Ieri s-au dat publicitatii, pe un site specializat (prlog.org), rezultatele unei cercetari intreprinse de firma care detine Mastercard, cea mai populara identitate a cardurilor bancare din lume. Cercetarea a avut ca obiect, al doilea an la rand, evaluarea cifrelor si volumelor financiare cheltuite de populatie la manifestarile ocazionate de RBS Six Nations 2010. Prima concluzie a studiului a fost aceea dupa care acest sport indica iesirea din recesiune, cel putin in zona tarilor participante la traditionalul turneu. Datele sunt extrem de interesante, mai ales din perspectiva faptului ca, in tarile vizate, mai bine de 75% din populatie utilizeaza aceasta forma de plata a costurilor vietii cotidiene.
Impactul financiar al edtiei din acest a Six Nations a atins o cifra de 632 milioane dolari. Ea se distribuie astfel: Anglia 132 milioane, Irlanda 123 milioane, Franta 122 milioane, Tara Galilor 109 milioane, Scotia 94 milioane, Italia 51 milioane. Ce semnificatie au aceste cifre? Ele reprezinta cheltuielile populatiei (spectatori directi, spectatori TV) si constau in biletele de meci, transportul, hrana si bauturile din locul si/sau imprejurimile stadioanelor, cazari turistice in acest scop, vizitarea oraselor resoective si cumparaturi de articole direct legate de rugby sau de meciurile in discutie. In suma se includ siu cheltuielile de marketing ale diverselor companii implicate. Totalul sumei reprezinta o crestere neta fata de 2009, an in care volumul de bani cheltuiti a fost de 593 milioane dolari.
Rugbyul este, in continuare, afirma raportul Master Card, unul din sporturile de top in emisfera nordica. La editia 2010 a RBS Six Nations s-au uitat la TV 125 milioane de oameni, cu o medie de 8,3 milioane pe meci. Pe stadioane au fost 1.054.654 spectatori la meciurile din acest an, in crestere sensibila fata de turneul din 2009, la care au participat 981.963 spectatori platitori.
Raportul detaliaza cazul Angliei in ce priveste volumele cheltuielilor populatiei. Pe Twickenham, la meciurile contra Tarii Galilor si Irlandei, capacitatea de absorbtie a publicului a crescut cu mai mult de 60% fata de 2009. Cele 82.000 locuri ale stadionului principal au fost ocupate de ambele dati, in ciuda scumpirii cu 25% a biletelor in 2010 fata de 2009 (cresterea TVA-ului). Toate capacitatile hoteliere ale complexului au fost ocupate 100% in ambele meciuri ca si ariile de cazare din proximitatea cartierului. Pentru jocul Anglia-Irlanda au fost ocupate 4000 de locuri de cazare, cifra depasind volumele similare inregistrate in 2009, 3000 pentru meciul cu Franta si 2800 pentru meciul cu Scotia.
Si pentru drepturile TV se constata cresteri semnificative. Anul acesta francezii au semnat pentru patru ani un contract in valoare de 136 milioane dolari, ceea ce reprezinta o crestere cu 28% in raport cu precedentul contract, pe cinci ani. In Tara Galilor s-a inregistrat o crestere de audienta TV spectaculoasa- 50% (share) in acest an, fapt care a scumpit cu 63% minutul de publicitate la orele de varf ale meciurilor. Tot in aceeasi provincie, vanzarile de articole de merchandising (sepci, fulare, tricouri, alte insemne personalizate in simbolistica locala) a atins 4 milioane dolari in cele sase saptamani ale turneului.
Tot in acest an s-a incercat continuarea experimentului inceput anul trecut, programarea meciurilor vineri seara. Au fost confirmate rezultatele din 2009. La Tara Galilor-Franta s-au uitat 10,5 milioane spectatori din tarile neimplicate, Anglia, Irlanda, Scotia, Italia. A fost cea de-a doua cifra a audientei acestui turneu, dupa meciul Franta-Anglia, din ultima etapa, la care s-au uitat, in total, 15milioane de oameni. Cifrele reprezinta populatia de spectatori din restul celor 4 tari.
Raportul de cercetare mai aduce in discutie un aspect interesant: dinamica volumului de populatie implicat in practica acestui sport. Nu este vorba de jucatorii profesionisti ci de cifrele globale reprezentand practicantii acestui sport- de la copii la femei, de la amatori la rugby 7 sau XIII. Cifrele sunt absolut impresionante. In cele 6 tari participante la RBS Six Nations, peste 2,6 milioane de suflete practicau in 2009 rugbyul. Distributia lor pe tari arata astfel: 1. Anglia- 687.000 (in crestere cu 4,4% fata de 2007, anul RWC); Franta 273.000(22% crestere in acelasi orizont de timp); Irlanda 152.000(33% crestere), Tara Galilor 42.000 (10% crestere); Scotia 32.000 (crestere 31%); Italia 61.000 (35% crestere). Spectaculos, nu-i asa?
Reamintesc ca MasterCard este unul din sponsorii majori ai Cupei Mondiale 2011 din Noua Zeelanda, ocazie cu care va extinde acest gen de cercetare in toate continentele. Tema de casa pentru stafful FRR: ce vectori de marketing se pot gasi in Romania pentru a creste cota de piata a rugbyului?
Azi se implinesc 87 de ani de la nasterea lui Thad Jones, un mare trompetist american provenit dintr-o familie de muzicieni si ai carui frati aveau sa lase in istoria jazzului urme remarcabile. Acestia sunt Hank Jones, pianist si Elvin Jones, baterist. Fara studii muzicale formale, Thad Jones a inceput sa cante in cateva big banduri de mare notorietate, US Army Band, in perioada razboiului si, mai apoi, pana prin anii '60, Count Basie Orchestra, ambele adevarate scoli de jazz, "absolvite" cu succes de nume ce aveau sa fie, ulterior, parte din galeria ilustrilor. Din 1963 devine aranjor si muzician de studio, freelance. In 1978 castiga Grammy Award pentru albumul Live in Munich. In acelasi an se muta in Danemarca, la Copenhaga, unde alege sa locuiasca si sa cante cu mai multi jazzmani expati americani. Din 1978 preda la Royal Danish Conservatory compozitia si aranjamentul. Mai canta cu Orchestra lui Count Basie cand aceasta are turnee prin Europa. Compune si editeaza pentru Manahattan Transfer. Se stinge de 21 august 1986 iar cenusa sa este depusa in cimitirul Vestre Kirkegard din Copenhaga. A lasat in urma noua albume proprii, in calitate de lider de grup si doar patru in calitate de sideman (inregistrari in albumele lui Herbie Hancock, Coleman Hawkins, Luo Donaldson si Ben Webster. Discret si inclinat catre esentialism, Thad Jones nu ne-a lasat o mostenire discografica importanta ci doar cateva teme pure, incluse in tezaurul de 1000 de piese remarcabile ale jazzului. Printre ele, To You, A Child is Born.
duminică, 28 martie 2010
sâmbătă, 27 martie 2010
Stiri diverse
* Astazi s-a incheiat oficial Cupa Europeana a Natiunilor. In meciul restanta, Romania a invins (asteptat) Spania cu 48-3 (20-3 pauza). Ca sparring partner adversarii nostri nu au prea miscat in front, desi jocul lor a fost destul de legat si coerent. Echipa Romaniei si-a facut un ultim antrenament, cu un lot saracit de multi internationali ce au jucat la cluburile lor din strainatate. S-au putut vedea unele scheme tactice reusite si mai putine erori tehnice ca de obicei. Antrenorii au putut rula mai multe versiuni de linii, si in atac si in aparare, cum ar fi linia intaia, total schimbata fata de precedentele meciuri. Rotatia Dumitras-uvertura si Vlaicu-fundas parca a fost mai reusita azi decat in confruntarile trecute, cand acestia jucau, separat, pe posturile inverse. In fine, Vlaicu a fost "in picior" pentru ca tot nu a avut ce face ca fundas. De remarcat percutia deosebita a lui Catalin Fercu care a prins din nou o zi excelenta. Pacat ca, in ciuda vremii, relativ agreabile, pe "Arcul de Triumf" au fost doar 1500 spectatori (conform frr.ro).
* In Premiership, mutari interesante. Aripa David Strettle, actual la Harlequins, cu 6 selectii pentru Anglia, va semna pentru urmatoarele doua sezoane pentru Saracens. La fel va face si pilierul Petrus Du Plessis, 27, actual la Nothingam. De la Newcastle Falcons va pleca, pentru Toulon, Carl Hayman, 30. Acesta a refuzat convocarea de principiu a selectionerilor All Blacks pentru World Cup 2011. Leslie Wainikolo a semnat pentru inca 2 noi sezoane cu actuala sa echipa, Gloucester, contrazicand zvonurile dupa care si acesta va parasi RFU pentru Rugby League, in XIII. In fine, irlandezul Geordan Murphy va mai ramane inca doi ani la Leicester Tigers.
* In Super 14 ca si in Top 14 se marcheaza mult. In etapa a sasea din Super 14, s-au inscris, in medie, 55 puncte. Sudafricanii de la Blue Bulls au invins, in deplasare pe australienii de la Western Force si conduc detasat in clasament cu 5 puncte fata de echipele clsate pe locurile urmatoare, Western Strormers, Canterbury Crusaders si NSW Waratahs. In Top 14, etapa completa si 44 puncte, in medie pe meci. Conduc Castres si Perpignan, urmate la un punct de Clermont Auvergne. Surpriza etapei 23, Toulon ii ia locul 4 echipei Stade Toulousain, invinsa la Biarritz. Spre deosebire de cele doua competiti, sudice si franceza, in Premiership media este de doar 34 de puncte pe meci. Desi nu s-au jucat pana asta seara decat patru din cele sase meciuri programate, Leicester Tigers continua sa conduca cu 2 puncte in fata celor de la Northampton, care au un meci mai putin. Toby Flood a inscris 24 de puncte din cele 39 pe care Tigers le-au administrat celor de la Worcester.
* In Premiership, mutari interesante. Aripa David Strettle, actual la Harlequins, cu 6 selectii pentru Anglia, va semna pentru urmatoarele doua sezoane pentru Saracens. La fel va face si pilierul Petrus Du Plessis, 27, actual la Nothingam. De la Newcastle Falcons va pleca, pentru Toulon, Carl Hayman, 30. Acesta a refuzat convocarea de principiu a selectionerilor All Blacks pentru World Cup 2011. Leslie Wainikolo a semnat pentru inca 2 noi sezoane cu actuala sa echipa, Gloucester, contrazicand zvonurile dupa care si acesta va parasi RFU pentru Rugby League, in XIII. In fine, irlandezul Geordan Murphy va mai ramane inca doi ani la Leicester Tigers.
* In Super 14 ca si in Top 14 se marcheaza mult. In etapa a sasea din Super 14, s-au inscris, in medie, 55 puncte. Sudafricanii de la Blue Bulls au invins, in deplasare pe australienii de la Western Force si conduc detasat in clasament cu 5 puncte fata de echipele clsate pe locurile urmatoare, Western Strormers, Canterbury Crusaders si NSW Waratahs. In Top 14, etapa completa si 44 puncte, in medie pe meci. Conduc Castres si Perpignan, urmate la un punct de Clermont Auvergne. Surpriza etapei 23, Toulon ii ia locul 4 echipei Stade Toulousain, invinsa la Biarritz. Spre deosebire de cele doua competiti, sudice si franceza, in Premiership media este de doar 34 de puncte pe meci. Desi nu s-au jucat pana asta seara decat patru din cele sase meciuri programate, Leicester Tigers continua sa conduca cu 2 puncte in fata celor de la Northampton, care au un meci mai putin. Toby Flood a inscris 24 de puncte din cele 39 pe care Tigers le-au administrat celor de la Worcester.
In memoriam Sarah Vaughan
Azi, Sarah Vaughan, supranumita Sailor pentru vocea sa, Sassy, ca diminutiv, sau Divina, pentru cariera sa prodigioasa, ar fi implinit 86 de ani. Dar un cancer pulmonar avea sa ii inabuse prea repede vocea, in 1990.
Nascuta in Newark, New Jersey, intr-o familie modesta, Sarah Vaughan avea sa se remarce pentru competentele sale muzicale precoce prin activitatile religioase ale parintilor sai in congregatia baptista din localitate. Incepe prin a fi corista, ia lectii de pian si devine organista bisericii. Compune si interpreteaza piese religioase dar isi doreste sa cunoasca si alte genuri. Se alatura, prin concurs, big bandului lui Earl Hines si devine astfel vocalista clubului Apollo din Harlem in 1943, la 21 de ani. Din trupa lui Hines avea sa plece un an mai tarziu Billie Eckstine care isi intemeiaza propria trupa. Sarah Vaughan il urmeaza pentru un motiv foarte simplu, era male vocalist. La primele versiuni ale trupei lui Eckstine au contribuit, printre altii, si Charlie Parker, Dizzie Gillespie, Art Blakey, Dexter Gordon si, putin mai tarziu, insusi Miles Davis. Din aceasta perioada Sarei Vaughan i s-a atribuit nickname-ul Sassy, ca un prim nume de scena, pe care avea sa-l mai foloseasca si mai tarziu, in anii maturitatii sale artistice.
Cariera solo avea sa o inceapa odata cu sfarsitul razboiului, in 1945, cand incheie diverse angajamente la cluburi de pe vestita strada 52 din Manhattan. Din 1948 incepe propriu-zis cariera ei de glorie. Semneaza un contract pe cinci ani cu casa de discuri Columbia, scoate cateva cateva inregistrari cu Miles Davis si primeste cateva premii semnificative in perspectiva acelui timp: ale revistelor Esquire, Metronome, Down Beat Magazine. In 1954, un alt contract, o alta casa de discuri, Mercury. Aceasta avea sa fie perioada marilor succese comerciale ale Sarei Vaughan. Piese precum Misty, How Important Can It Be sau Passing Strangers (in duet cu Billie Eckstine) aveau sa devina in scurt timp teme clasice ale jazzului.
Ia parte la prima editie (1954) a celebrului azi Festival de la Newport, canta la Carnegie Hall cu Count Basie Orchestra, alaturi de Charlie Parker, Lester Young si Modern Jazz Quartet. In 1955, la New York Jazz Festival on Randall Island canta alaturi de cuartetul lui Dave Brubeck si Horace Silver. Participa la mai multe turnee prin Europa. In anii '60 schimba iar casa de discuri si semneaza cu Roulette Records unde lanseaza mai multe LP-uri, editate sau orchestrate de catre nume mari azi precum Lalo Schifrin, Quincy Jones, Benny Carter. In 1972 apare intr-un album de balade, scrise, aranjate si conduse de catre Michel Legrand. In 1974 este invitata sa concerteze in onoarea presedintelui francez Valery Giscard d'Estaing, oaspetele presedintelui Gerald Ford. Cu 10 ani inainte cantase la Casa Alba, la invitatia lui Lyndon Johnson. Tot in 1974 avea sa cante cu cateva orchestre simfonice de renume precum Los Angeles Philarmonic, Galverston Symphonic Orchestra sau Bufallo Orchestra.
Din 1980 incepe sa cocheteze cu muzica braziliana si , mai larg, cu cea sud-americana. I love Brazil ii aduce o prima nominalizare la premiile Grammy. Asta dupa ce in 1979, aparuse albumul Copacabana, cu un cuartet condus de Oscar Peterson.
In anii '80 vine vremea recunosterii calitatilor sale de exceptie. 1981: Emmy Award for Individual Achievments- Special Class; 1983: Grammy Award for Best Jazz Vocal Performance; 1988: e primita in American Jazz Hall of Fame.
In 1984 participa la un proiect mai putin obisnuit, inregistrarea unei suite simfonice cu tilul The Planet is Alve, Let it Live pe versurile lui Karol Wojtyla, viitorul papa Ioan Paul al II-lea. In 1986 inregistreaza doua piese pentru un musical, South Pacific, in care solistii erau soprana maori Kiri-Te-Kanawa si tenorul spaniol Jose Carreras. In 1987 iese pe piata ultimul ei albun, Brazilian Romance.
