Incursiunile lui Foden, Pisi, Samu Manoa si Dickson au produs ceva emotii (eseul lui Foden din minutul 44 a fost doar o iluzie de revenire in joc pentru ca , imediat, Kitchener replica cu eseul care mentine diferenta de 11 puncte). Dar Ford, dintr-o penalitate readuce duiferenta de 14 puncte (24-10), in minutul 46. Evolutia "sfintilor" nu a periclitat cu nimic distanta pe care o impuneau Tigers. Mai inscriu un eseu, minutul 59, (Dickson, pe care il transforma dupa trei ratari, Myler) si revin la 7 puncte distanta. Jocul devine inchis, urat si "tigrii" incep sa se apere avansat. Si apare oportunitatea. Tait, foarte insistent, recupereaza balonul dupa un un rebond la centru, ii paseaza lui Ford (inlocuitorul lui Flood) si acesta il deschide Manu Tuilagi care face, in stilul sau consacrat, o cursa de 50 metri in mare viteza pana in buturile adverse. Ford rateaza din nou (a facut-o de patru ori in acest meci decisiv) iar diferenta ramane de 12 puncte pentru "tigri". Si in minutul 73, nou intratul Mafi combina cu Goneva, care creste de la meci la meci, cel din urma il imita pe Tuilagi inscriind dupa o cursa frumoasa, deasemenea fara obstacole, de 40 metri. Ford rateaza din nou. Scorul se duce la 34-17. Si pentru final, Ford isi rascumpara partial pacatele si transforma o penalitate din minutul 79, pentru ca Lweicester sa devina campioana cu 37-17, in fata coregionalilor de la Northampton. Cum streamul pe care am urmarit meciul nu a mentionat omul meciului, imi permit sa-l investesc cu acest titlu pe renascutul Mathew Tait, un fundas cu stilul lui Foden, excelent si el astazi. Asadar, Leicester, elevii lui Richard Cockerill sunt campionii sezonului 2012-2013. Vorbind despre acestia, sa spunem si ca a intervenit, extrem de nervos (dar justificat) pe langa arbitrii dupa ce Flood a stat mai bine de doua minute in stare de groggy pe teren, dupa primul placaj al lui Lawes. A trebuit sa intervina Fred Morrison, seful arbitrilor englezi pentru a-l duce din nou in tribuna. La aproape un minut distanta, Lawes il placheaza dur, din nou dupa ce eliberase balonul, si foarte sportivul, de altfel, Toby Flood trebuie sa iasa definitiv din joc. Daca a asta a fost o tactica a oamenilor lui Jim Malinder, sa scoata din joc principalul aducator de puncte al Tigers, il putem adauga pe Lawes pe lista golanilor, alaturi de Hartley (are multe antecedente, a urmat multiple terapii). Ceea ce este si fara aceste eticheta un mare deserviciu la adresa rugby-ului. Urmeaza acum finala Top 14, in care Toulon pare sa aibe de indeplinit doar o formalitate. Eliminarea indirecta a celor din Auvergne, le netezeste calea spre dubla de aur. Invinsii celor de la Castres si-au pierdut ambele sperante de a fi o Chelsea a rugby-ului din Hexagon. Boudjellal poate fi fericit ca nu va da din nou de ei. Iar in felul asta are si o replica fara cuvinte la adresa campaniei fals ironice declansate la adresa sa inaintea finalei. Interesant.

