Dupa-masa de azi a fost una extrem de incarcata. Patru finale de campionate nationale sau competitii regionale. Dar ceea ce s-a putut vedea sau urmari text live- transmisiile au inceput la 6 pm. si s-au terminat la 11,35- a produs acea senzatie de oboseala placuta pe care ti-o dau tensiunile pozitive continue produse de sportul de calitate.
Seria a inceput cu finala sud-africana a ultimei editii a Super14. Meciul s-a disputat, pe acelasi stadion, Orlando, din Soweto, o alegere simbolica cu mai multe tinte. Au asistat doar 36.000 spectatori dar asta e o caracteristica a stadioanelor de rugby sud-africane. Meciul era asteptat din perspectiva posibilei surprize pe care o puteau produce Western Stormers. Chiar si casele de pariuri dadeau cote apropiate pentru cele doua adversare. Campionii en-titre, Blue Bulls, au fost considerati de presa drept aroganti, fiind prea siguri de succes. Se vorbea chiar de un duel echilibrat intre suteurii Mourne Steyn si Peter Grant, transformerii "de serviciu" ai rivalelor. Dar jocul a aratat cu totul altfel, adica normal, conform diferentei de valoare. Bulls au inceput ofensiv, au presat tot timpul primei reprize, au reusit sa obtina trei lovituri libere in minutele 9,16 si 22(ceea ce, psihologic vorbind,a fost un avantaj) si un eseu spectaculos, in mare viteza, prin Francois Hougaard in minutul 25, transformat, evident de catre acelasi picior al lui Mourne Steyn. Replica Stormers: o penalitate transformata de Peter Grand. La pauza, gazdele din Ptetoria aveau deja avantajul calibrat la 16-3. Jocul s-a echilibrat relativ, in sensul in care Bulls s-au concentrat mai mult pe aparare avansata si demantelarea incipienta a atacurilor celor de la Stormers. In minutul 54, rapidul Brian Habana intercepteaza o pasa neglijenta a lui Steyn si sprinteaza de neoprit in eseu. Grant transforma si scorul devine 16-10. Scor riscant. Bulls schimba tactica si reincepe constructia atacurilor. Rezistenta adversarilor creste si apar, implicit greselile. Steyn mai valorifica 3 penalitati in minutele 62,72 si 75 si jocul parea sa se termine in ofensiva pentru Bulls. Cu patru minute inainte de final, Januarie strapunge pana la un metru de linia de tinta iar linia a treia Pieter Louw marcheaza cel de-al doilea eseu. Grant transforma si meciul se sfarseste la scorul 22-17, in favoarea Blue Bulls, in sunetele asurzitoare ale celebrelor deja "vuvuzelas", trompeticile de plastic care vor face viata amara fotbalistilor la Cupa Mondiala. Asa s-a jucat ultima finala a puternicei Super 14. Bulls sunt cea mai in forma echipa din Sud iar evidenta era valabila pe oricare alt stadion decat cel de acasa, din Pretoria.
A urmat finala Guinness Premiership. Leicester Tigers vs. Saracens era cotat la egalitate de sanse chiar si de casele de pariuri(1,80-1,85). Twickenham era plin, la full capacity, peste 80.000 de oameni au venit sa vada finala de azi, dar jumatate dintre bilete fusesera vandute cu mult timp inainte de a se cunoaste echipele care vor juca finala. Jocul in sine a fost unul extrem de echilibrat, cu rasturnari de scor incredibile, cinci la numar si s-a desfasurat, cum spun englezii, breathless, de la un but la celalalt, in mare viteza, de parca echipele abia atunci ar fi inceput campionatul. Tigers este condusa in minutul 10, cu 6-3, un scor normal pentru inceput de meci. Smith inscrie eseu, Flood transforma iar Tigers preiau conducerea 10-6. Minutul 13: Glen Jackson inscrie eseul sau de retragere din rugby dar nu il transforma iar Saracens preiau conducerea, 11-10. Flood executa o penalitate in minutul 20 si situatia se rastoarna: 13-1 pentru Tigers. Acelasi Glen Jackson, in mare forma, mai transforma o penalitate in minutul 24 si readuce pe Saracens in avantaj: 14-13. Cel mai valoros tanar al Premiership, Ben Youngs se strecoara in eseu in munutul 28, Flood transforma iar Leicester revin la conducere, 20-14, acesta fiind si scorul la pauza. Tot Flood consolideaza avantajul tigrilor in minutul 48, transformand o alta penalitate, 23-14. Saracens relanseaza jocul prin cel de-al doilea eseu al lui Craig Joubert, transformat de acelasi Jackson, 21-23. Dar Flood persista: alta penalitate transformata si scorul se mareste din nou, 26-21. Jaackson mai inscrie din doua penalitati, in minutele 72 si 76, aducandu-i pe Saracens in avantaj, inca o data, 27-26 si se parea ca Leicester va pierde. Insa euforia perspectivei victoriei a fost scurta. O angajare sireata a lui Flood, Hamilton si Croft croseteaza balonul si Hipkiss loveste in eseu. Flood transforma si Leicester castiga electrizant, cu 33 la 27. Cred ca a fost cel mai frumos si de povestit meci al actualei editii a Guinness Premiership. Sfarsitul de sezon le-a prins pe ambele echipe in varf de forma iar cursivitatea jocului a fost deosebita fata de nivelul mediu al jocurilor din campionatul regulat. O adevarata finala. Cateva cuvinte pentru cele trei figuri remarcabile de jucatori ai meciului. Josh Lewsey, gonit practic de la clubul pentrru care a jucat 14 ani coninui, a depus in acest ultim meci pentru angajatorii sai, un travaliu enorm, dovedind inca o data ca , fata de caracterele comune, un rubgyst de valoarea sa trebuie sa fie profesionist pana la sfarsit. Lacrimile sale din final erau lacrimi de despartire de club si nu emotii ale victoriei. Cinste lui, onoare rugbyului! Celalalt mare jucator, care va parasi scena, Glen Jackson, fost international Maori All Blacks si jucator la Saracens din 2004, si-a incheiat exemplar contractul, fiind deopotriva eficient in producerea de puncte dar si prezent tot timpul acolo unde era nevoile de el. Se va retrage la 34 de ani, in glorie. Inca o lectie de profesionism de mare calitate. Cel de-al treilea jucator pe care l-am putut urmari a fost Steve Borthwick, fostul capitan al Saracens si al Angliei, retras dupa o accidentare in luna martie curent. Revenirea lui pe teren a parut unora prea grabita. Dar coach-ul Brendan Venter a resit sa-l refaca, utilizandu-l mai bine de 50 de minute in conditii normale. A trebuit sa se retraga pe banca pentru ca jocul era prea tare pentru un convalescent ca el. Pariul lui Venter a fost re-aducerea lui Borthwick in lotul Angliei pentru turneul din luna iunie. Cu toate ca si-a facut datoria in tuse, mauluri si gramezile spontane, Borthwick nu va prinde acest lot, nici macar in ultimul minut. Pacat, pentru ca valoarea de luptator si calitatile de capitan, chiar daca la vremea desemnarii sale in calitate de capitan al Angliei au fost comentate ironic, erau un castig pretios pentru acest jucator-luptator aflat, la 30 de ani, la maturitatea carierei sale. Si asa a castigat Leicester Tigers cel de-al treilea sau titlu in ultimii patru ani. Casigatori ai sezonului regulat, s-au impus, ca si sudafricanii de la Blue Bulls, si in finala play-off-ului. Ca si "taurii" din Pretoria, "tigrii" au ajuns in forma maxima exact la finalul competiilor. Din pacate, jucatorii se risipesc pe la diverse loturi, pentru ca incepe sezonul turneelor internationale.
La Dublin s-a jucat finala Magners (Celtic) Legue, tot in ultima editie a formulei cu 10 echipe pentru ca, din sezonul urmator, acestei competitii i se vor adauga doua echipe din Italia. In virtutea inertiei, Leinster -care castigase sezonul regulat la 3 puncte in fata galezilor de la Ospreys- era favorita. Dar prima repriza avea sa arate niste irlandezi obositi si lipsiti de imaginatie, care au pierdut pest 30% din baloanele pe care le-au avut in atac. Consecinta a fost ca au terminat repriza condusi cu doua eseuri galeze transformate (datorate lui Tomy Bowe si Lee Byrne). Scorul le-a fost defavorabil ,3-14. In repriza a doua, pierzandu-i pe rand pe Kevin McLaughlin, Shane Jenkins si Stephen Keogh, nici nu mai avut, practic, atac. Doar loviturile de picior ale lui Jonathan Sexton mai alimentau speranta. Dar nu au fost suficiente punctele aduse de junele Sexton pentru ca Ospreys sa poata fi opriti. Meciul se termina cu 17-12 in contul galezilor. Ceea ce indica, in plus, declinul irlandezilor din acest an si in comparatie cu anul trecut. Michael Cheika nu a vrut sa discute in interviurile de dupa meci nici lipsa de forma a lui O'Driscoll nici pierderile de baloane in situatii de avantaj. A recunoscut ca Ospreys a fost o echipa prea puternica pentru a fi invinsa. Meciul final din Magners League a prilejuit inca o retragere. Este vorba de neo-zeelandezul Filo Tia'Tia, 38, care si-a petrecut ultimii sai doi ani de cariera in curtea celor de la Ospreys.
In fine, la Saint Dennis, pe Stade de France aveau sa se infrunte pentru coroana altui campionat puternic, cel francez, castigatoarea sezonului regulat, USAP Perpignan (campioana sezonului precedent), echipa romanilor Tonitza si Tincu, si echipa de pe locul 3 inaintea play-off-ului, Clermont Auvergne. Si aici exista o favorita cu sanse m ai mari, de 1,58 fata de 2,65, la castigarea finalei. Si asta era Perpignan. Clermont- Auvergne juca pentru a 8-a oara o finala si nu obtinuse niciun titlu. Perpignan terminase sezonul pe prima poztie si era detinatoarea trofeului. Clermont era doar echipa mai ambitioasa. Exista insa, si presa franceza nu a scapat ocazia sa comenteze, o umbra asupra meciului, controversatul arbitru Cristophe Berdos. Si intr-adevar, Berdos a scapat meciul din mana. Desi nu i se poate reprosa nimic din punct de vedere al interpretarilor unor faze, Berdos nu stie (si asta a dovedit-o de doua ori in Premiership si Heineken Cup in acest sezon) sa tina in mana tensiunile fizice si psihice create in teren la meciurile cu miza. Nu da avertismente cand trebuie si ezita de vada infractiuni de cartonase galbene si rosii, desi judecatorii de linie sisi fac datoria. Asa s-a intamplat de cateva ori in cazul tafnei lui Aurelien Rougerie si smecheriilor incercate de Manas. Pentru ca nu a fost autoritar, a lasat sa se instaleze o tensiune surda in teren, care avea sa influenteze atat calitatea jocului cat si inflamarea unor anume jucatori. Dar sa admitem ca acest arbitru nu a influentat rezultatul in mod direct. Prima repriza ne-a aratat o echipa mai vioaie si mai creativa in jocul la mana. Auvergnatii reusesc eseul lui Nalaga, transformarea acestuia si doua penalitati reusite de Morgan Parra iar bascii doar doua penalitati transformate de Jerome Porical. Repriza se incheie cu avantaj pentru Clermont Auverge, 13-6. Dupa pauza, toata lumea astepta revenirea campionilor din sezonul precedent. Dar cum nu au reusit ca construiasca nimic semnificativ iar Porical reteaza de patru ori penalitatile acordate de basci, avantajul ramane de partea auvergnatilor. Para mai transforma o penalitate iar capacul il pune dropgoalul de la 40 de metri al lui Anthony Floch in minutul 70. Si scorul devine 19-6 pentru echipa din Auvergne. Asa avea sa arate si scorul final. Spre deosebire de Leicester-Saracens, meciul dintre Perpignan si Clermont Auvergne a fost unul inchis, desi s-a muncit enorm, insa steril. Lipsa de forma a bascilor, ratarile lui Porical si tensiunea creata in teren de lipsa de dezicie a arbitrului Bedros, au facut din aceasta finala, un spectacol mediocru, nu prea demn fata de valoarea aratata in acest sezon de formatiile franceze, nationala si Toulouse, de exemplu. Daca ar fi trebuit nominalizat omul meciului, obicei nerecunoscut de francezi, eu l-as fi nominalizat pe Ovidiu Tonitza. Romanul, acum cu nationalitate franceza, a muncit enorm si cu efect pentru a-si impinge echipa inainte insa coechipierii lui au risipit gratuit acest efort. De partea cealalta de remarcat ar fi irascibilul Rougerie, Nalaga si australianul Brock James ale caror prestatii ofensive s-au disipat, si ele, in indarjirea cu care s-au aparat bascii, singura remarca pozitiva care poate fi facuta la adresa lor. In final, de apreciat show-ul oferit de publicul spectator, 80.000 persoane, pe tot parcursul meciului ca si efectele create de cele peste 10 mii de steaguri in culorile celor doua echipe.
Asa s-au terminat sezoanele competitionale in toate competitiile majore de pe glob. Urmeaza acum sezonul turneelor in sud a echipelor din nord. Cupa Mondiala 2011 incepe sa se simta din ce in ce mai aproape iar marile favorite incep sa stranga randurile. Sa ramanem, in continuare, aproape de rugbyul de calitate!
sâmbătă, 29 mai 2010
vineri, 28 mai 2010
Stiri amestecate
Apelul lui Brendan Venter, antrenorul celor de la Saracens a fost rezolvat in maniera britanica. Adica s-a redus de la 14 la 10 saptamani. Astfel ca coach-ul finalistei din acest an va privi meciul la TV. Venter a fost sanctionat de o comisie de disciplina a RFU pentru comportament provocator la adresa spectatorilor echipei gazda si arbitrilor in penultima etapa a fazei regulate din Premiership. In motivatia deciziei se mentioneaza ca aceasta sanctiune a fost luata in conditiile in care rugbyul este din ce in ce mai popular si mai urmarit la TV in toata lumea iar astfel de gesturi ale unor persoane importante aduc serioase deservicii jocului si sportivitatii care trebuie sa-l caracterizeze.
La londra se desfasurat saptamana trecuta penultima runda a Cupei Mondiale la Rugby Sevens. Mai jos puteti urmari o selectie ale celor mai spectaculoase 7 eseuri din aceste meciuri.
Finala etapei a fost castigata de Australia, 19-14, in fata Africii de Sud. Au mai participat Franta, Fiji, Kenia, Samoa si Anglia.
In ultimele cateva luni se vorbeste despre filmul lui Clint Eastwood, Invictus,care isi desfasoara povestea in jurul Cupei Mondiale din 1995, din Africa de Sud. Figura centrala a story-ului este presedintele Nelson Mandela iar in rol secundar, capitanul echipei tarii gazda, Francois Pienaar care, conform scenariului, a mobilizat exemplar echipa catre victorie. Ma rog, ca in filme. Avem ocazia sa vedem acum o declaratie live a lui Pienaar care descrie acele momente. Comparatia cu filmul, daca l-ati vazut, este strict personala.
S-a anuntat oficial intreruperea tentativei de escaladare a Everestului de catre Lewsey si partenerul sau. Escalada va fi reluata de indata ce conditiile o vor permite. Sursa: BBC.
Asociatia jucatorilor din RFU si-a desemnat castigatorii traditionalelor distinctii anuale. Astfel, Ben Youngs, Leicester Tigers a fost desemnat Young Best Player of the Year. Jucatorul anului a fost desemnat talonerul de la Saracens Schalk Brits urmat, in ordine, de Tonga'uiha si Ben Foden , de la Northampton Saints.
La londra se desfasurat saptamana trecuta penultima runda a Cupei Mondiale la Rugby Sevens. Mai jos puteti urmari o selectie ale celor mai spectaculoase 7 eseuri din aceste meciuri.
Finala etapei a fost castigata de Australia, 19-14, in fata Africii de Sud. Au mai participat Franta, Fiji, Kenia, Samoa si Anglia.
In ultimele cateva luni se vorbeste despre filmul lui Clint Eastwood, Invictus,care isi desfasoara povestea in jurul Cupei Mondiale din 1995, din Africa de Sud. Figura centrala a story-ului este presedintele Nelson Mandela iar in rol secundar, capitanul echipei tarii gazda, Francois Pienaar care, conform scenariului, a mobilizat exemplar echipa catre victorie. Ma rog, ca in filme. Avem ocazia sa vedem acum o declaratie live a lui Pienaar care descrie acele momente. Comparatia cu filmul, daca l-ati vazut, este strict personala.
S-a anuntat oficial intreruperea tentativei de escaladare a Everestului de catre Lewsey si partenerul sau. Escalada va fi reluata de indata ce conditiile o vor permite. Sursa: BBC.
Asociatia jucatorilor din RFU si-a desemnat castigatorii traditionalelor distinctii anuale. Astfel, Ben Youngs, Leicester Tigers a fost desemnat Young Best Player of the Year. Jucatorul anului a fost desemnat talonerul de la Saracens Schalk Brits urmat, in ordine, de Tonga'uiha si Ben Foden , de la Northampton Saints.
joi, 27 mai 2010
Ultima finala a Super 14
Sambata, de la ora locala 5 pm, se va desfasura ultima finala a campionatului franchizelor regionale din SANZAR, Super 14. Se vor afla fata in fata doua echipe sud-africane, Pretoria Bulls si Cape Town Stormers. La finalul sezonului regulat al competiei cele doua echipe ocupau, in aceasta ordine, primele doua locuri ale clasamentului.
Arbitrul finalei va fi Craig Joubert, aflat la al 50-lea sau meci in Super 14 dar la prima sa finala.