In 1989 are o ultima aparitie, scurta, un duet scat cu Ella Fitzgerald, pe albumul Back in the Block, al lui Quincy Jones. Se stinge in spital dupa o scurta dar sfasietoare suferinta pe 3 aprilie 1990.
Sarah Vaughan va ramane in istoria muzicii contemporane si a jazzului ca una din cele mai complete voci al secolului trecut. Este absolut remarcabila usurinta cu care pendula intre notele grave, baritonale si acutele sopranei. A fost printre primele vocaliste de jazz care au improvizat in piesele care aveau sa defineasca stilul bebop si care au folosit tehnica masculina a scat-ului. A fost o persoana daruita neconditionat muzicii si asta pentru ca, in particular, a fost o persoana relativ nefericita. Nu a putut avea copii si a infiat o fetita. A avut trei divorturi, toti trei sotii fiind impresari de care s-a despartit pierzand bani seriosi si o familie lacoma, pe care a sustinut-o neconditionat. Muzica, insa, a reusit sa o tina in echiilibru, la suprafata. Muzica ei ne permite si noua, azi, sa ii apreciem exceptionalul sau talent.
Nascuta in Newark, New Jersey, intr-o familie modesta, Sarah Vaughan avea sa se remarce pentru competentele sale muzicale precoce prin activitatile religioase ale parintilor sai in congregatia baptista din localitate. Incepe prin a fi corista, ia lectii de pian si devine organista bisericii. Compune si interpreteaza piese religioase dar isi doreste sa cunoasca si alte genuri. Se alatura, prin concurs, big bandului lui Earl Hines si devine astfel vocalista clubului Apollo din Harlem in 1943, la 21 de ani. Din trupa lui Hines avea sa plece un an mai tarziu Billie Eckstine care isi intemeiaza propria trupa. Sarah Vaughan il urmeaza pentru un motiv foarte simplu, era male vocalist. La primele versiuni ale trupei lui Eckstine au contribuit, printre altii, si Charlie Parker, Dizzie Gillespie, Art Blakey, Dexter Gordon si, putin mai tarziu, insusi Miles Davis. Din aceasta perioada Sarei Vaughan i s-a atribuit nickname-ul Sassy, ca un prim nume de scena, pe care avea sa-l mai foloseasca si mai tarziu, in anii maturitatii sale artistice.
Cariera solo avea sa o inceapa odata cu sfarsitul razboiului, in 1945, cand incheie diverse angajamente la cluburi de pe vestita strada 52 din Manhattan. Din 1948 incepe propriu-zis cariera ei de glorie. Semneaza un contract pe cinci ani cu casa de discuri Columbia, scoate cateva cateva inregistrari cu Miles Davis si primeste cateva premii semnificative in perspectiva acelui timp: ale revistelor Esquire, Metronome, Down Beat Magazine. In 1954, un alt contract, o alta casa de discuri, Mercury. Aceasta avea sa fie perioada marilor succese comerciale ale Sarei Vaughan. Piese precum Misty, How Important Can It Be sau Passing Strangers (in duet cu Billie Eckstine) aveau sa devina in scurt timp teme clasice ale jazzului.
Ia parte la prima editie (1954) a celebrului azi Festival de la Newport, canta la Carnegie Hall cu Count Basie Orchestra, alaturi de Charlie Parker, Lester Young si Modern Jazz Quartet. In 1955, la New York Jazz Festival on Randall Island canta alaturi de cuartetul lui Dave Brubeck si Horace Silver. Participa la mai multe turnee prin Europa. In anii '60 schimba iar casa de discuri si semneaza cu Roulette Records unde lanseaza mai multe LP-uri, editate sau orchestrate de catre nume mari azi precum Lalo Schifrin, Quincy Jones, Benny Carter. In 1972 apare intr-un album de balade, scrise, aranjate si conduse de catre Michel Legrand. In 1974 este invitata sa concerteze in onoarea presedintelui francez Valery Giscard d'Estaing, oaspetele presedintelui Gerald Ford. Cu 10 ani inainte cantase la Casa Alba, la invitatia lui Lyndon Johnson. Tot in 1974 avea sa cante cu cateva orchestre simfonice de renume precum Los Angeles Philarmonic, Galverston Symphonic Orchestra sau Bufallo Orchestra.
Din 1980 incepe sa cocheteze cu muzica braziliana si , mai larg, cu cea sud-americana. I love Brazil ii aduce o prima nominalizare la premiile Grammy. Asta dupa ce in 1979, aparuse albumul Copacabana, cu un cuartet condus de Oscar Peterson.
In anii '80 vine vremea recunosterii calitatilor sale de exceptie. 1981: Emmy Award for Individual Achievments- Special Class; 1983: Grammy Award for Best Jazz Vocal Performance; 1988: e primita in American Jazz Hall of Fame.
In 1984 participa la un proiect mai putin obisnuit, inregistrarea unei suite simfonice cu tilul The Planet is Alve, Let it Live pe versurile lui Karol Wojtyla, viitorul papa Ioan Paul al II-lea. In 1986 inregistreaza doua piese pentru un musical, South Pacific, in care solistii erau soprana maori Kiri-Te-Kanawa si tenorul spaniol Jose Carreras. In 1987 iese pe piata ultimul ei albun, Brazilian Romance.
In 1989 are o ultima aparitie, scurta, un duet scat cu Ella Fitzgerald, pe albumul Back in the Block, al lui Quincy Jones. Se stinge in spital dupa o scurta dar sfasietoare suferinta pe 3 aprilie 1990.
Sarah Vaughan va ramane in istoria muzicii contemporane si a jazzului ca una din cele mai complete voci al secolului trecut. Este absolut remarcabila usurinta cu care pendula intre notele grave, baritonale si acutele sopranei. A fost printre primele vocaliste de jazz care au improvizat in piesele care aveau sa defineasca stilul bebop si care au folosit tehnica masculina a scat-ului. A fost o persoana daruita neconditionat muzicii si asta pentru ca, in particular, a fost o persoana relativ nefericita. Nu a putut avea copii si a infiat o fetita. A avut trei divorturi, toti trei sotii fiind impresari de care s-a despartit pierzand bani seriosi si o familie lacoma, pe care a sustinut-o neconditionat. Muzica, insa, a reusit sa o tina in echiilibru, la suprafata. Muzica ei ne permite si noua, azi, sa ii apreciem exceptionalul sau talent.
miercuri, 24 martie 2010
Multumim, Eugen Cionga
Rugby-ul este o alta tara...
Corespondenta din Toronto.
O tara care se intinde dincolo de terenul de tinta, de marginile de var ale gazoanelor, dincolo de tribunele si portile stadioanelor; o tara guvernata de legi aspre, dar drepte.
Rugby-ul inseamna mult mai mult decat un simplu sport care se joaca cu o minge tuguiata si putin caraghioasa.
Rugby-ul este o stare de spirit. O ascensiune. Fizica si morala deopotriva.
Rugby-ul nu este nici un privilegiu al elitelor si nici nu este proprietatea vreunei rase, caste sau paturi sociale. Este o incercare a caracterelor; a adevaratelor caractere care inteleg ca respectand legile aspre ale acestui tinut capata un drept fundamental: dreptul de a placa si de a fi placat.
Cazi, te ridici. Cazi, te ridici. Cazi, te ridici si continui. Ca in viata.
Acolo, in inclestarea suprema a gramezilor, cand simti incordarea tremuranda a muschilor celui din fata, sudoarea celui de langa tine amestecandu-se cu propria ta sudoare si auzi icnetul de efort al celui din spate, descoperi un sentiment singular: sentimentul de solidaritate.
Rugby-ul reprezinta un limbaj universal. Un limbaj al inteligentei, respectului si al tariei de caracter.
Rugby-ul este triumful onestitatii asupra tentatiei de a trisa.
Cultura rugby-ului este cultura curajului, trudei, cinstei, solidaritatii, a valorilor morale care calauzesc tinerele caractere pe drumul drept al vietii.
Rugby-ul este o stare de spirit. O ascensiune. Fizica si morala deopotriva.
Rugby-ul este o alta tara...
Am preluat aceasta corespondenta de pe site-ul rugby.ro unde, de multi ani, Eugen Cionga scrie despre rugby. Expert in inginerie, expert in rugby, Eugen Cionga ne rasfata periodic cu ceva ce incepe sa ne lipseasca din ce in ce mai mult: filosofia de viata a rugbyului. Multumim, domnule inginer!
Corespondenta din Toronto.
O tara care se intinde dincolo de terenul de tinta, de marginile de var ale gazoanelor, dincolo de tribunele si portile stadioanelor; o tara guvernata de legi aspre, dar drepte.
Rugby-ul inseamna mult mai mult decat un simplu sport care se joaca cu o minge tuguiata si putin caraghioasa.
Rugby-ul este o stare de spirit. O ascensiune. Fizica si morala deopotriva.
Rugby-ul nu este nici un privilegiu al elitelor si nici nu este proprietatea vreunei rase, caste sau paturi sociale. Este o incercare a caracterelor; a adevaratelor caractere care inteleg ca respectand legile aspre ale acestui tinut capata un drept fundamental: dreptul de a placa si de a fi placat.
Cazi, te ridici. Cazi, te ridici. Cazi, te ridici si continui. Ca in viata.
Acolo, in inclestarea suprema a gramezilor, cand simti incordarea tremuranda a muschilor celui din fata, sudoarea celui de langa tine amestecandu-se cu propria ta sudoare si auzi icnetul de efort al celui din spate, descoperi un sentiment singular: sentimentul de solidaritate.
Rugby-ul reprezinta un limbaj universal. Un limbaj al inteligentei, respectului si al tariei de caracter.
Rugby-ul este triumful onestitatii asupra tentatiei de a trisa.
Cultura rugby-ului este cultura curajului, trudei, cinstei, solidaritatii, a valorilor morale care calauzesc tinerele caractere pe drumul drept al vietii.
Rugby-ul este o stare de spirit. O ascensiune. Fizica si morala deopotriva.
Rugby-ul este o alta tara...
Am preluat aceasta corespondenta de pe site-ul rugby.ro unde, de multi ani, Eugen Cionga scrie despre rugby. Expert in inginerie, expert in rugby, Eugen Cionga ne rasfata periodic cu ceva ce incepe sa ne lipseasca din ce in ce mai mult: filosofia de viata a rugbyului. Multumim, domnule inginer!
marți, 23 martie 2010
Echipa ideala a Turneului Six Nations. Puncte de vedere
S-au dat deja publicitatii mai multe variante ale superlativelor privind prestatiile jucatorilor celor sase echipe in editia 2010. Iata cateva dintre ele.
RugbyRugby.com: Poitrenaud (F)- Bowe (I), Hook (TG), Jauzion (F), K.Earls (I)- Trinh-Duc (F), Parra (F)- Wallace (I), Harinordoquy (F), Dusautoir (F) -O'Connell (I), Nallet (F)- Castrogiovanni (IT), Servat (F), G.Jenkins (TG);
L'Equipe: Poitrenaud (F) - Bowe (I), O'Driscoll (I), Hook (TG),S.Lamont (S) - Parks (S), Parra (F) - D.Wallace(I), Beattie (S), Dusautoir (F) - Kellock (S), Nallet (F)- Mas (F), Servat (F), Domingo (F);
Nice Rugbyblog( J.Schramm, R.Rolland, Le Monde): Poitrenaud (F) - Bowe (I), O'Driscoll (I), Morrison (S), Cueto (A) - Parks (S), Parra (F) - Bonnaire (F), Beattie (S), Dusautoir (F) - Mas (F), Servat (F), Domingo(F);
EUROSPORT : Poitrenaud (F)- Bowe (I), J.Hook (TG), Jauzion (F), S.Williams (TG) - St. Jones (TG), Parra (F) - Harinordoquy (F), J.Barclay (S), K.Brown (S) - P.O'Connell (I), Nallet (F)- Mas (F), Servat (F), Domingo (F).
Voi ce ziceti?
RugbyRugby.com: Poitrenaud (F)- Bowe (I), Hook (TG), Jauzion (F), K.Earls (I)- Trinh-Duc (F), Parra (F)- Wallace (I), Harinordoquy (F), Dusautoir (F) -O'Connell (I), Nallet (F)- Castrogiovanni (IT), Servat (F), G.Jenkins (TG);
L'Equipe: Poitrenaud (F) - Bowe (I), O'Driscoll (I), Hook (TG),S.Lamont (S) - Parks (S), Parra (F) - D.Wallace(I), Beattie (S), Dusautoir (F) - Kellock (S), Nallet (F)- Mas (F), Servat (F), Domingo (F);
Nice Rugbyblog( J.Schramm, R.Rolland, Le Monde): Poitrenaud (F) - Bowe (I), O'Driscoll (I), Morrison (S), Cueto (A) - Parks (S), Parra (F) - Bonnaire (F), Beattie (S), Dusautoir (F) - Mas (F), Servat (F), Domingo(F);
EUROSPORT : Poitrenaud (F)- Bowe (I), J.Hook (TG), Jauzion (F), S.Williams (TG) - St. Jones (TG), Parra (F) - Harinordoquy (F), J.Barclay (S), K.Brown (S) - P.O'Connell (I), Nallet (F)- Mas (F), Servat (F), Domingo (F).
Voi ce ziceti?
luni, 22 martie 2010
George Benson la 67 de ani
George Benson s-a nascut pe 22 martie 1943 in Pittsburgh, Pennsylvania, intr-o famili de afro-americani implicati in comertul cu carte si discuri. Bunicul, pasionat manufacturier de chitare, l-a invatat sa cante la ukulele inainte de a merge la scoala. La 8 ani, George canta la acest instrument pe la colturile strazilor cartierului sau si participa, dansand si cantand, la spectacole din cluburi de noapte, sub numele de Little George Benson. Bunicul ii face cadou la 11 ani o chitara de fabricatie proprie, Collier, prin care descopera o parte la moda dar si foarte comerciala in epoca a muzicii de culoare, rhytm and bluesul. Cocheteaza si cu rock'n rollul pana ajunge sa asculte primele inregistrari de jazz semnate Charlie Parker si Wes Montgomery. La 19 ani este deja membru al trupei organistului Jack McDuff si are primele succese ca instrumentist de jazz. In anii '60 inregistreaza, pe rand cu Dexter Gordon, Ron Carter, Airto Moreira, Herbie Hancock, Freddie Hubbard. Insusi Miles Davis ii face un cadou, facand loc in trupa sa unui chitarist, pentru piesa Paraphemalia de pe discul Miles in the Sky, Columbia, 1968. Toate aceste parteneriate de notorietate aveau sa-i aduca lui George Benson o aura exotica nu atat ca chitarist ci ca promotor al scatului instrumental in jazz. Aceasta tehnica consta in dublarea vocala in aceeasi armonica a sunetelor instrumentului sau. Benson mai este cunoscut si pentru tehnica de lovire a corzilor in gypsy style, amintind de Django Rheinhart.
Marea consacrarea avea sa vine in 1976, o data cu lansarea albumului si piesei cu acelasi titlu Breezin', pentru care avea sa castige nu mai putin de 3 discuri de platina.
De pe acelasi album, avea sa se mai desprinda un succes care i-a fixat definitiv numele in galeria jazzului vocal, This Masquerade.
Si succesele continua. In acelasi an, avea sa faca al doilea turneu cu Minnie Riperton, o faimoasa vocalista a vremii, ce avea sa se stinga prematur trei ani mai tarziu.
Pentru This Masquerade avea sa primeasca premiul Grammy in 1976, isprava care o va repeta in 1978, pentru On Broadway.
Din 1980, opteaza pentru o muzica mai comerciala, mai pop. Trece catre smooth jazz si renunta, deseori, la instrument pentru interpretari vocale. Va canta cu Santana si cu Al Jarreau in spectacole din Europa sau Asia.
In 1992 apare, dupa 30 de ani, din nou intr-un albun impreuna cu Jack McDuff, Colour Me Blue. Ii dedica lui Miles Davis un tribut muzical de mare sensibilitate, in care il veti recunoaste si pe un alt mare chitarist contemporan, John McLaughlin, ilustrat video mai jos.