Toulon striveste pe Toulouse si va juca finala Top 14

Doua eseuri (unul transformat)si un dropgoal marca Wilkinson. Atat a inscris Toulon. Ca sa faca diferenta fata de cele trei penalitati transformate ale toulousanilor. Asta din punct de vedere al scorului. Adevarata diferenta a facut-o, insa, apararea exemplara a oamenilor din Var. De mult nu am mai vazut o asemenea inclestare pe purtatorul de balon. Fie ca se numea Jauzion, Poitrenaud sau Picamoles, Medard, Dusautoir sau Nianga. Apararea Toulon-ului a functionat ireprosabil iar numele sau a putut fi Botha, Fernandez Lobbe, Masoe, Wilkinson sau Bastareaud. Iutii si versatilii Poitrenaud, Medard, Huget si promitatorul Fickou (19 ani) nu s-au putu misca decat pe spatii mici iar cand au putut sa se desfasoare au fost imediat anihilati de oamenii in rosu de la Mediterana. Cele doua eseuri ale Toulon-ului au venit pe speculatii de oportunitate, nu prin supranumeric si nici pe fondul unei viteze superioare. Eseul lui Rossouw, din minutul doi a cazut peste toulonezi ca un traznet: Michalak a speculat un spatiu liber in flancul drept al apararii, a trimes un deplace, Rossouw (35 ani!) s-a lansat la timp si a fost doar o formalitate culcarea in but. Cel de-al doilea eseu o fost marcat tot de un vitezist, fluierat continuu de grupuri de suporteri auvergnati (!!!), Delon Armitage. Si aceasta ocazie a fost o oportunitate, dar vazuta, de aceasta data de un alt batran, Matt Giteau. Interesant ca fluieraturile au incetat imediat. Am incercat sa inteleg de unde venea acest gest (total nesportiv, dar meciul se desfasura in Franta). Dupa ce am citit cam tot ce s-a scris despre dfinala H Cup, cred ca am inteles ca antipatia unei parti a publicului la adresa lui Armitage venea dupa un gest de sfidare a adversarului in cursa de eseu din meciul cu Clermont Auvergne, finala Heineken Cup. . Si acel eseu a fost frumos si cel de acum. Cum arbitrii nu pot sanctiona sfidarea, eseul de saptamana trecuta a fost valabil. La fel de valabil si cel de ieri. Pentru spectacol, Armitage merita aplaudat, nu fluierat. Este problema clubului sa-l opreasca a mai provoca nesportiv adversarii. Dar si dreptul spectatorilor sa se manifeste. Nu insa fluierand. In fine, cu un scop concludent (24-9), Toulon se indreapta catre finala Top 14. Iar azi vom afla cine ii va fi adversara: aceeasi Clermont-Auvergne, dornica de revansa, sau Castres Olympique. Vom afla azi dupa maza, meciul incepe la 17.30, pe acelasi stadion, Stade de la Beaujoire, din Nantes. Tot maine, dar la 17.00, finala Aviva Premiership, Leicester Tigers- Northampton Saints, pe Twickenham. Ce week-end, prieteni!

luni, 20 mai 2013

Mourad Boudjellal ia caimacul: Toulon pe acoperisul Europei.