Echipele care isi vor disputa titlul sunt urmatoarele:
Bulls
Zane Kirchner- Gerhard van den Heever, Jaco Pretorius, Wynand Olivier, Francois Hougaard- Morne Steyn, Fourie du Preez- Pierre Spies, Dewald Potgieter, Deon Stegmann- Victor Matfield (capitan), Danie Rossouw- Werner Kruger, Gary Botha, Gurthro Steenkamp.
Rezerve: Bandise Maku, Bees Roux, Flip van der Merwe, Derick Kuun, Jacques-Louis Potgieter, Jaco van der Westhuyzen, Pedrie Wannenburg.
Stormers
Joe Pietersen- Gio Aplon, Jaque Fourie, Juan de Jongh, Bryan Habana- Peter Grant, Dewald Duvenhage- Duane Vermeulen, Francois Louw, Schalk Burger (capitan)- Andries Bekker, Adriaan Fondse- Brok Harris, Tiaan Liebenberg, Wikus Blaauw.
Rezerve: Deon Fourie, JC Kritzinger, Anton van Zyl, Pieter Louw, Ricky Januarie, Willem de Waal, Tim Whitehead.
La o prima vedere lotul Bulls este cu mult mai puternic, nu mai putin de 11 jucatori facand parte si din lotul cu care Africa de Sud a castigat Cupa Mondiala in 2007. Dar si Stormers are doua aripi capabile sa castige singure un meci- Habana si Fourie si acestia fiind membri ai echipei campioane mondiale.
Ca tactica joc, cifrele recent incheiatei competitii, indica o diferenta mare de stil. Astfel, Stormers este echipa cu cea mai buna aparare, primind cele mai putine eseuri in 13 meciuri-17 in sezonul regulat. Iar Bulls a avut cel mai bun atac si a inscris cele mai multe puncte intr-un sezon de Super 14- 436. Stormers a fost, de departe cea mai disciplinata echipa a Super 14 in 2010, primind un singur cartonas galben, record al competiei. Buls a marcat 50 de eseuri si a primit 5 galbene.
Bulls se afla la a treia finala in ultimii patru ani, dintre care in doua editii, 2008 si 2009, au castigat competitia. Doar alte doua echipe au mai reusit sa castige Spuer 14 in doi ani consecutivi, Auckland Blues si Caterbury Crisaders, ambele din Noua Zeelanda. Stormers se afla la prima finala.
In intalniri directe, Bulls a castigat ultimele 5 meciuri din 5 cu Stormers. Dintre jucatorii echipei din Pretoria, noua vor juca a treia lor finala: W.Oliver, Morne Steyn, F. du Prez, P.Wannengurg, Victor Matfield, D.Roussouw, D.Kunn, Pierre Spiess si Guthro Steenkamp. Victor Matfield, de 60 de ori capitan al Bulls, ii poate egala, in caz de victorie, pe Todd Blackadder si Richie McCaw ca numar de succese in competitie de pe postul de capitan de echpa. De partea cealalta, doar Brian Habana a mai jucat in finala competitiei si asta pe vremea cand era jucator la Bulls.
Asa ca ne putem astepta la un meci frumos si, conform practicii din Super 14, vom vedea multe eseuri.
Arbitrul finalei va fi Craig Joubert, aflat la al 50-lea sau meci in Super 14 dar la prima sa finala.
Echipele care isi vor disputa titlul sunt urmatoarele:
Bulls
Zane Kirchner- Gerhard van den Heever, Jaco Pretorius, Wynand Olivier, Francois Hougaard- Morne Steyn, Fourie du Preez- Pierre Spies, Dewald Potgieter, Deon Stegmann- Victor Matfield (capitan), Danie Rossouw- Werner Kruger, Gary Botha, Gurthro Steenkamp.
Rezerve: Bandise Maku, Bees Roux, Flip van der Merwe, Derick Kuun, Jacques-Louis Potgieter, Jaco van der Westhuyzen, Pedrie Wannenburg.
Stormers
Joe Pietersen- Gio Aplon, Jaque Fourie, Juan de Jongh, Bryan Habana- Peter Grant, Dewald Duvenhage- Duane Vermeulen, Francois Louw, Schalk Burger (capitan)- Andries Bekker, Adriaan Fondse- Brok Harris, Tiaan Liebenberg, Wikus Blaauw.
Rezerve: Deon Fourie, JC Kritzinger, Anton van Zyl, Pieter Louw, Ricky Januarie, Willem de Waal, Tim Whitehead.
La o prima vedere lotul Bulls este cu mult mai puternic, nu mai putin de 11 jucatori facand parte si din lotul cu care Africa de Sud a castigat Cupa Mondiala in 2007. Dar si Stormers are doua aripi capabile sa castige singure un meci- Habana si Fourie si acestia fiind membri ai echipei campioane mondiale.
Ca tactica joc, cifrele recent incheiatei competitii, indica o diferenta mare de stil. Astfel, Stormers este echipa cu cea mai buna aparare, primind cele mai putine eseuri in 13 meciuri-17 in sezonul regulat. Iar Bulls a avut cel mai bun atac si a inscris cele mai multe puncte intr-un sezon de Super 14- 436. Stormers a fost, de departe cea mai disciplinata echipa a Super 14 in 2010, primind un singur cartonas galben, record al competiei. Buls a marcat 50 de eseuri si a primit 5 galbene.
Bulls se afla la a treia finala in ultimii patru ani, dintre care in doua editii, 2008 si 2009, au castigat competitia. Doar alte doua echipe au mai reusit sa castige Spuer 14 in doi ani consecutivi, Auckland Blues si Caterbury Crisaders, ambele din Noua Zeelanda. Stormers se afla la prima finala.
In intalniri directe, Bulls a castigat ultimele 5 meciuri din 5 cu Stormers. Dintre jucatorii echipei din Pretoria, noua vor juca a treia lor finala: W.Oliver, Morne Steyn, F. du Prez, P.Wannengurg, Victor Matfield, D.Roussouw, D.Kunn, Pierre Spiess si Guthro Steenkamp. Victor Matfield, de 60 de ori capitan al Bulls, ii poate egala, in caz de victorie, pe Todd Blackadder si Richie McCaw ca numar de succese in competitie de pe postul de capitan de echpa. De partea cealalta, doar Brian Habana a mai jucat in finala competitiei si asta pe vremea cand era jucator la Bulls.
Asa ca ne putem astepta la un meci frumos si, conform practicii din Super 14, vom vedea multe eseuri.
miercuri, 26 mai 2010
O stire care a trecut neobservata
Va mai aduceti aminte de eseul lui Josh Lewsey din semifinala Angliei cu Franta de acum 3 ani? Ei bine, este acelasi personaj care nu a mai fost selectionat de Brian Ashton pentru Six Nations 2008 dar a fost readus de succesorul acestuia, Martin Johnson, in lotul de elita pentru sezonul 2008-2009. Pe 5 aprilie 2009 avea sa se retraga din competitii.
Lewsey are doar 33 de ani, este absolvent al Universitatii din Bristol si ofiter in armata regala. A fost selectionat de 55 ori in echipa Angliei, intre 2002-2008, pentru care a inscris 110 puncte. A jucat, ca profesionist pentru o singura echipa, London Wasps. A fost un jucator de atac, polivalent, performand cu egala vitalitate si ca fundas, aripa, centru sau la deschidere (pentru echipa Sevens a Angliei)
O sa intrebati: care a stirea? Ei bine, iat-o. Fara publicitate in media sportiva, capitanul Josh Lewsey si maiorul Keith Reesby sunt, in aceste zile, in Himalaya, unde doresc sa atinga Acoperisul lumii, varful Everest. Josh Lewsey a trebuit sa abandoneze ascensiunea finala, oprindu-se la tabara avansata de la 8700 metri altitudine, din cauza unei defectiuni a sursei de oxigen. A coborat impreuna cu maiorul Reesby pana la 8200 metri, tabara inferioara si zilele acestei vor decide daca reiau ascensiunea. Interesant este si traseul pe care si l-au ales, din cauza dificultatii tehnice a acestuia. Este vorba de versantul Nordic, care a fost deschis de catre un alt englez celebru Leigh Mallory in 1924. Prin aceasta ascensiune, Lewsey si Reesby doresc sa stranga fonduri pentru actiunile caritabile ale Armatei Britanice, in proiectul "Help for Heroes and Combat Stress". Exemplar.
Ne-am putea gandi la sportivi de asemenea calitate umana si in sportul romanesc? Mie imi este greu s-o fac.
Stiri proaspete din rugbyul englez
* Pentru traditionalul meci Anglia-Barbarians, care se va desfasura duminica, Martin Johnson il va rechema in lot pe Charlie Hodgson. Hodgson nu a mai fost in vederile selectionilor in ultimii doi ani, din cauza faptului ca s-a considerat a avea slabiciuni ale jocului in aparare, aratate in turneul din 2008 in Noua Zeelanda. Sa ne amintim ca Hodgson a fost, chiar si atunci rezerva de serviciu pentru postul de uvertura. Cum, in acest moment, Wilkinson este indisponibil datorita accidentarii din finala Chhalenge Cup iar Toby Flood va juca sambata finala Premiership, Hodgson revine ca solutie de avarie. Martin Johnson a observat un oarecare progres in ultimul an si a decis sa-i mai acorde o sansa. Alaturi de Hodgson, inca alti trei jucatori de perspectiva vor intra in teren : Shontayne Hape(Bath), Jon Golding (Newcastle) si Dan Attwod (Gloucester). Mai jos, lotul selectionat pentru acest meci.
Vor intra in teren: B Foden (Northampton); M Cueto (Sale Sharks), M Tindall (Gloucester), S Hape (Bath), D Strettle (Harlequins); C Hodgson (Sale Sharks), D Care (Harlequins); J Golding (Newcastle), S Thompson (Brive), P Doran-Jones (Gloucester), D Attwood (Gloucester), T Palmer (Stade Francais), J Haskell (Stade Francais), S Armitage (London Irish), N Easter (Harlequins, capt). Rezerve: L Mears (Bath), T Payne (Wasps), D Ward-Smith (Wasps), J Worsley (Wasps), J Simpson (Wasps), O Barkley (Bath), M Tait (Sale Sharks).
* Sambata va avea loc pe Twickenham Stadium finala Premiership, intre Leicester Tigers si Saracens. O veste din lotul Saracens indica faptul ca vareveni in teren capitanul utimului sezon al lotului Angliei, Steve Borthwick. El a suferit o accidentare in meciul din 15 martie, dintre Anglia si Scotia. Din acest motiv, nici nu a fost inclus in lotul largit convocat de Martin Johnson pentru turneul sudic din iunie. Brendan Venter, managerul celor de la Saracens considera ca Borthwick este perfect refacut si va prinde acest turneu, daca va demonstra revenirea sa fizica in meciul de sambata. Apropos de Venter, acesta se afla intr-o situatie speciala. A fost santionat de catre o comisie de disciplina a RFU cu 14 saptamani de interdictie a accesului pe terenul de joc din cuza unor incidente cu spectatorii la meciul jucat de Saracens in deplasare (si castigat) contra "tigrilor" din Leicester, in 8 mai a.c.
Desi a depus apel iar acesta ar urma sa se judece vineri, in preziua finalei, Venter nu crede ca nu va fi lasat sa intre pe Twickenham.
* Cateva date statistice despre echipele care vor juca finala Premiership de sambata.
# Leicester va juca a 8-a finala consecutiva. Are pana in prezent 8 titluri RFU.
# Leicester a castigat o singura finala din ultimele cinci la care a participat, ultima fiind finala Premiership de anul trecut, 10-9 cu London Irish.
# Leicester are o singura infrangere in ultimele 7 jocuri din campionatul regulat, cea din meciul cu Saracens, adversara de sambata, 23-32 in 8 mai a.c.
# Saracens nu are nici un titlu castigat, pana acum, o ultima vitorie intr-o competitie datand din 1998.
# Saracens au castigat ultimele 5 meciuri din sezonul regulat Premiership, dupa infrangerea in fata celor de la Gloucester (28-29), pe teren propriu, in 3 aprilie a.c.
# Conform datelor din clasament, atat Leicester cat si Saracens au avut acelasi parcurs in sezonul regulat actual al Premiership: 16 victorii, 1 egal, 6 infrangeri.
# In istoria intalnirilor directe, Leicester se afla in avantaj, cu 49 de victorii fara de cele 10 ale Saracens. In cadrul intalnirilor din istoria Premierhip, conduc tot cei din Leicester, 17 victorii fata de 7 victorii ale Saracens, 2 meciuri terminandu-se la egalitate.
Sursa: Eurosport/Rugby
* Aripa Chris Ashton, 23, de la Northampton Saints, a fost desemnat cel mai bun jucator al anului din Premiership. El a inscris 26 de eseuri in 20 de meciuri (cate 3cu Gloucester si Newcastle). A avut o seelctie pentru Nationala Angliei in Six Nations. Este inclus in lotul pentru turneul dinj iunie in Australia si Noua Zeelanda. Pe locul 2: Tonga'uiha, tot de la Northampton iar pe locul 3, Ernst Joubert de la Saracens care ii va fi sambata rezerva lui Steve Borthwich.
Vor intra in teren: B Foden (Northampton); M Cueto (Sale Sharks), M Tindall (Gloucester), S Hape (Bath), D Strettle (Harlequins); C Hodgson (Sale Sharks), D Care (Harlequins); J Golding (Newcastle), S Thompson (Brive), P Doran-Jones (Gloucester), D Attwood (Gloucester), T Palmer (Stade Francais), J Haskell (Stade Francais), S Armitage (London Irish), N Easter (Harlequins, capt). Rezerve: L Mears (Bath), T Payne (Wasps), D Ward-Smith (Wasps), J Worsley (Wasps), J Simpson (Wasps), O Barkley (Bath), M Tait (Sale Sharks).
* Sambata va avea loc pe Twickenham Stadium finala Premiership, intre Leicester Tigers si Saracens. O veste din lotul Saracens indica faptul ca vareveni in teren capitanul utimului sezon al lotului Angliei, Steve Borthwick. El a suferit o accidentare in meciul din 15 martie, dintre Anglia si Scotia. Din acest motiv, nici nu a fost inclus in lotul largit convocat de Martin Johnson pentru turneul sudic din iunie. Brendan Venter, managerul celor de la Saracens considera ca Borthwick este perfect refacut si va prinde acest turneu, daca va demonstra revenirea sa fizica in meciul de sambata. Apropos de Venter, acesta se afla intr-o situatie speciala. A fost santionat de catre o comisie de disciplina a RFU cu 14 saptamani de interdictie a accesului pe terenul de joc din cuza unor incidente cu spectatorii la meciul jucat de Saracens in deplasare (si castigat) contra "tigrilor" din Leicester, in 8 mai a.c.
Desi a depus apel iar acesta ar urma sa se judece vineri, in preziua finalei, Venter nu crede ca nu va fi lasat sa intre pe Twickenham.
* Cateva date statistice despre echipele care vor juca finala Premiership de sambata.
# Leicester va juca a 8-a finala consecutiva. Are pana in prezent 8 titluri RFU.
# Leicester a castigat o singura finala din ultimele cinci la care a participat, ultima fiind finala Premiership de anul trecut, 10-9 cu London Irish.
# Leicester are o singura infrangere in ultimele 7 jocuri din campionatul regulat, cea din meciul cu Saracens, adversara de sambata, 23-32 in 8 mai a.c.
# Saracens nu are nici un titlu castigat, pana acum, o ultima vitorie intr-o competitie datand din 1998.
# Saracens au castigat ultimele 5 meciuri din sezonul regulat Premiership, dupa infrangerea in fata celor de la Gloucester (28-29), pe teren propriu, in 3 aprilie a.c.
# Conform datelor din clasament, atat Leicester cat si Saracens au avut acelasi parcurs in sezonul regulat actual al Premiership: 16 victorii, 1 egal, 6 infrangeri.
# In istoria intalnirilor directe, Leicester se afla in avantaj, cu 49 de victorii fara de cele 10 ale Saracens. In cadrul intalnirilor din istoria Premierhip, conduc tot cei din Leicester, 17 victorii fata de 7 victorii ale Saracens, 2 meciuri terminandu-se la egalitate.
Sursa: Eurosport/Rugby
* Aripa Chris Ashton, 23, de la Northampton Saints, a fost desemnat cel mai bun jucator al anului din Premiership. El a inscris 26 de eseuri in 20 de meciuri (cate 3cu Gloucester si Newcastle). A avut o seelctie pentru Nationala Angliei in Six Nations. Este inclus in lotul pentru turneul dinj iunie in Australia si Noua Zeelanda. Pe locul 2: Tonga'uiha, tot de la Northampton iar pe locul 3, Ernst Joubert de la Saracens care ii va fi sambata rezerva lui Steve Borthwich.
marți, 25 mai 2010
Remember Miles Davis
S-a nascut in 26 mai 1926, in Alton, Illinois. A copilarit in St. Louis, tot Illinois. Apartinea unei familii bogate. Tatal era dentist si s-a preocupat indeaproape de educatia muzicala a fiului. La 13 ani primeste cadou o trompeta si incepe sa studieze cu seful de partida din St.Louis Symphony Orchestra atat tehnica cat si tonalitatile specifice acestui instrument. Desi Louis Armstrong era figura dominanta a epocii, Miles asculta mai mult inprovizatiile tehnice ale lui Bobby Hacket sau Harold Baker. Se imprieteneste cu Clark Terry, alt trompetist, care avea sa-l introduca in diverse jam sessions-uri pentru a cunoaste cat mai multi muzicieni. La nici 17 ani incepe sa cante cu Blue Devils, orchestra lui Eddie Randle si atinge un salariu de 100 dolari pe saptamana, bani importanti la acea vreme pentru un teenager. In iulie 1944, il va inlocui pe Buddy Anderson in orchestra lui Billy Eckstine pentru doar o saptamana, timp suficient pentru a-i cunoaste pe unii din ceilalti muzicieni ai orchestrei, Charlie Parker, Art Blakey, Dizzie Gillespie. Ceea ce avea sa-i schimbe fundamental viata, dupa cum va recunoaste mai tarziu insesi Miles Davis.