In 2009, National Endowment of Arts il inscrie in panteonul american al muzicii, declarandu-l Jazz Master, cea mai inalta forma de recunoastere a meritelor sale in promovarea genului.
In total, pana in prezent, a lansat 65 de LP-uri si nu mai putin de 37 de single-uri In 2010 se va afla intr-un turneu in Europa si, speram, nu ne va ocoli.
Marea consacrarea avea sa vine in 1976, o data cu lansarea albumului si piesei cu acelasi titlu Breezin', pentru care avea sa castige nu mai putin de 3 discuri de platina.
De pe acelasi album, avea sa se mai desprinda un succes care i-a fixat definitiv numele in galeria jazzului vocal, This Masquerade.
Si succesele continua. In acelasi an, avea sa faca al doilea turneu cu Minnie Riperton, o faimoasa vocalista a vremii, ce avea sa se stinga prematur trei ani mai tarziu.
Pentru This Masquerade avea sa primeasca premiul Grammy in 1976, isprava care o va repeta in 1978, pentru On Broadway.
Din 1980, opteaza pentru o muzica mai comerciala, mai pop. Trece catre smooth jazz si renunta, deseori, la instrument pentru interpretari vocale. Va canta cu Santana si cu Al Jarreau in spectacole din Europa sau Asia.
In 1992 apare, dupa 30 de ani, din nou intr-un albun impreuna cu Jack McDuff, Colour Me Blue. Ii dedica lui Miles Davis un tribut muzical de mare sensibilitate, in care il veti recunoaste si pe un alt mare chitarist contemporan, John McLaughlin, ilustrat video mai jos.
In 2009, National Endowment of Arts il inscrie in panteonul american al muzicii, declarandu-l Jazz Master, cea mai inalta forma de recunoastere a meritelor sale in promovarea genului.
In total, pana in prezent, a lansat 65 de LP-uri si nu mai putin de 37 de single-uri In 2010 se va afla intr-un turneu in Europa si, speram, nu ne va ocoli.
duminică, 21 martie 2010
Frankreich űber alles
S-a terminat si Turneul RBS Six Nations editia 2010. Franta a castigat en fanfarre si meciul cu Anglia si a reusit un nou Mare Slam, al noualea din istoria participarilor sale la Five/Six Nations, cu victorii pe toata linia in fata echipelor insulare si a italienilor, ultimii veniti in club.
Fara sa fie convingatori, francezii au aplicat cu consecventa tactica de contracarare a atacurilor engleze si ne-au aratat inca o data ca echipa lui Marc Lievremont este una extrem de disciplinata cand este vorba de performanta. Angrenajul echipei a functionat bine , indiferent de titulari si asta e apanajul doar al marilor echipe cand au ceva de spus. Anglia a intrat pe teren determinata de a isi onora palmaresul in contenciosul sportiv recent cu Franta. Dar s-au oprit in minutul 5 al meciului, cand au realizat unul din cele mai frumoase eseuri din editia acestui an. Autor, Ben Foden, pe nedrept neglijat de Martin Johnson pana acum. Avea sa fie si singurul eseu al meciului. Rezerva de pana acum a lui Wilkinson, Toby Flood nu si-a gasit inspiratia desi nu i se pot reprosa multe. Poate doar ratarea unui penalitati de pe la centru. Dar si Wilkinson a ratat dupa ce a fost introdus in teren. In plus francezii au fost mai buni pe tuse, unde le-au "suflat" englezilor 8 (opt)repuneri, in gramezile spontane si in mauluri. Si, aveam sa aflam de la Cristian Spanu, "...suporterii francezi stiu toate versurile Marseillezei."(?!). Fara sa deceptioneze Anglia a pierdut al doilea sau meci din actala editie si mai are multa treaba pana anul viitor. Franta si-a asigurat titlul prin victoria impotriva irlandezilor si a stiut sa-si mentina strockul pana ieri seara. Este neindoielnic ca a fost echipa care merita sa castige Turneul si chiar cu victorii la toate celelalte combatante. Inca o data, Marc Lievremont merita toate aplauzele noastre. Pentru performanta de a fi cel mai tanar antrenor din istoria nationalei franceze, pentru faptul ca adus 75% din lotul actual din anul 2008, pentru ca a rulat jucatorii in jurul unei idei tactice clare si nu construit tactica dupa talentele sau dispozitiile de moment ale unora sau altora. Pentru ca i-a dat o noua sansa si l-a aparat pe Bastareaud, chiar si pentru faptul ca acesta nu canta imnul national in deschiderea meciurilor. Si pentru ca in relatiile sale cu presa nu a cazut nici o data in capcana cozeriilor atat de iubite (si) de francezi.
In celelalte meciuri ale ultimei runde, un rezultat normal dar si o surpriza. Normal a fost ca Tara Galilor a invins Italia (30-10, punctele italienilor fiind marcate din doua eseuri pe final de meci, ca si in meciul cu Franta). Surpriza a venit din partea virtualei detinatoare a Lingurii de lemn, Scotia. Echipa lui Andy Robinson a abordat extrem de curajos meciul cu oamenii verzi ai Irlandei si conduc la pauza cu 14-7 gratie unui eseu (Beattie), unui drop-goal si a doua penalitati, ultimele apartinand omului decisiv in acestui meci care a fost australianul naturalizat Dan Parks. Dupa pauza, scotienii reusesc chiar sa se desprinda la 17-7 insa Sexton si, mai apoi, O'Gara mai pun punctele care ii permit Trlandei sa stea aproape. Cu toate astea, Parks a avut inspiratia sa contreze mai mereu cu suturi lungi contrele irlandezilor si sasi lase coechpierii sa mai rasufle din cand in cand. Si acest tip de joc i-a enervat teribil de tare pe spectatorii irlandezi, care l-au fluierat copios de fiecare data cand Parks avea sa loveasca cu piciorul. O'Gara egaleaza in min. 75, aducand tabela la 20-20 dar lovitura de gratie avea s-a aduca in min. 79 Parks, inchizand scorul zilei; Irlanda 20- Scotia 23. Astfel, gazdele aveau sa scape cea de-a cincea Triple Crown din ultimele 7 editii si locul 2 in clasamentul Turneului din acest an. Iar Scotia avea sa scape de simbolica lingura de lemn, pe care o tinea in vitrina de la infrangerea din parte Italiei. In afara zilei de exceptie a lui Parks, se cuvine a nu trece peste superba actiune marca Jonathan Sexton si finalizata in eseu de Brian O'Driscoll in minutul 11. Prin aceasta realizare, O'Driscoll atinge cel de-al 39-lea eseu pentru nationala Irlandei. Si ramane, in continuare, un model de jucator, total dedicat echipei sale, chiar si la infrangere.
Fara sa fie convingatori, francezii au aplicat cu consecventa tactica de contracarare a atacurilor engleze si ne-au aratat inca o data ca echipa lui Marc Lievremont este una extrem de disciplinata cand este vorba de performanta. Angrenajul echipei a functionat bine , indiferent de titulari si asta e apanajul doar al marilor echipe cand au ceva de spus. Anglia a intrat pe teren determinata de a isi onora palmaresul in contenciosul sportiv recent cu Franta. Dar s-au oprit in minutul 5 al meciului, cand au realizat unul din cele mai frumoase eseuri din editia acestui an. Autor, Ben Foden, pe nedrept neglijat de Martin Johnson pana acum. Avea sa fie si singurul eseu al meciului. Rezerva de pana acum a lui Wilkinson, Toby Flood nu si-a gasit inspiratia desi nu i se pot reprosa multe. Poate doar ratarea unui penalitati de pe la centru. Dar si Wilkinson a ratat dupa ce a fost introdus in teren. In plus francezii au fost mai buni pe tuse, unde le-au "suflat" englezilor 8 (opt)repuneri, in gramezile spontane si in mauluri. Si, aveam sa aflam de la Cristian Spanu, "...suporterii francezi stiu toate versurile Marseillezei."(?!). Fara sa deceptioneze Anglia a pierdut al doilea sau meci din actala editie si mai are multa treaba pana anul viitor. Franta si-a asigurat titlul prin victoria impotriva irlandezilor si a stiut sa-si mentina strockul pana ieri seara. Este neindoielnic ca a fost echipa care merita sa castige Turneul si chiar cu victorii la toate celelalte combatante. Inca o data, Marc Lievremont merita toate aplauzele noastre. Pentru performanta de a fi cel mai tanar antrenor din istoria nationalei franceze, pentru faptul ca adus 75% din lotul actual din anul 2008, pentru ca a rulat jucatorii in jurul unei idei tactice clare si nu construit tactica dupa talentele sau dispozitiile de moment ale unora sau altora. Pentru ca i-a dat o noua sansa si l-a aparat pe Bastareaud, chiar si pentru faptul ca acesta nu canta imnul national in deschiderea meciurilor. Si pentru ca in relatiile sale cu presa nu a cazut nici o data in capcana cozeriilor atat de iubite (si) de francezi.
In celelalte meciuri ale ultimei runde, un rezultat normal dar si o surpriza. Normal a fost ca Tara Galilor a invins Italia (30-10, punctele italienilor fiind marcate din doua eseuri pe final de meci, ca si in meciul cu Franta). Surpriza a venit din partea virtualei detinatoare a Lingurii de lemn, Scotia. Echipa lui Andy Robinson a abordat extrem de curajos meciul cu oamenii verzi ai Irlandei si conduc la pauza cu 14-7 gratie unui eseu (Beattie), unui drop-goal si a doua penalitati, ultimele apartinand omului decisiv in acestui meci care a fost australianul naturalizat Dan Parks. Dupa pauza, scotienii reusesc chiar sa se desprinda la 17-7 insa Sexton si, mai apoi, O'Gara mai pun punctele care ii permit Trlandei sa stea aproape. Cu toate astea, Parks a avut inspiratia sa contreze mai mereu cu suturi lungi contrele irlandezilor si sasi lase coechpierii sa mai rasufle din cand in cand. Si acest tip de joc i-a enervat teribil de tare pe spectatorii irlandezi, care l-au fluierat copios de fiecare data cand Parks avea sa loveasca cu piciorul. O'Gara egaleaza in min. 75, aducand tabela la 20-20 dar lovitura de gratie avea s-a aduca in min. 79 Parks, inchizand scorul zilei; Irlanda 20- Scotia 23. Astfel, gazdele aveau sa scape cea de-a cincea Triple Crown din ultimele 7 editii si locul 2 in clasamentul Turneului din acest an. Iar Scotia avea sa scape de simbolica lingura de lemn, pe care o tinea in vitrina de la infrangerea din parte Italiei. In afara zilei de exceptie a lui Parks, se cuvine a nu trece peste superba actiune marca Jonathan Sexton si finalizata in eseu de Brian O'Driscoll in minutul 11. Prin aceasta realizare, O'Driscoll atinge cel de-al 39-lea eseu pentru nationala Irlandei. Si ramane, in continuare, un model de jucator, total dedicat echipei sale, chiar si la infrangere.
(Au aruncat cu) cartonase galbene si rosii in coroana stejarilor
S-a auzit fluierul final in Cupa Europeana a Natiunilor. Georgia ocupa locul 1, Rusia locul 2. Ambele isi au cate un loc in grupele RWC 2011. Romania e pe locul 3 (cu un meci mai putin, ceea ce nu ne poate clasa mai sus de aceasta pozitie) si va trage pentru recalificari. Pentru comportarea neglijenta de pana acum va trebui sa ne cumparam niste indulgente. Doua meciuri cu castigatoarea dintre Ucraina si Lituania. Si apoi intalnirile cu Tunisia si Uruguay. Chinul se va termina pe undeva prin noiembrie. Am fi cam in situatia corigentului, sa stam toata vara sa invatam si abia in toamna sa avem certitudinea ca promovam in clasa superioara.
La Lisabona nu ne-am facut de ras dar am castigat in fata unei echipe careia i-a lipsit, ca si Georgiei dar din motive diferite, motivatia castigului. Cum s-ar putea spune, o victorie fara adversar. Cu toate acestea, ne-am umplut iar de ridicol. 4 cartonase galbene, doua dintre ele transformandu-se in cartonas rosu, toate pentru violente gratuite si/sau greseli repetate au marcat trecerea selectionatei Romaniei prin teren. Daca australianul naturalizat al gazdelor, Gardner, nu rata de patru ori loviturile de pedeapsa si, dupa schimbarea acestuia, inlocuitorul sau nu gresea nici el de doua ori, scorul le favoriza pe rudele noastre latine. 9 - 20 nu e un rezultat care sa evidentieze net castigatorul in conditiile in care nu am avut nici dominare teritoriala, nici posesie mai buna decat a portughezilor. Evolutia scorului nu e importanta dar sa ne amintim ca am inceput sa strangem puncte abia in minutul 35 printr-un eseu de penalizare iar al doilea eseu ni l-a facut cadou acelasi Gardner, sutand aiurea (in mainile romanilor) in propriul teren de tinta. Diferenta a facut-o in fapt acelasi Danut Dumbrava, care a inscris din toate loviturile de picior. In rest, faptul ca am jucat in 14 si in 13 jucatori minute bune trebuie sa dea de gandit staffului echipei nationale. Cartonasele galbene si cel rosu nu ne-au facut sa pierdem meciul, l-au pierdut in fapt portughezii, dar nici nu ne-au ajutat sa ne remarcam prin aceasta victorie. Cu o alta echipa in fata, scorul era cu totul altul. Flankerul Burcea este campion la cartonase primite doua galbene si, automat, unul rosu si nu cred ca s-a mai intamplat asta vreuneia din echipele care vor juca in turneul final al RWC. Ca si jucatori experimentati precum Dimofte si Tonita au meritat cartoase galbene nu e un fapt de comentat. Portughezii s-au intrecut pe ei insisi in obstructii si antijoc. Este clar ca nu aratau ca o formatie care sa emita pretentii la un loc in grupele Cupei Mondiale. Dar nici noi, dupa prestatia din teren. In fine asta e sportul, nu impresia artistica conteaza ci numarul de puncte. Cum rugbyul nu e un joc de fecioare ar fi trebuit sa ramana macar unul de gentlemani. Dar nu a fost cazul.
Sa remarcam, pe final, bunele prestatii ale lui Catalin Fercu si unele momente de inspiratie tactica ale lui Lucian Sarbu. Dumbrava a fost mentionat mai sus si merita toate aplauzele pentru ca a ajutat FRR sa se califice in recalificari. Sa mai remarcam, de asemenea, dificultatile lingvistice ale lui D. Bocanaciu (de ce nu se limiteaza doar la a comenta fotbal?) si intarzierea cu care TVR 2 a intrat in legatura directa, pentru ca transmis in totalitate un meci de polo dintre Steaua si Dinamo.
La Lisabona nu ne-am facut de ras dar am castigat in fata unei echipe careia i-a lipsit, ca si Georgiei dar din motive diferite, motivatia castigului. Cum s-ar putea spune, o victorie fara adversar. Cu toate acestea, ne-am umplut iar de ridicol. 4 cartonase galbene, doua dintre ele transformandu-se in cartonas rosu, toate pentru violente gratuite si/sau greseli repetate au marcat trecerea selectionatei Romaniei prin teren. Daca australianul naturalizat al gazdelor, Gardner, nu rata de patru ori loviturile de pedeapsa si, dupa schimbarea acestuia, inlocuitorul sau nu gresea nici el de doua ori, scorul le favoriza pe rudele noastre latine. 9 - 20 nu e un rezultat care sa evidentieze net castigatorul in conditiile in care nu am avut nici dominare teritoriala, nici posesie mai buna decat a portughezilor. Evolutia scorului nu e importanta dar sa ne amintim ca am inceput sa strangem puncte abia in minutul 35 printr-un eseu de penalizare iar al doilea eseu ni l-a facut cadou acelasi Gardner, sutand aiurea (in mainile romanilor) in propriul teren de tinta. Diferenta a facut-o in fapt acelasi Danut Dumbrava, care a inscris din toate loviturile de picior. In rest, faptul ca am jucat in 14 si in 13 jucatori minute bune trebuie sa dea de gandit staffului echipei nationale. Cartonasele galbene si cel rosu nu ne-au facut sa pierdem meciul, l-au pierdut in fapt portughezii, dar nici nu ne-au ajutat sa ne remarcam prin aceasta victorie. Cu o alta echipa in fata, scorul era cu totul altul. Flankerul Burcea este campion la cartonase primite doua galbene si, automat, unul rosu si nu cred ca s-a mai intamplat asta vreuneia din echipele care vor juca in turneul final al RWC. Ca si jucatori experimentati precum Dimofte si Tonita au meritat cartoase galbene nu e un fapt de comentat. Portughezii s-au intrecut pe ei insisi in obstructii si antijoc. Este clar ca nu aratau ca o formatie care sa emita pretentii la un loc in grupele Cupei Mondiale. Dar nici noi, dupa prestatia din teren. In fine asta e sportul, nu impresia artistica conteaza ci numarul de puncte. Cum rugbyul nu e un joc de fecioare ar fi trebuit sa ramana macar unul de gentlemani. Dar nu a fost cazul.