Cine si-ar fi inchipuit, prin martie, cand Toulon arata a echipa obosita si iesita din forma, ca oamenii din Var vor cuceri Heineken Cup? Cred ca nici Mourad insusi. Dar nebunia lui frumoasa (pe fundul unei ostilitati galagioase la adresa sistemului competitional francez) plus incapatanarea (poate si talentul motivant) directorului Bernard Laporte plus capacitatea de efort a multinationalei de pe Stade Felix Mayol au facut, impreuna, ca visul de a intra in elita continentala sa devina o stire. Nu sunt de acord cu Mark Reason (vezi comentariul de pe Rugby Site) ca doar norocul si arbitrajul prea tolerant al lui Alain Rolland au ajutat Toulon-ul. Reason a fost excesiv de sarcastic cand a scris "...But this is the problem rugby faces. I am all for a contest but sometimes defence trumps creativity because it is so hard to score a try and too easy to award a penalty goal. Is that how we want rugby to be? Is that how we want players to think?.". Parerea lui ca apararea si jocul inchis al celor din Toulon au omorat creativitatea auvergnatilor (vezi componenta treisferturilor, Nalanga-Fofana- Sivivatu)nu sta in picioare. Apararea "sudistilor" a fost eficienta (numarul de placaje a fost dublu, stilul contraatacurilor acestora era binecunoscut inca din campionatul regulat, capacitatea lui Wilko de a deschide mereu camp centrilor si aripilor era si ea de notorietate(a se vedea numarul de eseuri semnate de Wulf, Palisson, Mermoz, Giteau, Bastareaud). De asemenea, nici norocul nu trebuie facut responsabil de eseul lui Delon Armitage, interceptia fiind parte a jocului. Lee Byrne a gresit si tot meciul s-a schimbat. Desi nici mie nu imi place cum a evoluat rugby-ul profesionist (atat ca aspect cat si ca tacticitate, urmand sa apara, in consecvent, stiri despre farmacopeea secreta a acestui sport) nu pot sa fiu, din nou, de acord cu acest specialist care este Reason, care pretinde in subtext cum ca Toulon este un castigator fara merite. Sa ne uitam doar la panasul din aceasta editie a HC: a pierdut doar in meci in grupe (la Montpellier), a batut consecutiv doua echipe mari ale Angliei, Leicester Tigers si Saracens, in sferturi si in semifinale si a venit in finala ca echipa cu sanse mai mici (1:2,31 fata de 1: 1,38 ale lui Clermont Auvergne). Toulon a avut un parcurs ca la carte. Si continua aceeasi politica. Printre achizitiile dorite in sezonul urmator se numara Martin Castrogiovanni, Brian Habana, Drew Mitchell. A fost in discutie si John Smit dar acesta a ales sa fie tehnician acasa, in Africa de Sud. Concurenta pe posturi este aproape o regula in Toulon. Sa ne uitam doar la cazurile liniei a doua: Sheridan-Botha-Shaw-Kennedy. Sau pentru inchizator: Roussouw- Fernandez Lobbe- van NIekerk. Sau la marea competitie pentru numarul 10, Michalak-Wilkinson. Sunt mai multe argumente pentru care Michalak a fost "degradat" la nr.9. Cel mai important este inconstanta de forma, care oscileaza de la genialitate la mai putin decat banalitate. Jonny este cu mult mai constant. O data cu varsta a devenit cu mult mai imprevizibil decat era in tineretea sa sportiva. Si in plus este (cu foarte putine exceptii) un transformeur fiabil. Pentru calitatile si constanta sa a si fost declarat jucatorul numarul 1 in Europa in sezonul 2012-23013. Asta este stirea zilei. Dincolo de faptul ca a marcat cele mai multe puncte pentru echipa sa (aproximativ 39%) in acest sezon, Wilko este un conducator si arhitect de joc fara pereche. Si uitati-va cat de frecvent placheaza. Nu pentru numarul de suturi reusite a fost gratulat de specialisti ci pentru calitatea jocului sau, adaptat la rigorile jocului profesionist. Poate ca daca nu era scos atat de mult timp din activitate din cauza accidentarilor, Jonny nu mai era jucatorul de azi. El s-a reinventat in Franta pentru ca i s-a mai oferit o sansa. Si asta datorata lui Boudjellal. Oare cati jucatori mari au sansa asta? La fel si Michalak. Dupa ce intrase in disgratia maimarilor rugby-ului francez, Frederick s-a dus departe, in Africa de Sud, sa isi castige banutii ultimelor sezoane ca sportiv. Dar acolo a stralucit si patronul algerian si l-a dorit. Asta explica si jocul lui stralucitor in selectionata franceza de anul trecut. Asa ca Toulon poate fi exemplu de echipa facute pe principiul wishlist. Dorintele patronului, pe banii lui, au facut o echipa in adevaratul sens al expresiei. Si este deja un cliseu sa afirmam ca, fara Wilkinson, nu exista Toulon. In acest sezon au inscris 69 de eseuri si au acumulat nu mai putin de 11 puncte bonus ofensive, cele mai multe. Si au o diferenta de puncte remarcabila, 323, in campionatul regulat. Asa ca, Toulon este si o echipa ofensiva. Specialista mai curand in contraatacuri oportuniste, ce e drept. Dar acest sport, cum stim cu totii, se joaca la victorii si nu la impresii artistice. Cum campionatul Frantei inca nu s-a terminat, mai avem vineri (TV5 transmite sigur) o semifinala decisiva Toulon-Toulouse. Si apoi finala castigatoarei cu, foarte probabil, aceeasi Clermont Auvergne. Desi Mourad Boudjellal a declarat, fericit, ca pentru el sezonul s-a incheiat, nu cred ca nu-si va prelungi ambitia pana la a castiga si finala interna. Iar aceasta se va juca la finele lui iunie, dupa turneul neo-zeelandez al selectionatei Frantei. Nici in Anglia nu s-a terminat Premiership. Asa ca mai avem inca o luna de rugby, prieteni. Sa ne bucuram!

joi, 16 mai 2013

Recordurile finalelor Heineken Cup

Sambata se va juca la Dublin, cea de-a 18 finala. Atat Toulon cat si Clermont Auvergne joaca pentru pima oara o finala Heineken Cup. Interesant de stiut este ca exista unele recorduri absolute, stabilite in precedentele 17 finale, unele dintre ele fiind imposibil de daramat sambata. Iata cateva dintre ele. Sa incepem cu recordurile detinute de jucatori. * Cele mai multe puncte marcate- 30: Diego Dominguez (Stade Francais contre Leicester, 2001) * Cele mai multe eseuri- 2: Sebastien Carrat (Brive contra Bath, 1998), Leon Lloyd (Leicester contra Stade Francais, 2001), Jonathan Sexton (Leinster contra Northampton, 2011) * Cele mai multe penalitati transformate- 9:Diego Dominguez (Stade Francais contra Leicester, 2001) * Cele mai multe finale disputate- 6: Cedric Heymans (Brive, 1997, Toulouse 2003, 2004, 2005, 2008, 2010) * Cel mai varstniv jucator- 37: Brad Thorn (Leinster 2012) Putem continua cu recordurile detinute de cluburi * Cel mai mare numar de puncte inscrise in finala- 42: Leinster contra Ulster, 2012 * Cel mai mare numar de eseuri inscrise in finala- 5 : Leinster contra Ulster, 2012 * Cel mai mare numar de dropgoaluri inscrise in finala- 3: Toulouse contra Biarritz, 2010 * Cel mai mare numar de finale castigate- 4: Toulouse (1996, 2003, 2005, 2010) Si cu recordurile in sine ale finalelor * Cel mai mare numar de puncte inscrise- 64 (Leicester 30- Stade Francais 34, 2001) * Cel mai mare numar de eseuri- 6 (Leinster- Northampton, 2011, Leinster- Ulster, 2012) * Cel mai mare numar de penalitati transformate- 14 (Leicester 5 - Stade Francais 9, 2001) Si, in fine, recordul absolut de audienta: 81774 spectatori platitori (Leinster-Ulster, Twickenham, 2012)