In septembrie 1944 devine student al Julliard Academy of Music & Arts. Dar doar pentru mai putin de un an Viata si intamplarile muzicale din cluburile New York-ului il atrag mai mult decat studiile. Incepe colaborarea cu Gillespie si Parker si urmeaza prima inregistrare comerciala care avea sa fie un esec total, din cauza tracului si nervozitatii tanarului trompetist. Spre disperarea lui Charlie Parker care avea, totusi, sa-i acorde mai multe sanse, mai tarziu. In septembrie 1945 incepe, sub contract, activitatea la Localul 802, unde se alatura cvintetului lui Parker. In noiembrie aveau sa apara primele inregistrari ale cvintetului Parker & Davis finalizate cu albumul Birdsong. Increderea lui Parker se arata si pe urmatoarele albume ale acestuia, Moose the Mouche, Yardbird Suite, Ornithology sau Bird Gets the Worm. In anul urmator, ambitia lui Miles se concretizeaza, devine lider de grup si, in aceasta calitate inregistreaza primele compozitii proprii, Half Nelson si Milestones. Compozitia trupei: Charlie Parker- sax tenor, John Lewis-pian si Max Roach-tobe. Catre sfarsitul anului 1947, este contactat de Gil Evans care ii ofera sansa de a aranja, pentru orchestra lui Claude Thornhill, o piesa proprie. Aceasta este Donna Lee, pe care o puteti asculta mai departe.
Dupa aceasta experienta, Davis, impreuna cu Evans si Gerry Mulligan hotarasc intemeierea unuui ansamblu mai mare, cu sase suflatori si o sectie ritmica din trei persoane. Inregistrarile din ianuarie si aprilie 1949 aveau sa serveasca la editarea albumului Birth of the Cool, care a mers foarte slab pe piata dar a avut un mare impact asupra muzicienilor de jazz ai vremii.
Miles Davis care devenise dependent de heroina inca din 1946, ca si multi altii dintre muzicienii vremii, este arestat in 1950, impreuna cu Art Blakey, pe aeroportul din Los Angeles, pentru detinere de narcotice. Adictia sa de heroina avea sa-l chinuie multi ani din viata. Cu toate incercarile sale si ale familiei, increderea sa in puterile creative furnizate de psiholeptice va mai dura multa vreme. In 1951 face primele inregistrari cu Sonny Rollins dar si cu J.J. Johnson , Art Blakey si Charles Mingus. Produsul discografic avea sa se arate trei ani mai tarziu, ca renuntare la spiritul Birth of the Cool si intrare intr-un alt stil, emergent, cunoscut ca hardbop. Albumul, Walkin’ (1954) avea sa fie inregistrat in urmatoarea compozitie: Horace Silver, Percy Heath, J.J.Johnson si Kenny Clark. Isi pregateste pentru participarea din iulie 1954 pentru Festivalul de la Newport si pregateste o suita in jurul temei lui Thelonious Mond, Round Midnight. Se prezinta in festival cu un nucleu de cvintet care incepea sa se stabilizeze: Red Garland-pian, Paul Chambers-bas, Philly Joe Jones. Intrucat Sonny Rollins si-a anuntat indisponibilitatea in ultimul moment, si la recomandarea lui Philly Jones, saxofonistul cvintetului devine, cvasi-necunoscutul pe atunci, John Coltrane. In octombrie 1955, se afla din nou in studio, pentru cateva inregistrari pentru casa de discuri Columbia, cu care semnase un contract recent. Piesele sunt variatiuni pe tema Round Midnight, care i-a asigurat succesul enorm de la Newport. In doua sesiuni de inregistari, mai si octombrie 1956, inregistreaza 24 de piese, din care scoate 4 albume; Workin’, Streamin’, Relaxin’, Cookin’. Remarcabila, pentru critica cat si pentru public a fost piesa Oleo, de pe Relaxin’
In 1956, Miles sufera o operatie de indepartare a unor polipi larigieni si dat fiind ca a fortat vocea inainte de vindecarea completa, aceasta se deterioreaza iremediabil. Va ramane pe restul vietii cu un timbru harjait si cu ambitusul redus, particularitati care ii vor marca imaginea sa publica.
In 1958, apare manifestul jazzului modal, Milestone, reluare a unei teme din tinerete. In aprilie 1959, in sextet cu John Coltrane, Julian Cannonball Adderley, Jimmy Cobb, Paul Chambers, Bill Evans/Wynton Kelly, editeaza unul din celebrele albume ale istoriei jazzului, Kind of Blue. In video, veti gasi Blue in Green.
In aprilie 1959, a avut o altercatie cu un politist alb si a fost arestat. Presa a fost prompta si a relatat pe larg, fapt ce i-a adus lui Davis o cota de popularitate foarte mare in randul tinerilor afro-americani. Eliberat, la scurt timp, cu scuzele politiei metropolitane, Miles a ramas de atunci un activist pentru drepturile populatiei de culoare, atitudine care nu l-a parasit pana la sfarsitul vietii.
In aprilie 1961 I se descopera o anemie celulara severa, ce avea sa-l tina departe de muzica doi ani. La reintoarcere, alcatuieste o noua trupa, cu Wayne Shorter-sax, Herbie Hancock –pian, Ron Carter-bas si Tony Williams, un tobosar de numai 17 ani. In ianuarie 1965, va aparea albumul E.S.P. in care se lanseaza o inovatie absoluta in jazz, unde aplauzele fragmentau piesele dupa fiecare solo in parte. Miles Davis si colegii lui de cvintet au introdus inregistrarea continua, fara pauze, temele fiind legate intre ele. Pe aceasta reteta avea sa vina o serie noua de albume: Miles Smiles (octombrie 1966), Sorcerer (mai 1967), Nefertiti (iunie 1967). Cu aceste albume, muzica lui Davis incepe sa cucereasca definitiv publicul si, deopotriva, muzicienii tineri.
Cum apar si instrumentele amplificate electric, Miles se converteste foarte repede sub influenta lui Herbie Hancock si propune mai multe albume in care interfereaza instrumente acustice cu instrumente electrice si in care apar diverse tehnici acustice de mixaj si postproductie: Miles in The Sky si Filles de Kilimanjaro(1968) si In a Silent Way(1969). Imediat dupa lansare, In a Silent Way intra in topul celor mai bine vandute albume de jazz. Mai jos o inregistrare a temei, cantata la un concert de la Paris in 1991, interpretata alaturi de Wayne Shorter si Joe Zawinul.
In 1969, tot sub conducerea lui Miles se lanseaza prima inregistrare de fuziune intre jazz si jazz rock, Bitches Brew, impreuna cu Chick Corea, Dave Holland, Jack de Jhonette si Wayne Shorter. Ideaa acestui album a fost reluarea experimentului cu dublu cvartet a lui Ornette Coleman (vezi postarea respectiva), In cea de-a doua formatie au mai participat John Coltrane, Joe Zawinul, Lenny White si Bernie Maupin. Desi criticii nu a primit, din nou, bine invatia, vanzarile albumului au fost impresionante: 300.000 copii pana in 1970 si 500.000 pana in 1976.
Din 1970, Columbia records incepe sa-i lanseze interpretarile sub forma de dublu album: Live Evil(1970), Miles Davis at Fillmore (1970), Miles Davis in Concert (1972), Dark Magus(1975) sau Pangeea (1975).
Sanatatea sa incepe sa sufere datorita abuzului de droguri si a ostinatiei sale de a nu-si parasi stilul de viata, excentric si cheltuitor. Are un atac de cord in timpul unui concert in America de Sud, in 1974. Intra intr-o pauza fortata, pana in 1980. In acest timp activismul sau Black Power se inteteste. In 1981, inregistrarea unui concert la Boston, editata tot pe un dublu album, We Want Miles, ii va adduce Grammy Award in 1983. Reincepe turneele in America si Japonia. Pentru a se elibera din lantul depresiilor si al problemelor sale medicale se apuca de desenat si pictat in mod regulat. Productiile sale artistice apar pe copertile albumului Star People(1982) si se vand generos in galerii din Los Angeles sau Munchen. Se organizeaza expozitii cu acelasi titlu ca al albumului, We Want Miles. In 1984 primeste Leonie Sonning Music Award din partea guvernului danez, avand ca predecesori pe Igor Strawinsky, Leonard Bernstein sau Arthur Rubinstein. La ceremonia de acceptare a premiului, interpreteaza o suita pe o tema a trompetistului danez Palle Mikkelborg, Aura, cu care va mai castiga inca doua premii Grammy in 1990, anul aparitiei albumului cu acelasi nume. Mai jos, o inregistrare din genul making of:
In 1986 reziliaza contractul cu Columbia Records si trece la Warner Brothers
Moare in 28 septembrie in Santa Monica, California. La ceremonia funerara, reverendul Jessie Jackson, lider al populatiei afro-americane avea sa spuna “…trompeta sa ne-a revelat sufletul, toata frumusetea si durerea vietii, cruzimea si determinarea noastra, sperantele noastre…prin instrumentul sau ne-a facut sa auzim cum vorbeste cu Dumnezeu…”. Avea 65 de ani. Azi ar fi implinit 84. R.I.P, Miles Davis.
In septembrie 1944 devine student al Julliard Academy of Music & Arts. Dar doar pentru mai putin de un an Viata si intamplarile muzicale din cluburile New York-ului il atrag mai mult decat studiile. Incepe colaborarea cu Gillespie si Parker si urmeaza prima inregistrare comerciala care avea sa fie un esec total, din cauza tracului si nervozitatii tanarului trompetist. Spre disperarea lui Charlie Parker care avea, totusi, sa-i acorde mai multe sanse, mai tarziu. In septembrie 1945 incepe, sub contract, activitatea la Localul 802, unde se alatura cvintetului lui Parker. In noiembrie aveau sa apara primele inregistrari ale cvintetului Parker & Davis finalizate cu albumul Birdsong. Increderea lui Parker se arata si pe urmatoarele albume ale acestuia, Moose the Mouche, Yardbird Suite, Ornithology sau Bird Gets the Worm. In anul urmator, ambitia lui Miles se concretizeaza, devine lider de grup si, in aceasta calitate inregistreaza primele compozitii proprii, Half Nelson si Milestones. Compozitia trupei: Charlie Parker- sax tenor, John Lewis-pian si Max Roach-tobe. Catre sfarsitul anului 1947, este contactat de Gil Evans care ii ofera sansa de a aranja, pentru orchestra lui Claude Thornhill, o piesa proprie. Aceasta este Donna Lee, pe care o puteti asculta mai departe.
Dupa aceasta experienta, Davis, impreuna cu Evans si Gerry Mulligan hotarasc intemeierea unuui ansamblu mai mare, cu sase suflatori si o sectie ritmica din trei persoane. Inregistrarile din ianuarie si aprilie 1949 aveau sa serveasca la editarea albumului Birth of the Cool, care a mers foarte slab pe piata dar a avut un mare impact asupra muzicienilor de jazz ai vremii.
Miles Davis care devenise dependent de heroina inca din 1946, ca si multi altii dintre muzicienii vremii, este arestat in 1950, impreuna cu Art Blakey, pe aeroportul din Los Angeles, pentru detinere de narcotice. Adictia sa de heroina avea sa-l chinuie multi ani din viata. Cu toate incercarile sale si ale familiei, increderea sa in puterile creative furnizate de psiholeptice va mai dura multa vreme. In 1951 face primele inregistrari cu Sonny Rollins dar si cu J.J. Johnson , Art Blakey si Charles Mingus. Produsul discografic avea sa se arate trei ani mai tarziu, ca renuntare la spiritul Birth of the Cool si intrare intr-un alt stil, emergent, cunoscut ca hardbop. Albumul, Walkin’ (1954) avea sa fie inregistrat in urmatoarea compozitie: Horace Silver, Percy Heath, J.J.Johnson si Kenny Clark. Isi pregateste pentru participarea din iulie 1954 pentru Festivalul de la Newport si pregateste o suita in jurul temei lui Thelonious Mond, Round Midnight. Se prezinta in festival cu un nucleu de cvintet care incepea sa se stabilizeze: Red Garland-pian, Paul Chambers-bas, Philly Joe Jones. Intrucat Sonny Rollins si-a anuntat indisponibilitatea in ultimul moment, si la recomandarea lui Philly Jones, saxofonistul cvintetului devine, cvasi-necunoscutul pe atunci, John Coltrane. In octombrie 1955, se afla din nou in studio, pentru cateva inregistrari pentru casa de discuri Columbia, cu care semnase un contract recent. Piesele sunt variatiuni pe tema Round Midnight, care i-a asigurat succesul enorm de la Newport. In doua sesiuni de inregistari, mai si octombrie 1956, inregistreaza 24 de piese, din care scoate 4 albume; Workin’, Streamin’, Relaxin’, Cookin’. Remarcabila, pentru critica cat si pentru public a fost piesa Oleo, de pe Relaxin’
In 1956, Miles sufera o operatie de indepartare a unor polipi larigieni si dat fiind ca a fortat vocea inainte de vindecarea completa, aceasta se deterioreaza iremediabil. Va ramane pe restul vietii cu un timbru harjait si cu ambitusul redus, particularitati care ii vor marca imaginea sa publica.
In 1958, apare manifestul jazzului modal, Milestone, reluare a unei teme din tinerete. In aprilie 1959, in sextet cu John Coltrane, Julian Cannonball Adderley, Jimmy Cobb, Paul Chambers, Bill Evans/Wynton Kelly, editeaza unul din celebrele albume ale istoriei jazzului, Kind of Blue. In video, veti gasi Blue in Green.
In aprilie 1959, a avut o altercatie cu un politist alb si a fost arestat. Presa a fost prompta si a relatat pe larg, fapt ce i-a adus lui Davis o cota de popularitate foarte mare in randul tinerilor afro-americani. Eliberat, la scurt timp, cu scuzele politiei metropolitane, Miles a ramas de atunci un activist pentru drepturile populatiei de culoare, atitudine care nu l-a parasit pana la sfarsitul vietii.
In aprilie 1961 I se descopera o anemie celulara severa, ce avea sa-l tina departe de muzica doi ani. La reintoarcere, alcatuieste o noua trupa, cu Wayne Shorter-sax, Herbie Hancock –pian, Ron Carter-bas si Tony Williams, un tobosar de numai 17 ani. In ianuarie 1965, va aparea albumul E.S.P. in care se lanseaza o inovatie absoluta in jazz, unde aplauzele fragmentau piesele dupa fiecare solo in parte. Miles Davis si colegii lui de cvintet au introdus inregistrarea continua, fara pauze, temele fiind legate intre ele. Pe aceasta reteta avea sa vina o serie noua de albume: Miles Smiles (octombrie 1966), Sorcerer (mai 1967), Nefertiti (iunie 1967). Cu aceste albume, muzica lui Davis incepe sa cucereasca definitiv publicul si, deopotriva, muzicienii tineri.
Cum apar si instrumentele amplificate electric, Miles se converteste foarte repede sub influenta lui Herbie Hancock si propune mai multe albume in care interfereaza instrumente acustice cu instrumente electrice si in care apar diverse tehnici acustice de mixaj si postproductie: Miles in The Sky si Filles de Kilimanjaro(1968) si In a Silent Way(1969). Imediat dupa lansare, In a Silent Way intra in topul celor mai bine vandute albume de jazz. Mai jos o inregistrare a temei, cantata la un concert de la Paris in 1991, interpretata alaturi de Wayne Shorter si Joe Zawinul.
In 1969, tot sub conducerea lui Miles se lanseaza prima inregistrare de fuziune intre jazz si jazz rock, Bitches Brew, impreuna cu Chick Corea, Dave Holland, Jack de Jhonette si Wayne Shorter. Ideaa acestui album a fost reluarea experimentului cu dublu cvartet a lui Ornette Coleman (vezi postarea respectiva), In cea de-a doua formatie au mai participat John Coltrane, Joe Zawinul, Lenny White si Bernie Maupin. Desi criticii nu a primit, din nou, bine invatia, vanzarile albumului au fost impresionante: 300.000 copii pana in 1970 si 500.000 pana in 1976.
Din 1970, Columbia records incepe sa-i lanseze interpretarile sub forma de dublu album: Live Evil(1970), Miles Davis at Fillmore (1970), Miles Davis in Concert (1972), Dark Magus(1975) sau Pangeea (1975).