Sa remarcam, pe final, bunele prestatii ale lui Catalin Fercu si unele momente de inspiratie tactica ale lui Lucian Sarbu. Dumbrava a fost mentionat mai sus si merita toate aplauzele pentru ca a ajutat FRR sa se califice in recalificari. Sa mai remarcam, de asemenea, dificultatile lingvistice ale lui D. Bocanaciu (de ce nu se limiteaza doar la a comenta fotbal?) si intarzierea cu care TVR 2 a intrat in legatura directa, pentru ca transmis in totalitate un meci de polo dintre Steaua si Dinamo.
joi, 18 martie 2010
Va castiga Franta Marele Slam in 2010?
Franta pleaca cu o cota de 1:6 in ultimul sau meci din actuala editie a RBS Six Nations cu Anglia. O cota descurajanta pentru amatorii de pariuri-surpriza. Pe de alta parte, istoria ultimelor intalniri dintre Franta si Anglia pare sa incline in favoarea oaspetilor.Anglia a castigat in ultimele doua meciuri din Six Nations la Paris si i-a invins pe francezi in semifinala World Cup din 2007. Daca Anglia invinge la 0 iar Irlanda castiga cu o diferenta mai mare de 50 puncte meciul de la Dublin cu Scotia, Irlanda va castiga turneul acestui an. Asa ca jocurile sunt deschise in afara oricaror evidente logice sau cladite pe evidentele formei echipelor din ultimele doua luni.
In echipa Frantei nu sunt modificari de substanta. Imanol Harinordoquy va juca azi, in conditiile in care Franta castiga, pentru hat trick. El a mai fost in echipa care a castigat Marele Slam in 2002 si 2004. In total, bascul are sase participari la turneul Six Nations. Va reintra ca titular, pentru a intari forta fizica a atacului, Bastareaud. In caz de castig, 10 dintre jucatorii francezi, care au jucat in toate celelalte patru meciuri, vor primi un bonus individual de circa 75.000 euro iar pentru alti 20 bonusurile vor fi proportionale cu participarea lor directa.
Pentru Anglia, doua noutati. Titular ca mijlocas la deschidere va fi Toby Flood ceea ce-l face pe Wilkinson sa fie rezerva. Capitanul Steve Bortwick este inapt fizic pentru jocul de azi, locul sau in linia a doua il va lua Louis Deacon care va face pereche cu Simon Shaw, recuperat total. Banderola de capitan ii va reveni lui Lewis Moody. Fundas va fi Ben Foden.In locul lui Armitage, cum am mai scris, va fi titular Chris Ashton.
Tot azi Romanica isi joaca ultima sansa de a accede, chiar si indirect, la Cupa Mondiala 2011. Va juca la Lisabona in fata echipei Portugaliei care are, teoretic prima sansa. In momentul de fata Romania ocupa locul 19 in clasamentul IRB si, logic, ar trebui sa fie intre primele 20 de echipe ale competitiei. Dar... Oricum, locul pentru care se lupta azi este cel intr-o grupa in care vor mai fi prezente Argentina, Anglia, Scotia, Georgia sau Rusia (astazi vom afla si asta). Daca invingem Portugalia si daca trecem si de echipa care va rezulta din jocul rezultatelor din alte regiuni, ne vom alatura celor de mai sus. Cu o singura noutate: azi vom sti sigur care va fi cea de-a patra calificata in ipotetica noastra grupa.
In echipa Frantei nu sunt modificari de substanta. Imanol Harinordoquy va juca azi, in conditiile in care Franta castiga, pentru hat trick. El a mai fost in echipa care a castigat Marele Slam in 2002 si 2004. In total, bascul are sase participari la turneul Six Nations. Va reintra ca titular, pentru a intari forta fizica a atacului, Bastareaud. In caz de castig, 10 dintre jucatorii francezi, care au jucat in toate celelalte patru meciuri, vor primi un bonus individual de circa 75.000 euro iar pentru alti 20 bonusurile vor fi proportionale cu participarea lor directa.
Pentru Anglia, doua noutati. Titular ca mijlocas la deschidere va fi Toby Flood ceea ce-l face pe Wilkinson sa fie rezerva. Capitanul Steve Bortwick este inapt fizic pentru jocul de azi, locul sau in linia a doua il va lua Louis Deacon care va face pereche cu Simon Shaw, recuperat total. Banderola de capitan ii va reveni lui Lewis Moody. Fundas va fi Ben Foden.In locul lui Armitage, cum am mai scris, va fi titular Chris Ashton.
Tot azi Romanica isi joaca ultima sansa de a accede, chiar si indirect, la Cupa Mondiala 2011. Va juca la Lisabona in fata echipei Portugaliei care are, teoretic prima sansa. In momentul de fata Romania ocupa locul 19 in clasamentul IRB si, logic, ar trebui sa fie intre primele 20 de echipe ale competitiei. Dar... Oricum, locul pentru care se lupta azi este cel intr-o grupa in care vor mai fi prezente Argentina, Anglia, Scotia, Georgia sau Rusia (astazi vom afla si asta). Daca invingem Portugalia si daca trecem si de echipa care va rezulta din jocul rezultatelor din alte regiuni, ne vom alatura celor de mai sus. Cu o singura noutate: azi vom sti sigur care va fi cea de-a patra calificata in ipotetica noastra grupa.
miercuri, 17 martie 2010
Stiri calde, la zi
* S-au anuntat unele schimbari de substanta tactica in compozitia echipei Angliei pentru meciul de sambata de la Paris. Paraseste lotul Delon Armitage, in lipsa de forma. Postul de fundas va fi ocupat de Ben Foden (Northampton). Va mai lipsi, deasemenea, Ugo Monye, inca nerefacut dupa comotia din meciul cu Scotia. In locul sau Chris Ashton , tot de la Northampton, echipa in mare forma. Pentru a-l tine sub control pe impetosul Bastareaud, Mathew Tait va fi inlocuit de veteranul Mike Tindall de la Gloucester. Revine in linia a doua Simon Shaw pentru a reface perechea cu Steve Bortwick. Si, ultima veste, Jonni Wilkinson va fi inlocuit, din primul minut, cu Toby Flood. Ii vom vedea, deci, din primul minut pe: Ben Foden - Mark Cueto , Mike Tindall , Riki Flutey , Chris Ashton - Toby Flood, Danny Care- Joe Worsley, Lewis Moody , Nick Easter - Simon Shaw , Steve Borthwick(c) - Tim Payne, Dylan Hartley , Dan Cole.
De partea cealalta, XV-le de start al Frantei are o singura noutate: reintra Bastareaud. Pe teren vor fi: Clement Poitrenaud - Marc Andreu, Mathieu Bastareaud, Yannick Jauzion, Alexis Palisson - Francois Trinh-Duc, Morgan Parra - Imanol Harinordoquy, Julien Bonnaire, Thierry Dusautoir (c)- Julien Pierre, Lionel Nallet; Nicolas Mas, William Servat, Thomas Domingo.
* Celebrul Dan Carter, mijlocasul la deschidere al celor de la Crusaders, e pe cale sa depaseasca recordul de puncte in Super 14, detinut de Stirling Mortlock, cu 1030.
Carter a reusit sa inscrie 16 puncte in meciul de sambata impotriva celor de la Waikato Chiefs. Prin aceste puncte, uvertura nationalei Noii Zeelande, a urcat la 996, depasindu-l pe Andrew Merhrtens, detinatorul a 990 puncte. Dat fiind ca Mehrtens s-a retras din activitate, in ultimii sai doi ani jucand in Franta, pentru Toulon si Racing Metro Paris, pe atunci in D2, iar Stirling Mortlock este si el, la 33 de ani, la sfarsitul carierei, Dan Carter are toate sansele sa devina chiar in aceasta ultima editie a Super 14, recordmanul ei absolut.
De partea cealalta, XV-le de start al Frantei are o singura noutate: reintra Bastareaud. Pe teren vor fi: Clement Poitrenaud - Marc Andreu, Mathieu Bastareaud, Yannick Jauzion, Alexis Palisson - Francois Trinh-Duc, Morgan Parra - Imanol Harinordoquy, Julien Bonnaire, Thierry Dusautoir (c)- Julien Pierre, Lionel Nallet; Nicolas Mas, William Servat, Thomas Domingo.
* Celebrul Dan Carter, mijlocasul la deschidere al celor de la Crusaders, e pe cale sa depaseasca recordul de puncte in Super 14, detinut de Stirling Mortlock, cu 1030.
Carter a reusit sa inscrie 16 puncte in meciul de sambata impotriva celor de la Waikato Chiefs. Prin aceste puncte, uvertura nationalei Noii Zeelande, a urcat la 996, depasindu-l pe Andrew Merhrtens, detinatorul a 990 puncte. Dat fiind ca Mehrtens s-a retras din activitate, in ultimii sai doi ani jucand in Franta, pentru Toulon si Racing Metro Paris, pe atunci in D2, iar Stirling Mortlock este si el, la 33 de ani, la sfarsitul carierei, Dan Carter are toate sansele sa devina chiar in aceasta ultima editie a Super 14, recordmanul ei absolut.
luni, 15 martie 2010
Cui ii (mai) e frica de Georgia?
Sambata la pranz am incalcat traditia ultimilor ani, ceea ce e un semn de sanatate. Romania a invins Georgia destul de concludent, 22-10, cu 13-7 la pauza. Dupa miscarea din teren, rezultatul este echitabil. Romanii au fost superiori cam la toate capitolele, de la tactica pana la executii tehnice. De partea cealalta, georgienii nu au aratat precum sperietorile de care ne temeam atat in anii precedenti. Ei erau oricum cu sacii incarcati in carutele catre Noua Zeelanda. Mai multi jucatori din echipa aliniata initial jucasera in echipe romanesti, nu aveau sa conteste simbolistica atasata Cupei Antim Ivireanul, doar de dragul Portugaliei. Nu e vorba in cele ce scriu de non-combatul Georgiei ci de faptul ca orice echipa matura se poate mobiliza atunci cand are claritate in fixarea obiectivului si se poate mobiliza mai putin atunci cand acest obiectiv a fost realizat. Regula e aceeasi si pentru Romania. A fost nevoie sa o incasam de la adversari cu palmares si renume inferior pentru a ne pune problema ca trebuie sa muncim mai mult decat in ultimele editii (unde eram abonati la calificari directe) pentru a atinge si noi acelasi obiectiv ca Georgia. Nu vorbesc aici de cresterea echipei Rusiei. In Rusia se investeste (si dinauntru si din afara) masiv si rezultatele cantitative se cunosc, cele calitative urmand sa apara, candva, si ele.
Echipa Romaniei a jucat cu un moral destul de bun. A condus tot meciul, a avut un suteur care si-a realizat toate loviturile fixe si marcat si un drop-goal. Danut Dumbrava si-a facut datoria si a castigat pentru Romania o batalie. Alaturi de el mai pot fi remarcati Ionut Dimofte, pentru unele momente de inspiratie in atacurile pe trei sferturi, atatea cate au fost dar si pentru cateva faze de aparare. L-as mai adauga pe lista premiantilor si pe neobositul Marius Tincu, aflat intodeauna unde se afla balonul si cat mai multi adversari. De altfel si eseul lui Tonitza este rezultatul eforturilor lui Tincu. Doar joaca la acelasi club si, sezonul trecut, au fost impreuna campionii Frantei, nu-i asa? In rest mi-ar fi placut sa-l fi vazut si pe Catalin Fercu in forma lui de acum vreo doi ani, cand a fost remarcat de selectioneri.
Deci, domnilor, se poate! Motivatia pentru victorie a functionat, echipa s-a miscat bine iar cele cateva individualitati cu experienta din lotul nostru chiar au vrut sa joace rugby. De aceasta data au reusit. La Lisabona , in schimb, va fi altceva. Sa ne aducem aminte ca in 2007, la Cupa Mondiala, a trebuit sa ne intrebuintam toate cheile de la camara cu resurse, pentru a-i invinge de putin. De data asta, ei vor juca acasa iar noi suntem mai putin pregatiti psihologic pentru victorii in deplasare. In plus si la ei s-a dezvoltat complexul de care suferim noi acum: au fost invinsi acasa atat de Georgia cat si de Rusia, fata de care au scuza, valabila in toata lumea latina, ca sunt fruntasii clasamentulu. Si ei considera ca ar fi umilitor sa piarda acasa cu Romania si, implicit sa scape din maini calificarea, chiar si prin recalificare. Asa ca, un pic de antrenamente empatice nu ar strica, domnule Lairle, domnule Petrache.
In RBS Six Nations, nimic surpinzator. Irlanda bate Tara Galilor la Dublin, Franta bate Italia iar Anglia face doar scor egal cu Scotia la Edinbourgh.
De remarcat in meciul de la Paris come back-ul italienilor incepand cu minutul 65, dupa care le-au administrat francezilor doua eseuri. Gazdele, ca si castigatoare a Marelui Slem in editia acestui an, isi consumaera tot repertoriul de figuri liber alese si facusera risipa de talent si imaginatie. Dar italienii, cu un moral sanatos, nu au renuntat la lupta. Sau poate, Nick Mallett le-a inoculat (ceva ce ne trebuie si noua), vanitatea de a raspunde prin joc cand, vag nesportiv si, partial, in batjocura, li se striga Ole! cu ocazia fiecarui atac al gazdelor. Oricum s-ar fi terminat meciul, Franta e o echipa de temut in actuala ei configuratie si cu acest sistem de joc. Dar si Italia a iesit onorant de pe teren. Cu bani si perseverenta, azzurii sunt deja o echipa pentru primele 10 echipe ale clasamentului IRB. Ca ultima stire, intr-un dosar pe care l-am mentionat mai de mult aici, 2 selectionate regionale italiene vor participa din aceasta toamna, la competitia italo-celtica cunoscuta azi sub numele de Celtic League sau Magners League. Sa ne bucuram pentru ei, in cel mai altruist mod cu putinta. Daca anul 2009 a fost al Irlandei, 2010 este anul Italiei.
Echipa Romaniei a jucat cu un moral destul de bun. A condus tot meciul, a avut un suteur care si-a realizat toate loviturile fixe si marcat si un drop-goal. Danut Dumbrava si-a facut datoria si a castigat pentru Romania o batalie. Alaturi de el mai pot fi remarcati Ionut Dimofte, pentru unele momente de inspiratie in atacurile pe trei sferturi, atatea cate au fost dar si pentru cateva faze de aparare. L-as mai adauga pe lista premiantilor si pe neobositul Marius Tincu, aflat intodeauna unde se afla balonul si cat mai multi adversari. De altfel si eseul lui Tonitza este rezultatul eforturilor lui Tincu. Doar joaca la acelasi club si, sezonul trecut, au fost impreuna campionii Frantei, nu-i asa? In rest mi-ar fi placut sa-l fi vazut si pe Catalin Fercu in forma lui de acum vreo doi ani, cand a fost remarcat de selectioneri.