duminică, 12 mai 2013

Londonezii, out. Toulouse revine.

Ne apropiem de sfarsitul de sezon in cele doua campionate puternice, Premiership si Top 14. In Anglia se stie deja componenta finalei. Northampton Saints vs Leicester Tigers. Ambele invingatoare meritoase in fata formatiilor londoneze Harlequins si, respectiv, Saracens. In Franta, unde sistemul de calificare in faza finala este mai complicat, cunostem deja semifinalistele. Toulon vs. Toulouse (!) si Clermont Auvergne vs. Castres. Week-endul ne-a adus meciuri foarte interesante si, deopotriva, frumoase. In Premiership, sambata s-a jucat Leicester Tigers - Harlequins. In prima repriza meciul nu a avut virtuti deosebite, echipele parand ca se tatoneaza, ca in box. Scorul a venit din penalitati, intrandu-se in min. 39 cu tabela de 6-9 (Evans si Flood). Si vine minutul 40 cand, dupa o cursa nebuna a lui Morris. Goneva, cealalta aripa, culca un eseu clasic, fara adversar. Flood transforma si Leixcester pleaca la cabine cu avantaj, 13-9. Danny Care este eliminat pentru nesportivitate in min 52, iar Flood rateaza penalitatea. Harlequins se retrage iar Tigers ataca in valuri. Flood nu mai rateaza in minutul 59 (16-9) iar doua minute mai tarziu, Tuilagi ii creaza o oportunitate de atac lui Morris si acesta culca balonul in eseu. Flood transforma si scorul se duce la 23-9. Meciul era jucat. In 10 minute de eliminare a lui Care , Tigers au marcat 10 puncte. Iar dovada dominatiei celor din Leicester era de necontestat. 154-113 la placaje. Care nu mai reintra dupa epuizarea perioadei de sin bin iar doua minute de la precedentul, Tom Croft prinde un culoar liber si dupa o cursa fara obstacole (adversari) de 50 metri, marcheaza si el un eseu la colt. 28-9 pentru ca Flood rateaza din nou. Din acest moment, Tigers era cu certitudine in finala. Incep schimbarile. Intra Castrogiovanni in locul lui Dan Cole, iese si Tom Youngs (recent declarat jucatorul sezonului in Premiership). In minutul 72, micutul dar vesnic tanarul Mathew Tait, dupa o cursa electrica a aceluiasi Morris, culca si el in eseu. 33-9 pentru ca Flood rateaza din nou. Quins nu renunta si, pe fondul relaxarii celor din Leicester, vazuti cu cerealele in caruta, ataca si reusesc eseul de reprezentare ( min.77) prin recent intratul Chisholm. Nick Evans transforma si duce scorul meciului la 33-16. Astfel, Tigers ajung in a 13-a finala in toate competitile la care a participat in istoria clubului. Comparativ,pe plan european, Toulouse sta mai bine la acest capitol de statistica, jucand 18 finale. Neglijand primele 40 de minute, Leiceaster a facut un joc bun, si a castigat cam toare duelurile individuale intre titularii reprezentativei Angliei, Youngs vs. Care, Cole vs. Marler, Mathew Tait vs. Mike Brown. Mathew Tait a fost declarat omul meciului si pentru ca a muncit enorm, la fel ca Dan Cole (cel mai mare numar de placaje) sau Tom Croft. Duminica, pe Allianz Park, detinatoarea primul loc dupa sezonul regulat, Saracens a intalnit ocupant locului 4, Northampton Saints, conform sistemului englez (1 cu 4, 2 cu 3). Saracens venea dupa eliminarea de catre Toulon, acasa, pe Stoop, in semifinalele Heineken Cup. Saints se odihnisera doua saptamani. Si asta s-a cunoscut in travaliul depus de formidabila linie a intaia, Tonga'uiha-Hartlet-Mujati. Asistati cu excelenta de Samu Manoa si Lawes. A fost un meci extrem de fizic si inalt calitativ penrtru rugby-ul modern. Sfintii s-au instalat de la bun inceput in terenul gazdelor si i-au presat atat de tare incat in minutul 24 conduceau cu 14-0, prin eseurile lui Mujati( minutul 21, decizie