Sanatatea sa incepe sa sufere datorita abuzului de droguri si a ostinatiei sale de a nu-si parasi stilul de viata, excentric si cheltuitor. Are un atac de cord in timpul unui concert in America de Sud, in 1974. Intra intr-o pauza fortata, pana in 1980. In acest timp activismul sau Black Power se inteteste. In 1981, inregistrarea unui concert la Boston, editata tot pe un dublu album, We Want Miles, ii va adduce Grammy Award in 1983. Reincepe turneele in America si Japonia. Pentru a se elibera din lantul depresiilor si al problemelor sale medicale se apuca de desenat si pictat in mod regulat. Productiile sale artistice apar pe copertile albumului Star People(1982) si se vand generos in galerii din Los Angeles sau Munchen. Se organizeaza expozitii cu acelasi titlu ca al albumului, We Want Miles. In 1984 primeste Leonie Sonning Music Award din partea guvernului danez, avand ca predecesori pe Igor Strawinsky, Leonard Bernstein sau Arthur Rubinstein. La ceremonia de acceptare a premiului, interpreteaza o suita pe o tema a trompetistului danez Palle Mikkelborg, Aura, cu care va mai castiga inca doua premii Grammy in 1990, anul aparitiei albumului cu acelasi nume. Mai jos, o inregistrare din genul making of:
In 1986 reziliaza contractul cu Columbia Records si trece la Warner Brothers
Moare in 28 septembrie in Santa Monica, California. La ceremonia funerara, reverendul Jessie Jackson, lider al populatiei afro-americane avea sa spuna “…trompeta sa ne-a revelat sufletul, toata frumusetea si durerea vietii, cruzimea si determinarea noastra, sperantele noastre…prin instrumentul sau ne-a facut sa auzim cum vorbeste cu Dumnezeu…”. Avea 65 de ani. Azi ar fi implinit 84. R.I.P, Miles Davis.
duminică, 23 mai 2010
Meciuri finale in competitiile europene
Sambata s-au jucat mai multe meciuri decisive in competitiile mondiale. In finala Heineken Cup, Stade Toulousain a intalnit pe Biarritz Olympique. In Africa de Sud s-au jucat semifinalele Super14: Blues Bulls vs. Canterbury Crusaders si Western Stormers vs. Waratahs. Duminica s-a jucat finala Amlin Challenge Cup intre Cardiff Blues si R.C. Toulon. A fost un week-end plin de rugby de calitate si spectacol.
In Super 14, lucrurile s-au clarificat. Finala competitiei se va juca intre sud-africani. Liderii campionatului regulat, Blue Bulls au invins destul de net pe neo-zeelandezii condusi in teren de Daniel Carter, Crusaders. Scorul a fost fidel desfasurarii partidei. La pauza, sud-africanii conduceau cu 23-10. Fiecare echipa a inscris cate trei eseuri, toate fiind transformate de catre Mourne Steyn si, respectiv, Daniel Carter. Diferenta a facut-o piciorul lui Steyn care a transformat cinci penalitati in timp de Carter doar una, din trei. Victor Matfield, celebra linie a doua a Bulls, a aniversat cel de-al 100-lea meci pentru echipa sa. Arbitrajul impecabil al lui Stuart Dickinson a ajutat, prin fluenta, un meci onest, intre doua echipe de elita. Victoria celor din Pretoria nu poate fi pusa in discutie, ei instalandu-se in pozitia de favoriti pentru finala de sambata viitoare.
Cealalta finalista va fi Western Stormers, din Cape Town. care a invins destul de categoric pe australienii din Sydney, Waratahs. Si aici suturile unui jucator au facut diferenta. Este vorba de uvertura Peter Grant, care a transformat sase penalitati fata de una singura transformata de Barnes, la care tot acesta a mai adaugat un dropgoal. Stormers au mai avut, in plus, si un eseu, astfel ca scorul final a fost net in favoarea sud-africanilor. De semnalat ca arbitrul Mark Lawrence a fost foarte drastic cu neregularitatile comise in mauluri, noua tendinta in arbitrajul jocului deschis, impetuosul Phil Waugh fiind pedepsit la trei astfel de faze.
Revenind in Europa, finala Heineken Cup a avut o singura directie, cea pe care o impunea formidabila gramada a celor din Toulouse. Ei au impus jocul si pe prabusirile gramezii biarotilor s-au acordat nu mai putin de patru penalitati,dintre care trei transformate. Scorul, pana in minutul 70, a fost net in favoarea toulousanilor, 21-12 si meciul se indepta catre un final liniar. Dar e venit rabufnirea de orgoliu a echipei din Biarritz, care reusesc un eseu transformat. Probabil ca daca meciul mai dura 5 minute, acestia reuseau sa intoarca rezultatul cu ultimele rezerve de energie. Dar nu a fost sa fie asa. Toulouse a mai avut avantajul a trei dropgoaluri (un record pentru Heineken Cup), doua ale lui David Skrela si unul al lui Florian Fritz. Daca macar unul ar fi fost esuat (Skrela a mai avut o bara), castigatoarea meciului s-ar fi inversat. Stade Toulousain a fost o invingatoare merituoasa iar victoria ei, cea de-a patra in cele cincisprezece editii ale Heineken Cup, este un nou record marcat in contul rugby-ului francez. Iar publicul, aproape exclusiv francez, a avut ce sarbatori.
Franta a ratat ocazia ca castige si cealalta cupa europeana. Desi RC Toulon conducea la pauza meciului, disputat azi dupa-masa, cu 13-3, galezii de la Cardiff Blues au revenit spectaculos in repriza a doua cu trei eseuri din care doua transformate. In minutul 60, Toulon era inca la conducere, 16-15. In 10 minute, cele doua eseuri galeze au inversat rezultatul, "albastrii" din Cardiff detasandu-se la peste 10 puncte, 16-28. Francezii revin in min.77 cu un eseu, netransformat si meciul se incheie 21-28. Repriza a doua a fost un galop de sanatate pentru Halfpenny si Blair, care si-au impins, inspirat, mereu echipa inainte. Stadionul Velodrome din Marseille a fost neincapator pentru publicul venit sa sustina echipa franceza. Insa acest detaliu nu le-a prea fost de ajutor.
Impresiile lasate de acest week-end vin sa argumenteze o tendinta identificata de-a lungul jumatatii de sezon pe care am urmarit-o. In Super 14 se joaca foarte deschis, pe atac, cu mai putina preocupare pentru apararea ermetica, specifica mai curand europenilor. In continentul nostru, se construieste tactic pentru contrarea adversarului si aparare, jocul este mai inchis si asta se traduce in puncte mai putine. La incheierea sezonului, promit si o analiza statistica a acestor doua tendinte distincte care, probabil, vor conta foarte mult in perspectiva jocurilor directe de la Cupa Mondiala.
In Super 14, lucrurile s-au clarificat. Finala competitiei se va juca intre sud-africani. Liderii campionatului regulat, Blue Bulls au invins destul de net pe neo-zeelandezii condusi in teren de Daniel Carter, Crusaders. Scorul a fost fidel desfasurarii partidei. La pauza, sud-africanii conduceau cu 23-10. Fiecare echipa a inscris cate trei eseuri, toate fiind transformate de catre Mourne Steyn si, respectiv, Daniel Carter. Diferenta a facut-o piciorul lui Steyn care a transformat cinci penalitati in timp de Carter doar una, din trei. Victor Matfield, celebra linie a doua a Bulls, a aniversat cel de-al 100-lea meci pentru echipa sa. Arbitrajul impecabil al lui Stuart Dickinson a ajutat, prin fluenta, un meci onest, intre doua echipe de elita. Victoria celor din Pretoria nu poate fi pusa in discutie, ei instalandu-se in pozitia de favoriti pentru finala de sambata viitoare.
Cealalta finalista va fi Western Stormers, din Cape Town. care a invins destul de categoric pe australienii din Sydney, Waratahs. Si aici suturile unui jucator au facut diferenta. Este vorba de uvertura Peter Grant, care a transformat sase penalitati fata de una singura transformata de Barnes, la care tot acesta a mai adaugat un dropgoal. Stormers au mai avut, in plus, si un eseu, astfel ca scorul final a fost net in favoarea sud-africanilor. De semnalat ca arbitrul Mark Lawrence a fost foarte drastic cu neregularitatile comise in mauluri, noua tendinta in arbitrajul jocului deschis, impetuosul Phil Waugh fiind pedepsit la trei astfel de faze.
Revenind in Europa, finala Heineken Cup a avut o singura directie, cea pe care o impunea formidabila gramada a celor din Toulouse. Ei au impus jocul si pe prabusirile gramezii biarotilor s-au acordat nu mai putin de patru penalitati,dintre care trei transformate. Scorul, pana in minutul 70, a fost net in favoarea toulousanilor, 21-12 si meciul se indepta catre un final liniar. Dar e venit rabufnirea de orgoliu a echipei din Biarritz, care reusesc un eseu transformat. Probabil ca daca meciul mai dura 5 minute, acestia reuseau sa intoarca rezultatul cu ultimele rezerve de energie. Dar nu a fost sa fie asa. Toulouse a mai avut avantajul a trei dropgoaluri (un record pentru Heineken Cup), doua ale lui David Skrela si unul al lui Florian Fritz. Daca macar unul ar fi fost esuat (Skrela a mai avut o bara), castigatoarea meciului s-ar fi inversat. Stade Toulousain a fost o invingatoare merituoasa iar victoria ei, cea de-a patra in cele cincisprezece editii ale Heineken Cup, este un nou record marcat in contul rugby-ului francez. Iar publicul, aproape exclusiv francez, a avut ce sarbatori.
Franta a ratat ocazia ca castige si cealalta cupa europeana. Desi RC Toulon conducea la pauza meciului, disputat azi dupa-masa, cu 13-3, galezii de la Cardiff Blues au revenit spectaculos in repriza a doua cu trei eseuri din care doua transformate. In minutul 60, Toulon era inca la conducere, 16-15. In 10 minute, cele doua eseuri galeze au inversat rezultatul, "albastrii" din Cardiff detasandu-se la peste 10 puncte, 16-28. Francezii revin in min.77 cu un eseu, netransformat si meciul se incheie 21-28. Repriza a doua a fost un galop de sanatate pentru Halfpenny si Blair, care si-au impins, inspirat, mereu echipa inainte. Stadionul Velodrome din Marseille a fost neincapator pentru publicul venit sa sustina echipa franceza. Insa acest detaliu nu le-a prea fost de ajutor.
Impresiile lasate de acest week-end vin sa argumenteze o tendinta identificata de-a lungul jumatatii de sezon pe care am urmarit-o. In Super 14 se joaca foarte deschis, pe atac, cu mai putina preocupare pentru apararea ermetica, specifica mai curand europenilor. In continentul nostru, se construieste tactic pentru contrarea adversarului si aparare, jocul este mai inchis si asta se traduce in puncte mai putine. La incheierea sezonului, promit si o analiza statistica a acestor doua tendinte distincte care, probabil, vor conta foarte mult in perspectiva jocurilor directe de la Cupa Mondiala.
joi, 20 mai 2010
Weekend cu Cupe
Sambata si duminica se vor juca meciurile finale din principalele doua cupe europene ale ERC. Sambata, pe Stade de France , la Paris, se va decerna Heineken Cup pentru care se vor infrunta doua echipe franceze, Biarritz Olypique si Stade Toulousain. Meciul va incepe la 19,00 ora Romaniei si va fi arbitrat de englezul Wayne Barnes. Duminica, tot in Franta, dar pe Stade Velodrome din Marsilia, la ora 16,oo se vor intalni, pentru Amlin Challenge Cup, galezii de la Cardiff Blues si francezii de la RC Toulon.Arbitru va fi irlandezul Alain Rolland.
Amlin Challenge Cup se afla la editia a 14-a. A purtat mai multe nume, dupa diverse schimbari de sponsori. Nici Cardiff Blus si nici Toulon nu au mai castigat trofeul. Pana acum , in istoria acestei Cupe, au invins de 8 ori englezii (de cate 2 ori Sale Sharks si Hatlequins, cate o data, Northampton, Bath, Gloucester si London Wasps) si de cinci ori francezii (de doua ori Clermont Auvergne, cate o data Pau, Colomiers, Bourgoin Jallieu. Cei mai eficienti marcatori au fost, pana la ora finalei: 1. Jimmy Goperth-Newcastle Falcons, cu 74 de puncte; 2.Ian Keatley- Connacht, cu 70 puncte si 3. Jonny Wilkinson- Toulon, cu 64 de puncte. Wilkinson are sansa de a-si imbunatati, duminica, performanta. Pentru istorie, cel mai bun marcator din toata istoria celor 14 editii ale acestei cupe este un jucator de la Petrarca, Ludovic Mercer, care a reusit sa inscrie 520 puncte.
Heineken Cup este la a 15-a editie. Si ea si-a mai schimbat numele. Finalistele de sambata au ceva istorie in aceasta cupa. Biarritz a castigateditia 2005/6 iat Toulouse editiile din 1995/6 (prima editie), 2002/3, 2005/5 si a mai jucat doua finale, in 2003/4 si 2004/5. Doar Leicester Tigers mai are 3 victorii, 2000/1, 2001/2, 2006/7 si mai jucat o finalaq in 2008/9. In editia din acest an, cel mai eficient scorera fost Dmitri Yachvilli- Biarritz, cu 101 puncte, urmat de Ronan O'Gara- Munster, 98 si Dan Biggar- Ospreys,90. Si Yachvilly are sansa sa-si sporeasca scorul sambata. Recordmanul istoriei acestei competitii ramane, detasat, Roman O'Gara cu 1138 puncte, scor imposibil de egalat in urmatorii 4-5 ani.
Ieri, 19 mai, Marc Lievremont a anuntat lotul cu care echipa Frantei va pleca in turneul din iunie, in Africa de Sud (un meci test) si Argentina (2 meciuri, unul cu o selectionata a provinciilor, un meci test). Vor ramane acasa Servat, Chabal si Lapandry. Au fost selectionati pentru prima oara Jerome Porical (Perpignan), Lauret (Biarritz). Se reintorc in lot Fabien Barcella, Romain Millo-Chlusky, Pascal Pape, Maxime Mermoz si David Skrela.
Dar iata lotul de 30.
Inaintasi(16) : Fabien Barcella (Biarritz), Thomas Domingo (Clermont), Dimitri Szarzewski (Stade Français), Guilhem Guirado (Perpignan), Nicolas Mas (Peprignan), Luc Ducalcon (Castres), Jean-Baptiste Poux (Stade Toulousain), Romain Millo-Chluski (Stade Toulousain), Lionel Nallet (Racing-Métro), Pascal Papé (Stade Français), Julien Pierre (Clermont), Imanol Harinordoquy (Biarritz), Louis Picamoles (Stade Toulousain), Thierry Dusautoir (Stade Toulousain, cap.), Julien Bonnaire (Clermont), Wenceslas Lauret (Biarritz).
Aparatori (14) : Dimitri Yachvili (Biarritz), Morgan Parra (Clermont), François Trinh-Duc (Montpellier), David Skrela (Stade Toulousain), Maxime Mermoz (Perpignan), Yannick Jauzion (Stade Toulousain), David Marty (Perpignan), Mathieu Bastareaud (Stade Français), Vincent Clerc (Stade Toulousain), Marc Andreu (Castres), Clément Poitrenaud (Stade Toulousain), Jérôme Porical (Perpignan), Aurélien Rougerie (Clermont), Julien Malzieu (Clermont).
Fulgence Ouedraogo, Alexis Pallison si Fabrice Estebanez nu au fost lasati de catre cluburile lor sa faca aceasta deplasare.
Amlin Challenge Cup se afla la editia a 14-a. A purtat mai multe nume, dupa diverse schimbari de sponsori. Nici Cardiff Blus si nici Toulon nu au mai castigat trofeul. Pana acum , in istoria acestei Cupe, au invins de 8 ori englezii (de cate 2 ori Sale Sharks si Hatlequins, cate o data, Northampton, Bath, Gloucester si London Wasps) si de cinci ori francezii (de doua ori Clermont Auvergne, cate o data Pau, Colomiers, Bourgoin Jallieu. Cei mai eficienti marcatori au fost, pana la ora finalei: 1. Jimmy Goperth-Newcastle Falcons, cu 74 de puncte; 2.Ian Keatley- Connacht, cu 70 puncte si 3. Jonny Wilkinson- Toulon, cu 64 de puncte. Wilkinson are sansa de a-si imbunatati, duminica, performanta. Pentru istorie, cel mai bun marcator din toata istoria celor 14 editii ale acestei cupe este un jucator de la Petrarca, Ludovic Mercer, care a reusit sa inscrie 520 puncte.
Heineken Cup este la a 15-a editie. Si ea si-a mai schimbat numele. Finalistele de sambata au ceva istorie in aceasta cupa. Biarritz a castigateditia 2005/6 iat Toulouse editiile din 1995/6 (prima editie), 2002/3, 2005/5 si a mai jucat doua finale, in 2003/4 si 2004/5. Doar Leicester Tigers mai are 3 victorii, 2000/1, 2001/2, 2006/7 si mai jucat o finalaq in 2008/9. In editia din acest an, cel mai eficient scorera fost Dmitri Yachvilli- Biarritz, cu 101 puncte, urmat de Ronan O'Gara- Munster, 98 si Dan Biggar- Ospreys,90. Si Yachvilly are sansa sa-si sporeasca scorul sambata. Recordmanul istoriei acestei competitii ramane, detasat, Roman O'Gara cu 1138 puncte, scor imposibil de egalat in urmatorii 4-5 ani.
Ieri, 19 mai, Marc Lievremont a anuntat lotul cu care echipa Frantei va pleca in turneul din iunie, in Africa de Sud (un meci test) si Argentina (2 meciuri, unul cu o selectionata a provinciilor, un meci test). Vor ramane acasa Servat, Chabal si Lapandry. Au fost selectionati pentru prima oara Jerome Porical (Perpignan), Lauret (Biarritz). Se reintorc in lot Fabien Barcella, Romain Millo-Chlusky, Pascal Pape, Maxime Mermoz si David Skrela.
Dar iata lotul de 30.
Inaintasi(16) : Fabien Barcella (Biarritz), Thomas Domingo (Clermont), Dimitri Szarzewski (Stade Français), Guilhem Guirado (Perpignan), Nicolas Mas (Peprignan), Luc Ducalcon (Castres), Jean-Baptiste Poux (Stade Toulousain), Romain Millo-Chluski (Stade Toulousain), Lionel Nallet (Racing-Métro), Pascal Papé (Stade Français), Julien Pierre (Clermont), Imanol Harinordoquy (Biarritz), Louis Picamoles (Stade Toulousain), Thierry Dusautoir (Stade Toulousain, cap.), Julien Bonnaire (Clermont), Wenceslas Lauret (Biarritz).