Deci, domnilor, se poate! Motivatia pentru victorie a functionat, echipa s-a miscat bine iar cele cateva individualitati cu experienta din lotul nostru chiar au vrut sa joace rugby. De aceasta data au reusit. La Lisabona , in schimb, va fi altceva. Sa ne aducem aminte ca in 2007, la Cupa Mondiala, a trebuit sa ne intrebuintam toate cheile de la camara cu resurse, pentru a-i invinge de putin. De data asta, ei vor juca acasa iar noi suntem mai putin pregatiti psihologic pentru victorii in deplasare. In plus si la ei s-a dezvoltat complexul de care suferim noi acum: au fost invinsi acasa atat de Georgia cat si de Rusia, fata de care au scuza, valabila in toata lumea latina, ca sunt fruntasii clasamentulu. Si ei considera ca ar fi umilitor sa piarda acasa cu Romania si, implicit sa scape din maini calificarea, chiar si prin recalificare. Asa ca, un pic de antrenamente empatice nu ar strica, domnule Lairle, domnule Petrache.
In RBS Six Nations, nimic surpinzator. Irlanda bate Tara Galilor la Dublin, Franta bate Italia iar Anglia face doar scor egal cu Scotia la Edinbourgh.
De remarcat in meciul de la Paris come back-ul italienilor incepand cu minutul 65, dupa care le-au administrat francezilor doua eseuri. Gazdele, ca si castigatoare a Marelui Slem in editia acestui an, isi consumaera tot repertoriul de figuri liber alese si facusera risipa de talent si imaginatie. Dar italienii, cu un moral sanatos, nu au renuntat la lupta. Sau poate, Nick Mallett le-a inoculat (ceva ce ne trebuie si noua), vanitatea de a raspunde prin joc cand, vag nesportiv si, partial, in batjocura, li se striga Ole! cu ocazia fiecarui atac al gazdelor. Oricum s-ar fi terminat meciul, Franta e o echipa de temut in actuala ei configuratie si cu acest sistem de joc. Dar si Italia a iesit onorant de pe teren. Cu bani si perseverenta, azzurii sunt deja o echipa pentru primele 10 echipe ale clasamentului IRB. Ca ultima stire, intr-un dosar pe care l-am mentionat mai de mult aici, 2 selectionate regionale italiene vor participa din aceasta toamna, la competitia italo-celtica cunoscuta azi sub numele de Celtic League sau Magners League. Sa ne bucuram pentru ei, in cel mai altruist mod cu putinta. Daca anul 2009 a fost al Irlandei, 2010 este anul Italiei.
vineri, 12 martie 2010
Muzica pentru stiri
Azi, un alt jazzman serbeaza implinirea unei varste cu cifra rotunda. Este vorba de vocalistul Al Jarreau. Nascut in 1940 in Milwaukee, Wisconsin, SUA, din parinti muzicieni afliati unei biserici baptiste, Alwyn Lopez Jarreau a inceput prin a canta in corul bisericesc pentru ca apoi sa se remarce in calitate de presedinte al Comitetului elevilor lin liceu, de unde a primit o bursa pentru un liceu renumit in plan local, unde si-a fondat prima trupa proprie. In 1962, absolva ca BS in psihologie la Universitatea din Iowa. Lucreaza drept consilier in reabilitare profesionala in San Francisco iar serile canta in cluburile cu George Duke(pian) si John Heard (bas). In 1968 renunta la profesie si se dedica muzicii. Abia in 1975 scoate primul album propriu, Breakin' Away, cu care are succesul comercial care ii permite sa se dezvolte ca solist. Devine, compozitor si interpret al unor productii de televiziune si isi defineste stilul in care astazi este recunoscut drept inconfundabilul Al Jarreau, si anume scating-ul, emisia de sunete pure, imitatia sunetelor naturale, vocale sau instrumentale. Piesa care l-a definit in anii '80 este We're in this love toghether. Poate fi gasita pe youtube.com in mai multe versiuni. O recomand tuturor. Din anii '90, alaturi sau la fel ca multi muzicieni americani incepe sa-si caute recunoasterea mai ales in Europa. A cantat in turnee prin batranul continent alaturi de George Benson, Kathleen Battle, Miles Davis. Al Jarreau a imbogatit arta sunetelor, dand o noua dimensiune interpretarii vocal in jazz. Criticii afirma ca Jarreau a inventat "percutia vocala" care avea sa fie dusa la perfectiune de un alt american, showman de exceptie, Bobby McFerrin. Se poate spune ca Al Jarreau a lucrat foarte mult la elaborarea unor linii melodice specifice poliritmiei, ca si Ornette Coleman, cu desfasurari simultane de ritmuri in cadenta 6/8 si 4/4. Mai curand jazzman decat "actor" in businessul muzical, sarbatoritul de azi este, oricand, un cap de afis in festivalurile consacrate de jazz.
Si acum cateva stiri despre etapa a 4-a a RBS Six Nations:
* Lewis Moody trece pe banca de rezerve in meciul Angliei impotriva Scotiei. In locul sau, in primul XV, a fost chemat mai varstnicul cu un an Joe Worsley, 32, de la London Wasps. Worsley a jucat pana acum de 72 de ori pentru reprezentativa Angliei.Paul Hodgson nu mai e nici macar rezerva, fiind preferat tanarul Ben Youngs de la Leicester Tigers. Iar in locul lui Simon Shaw, accidentat, a fost introdus Louis Deacon. Echipa Angliei va arata astfel: D.Armitage- Cueto, Tate, Flutey, Monye- Wilkinson, Care- Haskell, Worsley, Easter- Deacon, Bortwick- Payne, Hartley, Cole.
Rezerve: Steve Thompson, Wilson, Lawes, Moody, Youngs, Flood, Foden.
De partea celalta, gazdele, Scotia vor prezenta urmatorul XV: Hugo Southwell- Sean Lamont, Nick De Luca, Graeme Morrison, Max Evans- Dan Parks, Chris Cusiter- Johnnie Beattie(8), John Barclay, Kelly Brown- Alastair Kellock,Jim Hamilton- Euan Murphy, Ross Ford, Allan Jacobsen
Rezerve: Scott Lawson, Geoff Cross, Nathan Hines, Alan McLeod, Rory Lawson, Phil Goodman, Simon Danielli
* Echipele anuntate de Declan Kidney si, respectiv, Warren Gatlan pentru partida de pe Croke Park de maine sunt:
Irlanda:Geordan Murphy- Tommy Bowe, Brian O'Driscoll (c), Gordon D'Arcy, Keith Earls- Jonathan Sexton,Tomas O'Leary- Steven Ferris, David Wallace, Jimmie Heaslip- Donncha O'Gallaghan, Paul Connell- John Hayes, Rory Best, Cian Heley.
Rezerve:Sean Cronin, Tony Buckley, Leo Cullen, Shane Jennings, Eoin Reddan, Ronan O'Gara, Rob Kearney.
Tara Galilor: Lee Byrne- Leigh Halfpenny, James Hook, Jamie Roberts, Shane Williams- Stephen Jones, Richard Rees- Jonathan Thomas, Martyn Williams (c), Gareth Delve- Bradley Davies, Luke Charteris- Adam Jones, Matthew Rees, Paul James.
Rezerve: Huw Bennett, Rhys Gill, Ian Gough, Sam Warburton, Dwayne Peel, Andrew Bishop, Tom Shanklin.
* Italia nu va schimba nimic din echipa care a castigat ultimul meci, cu Scotia etapa trecuta. Nick Mallet spera sa faca o figura luminoasa duminica pe Stade de France. In lotul Frantei putine noutati fata de numarul mare de accidentari din ultima perioada. Marc Lievremont se confrunta cu un numar neobisnuit de mare de accidentari, 14. Dar are alternative de valoare pentru fiecare post. De exemplu, pentru a-l menaja pe Bastareaud il va tine pe banca de rezerve, unde acesta sa va alatura lui Dmitry Yachvilli, inlocuitorul lui Michalak, indispobibil pentru un an, cel putin, pentru ruptura liagmentelor incrucisate ale genunchiului stang. Bastareaud va fi inlocuit in XV-le de start de catre David Marty iar in locul aripii Julien Malzieu- si aceasta fiind o solutie de avarie la vremea accidentarii lui Vincent Clerc- va fi promovat debutantul de la Castres Marc Andrieu
Si acum cateva stiri despre etapa a 4-a a RBS Six Nations:
* Lewis Moody trece pe banca de rezerve in meciul Angliei impotriva Scotiei. In locul sau, in primul XV, a fost chemat mai varstnicul cu un an Joe Worsley, 32, de la London Wasps. Worsley a jucat pana acum de 72 de ori pentru reprezentativa Angliei.Paul Hodgson nu mai e nici macar rezerva, fiind preferat tanarul Ben Youngs de la Leicester Tigers. Iar in locul lui Simon Shaw, accidentat, a fost introdus Louis Deacon. Echipa Angliei va arata astfel: D.Armitage- Cueto, Tate, Flutey, Monye- Wilkinson, Care- Haskell, Worsley, Easter- Deacon, Bortwick- Payne, Hartley, Cole.
Rezerve: Steve Thompson, Wilson, Lawes, Moody, Youngs, Flood, Foden.
De partea celalta, gazdele, Scotia vor prezenta urmatorul XV: Hugo Southwell- Sean Lamont, Nick De Luca, Graeme Morrison, Max Evans- Dan Parks, Chris Cusiter- Johnnie Beattie(8), John Barclay, Kelly Brown- Alastair Kellock,Jim Hamilton- Euan Murphy, Ross Ford, Allan Jacobsen
Rezerve: Scott Lawson, Geoff Cross, Nathan Hines, Alan McLeod, Rory Lawson, Phil Goodman, Simon Danielli
* Echipele anuntate de Declan Kidney si, respectiv, Warren Gatlan pentru partida de pe Croke Park de maine sunt:
Irlanda:Geordan Murphy- Tommy Bowe, Brian O'Driscoll (c), Gordon D'Arcy, Keith Earls- Jonathan Sexton,Tomas O'Leary- Steven Ferris, David Wallace, Jimmie Heaslip- Donncha O'Gallaghan, Paul Connell- John Hayes, Rory Best, Cian Heley.
Rezerve:Sean Cronin, Tony Buckley, Leo Cullen, Shane Jennings, Eoin Reddan, Ronan O'Gara, Rob Kearney.
Tara Galilor: Lee Byrne- Leigh Halfpenny, James Hook, Jamie Roberts, Shane Williams- Stephen Jones, Richard Rees- Jonathan Thomas, Martyn Williams (c), Gareth Delve- Bradley Davies, Luke Charteris- Adam Jones, Matthew Rees, Paul James.
Rezerve: Huw Bennett, Rhys Gill, Ian Gough, Sam Warburton, Dwayne Peel, Andrew Bishop, Tom Shanklin.
* Italia nu va schimba nimic din echipa care a castigat ultimul meci, cu Scotia etapa trecuta. Nick Mallet spera sa faca o figura luminoasa duminica pe Stade de France. In lotul Frantei putine noutati fata de numarul mare de accidentari din ultima perioada. Marc Lievremont se confrunta cu un numar neobisnuit de mare de accidentari, 14. Dar are alternative de valoare pentru fiecare post. De exemplu, pentru a-l menaja pe Bastareaud il va tine pe banca de rezerve, unde acesta sa va alatura lui Dmitry Yachvilli, inlocuitorul lui Michalak, indispobibil pentru un an, cel putin, pentru ruptura liagmentelor incrucisate ale genunchiului stang. Bastareaud va fi inlocuit in XV-le de start de catre David Marty iar in locul aripii Julien Malzieu- si aceasta fiind o solutie de avarie la vremea accidentarii lui Vincent Clerc- va fi promovat debutantul de la Castres Marc Andrieu
joi, 11 martie 2010
Despre unii bani din rugby
* Zilele trecute, Bernard Lapasset, presedintele IRB, a anuntat formal admisia Argentinei in Turneul celor 3 Natiuni. Ce va deveni, din 2012, Turneul celor 4 Natiuni. IRB va aloca pentru primul an competitional 2 milioane dolari Argentinei pentru a-i usura acesteia costurile participarii. Celelalte tari participante, adica federatiile acestora, au agreat aceasta augumentare a echipelor participante, chiar daca este vorba de un nou calendar competitional, ce se va muta din intervalul iulie-septembrie intr-unul nou, iunie-august, cu mai multe meciuri la intervale mai scurte. Intr-un interviu acordat ieri Financial Times, Agustin Pichot, fostul mijlocas la gramada al echipei clasate pe locul 3 la ultima Cupa Mondiala, 73 de selectii pentru Argentina intre 1995-2007, actual membru al Comisiei de performanta a IRB, avea sa declare ca Argentina nu este pregatita inca pentru aceasta mare schimbare. Textual, el avea sa declare :"...We had no structures at all. We could never plan ahead. Whether we were good or bad is a matter of luck...". Sa ne amintim ca, nici pana la aceasta ora, Argentina nu a aderat complet la profesionism in rugby. Cu exceptia jucatorilor din Europa si din SUA/Canada, toti cei legitimati in cluburile din Argentina au statut amator inca. Nici legislatia sponsorizarii nu este inca pusa la punct in aceasta tara macinata de procese de corupti ce dureaza inca din secolul trecut. Cu toate acestea , Pichot a estimat la circa 7 milioane dolari costurile participarii selectionatei Pumas la turneul sudic. Cu o mentiune deloc de neglijat: incasarile consecutive acestei participari se ridica, estimativ, la circa 11-12 milioane. Asadar este vorba de profit important. Dar pentru a-l atinge este nevoie de face investitii, capitol in raport cu care Pichot este, deocamdata, sceptic.
* JPR Williams, legenda rugbyului galez, 61 de ani, actualmente chirurg ortoped in Glasgow, activ in sportul local pana acum 4 ani, a fost prins baut la volanul masinii sale. Culmea este ca a fost oprit sambata trecuta de o patrula care cauta un alt Audi rosu, furat. Alcoolemia doctorului Williams a fost de 142/1000cmc. in timp ce limita "legala" este de 80/1000. Sanctiunea: 380 lire amenda si suspendarea permisului pentru 17 luni, fara drept de contestatie. De ce s-o bea atat de mult in Wales?
* In postarea sa de azi, pe Yahoo Eurosport, Neil Back, bloggerul de serviciu al sectiunii de rugby, avea sa se declare surprins de trecerea in dizgratie a lui Lewis Moody chiar si la echipa Angliei, unde a decazut din statutul de titular la acela de rezerva pentru meciul de sambata cu Scotia. Sa amintim ca lui Moody, 31, nu i-a mai fost prelungit contractul cu Leicester Tigers pentru sezonul viitor iar jucatorul este pe cale sa semneze un contract pe 2 ani cu Bath. Ce avea sa spuna Neil Back se afla cu cateva randuri mai jos. " I imagine his move is a product of wanting a squad of players available to challenge on all fronts. While the salary cap remains £4 million, and prices are going up, clubs need to get more from the players they have in their squads." Ce putem intelege din aceasta declaratie fara perdea este ca Moody nu mai reprezinta un asset, o valoare, nici pentru club, nici pentru selectionata Angliei. Cluburile primesc, pe sezon, 4 milioane de lire pentru a tine jucatorii la dispozitia selctionerilor. Si atunci exista interese clare in ce priveste disponibilitatea lor. Iar Moody are doar 31 de ani. Cam cinic, nu-i asa?, data fiind fisa bravului jucator de linia a 3-a.
PS. Felicitari domnului Daniel Mitrea pentru promovarea sectiunii e-antrenor pe site-ul Federatiei (frr.ro)
* JPR Williams, legenda rugbyului galez, 61 de ani, actualmente chirurg ortoped in Glasgow, activ in sportul local pana acum 4 ani, a fost prins baut la volanul masinii sale. Culmea este ca a fost oprit sambata trecuta de o patrula care cauta un alt Audi rosu, furat. Alcoolemia doctorului Williams a fost de 142/1000cmc. in timp ce limita "legala" este de 80/1000. Sanctiunea: 380 lire amenda si suspendarea permisului pentru 17 luni, fara drept de contestatie. De ce s-o bea atat de mult in Wales?