TMO) si al vioiului Elliott. Stephen Myler, care de-a lungul sezonului paruse iesit din forma, le transforma pe ambele si va transforma tot pana la sfarsitul partidei (ratase doar in min.5 o penalitate, din cauza vantului). Saracens nu isi revine. Era 0-17 iar in minutul 37, Owen Farrell rateaza o penalitate din 22-23 metri, usor lateral dreapta. Dupa pauza, Saracens pare ceva mai decisa sa atace. Ashton rateaza de putin un eseu, salvat de Foden, culcat dedesubt. Cei din Northampton se apara excelent, in fata unor adversari dezlantuiti dar haotici. In gramada, Stevens (nr.3) face cele mai multe greseli si ofera mai multe penalitati adversarilor. Dar si Saints incepe sa greseasca pe fondul oboselii acumulate. In min.50 si 53, Farrell transforma doua penalitati si mai reduce ceva din scor,6-17. De retinut ca pana in 50, Saracens nu inscrisese nimic. Northampton avusese o dominatie neta pe teren (64%) si de 1,6 ori mai multe placaje. Si avea , pe acest fond, sa vina si al treilea eseu al Sfintilor. Din partea inlocuitorului lui Lawes, sudafricanul van Velze. Mai erau 20 de minute de joc si oaspetii conduceau cu 6-24. Saints raman in 14, dupa eliminarea lui Elliot, pentru un placaj in aer la Farrell. Si, la fel ca in celalalt meci, cei in avantaj profita. Duncan Taylor, recent intrat si cu mult mai "proaspat" (ce asemanare cu meciul de sambata!), inscrie si el eseu, dar mult prea tarziu si Farrell reuseste sa transforme. Era 13-24, minutul 65 si Saracens inca mai spera pentru ca mai erau 5 minute de eliminare in defavoarea celor din Northampton. Saints se apara bine si rezista superatacurilor dintre minutele 69-72 cand s-a jucat la mana aproape de perfectiune. Dar cade ghilotina. In min.72 , la un contratac, cade penalitatea contra Saracens, Myler nu iarta si stampileaza scorul final, 13-27. Aceasta avea sa fie istoria esecului primei clasate in campionat. Samu Manoa, un excelent inchizator azi, avea sa primeasca sampania dedicata omului meciului. Eu i-as fi acordat distinctia lui J.P.Doyle care a fluierat exact atat cat trebuia cat sa lase un astfel de joc sa curga de la sine. Doyle, azi si Greg Garner, ieri, doi arbitri cvasi-necunoscuti noua, au prestat excelent si si-au impus autoritatea in fata unor golani precum Marler sau Danny Care ieri si Farrell, azi. Deci, finala pe pe Twickwenham, sambata 25 mai, ora 4 p.m. Un fel de reluare a finalei din 2010 intre aceleasi echipe. Northampton Saints are inca doua saptamani de pauza. Daca va juca cu aceeasi intensitate, tigrilor lui Toby Flood le va fi foarte greu. In fine, in Franta, se pare ca Toulon si-a revenit in forma care a consacrat-o. A fost un soi de compresor pentru parizienii de la Racing Metro, revelatia sfarsitului de sezon. Se pare ca revenirea lui William Servat a dinamizat inaintarea iar inspiratia a revenit in treisferturile altadata irezistibile. Jauzion, Medard si Poitrenaud au crosetat ca in zilele lor bune si au adus inapoi moralul de mare echipa. Si Picamoles a facut un meci foarte bun. Astfel incat lui McAlister i-a fost foarte simplu sa faca puncte pe greselile parizienilor (deloc putine). Revenirea lui Toulouse poate fi bun augur, in vederea partidei din semifinale , cu Toulon, de peste doua saptamani. Toulon are de disputat finala Heineken Cup la sfarsitul saptamanii viitoare si, cu siguranta, nu va face rabat in efort. Toulouse sta saptamana viitoare, asa ca vineri, 24 mai, chiar si pe TV5, vom avea un alt super-meci. Iata, prieteni, un sfarsit de mai ca in povestile din tinerete. Si ganditi-va ca incep si turneele din iunie. Bucurati-va de rugby!