Aparatori (14) : Dimitri Yachvili (Biarritz), Morgan Parra (Clermont), François Trinh-Duc (Montpellier), David Skrela (Stade Toulousain), Maxime Mermoz (Perpignan), Yannick Jauzion (Stade Toulousain), David Marty (Perpignan), Mathieu Bastareaud (Stade Français), Vincent Clerc (Stade Toulousain), Marc Andreu (Castres), Clément Poitrenaud (Stade Toulousain), Jérôme Porical (Perpignan), Aurélien Rougerie (Clermont), Julien Malzieu (Clermont).
Fulgence Ouedraogo, Alexis Pallison si Fabrice Estebanez nu au fost lasati de catre cluburile lor sa faca aceasta deplasare.
miercuri, 19 mai 2010
41 de ani fara Hawk
Astazi se implinesc 41 de ani de la moartea celui ce este "descoperitorul" saxofonului tenor in jazzul modern, Coleman Hawkins. Nascut in Saint Joseph, Missouri, urmeaza liceul in Chicago si colegiul la Washburm College din Topeka, Kansas. Inca din copilarie a deprins muzica, prin raporturi mai mult decat intense cu vioara si pianul. La saxofon a cantat inca de la 9 ani. Incepe sa aiba activitati concertistice de la 17 ani, cand devine membru al unei trupe locale de muzica de dans. La 19 ani se angajeaza in orchestra lui Fletcher Henderson, caruia ii ramane fidel pana in 1934. In aceasta trupa avea sa cante la clarinet, saxofon bas si saxofon tenor. In primii sai doi ani de activitate concertistica regulata avea sa fie influentat puternic de catre insesi Louis Armstrong si isi imbunatateste sensibil stilul interpretativ. De altfel, aparitia saxononului tenor ca instrument solistic este socotita a doua revolutie a jazz-ului clasic, dupa acea surpriza pentru muzicieni numita "West End Blues" si datorata marelui, mai tarziu, Satchmo si trompetei sale. Perioada Fletcher Henderson avea sa se incheie in 1934 cand, acceptand invitatia liderului de orchestra englez Jack Hylton, ia vaporul si incepe aventura europeana. Care avea sa dureze cinci ani.In aceasta perioada a debutat ca solist si a inregistrat alaturi de francezul Django Reihardt sau conationalul sau Benny Carter cu care mai cantase in Fletcher Henderson Orchestra, dar se afla in primele randuri ale "migratiei" jazzului american in Europa.
La reintoarcerea sa in State, Coleman Hawkins, inregistreaza primul sau mare succes, ramas referential pana in zilele noastre, Body and Soul.
Are cateva incercari, nereusite, de a-si face propria orchestra si pentru a supravietui accepta sa formeze un ansamblu mai mic, un combo, impreuna cu Thelonious Monk, Max Roach, Miles Davis si Oscar Petitford. Cu care avea sa cante aproape doi ani, regulat, pe scena de la Kelly's Stables din Manhattan. In paralel, mai inregistreaza (radio) cu Dizzie Gillespie si Max Roach o serie de piese care sunt apreciate de critici drept actul de nastere neoficial al bebop-ului. Mai are si alte inregistrari, cu alti parteneri, precum Fats Navarro si J.J.Johnson in care isi defineste noul sau stil.
Canta la Jazz at The Philarmonic in 1945. In 1948 inregistreaza prima piesa pentru saxofon neacompaniat, Picasso, pe albumul cu acelasi nume.
Dupa anii consacrarii noului stil, Hawk -cum avea sa fie numit intre muzicieni- penduleaza intre Europa si America. Din 1960 avea sa fie o prezenta regulata a celebrului club Village Vanguard din Manhattan, loc prin care au trecut, alaturi de el Sonny Rollins, Charlie Parker, John Coltrane si alti mari saxofonisti-tenor. Toti aveau sa-i recunoasca enorma influenta pe care Hawkins a avut-o in formarea lor.
Apare la Newport Jazz Festival in 1957, alaturi de Red Allen si Roy Eldridge si in acelasi an produce Coleman Hawkins Encounters, impreuna cu Oscar Peterson, Ben Webster, Herb Ellis, Ray Brown si Alvin Stoller. Inceputul anilor 60 il gaseste in plina activitate insa cota lui de piata incepuse sa descreasca, bebop-ul lasa locul freejazz-ului, la care , de si sa-a straduit, nu s-a putut adapta. Hawkins a ramas pana la sfarsitul carierei sale un stilist al jazzului anilor 40-50 si a liniilor melodice simple, usor reproductibile si, mai ales dansante. Mai jos, o incercare de a se adapta stilului liber al lui Charlie Parker, prin anul 1950.
In ultimii sai ani de viata sisteaza inregistrarile dintr-un motiv foartea simplu, devenise alcoolic. Nu mai produce, canta din ce in ce mai rar si se retrage, invins, din viata careia i s-a dedicat. Moare de ciroza, dublata de o preumonie galopanta, pe 19 mai 1969. Ne-a lasat un numar relativ mic de albume dar unele sunt si azi material didactic, ca Body and Soul (1939), Picasso (1948), The Hawk Flies High (1947), Coleman Hawkins Encounter Ben Webster (1957), In a Mellow Tone (1960), Night Hawk (1961) sau Sonny Meet Hawk(1963).
Pentru final, o inregistrare mai putin cunoscuta, extrasa dintr-o emisiune Night Music a ABC TV din 1958.
La reintoarcerea sa in State, Coleman Hawkins, inregistreaza primul sau mare succes, ramas referential pana in zilele noastre, Body and Soul.
Are cateva incercari, nereusite, de a-si face propria orchestra si pentru a supravietui accepta sa formeze un ansamblu mai mic, un combo, impreuna cu Thelonious Monk, Max Roach, Miles Davis si Oscar Petitford. Cu care avea sa cante aproape doi ani, regulat, pe scena de la Kelly's Stables din Manhattan. In paralel, mai inregistreaza (radio) cu Dizzie Gillespie si Max Roach o serie de piese care sunt apreciate de critici drept actul de nastere neoficial al bebop-ului. Mai are si alte inregistrari, cu alti parteneri, precum Fats Navarro si J.J.Johnson in care isi defineste noul sau stil.
Canta la Jazz at The Philarmonic in 1945. In 1948 inregistreaza prima piesa pentru saxofon neacompaniat, Picasso, pe albumul cu acelasi nume.
Dupa anii consacrarii noului stil, Hawk -cum avea sa fie numit intre muzicieni- penduleaza intre Europa si America. Din 1960 avea sa fie o prezenta regulata a celebrului club Village Vanguard din Manhattan, loc prin care au trecut, alaturi de el Sonny Rollins, Charlie Parker, John Coltrane si alti mari saxofonisti-tenor. Toti aveau sa-i recunoasca enorma influenta pe care Hawkins a avut-o in formarea lor.
Apare la Newport Jazz Festival in 1957, alaturi de Red Allen si Roy Eldridge si in acelasi an produce Coleman Hawkins Encounters, impreuna cu Oscar Peterson, Ben Webster, Herb Ellis, Ray Brown si Alvin Stoller. Inceputul anilor 60 il gaseste in plina activitate insa cota lui de piata incepuse sa descreasca, bebop-ul lasa locul freejazz-ului, la care , de si sa-a straduit, nu s-a putut adapta. Hawkins a ramas pana la sfarsitul carierei sale un stilist al jazzului anilor 40-50 si a liniilor melodice simple, usor reproductibile si, mai ales dansante. Mai jos, o incercare de a se adapta stilului liber al lui Charlie Parker, prin anul 1950.
In ultimii sai ani de viata sisteaza inregistrarile dintr-un motiv foartea simplu, devenise alcoolic. Nu mai produce, canta din ce in ce mai rar si se retrage, invins, din viata careia i s-a dedicat. Moare de ciroza, dublata de o preumonie galopanta, pe 19 mai 1969. Ne-a lasat un numar relativ mic de albume dar unele sunt si azi material didactic, ca Body and Soul (1939), Picasso (1948), The Hawk Flies High (1947), Coleman Hawkins Encounter Ben Webster (1957), In a Mellow Tone (1960), Night Hawk (1961) sau Sonny Meet Hawk(1963).
Pentru final, o inregistrare mai putin cunoscuta, extrasa dintr-o emisiune Night Music a ABC TV din 1958.
Se pregatesc schimbari...
In actuala reuniune de la Dublin, International Rugby Board, examinat introducerea a unor schimbari strategice in rugbyul profesionist actual. Chiar daca s-a anuntat ca nu se vor initia midificari in regulile jocului pana dupa RWC 20111, s-au pus in discutie cateva alte reguli care pot schimba, in opinia organismului international, viitorul acestui sport.
Desi a fost respinsa de pe lista de discutii in decembrie anul trecut, regula care interzice jucatarilor sa poata reprezenta de-a lungul carierei doua sau mai multe tari, ea a revenit din nou pe masa tratativelor. In momentul actual, aceasta regula stipuleaza ca un jucator care a jucat pentru o reprezentativa nationala, chiar si un singur minut, nu mai poate fi introdus in teren de catre reprezentativa unei alte tari. In aceasta situatie se afla foarte multi jucatori din Insulele Pacificului, natin superdotati pentru acest sport, care au fost "asimilati" in reprezentativele Australiei sau Noii Zeelande si care, in perspectiva cresterii puternice a rugbyului in tarile de origina, nu le mai pot reprezenta in competitii oficiale intertari.(Vezi cazul fijianului Isa Nacewa, al tonganului Sione Lauaki, cazurile samoanilor Sosene Anesi, Jerry Collins sau Chris Masoe care o data ce au jucat pentru Noua Zeelanda sau Australia, nu mai pot intari reprezentativele tarilor de origina). Desi schimbarea regulii ar putea insemna o mai mare libertate si mobilitate pentru jucatori din Sud, opozitia natiunilor din emisfera nordica este considerabila. Pentru schimbarea acestei reguli este nevoie de trei sferturi din voturile comitetului director al IRB.
O alta regula, cu referire tot la activitatea internationala, este pe cale de a fi adoptata pentru ce se pare ca va obtine consensul. Este vorba de limitarea ariei de acoperire a turneelor de vara pe care natiunile din Nord le intreprind in Sud, in timpul lunii iunie. Noua prevedere ar interzice desfasurarea de meciuri in mai mult decat o singura tara-tinta. De exemplu, Anglia are in acest an 5 meciuri in Australia si unul in Noua Zeelanda. Daca regula ar fi existat deja, meciul cu New Zeeland Maoris s-ar anula. Bernard Lapasset, presedintele IRB, isi doreste ca astfel, sa limiteze acapararea de catre cateva natiuni puternice a ferestrei competitionale din iunie, permitand si altor echipe, din aria natiunilor emeregente in marea performanta sa aibe loc in acest spatiu-timp competitional. In acest sens, Lapasset a militat pentru introducerea unui calendar competitional international pe urmatorii 10 ani, cu incepere din 2012, care sa prevada toate intalnirile internationale pe care si le planifica federatiile si union-urile nationale. Acest calendar pe 10 ani ar aduce un plus de valoare rugby-ului mondial prin aceea ca ar permite natiunilor care se straduie sa intre in grupa de elita a rugbyului international sa-si poata construi obiective mai realiste si mai rational de atins. Lapasset se refera la Japonia si insulele din Pacific, tarile din cele doua Americi, si la tarile din Europa de Est. In raport cu acest din urma spatiu, sa aducem aminte ca IRB a ales adeja Rusia pentru un eveniment mondial major in Rugby 7. Rezulta interesul pentru o planificare exhaustiva a activitatii internationale care, in perspectiva intereselor pentru dezvoltarea armonica in plan mondial a rugbyului, ar motiva mai eficient participarea cat mai multor natiuni la expansiunea acestui sport. Dar ar si restrange portile de acces, prin inflexibilitate, catre dezvoltarea rugbyului ale restului tarilor in care acesta este doar un sport amator inca.
O alta schimbare care se pregateste vizeaza o arie mai mica de aplicare. RFU gandeste sa propuna cluburilor din Premiership dar si cluburilor din celelalte uniuni partenere in diverse competitii, galeze, scotiene si irlandeze, sa decida, tot in perspectiva sezonului urmator-2010-2011 trecerea la gazonul sintetic pe stadioanele de rugby. Unele cluburi au introdus deja gazonul sintetic pe terenurile lor de antrenament. In motivatia acestei propuneri se invoca scaderea numarului de accidentari, eliminarea noroiului in cazul sezoanelor ploioase si marirea vitezei de joc. Deja exista un acord initial ca din 2010-2011 o parte din meciurile importante sa se joace si vinerea, nu numai in weekend-uri, cum se jucau pana acum. S-a descoperit prin studii de specialitate, ca meciurile de vineri pot aduce cam tot atatea incasari cat cele din week-end-urile propriu-zise. Si asta a dat unda verde organizatorilor de competitii.
Nu imi pot reprezenta acum si nici intr-o perspectica apropiata ce anume benefiici pot aduce aceste modificari, daca ele se vor aplica. Cert mi se pare ca profesionismul a adus mai mult spectacol in media si solicita mai mult angajament atat fizic cat si financiar din partea promotorilor acestui sport si a practicantilor. Dar am oarece rezerve in privinta beneficiilor pe care le pot obtine jucatorii, pe corpurile carora infloreste aceasta industrie. Exista, si nu sunt singurul care crede asta, interese financiare majore care au cam scapat de sub controlul bunului simt pe care il serveste sportul ca activitate umana. Personaje precum Rupert Murdoch sunt un exemplu al modului prin care , sub aparenta preocuparii pentru dezvoltarea interesului pentru rugby, castiga sume enorme din retele financiare foarte complicate si ascunse vederii majoritatii naive. De peste 100 de ani, rugbyul a fost un exemplu de moralitate nu numai pentru sport ci si pentru alte zone ale activitatii colectivitatilor umane. Trecerea la profesionism era, poate, inevitabila de la un moment dat al evolutiei acestui sport. Insa relatia pe care profesionismul in rugby a dezvoltat-o in ultimii ani poate fi extrem de periculoasa pentru spiritul acestui joc si mentalitatea pe care el se sprijina. Mondializarea rugbyului este in sine un obiectiv pe care nu il putem decat lauda. Beneficiarii vor deveni din ce in ce mai multi. Dar acapararea financiara a rugbyului mondial de catre din ce in ce mai putine persoane este un pericol real. Atat pentru sport cat si pentru, repet, practicantii acestui sport. Din acest punct, capitalismul, fie el si neo-liberal, devine profund imoral. Si daunator esentei sportului, oricare ar fi el.
Desi a fost respinsa de pe lista de discutii in decembrie anul trecut, regula care interzice jucatarilor sa poata reprezenta de-a lungul carierei doua sau mai multe tari, ea a revenit din nou pe masa tratativelor. In momentul actual, aceasta regula stipuleaza ca un jucator care a jucat pentru o reprezentativa nationala, chiar si un singur minut, nu mai poate fi introdus in teren de catre reprezentativa unei alte tari. In aceasta situatie se afla foarte multi jucatori din Insulele Pacificului, natin superdotati pentru acest sport, care au fost "asimilati" in reprezentativele Australiei sau Noii Zeelande si care, in perspectiva cresterii puternice a rugbyului in tarile de origina, nu le mai pot reprezenta in competitii oficiale intertari.(Vezi cazul fijianului Isa Nacewa, al tonganului Sione Lauaki, cazurile samoanilor Sosene Anesi, Jerry Collins sau Chris Masoe care o data ce au jucat pentru Noua Zeelanda sau Australia, nu mai pot intari reprezentativele tarilor de origina). Desi schimbarea regulii ar putea insemna o mai mare libertate si mobilitate pentru jucatori din Sud, opozitia natiunilor din emisfera nordica este considerabila. Pentru schimbarea acestei reguli este nevoie de trei sferturi din voturile comitetului director al IRB.
O alta regula, cu referire tot la activitatea internationala, este pe cale de a fi adoptata pentru ce se pare ca va obtine consensul. Este vorba de limitarea ariei de acoperire a turneelor de vara pe care natiunile din Nord le intreprind in Sud, in timpul lunii iunie. Noua prevedere ar interzice desfasurarea de meciuri in mai mult decat o singura tara-tinta. De exemplu, Anglia are in acest an 5 meciuri in Australia si unul in Noua Zeelanda. Daca regula ar fi existat deja, meciul cu New Zeeland Maoris s-ar anula. Bernard Lapasset, presedintele IRB, isi doreste ca astfel, sa limiteze acapararea de catre cateva natiuni puternice a ferestrei competitionale din iunie, permitand si altor echipe, din aria natiunilor emeregente in marea performanta sa aibe loc in acest spatiu-timp competitional. In acest sens, Lapasset a militat pentru introducerea unui calendar competitional international pe urmatorii 10 ani, cu incepere din 2012, care sa prevada toate intalnirile internationale pe care si le planifica federatiile si union-urile nationale. Acest calendar pe 10 ani ar aduce un plus de valoare rugby-ului mondial prin aceea ca ar permite natiunilor care se straduie sa intre in grupa de elita a rugbyului international sa-si poata construi obiective mai realiste si mai rational de atins. Lapasset se refera la Japonia si insulele din Pacific, tarile din cele doua Americi, si la tarile din Europa de Est. In raport cu acest din urma spatiu, sa aducem aminte ca IRB a ales adeja Rusia pentru un eveniment mondial major in Rugby 7. Rezulta interesul pentru o planificare exhaustiva a activitatii internationale care, in perspectiva intereselor pentru dezvoltarea armonica in plan mondial a rugbyului, ar motiva mai eficient participarea cat mai multor natiuni la expansiunea acestui sport. Dar ar si restrange portile de acces, prin inflexibilitate, catre dezvoltarea rugbyului ale restului tarilor in care acesta este doar un sport amator inca.