* In postarea sa de azi, pe Yahoo Eurosport, Neil Back, bloggerul de serviciu al sectiunii de rugby, avea sa se declare surprins de trecerea in dizgratie a lui Lewis Moody chiar si la echipa Angliei, unde a decazut din statutul de titular la acela de rezerva pentru meciul de sambata cu Scotia. Sa amintim ca lui Moody, 31, nu i-a mai fost prelungit contractul cu Leicester Tigers pentru sezonul viitor iar jucatorul este pe cale sa semneze un contract pe 2 ani cu Bath. Ce avea sa spuna Neil Back se afla cu cateva randuri mai jos. " I imagine his move is a product of wanting a squad of players available to challenge on all fronts. While the salary cap remains £4 million, and prices are going up, clubs need to get more from the players they have in their squads." Ce putem intelege din aceasta declaratie fara perdea este ca Moody nu mai reprezinta un asset, o valoare, nici pentru club, nici pentru selectionata Angliei. Cluburile primesc, pe sezon, 4 milioane de lire pentru a tine jucatorii la dispozitia selctionerilor. Si atunci exista interese clare in ce priveste disponibilitatea lor. Iar Moody are doar 31 de ani. Cam cinic, nu-i asa?, data fiind fisa bravului jucator de linia a 3-a.
PS. Felicitari domnului Daniel Mitrea pentru promovarea sectiunii e-antrenor pe site-ul Federatiei (frr.ro)
luni, 8 martie 2010
Ornette Coleman,80
Ornette Coleman, unul din parintii fondatori ai jazzului modern, implineste azi 80 de ani. Nascut in Fort Worth, Texas, s-a definit inca de la inceputurile activitatii sale instrumentale drept un inovator, un iconoclast, dupa unii critici mai putin benevolenti. A dat curs, inca din primele sale inregistrari, inclinatiei catre un sound vocalizat, penetrant, mai putin slefuit, chiar daca in conflict cu structurile armonice predeterminate. Pana la 28 de ani a cantat prin diverse trupe, colindand sudul Americii, de la est la vest. Prima inregistrare caracteristica stilului Coleman avea sa fie si primul soc sub semnatura proprie: Something Else! The Music of Ornette Coleman, 1958, album ce avea sa scandalizeze critica dar sa si atraga atentia lui Leonard Bernstein, care l-a catalogat imediat drept un geniu inovator. Inregistreaza imediat doua albume cu membrii fostei formatii a lui Paul Bley, pe care si-i "insuseste", sub forma de cuartet, sub numele sau.
In 1959 soseste in New York, impreuna cu trompetistul Don Cherry, si in scurt timp deschid activitatea in clubul de jazz Five Spot. De notat ca in perioada initiala, clubul a fost incurajat, inclusiv financiar, de catre vibrafonistul Lionel Hampton si, iarasi, de insusi Leonard Bernstein, personaje de mare notorietate in vreme. Prima mare inovatie adusa de Coleman in perioada newyorkeza a fost renuntarea la pian ca sursa de ritm. Abandonul pieselor si temelor clasice si incurajarea intuitiei de grup si a improvizatiei colective este caracteristica ce a amprentat puternic jazzul anilor '60-'70. Asa s-au nascut cateva din piesele care l-au impus pe Ornette Coleman: Ramblin, Beauty is A Rare Thing, Lonely Woman..
In 1960 avea sa se nasca un concept, plecand de la titlul unui alt album datorat lui Ornette Coleman, Free Jazz: A Collective Improvisation. In spatele conceptului free jazza stat prima inregistrare pseudo-stereo. Coleman a inregistrat simultan cu doua cuartete. Se amesteca in cele doua canale de sunet solouri, improvizatii si participari la unison ale tuturor celor 8 voci. Compozitia trupei a fost urmatoarea: Ornette Coleman, sax/Eric Dolphy, clarinet, Don Cherry/Freddie Hubbard- trompete, Billy Higgins/Ed Blackwell- tobe, Scott LaFarro/Charlie Hadden- bas. Aceasta a fost cea mai lunga inregistrare live continua de pana la acea data. Evident ca albumul a fost controversat pentru inovatiile sale. Dar a si deschis orizonturi pentru noi cautari. Asa s-a nascut ceea ce azi se cunoaste sub numele de "free jazz". In anii '60, Coleman avea sa munceasca la explorarea conceptului proaspat nascut. Chiar daca nu a fost intotdeauna de acord cu aceasta eticheta, el sustinand ca muzica sa contine multe elemente de compozitie si studiu, si-a elaborat propria teorie asupra abordarii free a jazzului, harmolodia. Inregistreaza in 1965, la Copenhaga un album in care apare intr-o compozitie sui-generis : saxofon, violoncel si baterie. In 1966 il suie pe scena pe fiul sau, Denardo, de numai 10 ani, ca baterist, alaturi de Charlie Hadden, bas. Pana la sfarsitul deceniului mai experimenteaza sonoritati noi impreuna cu instrumentisti cu care nu mai cantase precum Elvin Jones, Jimmy Garrison, Dewey Redman, un alt saxofonist tenor.
Faza urmatoare a evolutiei lui Coleman este impusa de intrarea in era instrumentelor amplificat electric. Tonul il daduse deja Miles Davis. Sarbatoritul zilei mai inventeaza un concept, "free funk", pentru a se incadra in curentul dominant al anilor '70, jazz fusion. Piesele, celebre azi, The Virgin Beauty si Of Human Feelings pun bazele a ceea ce Joe Zawinul, plecat de curand dintre noi, avea sa numeasca "fusion improvisation" adica nobody solos, everybody solos.. In 1972, cata alaturi de o orchestra simfonica, dupa "reteta" harmolodica, Skies of America.
In 1975 Coleman infiinteaza o trupa umbrela, prin care se vor roti mai multi muzicieni, americani si europeni, deopotriva. Anul marcheaza mutarea muzicianului in Europa. Iar cautarile sale in materie de sounduri noi continua. Avea sa treaca 10 ani pana cand sa aibe loc un notoriu experiment, inregistrarea unui album alaturi de un alt mare rebel al jazzului, chitaristul Pat Metheny. Albumul, Song X, a fost inscris in discografie chitaristului si nu a lui Ornette Coleman. De atunci nu au mai suit impreuna pe scena.
Intre 1995-1996 semneaza inca 4 albume in care reapar pianistii. Acestia vor fi Geri Allen si neamtul Joachim Kuhn. In 2006 iese Sound Grammar pe care si l-a dorit un fel de sinteza harmolodica, introducand simultan doi basisti, pe Tony Flannagan si Gregory Cohen, alaturi de fiul Denardo. Albumul, singurul in 10 ani, a fost inregistrat in Germania si a prilejuit acordarea unui premiu Grammy in 2007, pentru intreaga sa activitate. In 2009 a fost curatorul celei de-a 16-a editie a Meltdown Festival de la Londra, unde s-a produs alaturi de trupa vaduvei lui John Lennon, Plastic Ono Band.
A produs nu mai putin de 52 de albume sub nume propriu si inca 4 ca invitat in alte formatii. Activitatea sa ca jazzman poate fi definita, plastic prin cateva cuvinte, conform criteriului lansat de criticul francez Phillipe Carles, "a prendre ou a laisser".
Daca ar fi sa gasesc un jucator de rugby potrivit atitudinii si stilului lui Ornette Coleman, acesta ar fi unicul Frederic Michalak, marele rebel francez.
In 1959 soseste in New York, impreuna cu trompetistul Don Cherry, si in scurt timp deschid activitatea in clubul de jazz Five Spot. De notat ca in perioada initiala, clubul a fost incurajat, inclusiv financiar, de catre vibrafonistul Lionel Hampton si, iarasi, de insusi Leonard Bernstein, personaje de mare notorietate in vreme. Prima mare inovatie adusa de Coleman in perioada newyorkeza a fost renuntarea la pian ca sursa de ritm. Abandonul pieselor si temelor clasice si incurajarea intuitiei de grup si a improvizatiei colective este caracteristica ce a amprentat puternic jazzul anilor '60-'70. Asa s-au nascut cateva din piesele care l-au impus pe Ornette Coleman: Ramblin, Beauty is A Rare Thing, Lonely Woman..
In 1960 avea sa se nasca un concept, plecand de la titlul unui alt album datorat lui Ornette Coleman, Free Jazz: A Collective Improvisation. In spatele conceptului free jazza stat prima inregistrare pseudo-stereo. Coleman a inregistrat simultan cu doua cuartete. Se amesteca in cele doua canale de sunet solouri, improvizatii si participari la unison ale tuturor celor 8 voci. Compozitia trupei a fost urmatoarea: Ornette Coleman, sax/Eric Dolphy, clarinet, Don Cherry/Freddie Hubbard- trompete, Billy Higgins/Ed Blackwell- tobe, Scott LaFarro/Charlie Hadden- bas. Aceasta a fost cea mai lunga inregistrare live continua de pana la acea data. Evident ca albumul a fost controversat pentru inovatiile sale. Dar a si deschis orizonturi pentru noi cautari. Asa s-a nascut ceea ce azi se cunoaste sub numele de "free jazz". In anii '60, Coleman avea sa munceasca la explorarea conceptului proaspat nascut. Chiar daca nu a fost intotdeauna de acord cu aceasta eticheta, el sustinand ca muzica sa contine multe elemente de compozitie si studiu, si-a elaborat propria teorie asupra abordarii free a jazzului, harmolodia. Inregistreaza in 1965, la Copenhaga un album in care apare intr-o compozitie sui-generis : saxofon, violoncel si baterie. In 1966 il suie pe scena pe fiul sau, Denardo, de numai 10 ani, ca baterist, alaturi de Charlie Hadden, bas. Pana la sfarsitul deceniului mai experimenteaza sonoritati noi impreuna cu instrumentisti cu care nu mai cantase precum Elvin Jones, Jimmy Garrison, Dewey Redman, un alt saxofonist tenor.
Faza urmatoare a evolutiei lui Coleman este impusa de intrarea in era instrumentelor amplificat electric. Tonul il daduse deja Miles Davis. Sarbatoritul zilei mai inventeaza un concept, "free funk", pentru a se incadra in curentul dominant al anilor '70, jazz fusion. Piesele, celebre azi, The Virgin Beauty si Of Human Feelings pun bazele a ceea ce Joe Zawinul, plecat de curand dintre noi, avea sa numeasca "fusion improvisation" adica nobody solos, everybody solos.. In 1972, cata alaturi de o orchestra simfonica, dupa "reteta" harmolodica, Skies of America.
In 1975 Coleman infiinteaza o trupa umbrela, prin care se vor roti mai multi muzicieni, americani si europeni, deopotriva. Anul marcheaza mutarea muzicianului in Europa. Iar cautarile sale in materie de sounduri noi continua. Avea sa treaca 10 ani pana cand sa aibe loc un notoriu experiment, inregistrarea unui album alaturi de un alt mare rebel al jazzului, chitaristul Pat Metheny. Albumul, Song X, a fost inscris in discografie chitaristului si nu a lui Ornette Coleman. De atunci nu au mai suit impreuna pe scena.
Intre 1995-1996 semneaza inca 4 albume in care reapar pianistii. Acestia vor fi Geri Allen si neamtul Joachim Kuhn. In 2006 iese Sound Grammar pe care si l-a dorit un fel de sinteza harmolodica, introducand simultan doi basisti, pe Tony Flannagan si Gregory Cohen, alaturi de fiul Denardo. Albumul, singurul in 10 ani, a fost inregistrat in Germania si a prilejuit acordarea unui premiu Grammy in 2007, pentru intreaga sa activitate. In 2009 a fost curatorul celei de-a 16-a editie a Meltdown Festival de la Londra, unde s-a produs alaturi de trupa vaduvei lui John Lennon, Plastic Ono Band.
A produs nu mai putin de 52 de albume sub nume propriu si inca 4 ca invitat in alte formatii. Activitatea sa ca jazzman poate fi definita, plastic prin cateva cuvinte, conform criteriului lansat de criticul francez Phillipe Carles, "a prendre ou a laisser".
Daca ar fi sa gasesc un jucator de rugby potrivit atitudinii si stilului lui Ornette Coleman, acesta ar fi unicul Frederic Michalak, marele rebel francez.
duminică, 7 martie 2010
Stiri calde, la zi
* O stire seaca avea sa confirme, la sfarsitul saptamanii, sfarsitul dilemei in care se afla celebrul international galez Gareth Williams. Aceste recunoscuse public, in luna februarie, ca este gay. Stirile care au urmat acestei confesiuni mai putin obisnuite in lumea rugbyului au fost multe insa niciuna din acestea nu a fost defaimatoare sau depreciativa. Dupa ce stirea lunii februarie s-a consumat, a aparut o alta, Williams va pleca din insula ca sa joace pentru Auckland Blues. Gareth Williams, 35, este cel mai selectionat galez din istoria acestei reprezentative-peste 100 meciuri si avea in activ, pana la sfarsitul sapramanii trecute si recordul eseurilor inscrise pentru reprezentativa sa-40. Recodul i-a fost insa depasit de alt Williams, Shane, in meciul cu Franta. In fine, la sfarsitul saptamanii trecute se afla ca Gareth Williams a semnat pentru un sezon, cu prelungire posibila pentru inca un an, cu formatia din campionatul de rugby XIII al Angliei, Celtic Crusaders din Wrexham. Interesanta atractia pentru rugby XIII, mai ales ca si Lote Tuqiri paraseste Leicester Tigers pentru a se reintoarce in Australia, unde va juca tot intr-o echipa de rugby XIII.
* O alta stire proaspata anunta plecare, la sfarsitul sezonului a unui alt mare international englez, Lewis Moody. Acesta va renunta la echipa pentru care a jucat din 1996, de la varsta de 17 ani, pentru care a jucat de peste 200 de ori in Premiership, pentru care a inscris 34 de eseuri, a castigat sase titluri de campioni ai Angliei, a invins in doua finale de cupe europene. Adresa sa este stiuta deja. Va juca pentru clubul din Bath. Motivul plecarii sale e, insa, mai complicat. Lui Moody, 31, nu i s-a mai oferit prelungurea contractului la sfarsitul acestui sezon. Richard Cockerill, managerul clubului din Leicester a facut in ultimul timp o serie de declaratii care sugereaza faptul ca trendul de a avea cat mai multi internationali in lot, nu mai este de actualitate, in ciuda aspectelor comerciale avantajoase. El a lasat sa se inteleaga ca in RFU se vor reglementa in curand cateva aspecte in acest sens. In aceasta logica, s-a plans Cockerill, Moody a fost lipsa de la club in perioada competitionala de varf pentru ca era convocat la pregatirile echipei Angliei. Ori sa ai lipsa in efectiv cate 7-8 oameni de baza ai echipei atunci cand ai partide decisive de campionat este prea mult, a mai declarat Cockerill. Ziaristii i-au continuat logica si au ajuns la concluzia ca in perspectiva Cupei mondiale din 2011, in situatia lui Moody s-ar mai putea afla si Tom Croft, Louis Deacon, Dan Cole, Danny Hipkiss, Harry Ellis, Jordan Crane, pe langa ceilalti abonati traditionali la selectie, cum ar fi Toby Flood sau Simon Shaw, de exemplu. Judecand astfel, ei ii dau dreptate lui Cockerill. Prea multe competitii care se desfasoara simultan, prea multa solicitare pentru jucatori, prea multe interese care apara, de fapt, pe umerii unor loturi limitate de jucatori. Concluzia acestei scurte analize releva una din slabiciunile actualului rugby profesionist: supralicitare rezistentei fizice a jucatorilor in conditiile in care asteptarile de rezultate financiare directe cresc tot mai mult.