O alta schimbare care se pregateste vizeaza o arie mai mica de aplicare. RFU gandeste sa propuna cluburilor din Premiership dar si cluburilor din celelalte uniuni partenere in diverse competitii, galeze, scotiene si irlandeze, sa decida, tot in perspectiva sezonului urmator-2010-2011 trecerea la gazonul sintetic pe stadioanele de rugby. Unele cluburi au introdus deja gazonul sintetic pe terenurile lor de antrenament. In motivatia acestei propuneri se invoca scaderea numarului de accidentari, eliminarea noroiului in cazul sezoanelor ploioase si marirea vitezei de joc. Deja exista un acord initial ca din 2010-2011 o parte din meciurile importante sa se joace si vinerea, nu numai in weekend-uri, cum se jucau pana acum. S-a descoperit prin studii de specialitate, ca meciurile de vineri pot aduce cam tot atatea incasari cat cele din week-end-urile propriu-zise. Si asta a dat unda verde organizatorilor de competitii.
Nu imi pot reprezenta acum si nici intr-o perspectica apropiata ce anume benefiici pot aduce aceste modificari, daca ele se vor aplica. Cert mi se pare ca profesionismul a adus mai mult spectacol in media si solicita mai mult angajament atat fizic cat si financiar din partea promotorilor acestui sport si a practicantilor. Dar am oarece rezerve in privinta beneficiilor pe care le pot obtine jucatorii, pe corpurile carora infloreste aceasta industrie. Exista, si nu sunt singurul care crede asta, interese financiare majore care au cam scapat de sub controlul bunului simt pe care il serveste sportul ca activitate umana. Personaje precum Rupert Murdoch sunt un exemplu al modului prin care , sub aparenta preocuparii pentru dezvoltarea interesului pentru rugby, castiga sume enorme din retele financiare foarte complicate si ascunse vederii majoritatii naive. De peste 100 de ani, rugbyul a fost un exemplu de moralitate nu numai pentru sport ci si pentru alte zone ale activitatii colectivitatilor umane. Trecerea la profesionism era, poate, inevitabila de la un moment dat al evolutiei acestui sport. Insa relatia pe care profesionismul in rugby a dezvoltat-o in ultimii ani poate fi extrem de periculoasa pentru spiritul acestui joc si mentalitatea pe care el se sprijina. Mondializarea rugbyului este in sine un obiectiv pe care nu il putem decat lauda. Beneficiarii vor deveni din ce in ce mai multi. Dar acapararea financiara a rugbyului mondial de catre din ce in ce mai putine persoane este un pericol real. Atat pentru sport cat si pentru, repet, practicantii acestui sport. Din acest punct, capitalismul, fie el si neo-liberal, devine profund imoral. Si daunator esentei sportului, oricare ar fi el.
vineri, 14 mai 2010
Play offs: ultimele rezultate din patru campionate
Se cunosc, azi, echipe calificate in fazele terminale ale celor mai urmarite campionate de rugby din lume. Saptamana urmatoare se vor juca 3 finale, in Franta, Anglia, Magners/Celtic League si doua semifinale in Super 14.
In Super 14, ca sa le mentionam cronologic, semifinalistele vor fi Blue Bulls (locul 1 in sezonul regulat) care va juca cu Canterbury Crusaders (locul 4) si Western Stormers (locul 2) - Warratahs (locul 3).
In Top 14, finala si-o vor disputa Perpignan (capioana en-titre si invingatoarea, deopotriva, a sezonului regulat) si Clermont Auvergne. Finalistele au invins pe Toulouse (o echipa obosita, care va mai avea de jucat si finala Heineken Cup saptamana viitoare) si, respectiv pe Toulon (revelatia acestui sezon)-dupa prelungiri, intr-un meci cu o dinamica aiuritoare.
In Magners League sau Celtic League, in ultima sa editie in actuala componenta (la anul se vor aduga doua echipe italiene), finalistele sunt galezii de la Ospreys si irlandezii de la Munster. Leinster este castigatoarea sezonului regulat in aceasta liga si va juca din nou in finala. Ospreys a invins cu 20-5 pe Glasgow Warriors iar Leinster pe Munster cu 16-6.
In Premiership, regula dupa care castigatoarea sezonului regulat joaca si in finala se intregeste. Este vorba de Leicester Tigers care au dispus de Bath Rugby cu 16-6. Cealalta finalista va fi Saracens, care au dispus neasteptat, in deplasare, de Northampton Saints, cu 2 puncte, scorul fiind 19-21.
Cateva stiri din ultimele zile vin sa creasca interesul fata de transferurile ce vor oepra in intersezon. Dupa ce Lewis Moody a cam fost dat afara de la Leicester, i-a venit si randul lui Ben Kay, alt veteran al Tigrilor si al selectionatei Angliei sa fie pus de liber, contractul sau nemaifiind prelungit. Interesant este ca amandoi si-au manifestat intentia de a se transfera la Bath, adversarii de azi ai celor din Leicester.
Vineri s-a anuntat lista scurta, de 5 jucatori care candideaza la onorurile pentru Player of The Year 2009-2010 in Premiership. Ei provin doar de la doua echipe: Chris Ashton, Phil Dawson, Soane Tonga'uiha (de la Northampton Saints) plus Shalk Brits si Ernest Joubert (Saracens). Pe lista larga, de 10, au mai fost nominalizati cinci tineri, toti in jur de 22 ani: James Gaskell (Sale Sharks), Courtney Lawes (Northampton Saints), Andy Saull (tot Northampton), Ben Youngs (Leicester Tigers) si Joe Simpson (London Wasps)
In video, va ofer dropgoal-ul lui Francois Steyn din meciul pe care echipa sa, Racing Metro Paris l-a pierdut in fata celor de la Clermont Auvergne, in prima faza a play-off-ului Top 14. Steyn este recunoscut pentru suturile sale deosebit de lungi si excelenta sa in cele doua procedee, penalitati si suturi din actiune, drop goal-uri. Dar nu numai pentru aceasta calitate ci si pentru versatilitatea sa ca jucator -poate juca atat uvertura, cat si fundas sau centru- veniturile sale per sezon la Paris depasesc suma de 700.000 de euro.
Ca bonus un alt material video avandu-l cu solist tot pe Francois Steyn, autorul a doua dropgoal-uri vitale pentru Africa de Sud in meciul decisiv din Tri Nations 2009, cand aceasta a invins Noua Zeelanda cu 32-29.
Postat duminica, 16 mai, 20:45
In Super 14, ca sa le mentionam cronologic, semifinalistele vor fi Blue Bulls (locul 1 in sezonul regulat) care va juca cu Canterbury Crusaders (locul 4) si Western Stormers (locul 2) - Warratahs (locul 3).
In Top 14, finala si-o vor disputa Perpignan (capioana en-titre si invingatoarea, deopotriva, a sezonului regulat) si Clermont Auvergne. Finalistele au invins pe Toulouse (o echipa obosita, care va mai avea de jucat si finala Heineken Cup saptamana viitoare) si, respectiv pe Toulon (revelatia acestui sezon)-dupa prelungiri, intr-un meci cu o dinamica aiuritoare.
In Magners League sau Celtic League, in ultima sa editie in actuala componenta (la anul se vor aduga doua echipe italiene), finalistele sunt galezii de la Ospreys si irlandezii de la Munster. Leinster este castigatoarea sezonului regulat in aceasta liga si va juca din nou in finala. Ospreys a invins cu 20-5 pe Glasgow Warriors iar Leinster pe Munster cu 16-6.
In Premiership, regula dupa care castigatoarea sezonului regulat joaca si in finala se intregeste. Este vorba de Leicester Tigers care au dispus de Bath Rugby cu 16-6. Cealalta finalista va fi Saracens, care au dispus neasteptat, in deplasare, de Northampton Saints, cu 2 puncte, scorul fiind 19-21.
Cateva stiri din ultimele zile vin sa creasca interesul fata de transferurile ce vor oepra in intersezon. Dupa ce Lewis Moody a cam fost dat afara de la Leicester, i-a venit si randul lui Ben Kay, alt veteran al Tigrilor si al selectionatei Angliei sa fie pus de liber, contractul sau nemaifiind prelungit. Interesant este ca amandoi si-au manifestat intentia de a se transfera la Bath, adversarii de azi ai celor din Leicester.
Vineri s-a anuntat lista scurta, de 5 jucatori care candideaza la onorurile pentru Player of The Year 2009-2010 in Premiership. Ei provin doar de la doua echipe: Chris Ashton, Phil Dawson, Soane Tonga'uiha (de la Northampton Saints) plus Shalk Brits si Ernest Joubert (Saracens). Pe lista larga, de 10, au mai fost nominalizati cinci tineri, toti in jur de 22 ani: James Gaskell (Sale Sharks), Courtney Lawes (Northampton Saints), Andy Saull (tot Northampton), Ben Youngs (Leicester Tigers) si Joe Simpson (London Wasps)
In video, va ofer dropgoal-ul lui Francois Steyn din meciul pe care echipa sa, Racing Metro Paris l-a pierdut in fata celor de la Clermont Auvergne, in prima faza a play-off-ului Top 14. Steyn este recunoscut pentru suturile sale deosebit de lungi si excelenta sa in cele doua procedee, penalitati si suturi din actiune, drop goal-uri. Dar nu numai pentru aceasta calitate ci si pentru versatilitatea sa ca jucator -poate juca atat uvertura, cat si fundas sau centru- veniturile sale per sezon la Paris depasesc suma de 700.000 de euro.
Ca bonus un alt material video avandu-l cu solist tot pe Francois Steyn, autorul a doua dropgoal-uri vitale pentru Africa de Sud in meciul decisiv din Tri Nations 2009, cand aceasta a invins Noua Zeelanda cu 32-29.
Postat duminica, 16 mai, 20:45
marți, 11 mai 2010
Lotul Angliei pentru turneul in Australia si Noua Zeelanda
Ieri, Martin Johnson a anuntat lotul Angliei pentru turneul pe care selectionata il va intreprinde in luna iunie in Australia si Noua Zeelanda. Fata de orientarea catre un anumit tip de jucatori si o anumita linie tactica, demonstrata fara prea mult succes in RBS Six Nations, se pare ca Martin Johnson si stafful sau au schimbat putin strategia de selectie. Au fost rechemati jucatori care au completat ocazional lotul in timpul competitiei: Olly Barkley, Tom Croft, Charlie Hodgson, David Strettle sau Lewis Moody, care va fi chiar capitan al echipei. Vor lipsi si nu din motive medicale, Louis Deacon, Riki Flutey, Paul Hodgson si Danny Cipriani.
Ca noutati putem remarca un cuartet de la London Wasps: Dan Ward Smith, Joe Simpson, Dominic Waldouck, Rob Weber, pe Shountayne Hape de la Bath, pe Geoff Parling de la Leicester, pe Jon Golding de la Newcastle sau pe Hendre Fourie (eligibil pentru Anglia) de la Leeds Carnegie
Asa arata lotul anuntat de Martin Johnson:
Inaintasi: Steffon Armitage (London Irish), David Attwood (Gloucester), Dan Cole (Leicester), Tom Croft (Leicester), Paul Doran-Jones (Gloucester), Nick Easter (Harlequins), David Flatman (Bath), Hendre Fourie (Leeds), Jon Golding (Newcastle), Dylan Hartley (Northampton), James Haskell (Stade Francais), Courtney Lawes (Northampton), Lee Mears (Bath), Lewis Moody (Leicester), Tom Palmer (Stade Francais), Geoff Parling (Leicester), Tim Payne (Wasps), Chris Robshaw (Harlequins), Simon Shaw (Wasps), Steve Thompson (Brive), Dan Ward-Smith (Wasps), Rob Webber (Wasps), Dave Wilson (Bath), Joe Worsley (Wasps).
Aparatori: Delon Armitage (London Irish), Chris Ashton (Northampton), Matt Banahan (Bath), Olly Barkley (Bath), Danny Care (Harlequins), Mark Cueto (Sale), Toby Flood (Leicester), Ben Foden (Northampton), Shane Geraghty (Northampton), Shontayne Hape (Bath), Charlie Hodgson (Sale), Ugo Monye (Harlequins), Joe Simpson (Wasps), David Strettle (Harlequins), Mathew Tait (Sale), Mike Tindall (Gloucester), Dominic Waldouck (Wasps), Richard Wigglesworth (Sale), Jonny Wilkinson (Toulon), Ben Youngs (Leicester).
Meciurile din turneul sudic au urmatoarele date:
* 8 iunie cu Australian Barbarians, la Perth
* 12 iunie cu Australia (meci test) , tot la Perth
* 15 iunie cu Australian Barbarians, la Gosford
* 19 iunie cu Australia (al doilea meci test), la Sydney
* 23 iunie cu New Zealand Maoris, la Napier.
Ca noutati putem remarca un cuartet de la London Wasps: Dan Ward Smith, Joe Simpson, Dominic Waldouck, Rob Weber, pe Shountayne Hape de la Bath, pe Geoff Parling de la Leicester, pe Jon Golding de la Newcastle sau pe Hendre Fourie (eligibil pentru Anglia) de la Leeds Carnegie
Asa arata lotul anuntat de Martin Johnson:
Inaintasi: Steffon Armitage (London Irish), David Attwood (Gloucester), Dan Cole (Leicester), Tom Croft (Leicester), Paul Doran-Jones (Gloucester), Nick Easter (Harlequins), David Flatman (Bath), Hendre Fourie (Leeds), Jon Golding (Newcastle), Dylan Hartley (Northampton), James Haskell (Stade Francais), Courtney Lawes (Northampton), Lee Mears (Bath), Lewis Moody (Leicester), Tom Palmer (Stade Francais), Geoff Parling (Leicester), Tim Payne (Wasps), Chris Robshaw (Harlequins), Simon Shaw (Wasps), Steve Thompson (Brive), Dan Ward-Smith (Wasps), Rob Webber (Wasps), Dave Wilson (Bath), Joe Worsley (Wasps).
Aparatori: Delon Armitage (London Irish), Chris Ashton (Northampton), Matt Banahan (Bath), Olly Barkley (Bath), Danny Care (Harlequins), Mark Cueto (Sale), Toby Flood (Leicester), Ben Foden (Northampton), Shane Geraghty (Northampton), Shontayne Hape (Bath), Charlie Hodgson (Sale), Ugo Monye (Harlequins), Joe Simpson (Wasps), David Strettle (Harlequins), Mathew Tait (Sale), Mike Tindall (Gloucester), Dominic Waldouck (Wasps), Richard Wigglesworth (Sale), Jonny Wilkinson (Toulon), Ben Youngs (Leicester).
Meciurile din turneul sudic au urmatoarele date:
* 8 iunie cu Australian Barbarians, la Perth
* 12 iunie cu Australia (meci test) , tot la Perth
* 15 iunie cu Australian Barbarians, la Gosford
* 19 iunie cu Australia (al doilea meci test), la Sydney
* 23 iunie cu New Zealand Maoris, la Napier.
duminică, 9 mai 2010
Finaluri de campionate
In mai toate natiunile majore s-au incheiat campionatele regulate iar competitiile se afla in faza play-off-urilor. Cu exceptia, evident, a emisferei de Sud, unde competitia Super 14 este in fata ultimei etape regulate. Dar sa le luam pe rand.
In Anglia, ultima etapa mai avea de lamurit un singur semn de intrebare, in privinta celei de-a patra clasate. Leicester, Northampton si Saracens fiind deja calificate in semifinale. Si Bath a castigat categoric, 39-3 cu Leeds Carnegie, adjudecandu-si pozitia calificanta. Semifinalele vor fi urmatoarele: Leicester- Bath, Northampton-Saracens. De remarcat ca nici London Irish si nici London Wasps, ambele cu sperante la locul 4, nu au reusit sa intoarca rezultele in favoarea lor. Va retrograda Worcester.
In Franta s-au jucat cele doua meciuri de calificare in semifinale, regulamentul fiind diferit de cel anglo-saxon. Clermont Auvergne s-a impus cu emotii, 21-17, in fata parizienilor de la Racing Metro. Iar Toulouse a castigat mai lejer dacat arata scorul, 35-12, cu Castres. Semifinalele se vor juca astfel: Perpignan- Toulouse si Toulon- Clermont Auvergne (meciul se va juca la St. Etienne). Albi va retrograda si, in functie de analiza financiara, Montauban va continua sa joace in Top 14 sau in D2.
O nota aparte pentru Toulouse, care are un sfarsit de sezon excelent: a recuperat poztiile pierdute in campionat, joaca semifinala acestuia, este si finalista in Heineken Cup, fiind chiar favorita la castigarea titlului de cea mai buna echipa europeana.
In competitia sudica, inaintea celei de-a 13 etape (aici se joaca numai tur), situatia echipelor care vor juca semifinalele este confuza. Conduc, detasat, sud-africanii de la Blue Bulls din Pretoria, cu 47 puncte (din care 7 bonus, enorm). Le urmeaza, cu 38 puncte, conationalii lor de la Western Stormers; australienii de la ACT Brumbies, cu 37 puncte si, pe locul 4, neozeelandezii de la Wellington Hurricanes, tot cu 37 puncte. Si echipele de pe locurile 5-7 mai au sanse aritmetice de a accede in primele patru pozitii ale clsamentului. Situatia lor este urmatoarea; 5. Canterbury Crusaders- 35; Queensland Reds- 34; New South Wales Waratahs- 33.