* Urmatoarea stire vine din Franta si a fost produsa de hotararea conducatorilor RFU de a nu permite jucatorilor James Haskell (Stade Francais) si Riky Flutey (Brive) sa joace in etapa de Top 14 de la sfarsitul acesta de saptamana. Motivul: cei doi se afla in pregatiri cu echipa Angliei pentru ultimele doua meciuri, cu Scotia si Franta, din RBS Six Nations. Francezii au facut scandal, atat la nivel de Federatie cat si, mai ales, prin reprezentantii celor doua cluburi. Au fost lansate amenintari asupra viitorului contractelor celor doi jucatori, s-au lansat promisiuni de "amenzi" (Max Guazzini, patronul Stade Francais a dat chiar si o cifra: 135.000 lire pentru invoirea viitoare a jucatorilor straini aflati in lot), s-au proferat amenintari de boicot a contractelor viitoare cu jucatori englezi. Max Guazzini chiar a numit actiunea RFU drept incarcerarea jucatorilor si a mai afirmat ca este sigur ca lui Haskell i s-a spus ca nu va mai prinde echipa Angliei daca vine sa joace pentru Stade Francais. Aceasta disputa vine sub incidenta articolului 9 care prevede faptul ca echipa care are jucatorul sub contract este obligatia sa-l elibereze pentru a juca in meciuri internationale inca din sambata anterioara respectivei confruntari. De notat, ca fapt divers, ca in conducerea clubului Brive, postul de director executiv este ocupat de Simon Gilham, un englez iar managerul clubului Toulon (echipa lui Jonny Wilkinson) este Tom Whitford. Brive nu a protestat atat de vehement. Toulon nu a deschis subiectul chiar daca Wilkinson nu va juca intr-un meci important, cu Biarritz. Sigura voce ridicata a fost cea a lui Guazzini. Ultima ora: Stade Francais a fost invinsa acasa de Toulouse (0-29), Brive a pierdut in deplasare la Castres (35-10) iar Toulon a reusit o mare victorie (21-20) impotriva celor de la Biarritz.
* O alta stire proaspata anunta plecare, la sfarsitul sezonului a unui alt mare international englez, Lewis Moody. Acesta va renunta la echipa pentru care a jucat din 1996, de la varsta de 17 ani, pentru care a jucat de peste 200 de ori in Premiership, pentru care a inscris 34 de eseuri, a castigat sase titluri de campioni ai Angliei, a invins in doua finale de cupe europene. Adresa sa este stiuta deja. Va juca pentru clubul din Bath. Motivul plecarii sale e, insa, mai complicat. Lui Moody, 31, nu i s-a mai oferit prelungurea contractului la sfarsitul acestui sezon. Richard Cockerill, managerul clubului din Leicester a facut in ultimul timp o serie de declaratii care sugereaza faptul ca trendul de a avea cat mai multi internationali in lot, nu mai este de actualitate, in ciuda aspectelor comerciale avantajoase. El a lasat sa se inteleaga ca in RFU se vor reglementa in curand cateva aspecte in acest sens. In aceasta logica, s-a plans Cockerill, Moody a fost lipsa de la club in perioada competitionala de varf pentru ca era convocat la pregatirile echipei Angliei. Ori sa ai lipsa in efectiv cate 7-8 oameni de baza ai echipei atunci cand ai partide decisive de campionat este prea mult, a mai declarat Cockerill. Ziaristii i-au continuat logica si au ajuns la concluzia ca in perspectiva Cupei mondiale din 2011, in situatia lui Moody s-ar mai putea afla si Tom Croft, Louis Deacon, Dan Cole, Danny Hipkiss, Harry Ellis, Jordan Crane, pe langa ceilalti abonati traditionali la selectie, cum ar fi Toby Flood sau Simon Shaw, de exemplu. Judecand astfel, ei ii dau dreptate lui Cockerill. Prea multe competitii care se desfasoara simultan, prea multa solicitare pentru jucatori, prea multe interese care apara, de fapt, pe umerii unor loturi limitate de jucatori. Concluzia acestei scurte analize releva una din slabiciunile actualului rugby profesionist: supralicitare rezistentei fizice a jucatorilor in conditiile in care asteptarile de rezultate financiare directe cresc tot mai mult.
* Urmatoarea stire vine din Franta si a fost produsa de hotararea conducatorilor RFU de a nu permite jucatorilor James Haskell (Stade Francais) si Riky Flutey (Brive) sa joace in etapa de Top 14 de la sfarsitul acesta de saptamana. Motivul: cei doi se afla in pregatiri cu echipa Angliei pentru ultimele doua meciuri, cu Scotia si Franta, din RBS Six Nations. Francezii au facut scandal, atat la nivel de Federatie cat si, mai ales, prin reprezentantii celor doua cluburi. Au fost lansate amenintari asupra viitorului contractelor celor doi jucatori, s-au lansat promisiuni de "amenzi" (Max Guazzini, patronul Stade Francais a dat chiar si o cifra: 135.000 lire pentru invoirea viitoare a jucatorilor straini aflati in lot), s-au proferat amenintari de boicot a contractelor viitoare cu jucatori englezi. Max Guazzini chiar a numit actiunea RFU drept incarcerarea jucatorilor si a mai afirmat ca este sigur ca lui Haskell i s-a spus ca nu va mai prinde echipa Angliei daca vine sa joace pentru Stade Francais. Aceasta disputa vine sub incidenta articolului 9 care prevede faptul ca echipa care are jucatorul sub contract este obligatia sa-l elibereze pentru a juca in meciuri internationale inca din sambata anterioara respectivei confruntari. De notat, ca fapt divers, ca in conducerea clubului Brive, postul de director executiv este ocupat de Simon Gilham, un englez iar managerul clubului Toulon (echipa lui Jonny Wilkinson) este Tom Whitford. Brive nu a protestat atat de vehement. Toulon nu a deschis subiectul chiar daca Wilkinson nu va juca intr-un meci important, cu Biarritz. Sigura voce ridicata a fost cea a lui Guazzini. Ultima ora: Stade Francais a fost invinsa acasa de Toulouse (0-29), Brive a pierdut in deplasare la Castres (35-10) iar Toulon a reusit o mare victorie (21-20) impotriva celor de la Biarritz.
sâmbătă, 6 martie 2010
Una din legendele rugbyului englez: Leicester Tigers
Leicester Tigers este unul din putinele cluburi cu mare traditie care a reusit supravietuirea in trecerea de la perioada clasica la cea a profesionismului pragmatic. Infiintat in 1880, clubul construieste si un stadion propriu, cunoscut azi pentru locatia sa, Wellford Road. Asta se intampla in 1892 iar stadionul, in amenajarea sa initiala, exista si azi (a suferit o singura interventie pentru marirea capacitatii) si poate gazdui maximum 24.000 se spectatori.
Cateva date, acum, din istoria recenta a acestui club. In august 1980, este prima echipa englezeasca care intreprinde un turneu in emisfera sudica: 6 jocuri in Australia si Fiji. In 1988 devine prima campioana oficiala a Angliei, dupa finala cu Waterloo. Abia in 1995 mai reusesc sa castige acest titlu. In 1997, este prima echipa engleza finalista in Heineken Cup. Pierde la RC Brive. Intre 1999 si 2003, perioada cat capitan al echipei a fost Martin Johnson, Tigers castiga patru tituluri cunsecutive de campioni ai Angliei. In componenta echipei castigatoare in 2003 a Cupei Mondiale s-au aflat mai multi componentiai echipei din Leicester; Neil Back, Martin Corry, Ben Kay, Lewis Moody, Julian White, Dorian West si, desigur, Martin Johnson).
Marcelo Loffreda, antrenorul meritoasei clasate de locul 3 la Cupa Mondiala editia 2007, preia pentru 7 luni conducerea tehnica a echipei si este demis rapid, experimentul fiind considerat o nereusita datoria infrangerilor din finala campionatului si din sferturile Heineken Cup. La conducerea staffului tehnic vine in aprilie 2004, Richard Cockerill, fost jucator al echipei din anii '90. Experimentatul taloner incepe constructia unei echipe noi, cu jucatori din mai multe tari din topul mondial. Anul de varf poate fi considerat 2009, cand cand castiga finala Guinness Premiership, in finala cu London Irish dar pierde finala celeilalte competitii de anvergura continentala, Heineken Cup, in fata irlandezilor de la Leinster. Finalul sezonului 2009 avea sa-i aduca o remarcabila victorie in fata unei selectionate a campioanei mondiale, Africa de Sud, 22-17, aflata la primul meci in turneul sau de toamna in Europa.
Mai multi jucatori notabili fac sau au facut in anii din urma parte din lotul Tigers:
talonerii George Chutter si Mefin Davies; pilierii Marcos Ayerza, Martin Castrogionvanni, Julian White; Ben Kay si Lewis Deacon in linia adoua; flankerii Tom Croft, Lewis Moody, Craig Newby; inchizatorul Geordan Crane; mijlocasii la gramada Harry Ellis si Ben Young; uverturile Jeremy Staunton si Toby Flood; centrii Dan Hipkiss si Aaron Mauger; aripile Lote Tuqiri, Alesana Tuilagi, Lucas Amorosino, fundasii Geordan Murphy si Scott Hamilton. Alaturi de cei de mai sus, au mai jucat la Leicester mai multi internationali de renume: fratii Rory si Tony Underwood, Clive Woodward (fostl antrenor al Angliei in perioada castigarii Cupei Mondiale din 2003), irlandezii Leo Cullen, Shane Jenkins, Tom Riley, tongalezul Seru Rabeni, francezii Benjamin Kayser si Julien Dupuy si sud-africanul Joel Stransky.
In meciul disputat azi in etapa a 17-a a Guinness Premiership, cu London Irish,Tigers au facut o prima repriza excelenta, castigand pe final cu 35-19 si consolidandu-si pozitia de lider in Premiership. In prima repriza gazdele au realizat trei eseuri prin Tuilagi, Hamilton si...Castrogiovanni (omul meciului). Londonezii au replicat cu doar unul singur , al lui Steffon Armitage. Scorul reprizei a fost 23-10 In repriza a doua, tigrii din Leicester au mai marcat un eseu prin George Chutter, intrat in teren de doua minute (si isi trec in cont si punctul bonus ofensiv) iar "irlandezii" au mai marcat din trei penalitati.
In sfarsit, parca pentru a satisface apetitul nationalist al comentatorilor, in minutul 65 a intrat in teren pentru London Irish si Paulica Ion. Insistenta cu care numele acestuia a fost mentionat in prima parte a comentariului mi-a adus aminte de un personaj al Henriettei Yvonne Stahl care, descriind o istorie de viata de succes spunea "Valerica, un baiat de pe strada mea, a ajuns sa vanda limonada in centru". Ma bucur ori de cate ori bravul nostru pilier reuseste sa lege actiuni de castig de teren cu purtare de balon, dar parca a te uita la un meci numai pentru a vedea daca Paulica Ion intra in teren si daca poarta balonul sau impinge in gramada, e cam mult.
Azi, 6 martie, David Gilmour fost component al Pink Floyd, implineste 64 de ani. Este singurul care mai continua sa promoveze acel sound specific din anii '80-'90, care a facut trupa britanica celebra in toata lumea. Ilustratia video de azi este o inregistrare intr-o sala londoneza, dintre cele opt renumite in lume pentru acustica lor, Royal Albert Hall, pe 31 mai 2006. Piesa, Shine on you, crazy diamond, este un tribut emotional adus fostului component al trupei, Syd Barrett, trecut prematur in lumea de dincolo.
Cateva date, acum, din istoria recenta a acestui club. In august 1980, este prima echipa englezeasca care intreprinde un turneu in emisfera sudica: 6 jocuri in Australia si Fiji. In 1988 devine prima campioana oficiala a Angliei, dupa finala cu Waterloo. Abia in 1995 mai reusesc sa castige acest titlu. In 1997, este prima echipa engleza finalista in Heineken Cup. Pierde la RC Brive. Intre 1999 si 2003, perioada cat capitan al echipei a fost Martin Johnson, Tigers castiga patru tituluri cunsecutive de campioni ai Angliei. In componenta echipei castigatoare in 2003 a Cupei Mondiale s-au aflat mai multi componentiai echipei din Leicester; Neil Back, Martin Corry, Ben Kay, Lewis Moody, Julian White, Dorian West si, desigur, Martin Johnson).
Marcelo Loffreda, antrenorul meritoasei clasate de locul 3 la Cupa Mondiala editia 2007, preia pentru 7 luni conducerea tehnica a echipei si este demis rapid, experimentul fiind considerat o nereusita datoria infrangerilor din finala campionatului si din sferturile Heineken Cup. La conducerea staffului tehnic vine in aprilie 2004, Richard Cockerill, fost jucator al echipei din anii '90. Experimentatul taloner incepe constructia unei echipe noi, cu jucatori din mai multe tari din topul mondial. Anul de varf poate fi considerat 2009, cand cand castiga finala Guinness Premiership, in finala cu London Irish dar pierde finala celeilalte competitii de anvergura continentala, Heineken Cup, in fata irlandezilor de la Leinster. Finalul sezonului 2009 avea sa-i aduca o remarcabila victorie in fata unei selectionate a campioanei mondiale, Africa de Sud, 22-17, aflata la primul meci in turneul sau de toamna in Europa.
Mai multi jucatori notabili fac sau au facut in anii din urma parte din lotul Tigers:
talonerii George Chutter si Mefin Davies; pilierii Marcos Ayerza, Martin Castrogionvanni, Julian White; Ben Kay si Lewis Deacon in linia adoua; flankerii Tom Croft, Lewis Moody, Craig Newby; inchizatorul Geordan Crane; mijlocasii la gramada Harry Ellis si Ben Young; uverturile Jeremy Staunton si Toby Flood; centrii Dan Hipkiss si Aaron Mauger; aripile Lote Tuqiri, Alesana Tuilagi, Lucas Amorosino, fundasii Geordan Murphy si Scott Hamilton. Alaturi de cei de mai sus, au mai jucat la Leicester mai multi internationali de renume: fratii Rory si Tony Underwood, Clive Woodward (fostl antrenor al Angliei in perioada castigarii Cupei Mondiale din 2003), irlandezii Leo Cullen, Shane Jenkins, Tom Riley, tongalezul Seru Rabeni, francezii Benjamin Kayser si Julien Dupuy si sud-africanul Joel Stransky.
In meciul disputat azi in etapa a 17-a a Guinness Premiership, cu London Irish,Tigers au facut o prima repriza excelenta, castigand pe final cu 35-19 si consolidandu-si pozitia de lider in Premiership. In prima repriza gazdele au realizat trei eseuri prin Tuilagi, Hamilton si...Castrogiovanni (omul meciului). Londonezii au replicat cu doar unul singur , al lui Steffon Armitage. Scorul reprizei a fost 23-10 In repriza a doua, tigrii din Leicester au mai marcat un eseu prin George Chutter, intrat in teren de doua minute (si isi trec in cont si punctul bonus ofensiv) iar "irlandezii" au mai marcat din trei penalitati.
In sfarsit, parca pentru a satisface apetitul nationalist al comentatorilor, in minutul 65 a intrat in teren pentru London Irish si Paulica Ion. Insistenta cu care numele acestuia a fost mentionat in prima parte a comentariului mi-a adus aminte de un personaj al Henriettei Yvonne Stahl care, descriind o istorie de viata de succes spunea "Valerica, un baiat de pe strada mea, a ajuns sa vanda limonada in centru". Ma bucur ori de cate ori bravul nostru pilier reuseste sa lege actiuni de castig de teren cu purtare de balon, dar parca a te uita la un meci numai pentru a vedea daca Paulica Ion intra in teren si daca poarta balonul sau impinge in gramada, e cam mult.
Azi, 6 martie, David Gilmour fost component al Pink Floyd, implineste 64 de ani. Este singurul care mai continua sa promoveze acel sound specific din anii '80-'90, care a facut trupa britanica celebra in toata lumea. Ilustratia video de azi este o inregistrare intr-o sala londoneza, dintre cele opt renumite in lume pentru acustica lor, Royal Albert Hall, pe 31 mai 2006. Piesa, Shine on you, crazy diamond, este un tribut emotional adus fostului component al trupei, Syd Barrett, trecut prematur in lumea de dincolo.
joi, 4 martie 2010
Ce se mai intampla prin Sud?