In ultima etapa, se vor juca meciuri decisive atat pentru locul 3 cat si pentru locul 4 al clasamentului sezonului 2010. Waratahs, locul 7, joaca acasa cu Hurricanes (diferenta de puncte intre cele doua echipe este de 4, in favoarea oaspetilor, dar diferenta de scor este de 30 puncte in favoarea gazdelor, 81 puncte fata de 51, dupa 12 etape). Queensland Reds joaca, de asemenea, acasa, la Brisbane cu ocupanta actualului loc 13, Highlanders din Otago, care are, pana acum doar 3 victorii. In caz de victorie, fara puncte bonus, va face 38 puncte. Iar Canterbury Crusaders (echipa lui Dan Carter si ocupanta actualului loc 5) se va intalni, acasa, cu australienii de la ACT Brumbies, ocupanta momentana a locului 3 si poate face si ea39 de puncte, teoretic. Asa incat situatia in clasament se va decide doar pe 15 mai. Ca o particularitate care defineste in ultimii ani aceasta competitie, sa semnalam din nou media excelenta de puncte inscrise in meciurile etapei 12: 55,14! S-ar putea ca la aceste scoruri, constant ridicate, pozitiile ocupate in clasament sa fie decise de diferentele de puncte din dreptul fiecarei echipe.
In Anglia, ultima etapa mai avea de lamurit un singur semn de intrebare, in privinta celei de-a patra clasate. Leicester, Northampton si Saracens fiind deja calificate in semifinale. Si Bath a castigat categoric, 39-3 cu Leeds Carnegie, adjudecandu-si pozitia calificanta. Semifinalele vor fi urmatoarele: Leicester- Bath, Northampton-Saracens. De remarcat ca nici London Irish si nici London Wasps, ambele cu sperante la locul 4, nu au reusit sa intoarca rezultele in favoarea lor. Va retrograda Worcester.
In Franta s-au jucat cele doua meciuri de calificare in semifinale, regulamentul fiind diferit de cel anglo-saxon. Clermont Auvergne s-a impus cu emotii, 21-17, in fata parizienilor de la Racing Metro. Iar Toulouse a castigat mai lejer dacat arata scorul, 35-12, cu Castres. Semifinalele se vor juca astfel: Perpignan- Toulouse si Toulon- Clermont Auvergne (meciul se va juca la St. Etienne). Albi va retrograda si, in functie de analiza financiara, Montauban va continua sa joace in Top 14 sau in D2.
O nota aparte pentru Toulouse, care are un sfarsit de sezon excelent: a recuperat poztiile pierdute in campionat, joaca semifinala acestuia, este si finalista in Heineken Cup, fiind chiar favorita la castigarea titlului de cea mai buna echipa europeana.
In competitia sudica, inaintea celei de-a 13 etape (aici se joaca numai tur), situatia echipelor care vor juca semifinalele este confuza. Conduc, detasat, sud-africanii de la Blue Bulls din Pretoria, cu 47 puncte (din care 7 bonus, enorm). Le urmeaza, cu 38 puncte, conationalii lor de la Western Stormers; australienii de la ACT Brumbies, cu 37 puncte si, pe locul 4, neozeelandezii de la Wellington Hurricanes, tot cu 37 puncte. Si echipele de pe locurile 5-7 mai au sanse aritmetice de a accede in primele patru pozitii ale clsamentului. Situatia lor este urmatoarea; 5. Canterbury Crusaders- 35; Queensland Reds- 34; New South Wales Waratahs- 33.
In ultima etapa, se vor juca meciuri decisive atat pentru locul 3 cat si pentru locul 4 al clasamentului sezonului 2010. Waratahs, locul 7, joaca acasa cu Hurricanes (diferenta de puncte intre cele doua echipe este de 4, in favoarea oaspetilor, dar diferenta de scor este de 30 puncte in favoarea gazdelor, 81 puncte fata de 51, dupa 12 etape). Queensland Reds joaca, de asemenea, acasa, la Brisbane cu ocupanta actualului loc 13, Highlanders din Otago, care are, pana acum doar 3 victorii. In caz de victorie, fara puncte bonus, va face 38 puncte. Iar Canterbury Crusaders (echipa lui Dan Carter si ocupanta actualului loc 5) se va intalni, acasa, cu australienii de la ACT Brumbies, ocupanta momentana a locului 3 si poate face si ea39 de puncte, teoretic. Asa incat situatia in clasament se va decide doar pe 15 mai. Ca o particularitate care defineste in ultimii ani aceasta competitie, sa semnalam din nou media excelenta de puncte inscrise in meciurile etapei 12: 55,14! S-ar putea ca la aceste scoruri, constant ridicate, pozitiile ocupate in clasament sa fie decise de diferentele de puncte din dreptul fiecarei echipe.
vineri, 7 mai 2010
Keith Jarrett, 65
Viata acestui exceptional pianist incepe la 8 mai 1945 in Allentown, Pennsylvania. Urechea muzicala perfecta ii este descoperita la varsta de trei ani, ocazie cu care incepe lectiile de pian, sustinut cu vigoare de catre mama sa. La 5 ani apare intr-un show TV dedicat micilor talente exceptionale iar la 7 sni sustine primul sau recital solo, in care canta Mozart, Bach, Saint-Saens si doua compozitii proprii. Continua lectiile intensive de pian si intra, la 10 ani, la Emaus High School, o scoala celebra pentru specializarile timpurii in arte si sport oferite elevilor sai. Aici descopera jazzul, Dave Brubeck fiindu-i model, si devine preocupat de compozitie. Este propus de catre conducerea liceului pentru o bursa de studii la Paris, cu marea profesoara de compozitie Nadia Boulanger, insa refuza, spre mahnirea mamei sale care il dorea pianist de muzica clasica. Dupa absolvirea liceului din Emaus, isi continua studiile muzicale la Berklee College din Boston. In acea perioada incepe aventura jazzistica a tanarului Jarrett. Incepe sa fie atras de lumea cluburilor, frecventeaza cercurile diversilor muzicieni locali si, atras de lumea New Yorkului, sa muta in Greenwich, numai pentru a canta la Village Vanguard impreuna cu Art Blakey si Jazz Messengers. In acest club isi aveau cartierul general multi muzicieni afirmati dar, patru dintre ei aveau sa-l fascineze pe Jarrett: Bill Evans, Joe Zawinul, Wynton Marrsalis si John Coltrane. Din pacate nu avem nici o inregistrare a lui Jarrett cu vreunul dintre acestia.
In 1966, dupa episodul Jazz Messengers, denine membru al cuartetului (ocazional cvintet) al saxofonostului si clarinetistului Charles Lloyd, formatie cu care are si primele contacte cu Europa, prin turneele in Suedia, Norvegia, Franta.
In 1967 isi formeaza primul sau grup, alaturi de Charlie Haden- bass si Paul Motian-tobe. Editeaza imediat o serie de trei albume, dupa o intensa munca de studio, Life Between Exit Signs, fiind primul sau album in calitate de lider. In 1969 se desparte, dupa divergente principiale, de Charles Lloyd si se alatura grupului lui Miles Davis in care avea sa cante la instrumente electrice (orga si pian), alternativ cu Chick Corea. Din 1971, trioului Jarrett, Haden, Motian i se alatura saxofonistul si clarinetistul Dewey Redman (parca pentru a- suplini absenta lui Charles Lloyd), percutionisti brazilieni de clasa precum Guilhermo Franco sau Airto Moreira si chitaristul Sam Brown. Aceste proiecte erau destinate exclusiv inregistrarilor de studio si experimentelor. Pentru ca pianistul exceptional care se anunta a fi Keith Jarret dorea sa simta pulsul scenei si reactiile publicului, activitatea lui va deveni predominant concertistica si cariera de pianist de solo va capata o pondere insemnata in viata sa muzicala. Intre 1966-69 are numeroase turnee cu trupa lui Lloyd in Europa, in 1969 isi incearca fortele cu trioul Haden si Motian pe aceeasi ruta europeana, unde avea sa revina insistent, anual aproape, incepand cu 1972. Ca membru al septetului Miles Davis, in 1971, concerteaza in 8 tari europene.
In 1974 incepe colaborarea cu muzicieni europeni si stabileste relatia contractuala cu casa de discuri ECM Germania, decisiva pentru cariera lui interpretativa. Impreuna cu saxofonistul Jan Garbarek, basistul Palle Danielsson si tobarul Jon Christensen avea sa formeze European Quartet, o relica la formatia in care canta, in paralel, denumita American Quartet- Jarrett,Redman, Haden, Motian. European Quartet a functionat timp de 5 ani, pana in 1979 si, impreuna cu Garbarek sau cu American Quartet, au deschis calea jazzului in Japonia, o tara care avea sa-l fascineze in mod deosebit pe virtuozul american.
In aceeasi perioada, simultan cu celelalte exprimari muzicala, incepe si cariera solo. Primul sau album solo dateaza din 1971, Facing You, si putea fi un simplu accident de parcurs. Dar vocatia sa solistica devine o provocare careia i-a raspuns cu rapiditate. Din 1973 incepe sa cante solistic in concerte speciale, de improvizatii, stil care avea sa-i aduca o consacrare rapida si un succes comercial de execptie. Popularitatea acestor concerte va face in curand din Keith Jarrett un recordman al vanzarilor de albume de jazz. In 1975, va sustine in Koln, Germania, un concert, celebru si azi, care va deveni cel mai bine vandut album de jazz din istorie. Concertul din Koln va fi urmat, in scurt timp de colectia de 10 discuri format LP cunoscuta sub numele de Sun Bear Concerts, 1976.
O alta inovatie marca Keith Jarrett avea sa fie si activitatea cunoscuta sub numele de Jazz Standards, inregistrari de studio cu teme clasice plus improvizatii plus piese originale. Trupa care a produs aceasta serie s-a bazat pe formula Jarrett, Peacock si DeJhonette. Ocazional, locul lui Garry Peacock este luat de Paul Motian sau Charlie Haden. In total, seria de Standards cuprinde 8 albume si a devenit, in ani, material didactic in multe academii de muzica.
Ca interpret, a cantat si piese din repertoriul muzicii clasice. Integrala Concertelor Brandemburgice, toate partile suitei Clavecinul bine temperat si Suitele franceze sau Variatiunile Goldberg ale lui J.S.Bach, o serie de preludii si fugi de Sostakovici, concerte de pian datorate lui W.A.Mozart sau seria de suite engleze ale lui G.F. Haendel.
Activitatea lui Jarrett nu a fost doar una interpretativa. Dupa cum am vazut, el este un maestru al improvizatiilor in jazz si asta a fost si este o activitate distincta a sa, alturi de turneeele cu trioul sau favorit. Keith Jarrett este si compozitor de piese clasice. In 1980 s-a ascultat pentru prima oara compozitia sa The Celestial Hawk, piesa pentru pian, orchestra si percutie. A mai interpretat piese compuse special pentru turneele sale din Japonia in perioada anilor '80-'90.
Artist complet, interpret virtuoz al mai multor genuri de muzica, maestru al improvizatiei, Keith Jarret este, poate, una din marile personalitati in viata ale jazzului contemporan. Dedicat total muzicii, a produs un numar impresionant de inregistrari, greu de inventariat datorita numarului mare de genuri si modalitati in care s-a exprimat ( http://www.jazzdisco.org/keith-jarrett/discography/session-index/). In cei 50 de ani de activitate muzicala continua, a fost de cateva ori in tratament pentru surmenaj fizic. Continua sa ramana activ si sa produca muzica de mare calitate. Concertele sale solo ( Koln, Geneva, Lausanne, Wiena, Milano, Paris etc.) fac tiraje enorme iar reeditarile pe CD nu mai contenesc, cel putin la ECM. In 2010, de exemplu, a avut deja trei concerte solo, in Chicago, Los Angeles si San Francisco, care vor deveni, poate si ele, clasice.
Keith Jarrett a fost si este un perfectionist atat cu propriile interpretari cat in relatiile cu partenerii sai. Extrem de pretentios atat cu conditiile tehnice cat si cu comportamentului publicului, pianistul aniversat azi nu este, totusi, un dificil.
Faptul ca de aproximatic 30 de ani canta cam cu aceiasi instrumentisti poate fi un semn al seriozitatii sale exigente. Inclinatia catre performante solo este, de asemenea, un sindrom al nevoii sale de a atinge mereu perfectiunea. Este un om cald, jovial dar rezervat. A avut doua casatorii, trei copii, doi dintre ei dedicandu-se de asemenea muzicii, ca si doi dintre fratii sai mai mici. E stabilit intr-o arie rurala din New Jersey, Warren County unde si-a transformat una din anexele gospodaresti in studio de inregistrari. Si continua sa ne rasfete cu muzica de mare calitate. Multi ani, Keith Jarrett!
In 1966, dupa episodul Jazz Messengers, denine membru al cuartetului (ocazional cvintet) al saxofonostului si clarinetistului Charles Lloyd, formatie cu care are si primele contacte cu Europa, prin turneele in Suedia, Norvegia, Franta.
In 1967 isi formeaza primul sau grup, alaturi de Charlie Haden- bass si Paul Motian-tobe. Editeaza imediat o serie de trei albume, dupa o intensa munca de studio, Life Between Exit Signs, fiind primul sau album in calitate de lider. In 1969 se desparte, dupa divergente principiale, de Charles Lloyd si se alatura grupului lui Miles Davis in care avea sa cante la instrumente electrice (orga si pian), alternativ cu Chick Corea. Din 1971, trioului Jarrett, Haden, Motian i se alatura saxofonistul si clarinetistul Dewey Redman (parca pentru a- suplini absenta lui Charles Lloyd), percutionisti brazilieni de clasa precum Guilhermo Franco sau Airto Moreira si chitaristul Sam Brown. Aceste proiecte erau destinate exclusiv inregistrarilor de studio si experimentelor. Pentru ca pianistul exceptional care se anunta a fi Keith Jarret dorea sa simta pulsul scenei si reactiile publicului, activitatea lui va deveni predominant concertistica si cariera de pianist de solo va capata o pondere insemnata in viata sa muzicala. Intre 1966-69 are numeroase turnee cu trupa lui Lloyd in Europa, in 1969 isi incearca fortele cu trioul Haden si Motian pe aceeasi ruta europeana, unde avea sa revina insistent, anual aproape, incepand cu 1972. Ca membru al septetului Miles Davis, in 1971, concerteaza in 8 tari europene.
In 1974 incepe colaborarea cu muzicieni europeni si stabileste relatia contractuala cu casa de discuri ECM Germania, decisiva pentru cariera lui interpretativa. Impreuna cu saxofonistul Jan Garbarek, basistul Palle Danielsson si tobarul Jon Christensen avea sa formeze European Quartet, o relica la formatia in care canta, in paralel, denumita American Quartet- Jarrett,Redman, Haden, Motian. European Quartet a functionat timp de 5 ani, pana in 1979 si, impreuna cu Garbarek sau cu American Quartet, au deschis calea jazzului in Japonia, o tara care avea sa-l fascineze in mod deosebit pe virtuozul american.
In aceeasi perioada, simultan cu celelalte exprimari muzicala, incepe si cariera solo. Primul sau album solo dateaza din 1971, Facing You, si putea fi un simplu accident de parcurs. Dar vocatia sa solistica devine o provocare careia i-a raspuns cu rapiditate. Din 1973 incepe sa cante solistic in concerte speciale, de improvizatii, stil care avea sa-i aduca o consacrare rapida si un succes comercial de execptie. Popularitatea acestor concerte va face in curand din Keith Jarrett un recordman al vanzarilor de albume de jazz. In 1975, va sustine in Koln, Germania, un concert, celebru si azi, care va deveni cel mai bine vandut album de jazz din istorie. Concertul din Koln va fi urmat, in scurt timp de colectia de 10 discuri format LP cunoscuta sub numele de Sun Bear Concerts, 1976.
O alta inovatie marca Keith Jarrett avea sa fie si activitatea cunoscuta sub numele de Jazz Standards, inregistrari de studio cu teme clasice plus improvizatii plus piese originale. Trupa care a produs aceasta serie s-a bazat pe formula Jarrett, Peacock si DeJhonette. Ocazional, locul lui Garry Peacock este luat de Paul Motian sau Charlie Haden. In total, seria de Standards cuprinde 8 albume si a devenit, in ani, material didactic in multe academii de muzica.
Ca interpret, a cantat si piese din repertoriul muzicii clasice. Integrala Concertelor Brandemburgice, toate partile suitei Clavecinul bine temperat si Suitele franceze sau Variatiunile Goldberg ale lui J.S.Bach, o serie de preludii si fugi de Sostakovici, concerte de pian datorate lui W.A.Mozart sau seria de suite engleze ale lui G.F. Haendel.
Activitatea lui Jarrett nu a fost doar una interpretativa. Dupa cum am vazut, el este un maestru al improvizatiilor in jazz si asta a fost si este o activitate distincta a sa, alturi de turneeele cu trioul sau favorit. Keith Jarrett este si compozitor de piese clasice. In 1980 s-a ascultat pentru prima oara compozitia sa The Celestial Hawk, piesa pentru pian, orchestra si percutie. A mai interpretat piese compuse special pentru turneele sale din Japonia in perioada anilor '80-'90.
Artist complet, interpret virtuoz al mai multor genuri de muzica, maestru al improvizatiei, Keith Jarret este, poate, una din marile personalitati in viata ale jazzului contemporan. Dedicat total muzicii, a produs un numar impresionant de inregistrari, greu de inventariat datorita numarului mare de genuri si modalitati in care s-a exprimat ( http://www.jazzdisco.org/keith-jarrett/discography/session-index/). In cei 50 de ani de activitate muzicala continua, a fost de cateva ori in tratament pentru surmenaj fizic. Continua sa ramana activ si sa produca muzica de mare calitate. Concertele sale solo ( Koln, Geneva, Lausanne, Wiena, Milano, Paris etc.) fac tiraje enorme iar reeditarile pe CD nu mai contenesc, cel putin la ECM. In 2010, de exemplu, a avut deja trei concerte solo, in Chicago, Los Angeles si San Francisco, care vor deveni, poate si ele, clasice.