S-au desfasurat pana acum trei etape din Super 14, turneul selectionatelor regionale apartinand celor trei mari puteri ale emisferei sudice, Australia, Noua Zeelanda si Africa de Sud. Am postat acum ceva zile o stire despre scorul meciului dintre Lions din Johannesburg si Waikato Chiefs din Hamilton, Noua Zeelanda. Rezultatul a fost, cum stiti, 65-72, cu un numar incredibil de eseuri, cate 9 pentru fiecare combatanta.
Dar se pare ca scorurile de acest gen nu sunt exceptii. Sa amintim si Cheetahs- Bulls 34-51, din etapa 1 sau Bulls-Waratahs, 48-38, din ultima etapa.
Daca ne uitam la numarul de puncte realizat de cele 14 echipe ne dam seama imediat ca ceva special se intampla in aceasta competitie. In prima etapa s-au inscris 361 de puncte, cu o medie de meci de 51,6 puncte. In etapa a doua, cifrele escaladeaza topurile posibilului datorita meciului mentionat. Totalul punctelor a fost de 461, cu o medie de 65,8 pe meci jucat. In cea de-a treia etapa, totalul punctelor realizate a fost de 397 iar media de 56,7. Ce determina aceasta teribila eficacitate: ambitiile inceputului competitiei, cresterea strockului in perspectiva apropiatei Cupe Mondiale, dorinta sportiva de spectacol sau, pur si simplu, este un truc comercial pentru a atrage spectatori si audienta, ambele fiind cifre comerciale?
Nu indraznesc sa ma pronunt pentru ca nu am suficienta informatie. Dar imi permit sa cred ca ultimele doua explicatii pot fi mai veridice decat primele. Oricum ar fi, spectacolul rugbystic este acasa la el si se simte bine.
Dupa cele trei etape, sud-africanii Bulls din Pretoria conduc cu 3 victorii din 3, 12puncte deci si inca 3 puncte bonus. Total 15. Ii urmeaza neozeelandezii de la Hurricanes si Waikato Chiefs, cu cate 14 puncte din care 2 bonus ofensiv. Echipa mea favorita Natal Sharks a incasat trei infrangeri, are 2 puncte bonus defensiv si se afla pe locul 12.
Bulls este, deci in motul bucatelor, cu un total de 149 puncte marcate si 104 primite. Din totalul celor marcate, aproape jumatate i se datoresc lui Mourne Steyn, o uvertura in mare forma in ultimii doi ani. Pana acum are inscrise 71 puncte. Adica 3 eseuri, 10 lovituri de pedeapsa reusite si 18(!) transformari. Dar sa nu uitam ca in formatia Bulls mai joaca alte cateva nume ale elitei campionilor mondiali, Victor Matfield (5) , Dannie Roussouw (8), Gary Botha (2) si Zane Kirchner un fundas ce vine tare din urma, pe stilul lui Percy Montgomery.
Echipele autraliene sunt, ca si in ultimul an pe undeva, pe la mijlocul clasamentului. Si nu promit o revenire demna de atentie nici acest an.
Desi mai putin urmarite in Europa, jocurile din Super 14 (Super 15 din 2011) au, totusi ceva diferit fata de ceea ce se joaca pe continentul nostru franco-anglo-galezo-irlandez. Mai intai, jucatorii isi cheltuie energia nu pentru inclestari sterile pentru castig de teren, balonul circula mult mai mult si in mai mare viteza.
In al doilea rand, efortul de echipa este orientat catre castigul de puncte inca din primul minut. Intrebat daca reprizele ar dura, ca la football, 45 de minute, ce s-ar intampla cu jucatorii si ritmul jocului, Matt Giteau, un alt exponent al elitei mondiale, a raspuns sec: pot sa dureze si 120 de minute, s-ar juca la fel ca in cele 80, importante sunt victoriile si punctele. In al treilea rand, in toate aceste trei tari, rugbyul este sportul numarul 1 ca popularitate iar publicul cat si presa sarjeaza devastator atunci cand au cate ceva de zis la adresa uneia sau alteia dintre echipe. Si asta se traduce in incasari.
Comparand cu ceea ce vedem in Europa nu putem decat sa ne intrebam asupra viitorului imediat al acestui sport. Avand in vedere faptul ca la ultima editia a Cupei Mondiale numai Africa de Sud a reprezentat, si cu succes deplin, emisfera sudica iar Europa ne-a dat doar finalista, cum va arata Cupa Mondiala 2011? Vom asista la aceleasi derapaje ale chipelor europene in fata echipelor din sud? Dupa cum arata echipele angrenate in RBS Six Nations, numai Franta ar putea pune ceva probleme Africii de Sud sau Noii Zeelande. Dar Franta este o echipa capricioasa si inconstanta pe termen mediu. Asa ca, vorba englezului, "wait and see"
Fidel promisiunii facute, va propun azi, la a 63-a sa aniversare, sa ascultam saxofonul lui Jan Garbarek, jazzman norvegian de mare anvergura si notorietate indiscutabila, cel putin in Europa. Printre instrumentistii cu care a inregistrat se pot enumera Chick Correa, , Keith Jarrett, Charlie Haden, Egberto Gismondi, Gary Peacock, Jack de Johnette, Eberhart Weber , Anouar Brahem, Rainer Bruninghaus, Manu Katche, Trilok Gurtu si, evident cu voci sonore din jazzul nordic, precum: Terje Rypdal, Arild Andersen, Lars Danielsson, Bobo Stenson. Din 1970 inregistreaza sub contract la o singura casa de discuri, ECM. Va propun o piesa de pe albumul Twelve Moons, 1993.
Dar se pare ca scorurile de acest gen nu sunt exceptii. Sa amintim si Cheetahs- Bulls 34-51, din etapa 1 sau Bulls-Waratahs, 48-38, din ultima etapa.
Daca ne uitam la numarul de puncte realizat de cele 14 echipe ne dam seama imediat ca ceva special se intampla in aceasta competitie. In prima etapa s-au inscris 361 de puncte, cu o medie de meci de 51,6 puncte. In etapa a doua, cifrele escaladeaza topurile posibilului datorita meciului mentionat. Totalul punctelor a fost de 461, cu o medie de 65,8 pe meci jucat. In cea de-a treia etapa, totalul punctelor realizate a fost de 397 iar media de 56,7. Ce determina aceasta teribila eficacitate: ambitiile inceputului competitiei, cresterea strockului in perspectiva apropiatei Cupe Mondiale, dorinta sportiva de spectacol sau, pur si simplu, este un truc comercial pentru a atrage spectatori si audienta, ambele fiind cifre comerciale?
Nu indraznesc sa ma pronunt pentru ca nu am suficienta informatie. Dar imi permit sa cred ca ultimele doua explicatii pot fi mai veridice decat primele. Oricum ar fi, spectacolul rugbystic este acasa la el si se simte bine.
Dupa cele trei etape, sud-africanii Bulls din Pretoria conduc cu 3 victorii din 3, 12puncte deci si inca 3 puncte bonus. Total 15. Ii urmeaza neozeelandezii de la Hurricanes si Waikato Chiefs, cu cate 14 puncte din care 2 bonus ofensiv. Echipa mea favorita Natal Sharks a incasat trei infrangeri, are 2 puncte bonus defensiv si se afla pe locul 12.
Bulls este, deci in motul bucatelor, cu un total de 149 puncte marcate si 104 primite. Din totalul celor marcate, aproape jumatate i se datoresc lui Mourne Steyn, o uvertura in mare forma in ultimii doi ani. Pana acum are inscrise 71 puncte. Adica 3 eseuri, 10 lovituri de pedeapsa reusite si 18(!) transformari. Dar sa nu uitam ca in formatia Bulls mai joaca alte cateva nume ale elitei campionilor mondiali, Victor Matfield (5) , Dannie Roussouw (8), Gary Botha (2) si Zane Kirchner un fundas ce vine tare din urma, pe stilul lui Percy Montgomery.
Echipele autraliene sunt, ca si in ultimul an pe undeva, pe la mijlocul clasamentului. Si nu promit o revenire demna de atentie nici acest an.
Desi mai putin urmarite in Europa, jocurile din Super 14 (Super 15 din 2011) au, totusi ceva diferit fata de ceea ce se joaca pe continentul nostru franco-anglo-galezo-irlandez. Mai intai, jucatorii isi cheltuie energia nu pentru inclestari sterile pentru castig de teren, balonul circula mult mai mult si in mai mare viteza.
In al doilea rand, efortul de echipa este orientat catre castigul de puncte inca din primul minut. Intrebat daca reprizele ar dura, ca la football, 45 de minute, ce s-ar intampla cu jucatorii si ritmul jocului, Matt Giteau, un alt exponent al elitei mondiale, a raspuns sec: pot sa dureze si 120 de minute, s-ar juca la fel ca in cele 80, importante sunt victoriile si punctele. In al treilea rand, in toate aceste trei tari, rugbyul este sportul numarul 1 ca popularitate iar publicul cat si presa sarjeaza devastator atunci cand au cate ceva de zis la adresa uneia sau alteia dintre echipe. Si asta se traduce in incasari.
Comparand cu ceea ce vedem in Europa nu putem decat sa ne intrebam asupra viitorului imediat al acestui sport. Avand in vedere faptul ca la ultima editia a Cupei Mondiale numai Africa de Sud a reprezentat, si cu succes deplin, emisfera sudica iar Europa ne-a dat doar finalista, cum va arata Cupa Mondiala 2011? Vom asista la aceleasi derapaje ale chipelor europene in fata echipelor din sud? Dupa cum arata echipele angrenate in RBS Six Nations, numai Franta ar putea pune ceva probleme Africii de Sud sau Noii Zeelande. Dar Franta este o echipa capricioasa si inconstanta pe termen mediu. Asa ca, vorba englezului, "wait and see"
Fidel promisiunii facute, va propun azi, la a 63-a sa aniversare, sa ascultam saxofonul lui Jan Garbarek, jazzman norvegian de mare anvergura si notorietate indiscutabila, cel putin in Europa. Printre instrumentistii cu care a inregistrat se pot enumera Chick Correa, , Keith Jarrett, Charlie Haden, Egberto Gismondi, Gary Peacock, Jack de Johnette, Eberhart Weber , Anouar Brahem, Rainer Bruninghaus, Manu Katche, Trilok Gurtu si, evident cu voci sonore din jazzul nordic, precum: Terje Rypdal, Arild Andersen, Lars Danielsson, Bobo Stenson. Din 1970 inregistreaza sub contract la o singura casa de discuri, ECM. Va propun o piesa de pe albumul Twelve Moons, 1993.
luni, 1 martie 2010
Ei si noi?
S-au cam incheiat calculele pentru editia din acest an a Six Nations. Franta va realiza, foarte probabil, Marele Slam. Scotia va mai pune in vitrina de trofee o lingura de lemn. In rest ierarhia va fi desenata prin jocul rezultatelor ultimelor doua etape.
O mare dezamagire a fost, cel putin pentru mine, echipa Angliei. Martin Johnson a mers pe o licitatie de tip "sans atout" si a pierdut. Joc stereotip, risipa de energie pentru castiguri iluzorii de teren, lipsa de imaginatie in constructia atacurilor si, spre deliciul criticilor, Wilkinson in pana de idei. Cam astea sunt comentariile din cronicile de dupa meciul de sambata. Majoritatea ziaristilor avertizau dupa victoria de la Roma a Angliei ca acel tip de joc va conveni irlandezilor. Si asa a fost. In meciul cu Italia s-a sutat prea mult, in meciul cu Irlanda s-a plimbat prea mult balonul. La o posesie de 60%, Anglia a pasat de 140 de ori. Irlanda doar de 58 de ori. Diferenta in eficacitate: 1-3 la eseuri.
"I don't have to defend Jonny Wilkinson in the world of rugby. He does what he does and he does it tremendously well.
"There are lots of good things we did yesterday, that's the key thing. We didn't finish them all off again and that ultimately cost us the game."
Astea au fost doar doua din declaratiile lui Johnson. In rest, el este increzator in viitorul acestei echipe pe care o construieste.
De partea cealalta, Declan Kidney avea sa declara presei: "I'm hugely proud, I've got the same feeling we had at the end of last year's championship," he told BBC Sport.
"We can be hard on ourselves and we're lacking a bit of belief - I'm not sure why, but we responded better. The difference between today and Paris was we took our opportunities today."
Intr-adevar, Irlanda si-a realizat oportunitatile. Cel putin la eseul , din min.74, al lui Tommy Bowe. Si ca sa vorbim despre abordarea tactica a jocului sa notam ca "scorul" la placaje in minutul 77 era Anglia-29, Irlanda-95.
Calificativele pentru prestatia jucatorilor ambelor echipe o puteti gasi pe rugbyrugby.com.
Si pentru a raspunde interogatiei din titlu, nu vreau sa revin asupra celor scrise deja sambata. Ei, cei din Europa joaca ceva adevarat, mai inspirat sau mai perdant. Lumea rugbyului de afara este precupata de spectacol, chiar daca acesta inseamna mai totdeauna bani. La noi, in schimb... O sa ne linistim pe la sfarsitul lunii si atunci, la gura sobei, vom da din gura fara graba si resentimente. As vrea, pana atunci, sa fac o dedicatie muzicala echipei Romaniei ca si intreg staffului acesteia. E o piesa simbol a anilor in care rugbyul era inca amator. Iat-o...
De versuri nu mai e nevoie, ele sunt bandate in film.
O mare dezamagire a fost, cel putin pentru mine, echipa Angliei. Martin Johnson a mers pe o licitatie de tip "sans atout" si a pierdut. Joc stereotip, risipa de energie pentru castiguri iluzorii de teren, lipsa de imaginatie in constructia atacurilor si, spre deliciul criticilor, Wilkinson in pana de idei. Cam astea sunt comentariile din cronicile de dupa meciul de sambata. Majoritatea ziaristilor avertizau dupa victoria de la Roma a Angliei ca acel tip de joc va conveni irlandezilor. Si asa a fost. In meciul cu Italia s-a sutat prea mult, in meciul cu Irlanda s-a plimbat prea mult balonul. La o posesie de 60%, Anglia a pasat de 140 de ori. Irlanda doar de 58 de ori. Diferenta in eficacitate: 1-3 la eseuri.
"I don't have to defend Jonny Wilkinson in the world of rugby. He does what he does and he does it tremendously well.
"There are lots of good things we did yesterday, that's the key thing. We didn't finish them all off again and that ultimately cost us the game."
Astea au fost doar doua din declaratiile lui Johnson. In rest, el este increzator in viitorul acestei echipe pe care o construieste.
De partea cealalta, Declan Kidney avea sa declara presei: "I'm hugely proud, I've got the same feeling we had at the end of last year's championship," he told BBC Sport.
"We can be hard on ourselves and we're lacking a bit of belief - I'm not sure why, but we responded better. The difference between today and Paris was we took our opportunities today."
Intr-adevar, Irlanda si-a realizat oportunitatile. Cel putin la eseul , din min.74, al lui Tommy Bowe. Si ca sa vorbim despre abordarea tactica a jocului sa notam ca "scorul" la placaje in minutul 77 era Anglia-29, Irlanda-95.
Calificativele pentru prestatia jucatorilor ambelor echipe o puteti gasi pe rugbyrugby.com.
Si pentru a raspunde interogatiei din titlu, nu vreau sa revin asupra celor scrise deja sambata. Ei, cei din Europa joaca ceva adevarat, mai inspirat sau mai perdant. Lumea rugbyului de afara este precupata de spectacol, chiar daca acesta inseamna mai totdeauna bani. La noi, in schimb... O sa ne linistim pe la sfarsitul lunii si atunci, la gura sobei, vom da din gura fara graba si resentimente. As vrea, pana atunci, sa fac o dedicatie muzicala echipei Romaniei ca si intreg staffului acesteia. E o piesa simbol a anilor in care rugbyul era inca amator. Iat-o...
De versuri nu mai e nevoie, ele sunt bandate in film.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)