Keith Jarrett a fost si este un perfectionist atat cu propriile interpretari cat in relatiile cu partenerii sai. Extrem de pretentios atat cu conditiile tehnice cat si cu comportamentului publicului, pianistul aniversat azi nu este, totusi, un dificil.
Faptul ca de aproximatic 30 de ani canta cam cu aceiasi instrumentisti poate fi un semn al seriozitatii sale exigente. Inclinatia catre performante solo este, de asemenea, un sindrom al nevoii sale de a atinge mereu perfectiunea. Este un om cald, jovial dar rezervat. A avut doua casatorii, trei copii, doi dintre ei dedicandu-se de asemenea muzicii, ca si doi dintre fratii sai mai mici. E stabilit intr-o arie rurala din New Jersey, Warren County unde si-a transformat una din anexele gospodaresti in studio de inregistrari. Si continua sa ne rasfete cu muzica de mare calitate. Multi ani, Keith Jarrett!
joi, 6 mai 2010
Rugby vs fooball in Franta
Sub semnatura lui David Reyrat apare in sectiunea sport a cotidianului Le Figaro un fel de proces verbal, alcatuit mai mult statistic, despre starea rugbyului in Franta. Nu e nimic critic, nici redundant in informatia livrata publicului: in Franta, rugbyul atrage din ce in ce mai multi spectatori, de o anumita calitate si cu conduite sportive ireprosabile. Este citat Brice Hortefeux, ministrul de interne a declarat ca isi duce copiii numai la meciuri de rugby. Motivul este degradarea continua si zgomotoasa a calitatii spectacolului sportiv din jurul footballului. Escaladarea prin violenta a atmosferei de pe stadioanele de football nu creaza nici o premisa pentru a atrage tinerii catre sport, afirma ministrul citat. Dovada este scaderea numarului de spectatori pe stadioane. In actualul sezon, in comparatie cu cel trecut, s-au inregistrat piederi de spectatori de ordinul a 4 %.Ceea ce financiar nu este o pierdere prea mare, spun unii. Fenomenul in sine e ingrijorator, sustin altii.
In ascelasi timp, la meciurile de rugby numarul spectatorilor directi, pe stadion, a crescut cu 11%. Aceasta crestere se inscrie in trendul ascendent al ultimilor 10 ani, interval in care volumul spectatorilor s-a dublat, dupa cum citeaza Reyrat.
Autorul articolului lucreaza, pentru a argumenta, pe un exemplu concret. Si anume, cel al politicii de marketing sportiv dusa de presedintele clubului parizian Stade Francais, Max Guazzini. Prin priceperea cu care a condus in ultimii ani afacerile clubului de rugby, Guazzini a reusit sa faca vanzari record la toate meciurile clubului sau. Asa se explica, sustine Reyrat, ca meciurile de acasa ale echipei de rugby Stade Francais se disputa in fata a mai mult de 34.700 de oameni, in medie pentru sezonul 2009-2010. Cum clubul are si o sectie de football care joaca in Ligue 1, comparatia cu media spectatorilor la meciurile acesteia devine naturala: media de asistenta este mai mica, de 33.500 pe meci. Meciurile internationale ale Frantei se joaca pe acelasi Stade de France iar biletele sunt vandute in totalitate, 78.000 persoane la fiecare astfel de eveniment. Dar asta se petrece si alte locatii, cum ar fi Millenium Stadium sau Twickenham, stadioane care se umplu integral atat la meciuri "domestice" cat si intalniri internationale.
Evidentele pariziene sunt completate de faptul ca si in provincia franceza tendinta de crestere a numarului de spectatori directi este evidenta. RC Toulon, revelatia sezonului actual joaca meciurile sale importante pe Stade Velodrome din Marsilia pentru ca stadionul sau este neincapator. La fel se intampla si cu Biarritz Olympique, care isi joaca meciurile importante de "acasa" la San Sebastian, in Spania. Tot din cauza unui stadion de dimensiuni mai mici fata de cererea de bilete.
Si in privinta audientelor TV lucrurile stau cam la fel. Cum CANAL+ transmite atat meciurile din Ligue 1 cat si pe cele din Top 14, cifrele de audienta sunt usor de comparat. Media audientei la un meci de Ligue 1 a fost in acest sezon de 1,7 milioane persoane. La meciurile de Top 14, media a fost de 0,7 milioane. Daca prima medie stagneaza de cativa ani, cu usoare tendinte de scadere, media pentru meciurile din Top 14 este in crestere constanta in ultimii ani. Ceea ce va face ca managerii competitiei rugbystice sa renegocieze contractele anuale de preluare a drepturilor TV la sume mai importante. Cifrele avansate de David Reyrat sunt concludente. CANAL+ a platit pentru cinci ani catre Ligue 1 465 miloane euro si catre Top 14 doar 26 milioane. Cifra despre care se vorbeste ca ar fi baza noului contract pentru Top 14 ajunge la 70 milioane. Cam putin daca ne uitam la ce se intampla prin Sud. Mult daca luam in considerare Europa continentala.
In ascelasi timp, la meciurile de rugby numarul spectatorilor directi, pe stadion, a crescut cu 11%. Aceasta crestere se inscrie in trendul ascendent al ultimilor 10 ani, interval in care volumul spectatorilor s-a dublat, dupa cum citeaza Reyrat.
Autorul articolului lucreaza, pentru a argumenta, pe un exemplu concret. Si anume, cel al politicii de marketing sportiv dusa de presedintele clubului parizian Stade Francais, Max Guazzini. Prin priceperea cu care a condus in ultimii ani afacerile clubului de rugby, Guazzini a reusit sa faca vanzari record la toate meciurile clubului sau. Asa se explica, sustine Reyrat, ca meciurile de acasa ale echipei de rugby Stade Francais se disputa in fata a mai mult de 34.700 de oameni, in medie pentru sezonul 2009-2010. Cum clubul are si o sectie de football care joaca in Ligue 1, comparatia cu media spectatorilor la meciurile acesteia devine naturala: media de asistenta este mai mica, de 33.500 pe meci. Meciurile internationale ale Frantei se joaca pe acelasi Stade de France iar biletele sunt vandute in totalitate, 78.000 persoane la fiecare astfel de eveniment. Dar asta se petrece si alte locatii, cum ar fi Millenium Stadium sau Twickenham, stadioane care se umplu integral atat la meciuri "domestice" cat si intalniri internationale.
Evidentele pariziene sunt completate de faptul ca si in provincia franceza tendinta de crestere a numarului de spectatori directi este evidenta. RC Toulon, revelatia sezonului actual joaca meciurile sale importante pe Stade Velodrome din Marsilia pentru ca stadionul sau este neincapator. La fel se intampla si cu Biarritz Olympique, care isi joaca meciurile importante de "acasa" la San Sebastian, in Spania. Tot din cauza unui stadion de dimensiuni mai mici fata de cererea de bilete.
Si in privinta audientelor TV lucrurile stau cam la fel. Cum CANAL+ transmite atat meciurile din Ligue 1 cat si pe cele din Top 14, cifrele de audienta sunt usor de comparat. Media audientei la un meci de Ligue 1 a fost in acest sezon de 1,7 milioane persoane. La meciurile de Top 14, media a fost de 0,7 milioane. Daca prima medie stagneaza de cativa ani, cu usoare tendinte de scadere, media pentru meciurile din Top 14 este in crestere constanta in ultimii ani. Ceea ce va face ca managerii competitiei rugbystice sa renegocieze contractele anuale de preluare a drepturilor TV la sume mai importante. Cifrele avansate de David Reyrat sunt concludente. CANAL+ a platit pentru cinci ani catre Ligue 1 465 miloane euro si catre Top 14 doar 26 milioane. Cifra despre care se vorbeste ca ar fi baza noului contract pentru Top 14 ajunge la 70 milioane. Cam putin daca ne uitam la ce se intampla prin Sud. Mult daca luam in considerare Europa continentala.
marți, 4 mai 2010
Se mai retrage un senior al rugbyului...
Este vorba despre centrul Mike Catt, 38, de 75 de ori selectionat in reprezentativa Angliei, participant la patru Cupe Mondiale, actualmente jucator la London Irish, unde a jucat de 95 de ori cu incepere din 2007. Inainte de fi centrul "exilatilor" din Londra, Catt a jucat 12 ani la Bath, cu care a castigat patru tituluri in Premiership si o Heineken Cup 1n 1998, contra francezilor de la Brive. Catt a fost titular in toate meciurile pe care echipa Angliei le-a castigat la Cupa Mondiala din 2003. Ultimul sau meci de campionat il va disputa la sfarsitul acestei saptamani impotriva Northampton.
Vitorul lui Mike Catt este asigurat, el devenind antrenorul atacantilor, functie pe acre o indeplineste, informal, in acest sezon competitional. Locul sau in XV-le de baza al celor de la London Irish va fi luat de Daniel Bowden, 24, de la Auckland Blues, care a semnat un contract pe doi ani cu londonezii.
Imaginile de mai sus sunt dintr-un meci contand pentru semifinalele Premiership din editia 2008-2009. Se vede foarte clar pentru ce Catt a fost denumit "the opportunistic no.10". Trecerea acestui jucator "in rezerva" nu este o pierdere, are totusi varsta la care resursele se imputineaza rapid. Dar poate fi un castig pentru rugbyul insular, datorita experientei sale internationale.
Vitorul lui Mike Catt este asigurat, el devenind antrenorul atacantilor, functie pe acre o indeplineste, informal, in acest sezon competitional. Locul sau in XV-le de baza al celor de la London Irish va fi luat de Daniel Bowden, 24, de la Auckland Blues, care a semnat un contract pe doi ani cu londonezii.
Imaginile de mai sus sunt dintr-un meci contand pentru semifinalele Premiership din editia 2008-2009. Se vede foarte clar pentru ce Catt a fost denumit "the opportunistic no.10". Trecerea acestui jucator "in rezerva" nu este o pierdere, are totusi varsta la care resursele se imputineaza rapid. Dar poate fi un castig pentru rugbyul insular, datorita experientei sale internationale.
Din nou despre banii din rugby
O noua stire vine dinspre Australia. Se pare ca anumiti jurnalisti au descoperit ca patronul echipe Melbourne Storm, rezervorul de jucatori al viitoarei echipe din Super 15, Melbourne Rebels, este un personaj "murdar", pentru ca a facut plati ilegale in rugby-ul australian pentru a-si mentine jucatorii si a aduce altii in vederea intaririi lotului viitoarei franchize regionale. Am postat zilele trecute cate ceva despre sumele uriase vehiculate in zvonurile de transferuri catre Rebels. Proprietarul este celebrul mogul media, Rupert Murdoch, incriminat recent pentru ca a "plantat spioni electronici" (mai precis a utilizat hackeri)in casutele de e-mail ale savantilor care cercetau fenomenul incalzirii globale. Scandalul nu se va termina aici, pentru ca Murdoch este si proprietarul trusturilor media care asigura, prin preluarea drepturilor TV, oxigenul pe perioade lungi ale marilor competitii rugbystice ale lumii.
luni, 3 mai 2010
Francezii domina, din nou, rugbyul european
Dupa victoria clara a bascilor de la Biarritz impotriva selectionatei provinciei irlandeze Munster, doua echipe franceze se vor infrunta pentru castigarea Heineken Cup. Elevii lui Guy Noves de la Stade Toulousain, angajati in doua viitoare meciuri consecutive ( cu Perpignan si Stade Francais) pentru stabilirea ierarhiei defintive in editia 22009-2010 a Top 14 ii vor infrunta pe mai odihnitii jucatori ai lui Biarritz Olympique pe Stade de France, Paris, in 22 mai. Cu o zi mai tarziu, R C Toulon va disputa finala celeilalte competitii, Amlin Challenge Cup,cu galezii de la Cardiff Blues, pe Stade Velodrome din Marsilia.
Meciul de la San Sebastian a fost castigat de Biarritz in aceeasi maniera in care a invins si Toulouse: inaintarea in permanenta ofensiva si apararea imediata la orice posibila trentativa de atac al oaspetilor. Norocul bascilor s-a numit, de aceasta data, David Skrela, care a transformat 6 din 7 lovituri de pedeapsa. De partea cealalta, irlandezii, chiar daca au inscris un eseu si l-au transformat, nu au reusit sa obtina decat 3(trei!) penalitati de la francezi, au cedat mereu pe gramezi si mauluri, a fost dominati in tuse si n-au avut nici o idee tactica de succes. Asa ca si cea de-a doua echipa franceza a castigat pe aceeasi reteta strategica nationala, construita cu succes in cele cinci meciuri din Six Nations de catre Marc Lievremont. Bravo, Marc!
Si acum cateva pareri autorizate dupa succesele echipelor franceze.
Emile Ntamack, fost international, actual antrenor al trei-sferturilor nationalei Frantei: "C'est extraordinaire pour le rugby français de voir toutes ces équipes tout en haut. Ce qui est important aussi, c'est qu'il y aura plus d'équipes françaises l'année prochaine en Coupe d'Europe. C'est une bonne nouvelle. L'année 2010 était déjà sous de bons auspices avec la victoire de l'équipe de France lors du Tournoi des six nations, et le bénéfice, pour les clubs, c'est que les joueurs sont revenus gonflés de cette victoire. Sur cette lancée là, on continue à bien travailler". (Le Monde, 2 mai 2010).
Serge Blanco, fost international de rasa al echipei Frantei, actual Presedinte al clubului Biarritz Olympique: "Si je fais un petit retour en arrière, en remontant à l'an 2000, il y a eu le dernier Challenge Yves-Du-Manoir remporté par le BO, trois titres de champion de France, deux demi-finales perdues, une finale de Coupe d'Europe perdue, contre le Munster d'ailleurs. On va faire notre deuxième finale en dix ans. La boucle est bouclée. Ce serait bien maintenant qu'on puisse finir avec un titre de champion d'Europe.". (L"Equipe, 2 mai 2010)
"... c’est le choix de Philippe Saint-André qui lui (nn.- este vorba de presedintele clubului, autoritarul Mourad Boudjellal)a permis de faire définitivement basculer le RCT dans l’excellence cette saison. Un homme fort pour le secteur sportif. Un rempart indispensable entre les joueurs et l’omniprésent président qui a permis de bâtir un management particulièrement cohérent autour d’une équipe qui sur le papier est particulièrement impressionnante…. Van Niekerk, Fernandez-Lobbe, Mignoni, Wilkinson, Contepomi, SB Williams, Umaga… Il fallait un chef particulièrement expérimenté pour synchroniser ce magnifique orchestre. Un chef écouté et crédible face à ces stars du rugby mondial. Un chef de dimension internationale qui connait à la fois le rugby français et le rugby mondial, qui sait prendre la mesure de ce qu’est le rugby à Toulon et qui connait parfaitement le rugby anglo-saxon" (blogul Nice Rugby, Julien Schramm et Rodolphe Roland, Le Monde, 21 aprilie 2010)
Meciul de la San Sebastian a fost castigat de Biarritz in aceeasi maniera in care a invins si Toulouse: inaintarea in permanenta ofensiva si apararea imediata la orice posibila trentativa de atac al oaspetilor. Norocul bascilor s-a numit, de aceasta data, David Skrela, care a transformat 6 din 7 lovituri de pedeapsa. De partea cealalta, irlandezii, chiar daca au inscris un eseu si l-au transformat, nu au reusit sa obtina decat 3(trei!) penalitati de la francezi, au cedat mereu pe gramezi si mauluri, a fost dominati in tuse si n-au avut nici o idee tactica de succes. Asa ca si cea de-a doua echipa franceza a castigat pe aceeasi reteta strategica nationala, construita cu succes in cele cinci meciuri din Six Nations de catre Marc Lievremont. Bravo, Marc!
Si acum cateva pareri autorizate dupa succesele echipelor franceze.
Emile Ntamack, fost international, actual antrenor al trei-sferturilor nationalei Frantei: "C'est extraordinaire pour le rugby français de voir toutes ces équipes tout en haut. Ce qui est important aussi, c'est qu'il y aura plus d'équipes françaises l'année prochaine en Coupe d'Europe. C'est une bonne nouvelle. L'année 2010 était déjà sous de bons auspices avec la victoire de l'équipe de France lors du Tournoi des six nations, et le bénéfice, pour les clubs, c'est que les joueurs sont revenus gonflés de cette victoire. Sur cette lancée là, on continue à bien travailler". (Le Monde, 2 mai 2010).
Serge Blanco, fost international de rasa al echipei Frantei, actual Presedinte al clubului Biarritz Olympique: "Si je fais un petit retour en arrière, en remontant à l'an 2000, il y a eu le dernier Challenge Yves-Du-Manoir remporté par le BO, trois titres de champion de France, deux demi-finales perdues, une finale de Coupe d'Europe perdue, contre le Munster d'ailleurs. On va faire notre deuxième finale en dix ans. La boucle est bouclée. Ce serait bien maintenant qu'on puisse finir avec un titre de champion d'Europe.". (L"Equipe, 2 mai 2010)
"... c’est le choix de Philippe Saint-André qui lui (nn.- este vorba de presedintele clubului, autoritarul Mourad Boudjellal)a permis de faire définitivement basculer le RCT dans l’excellence cette saison. Un homme fort pour le secteur sportif. Un rempart indispensable entre les joueurs et l’omniprésent président qui a permis de bâtir un management particulièrement cohérent autour d’une équipe qui sur le papier est particulièrement impressionnante…. Van Niekerk, Fernandez-Lobbe, Mignoni, Wilkinson, Contepomi, SB Williams, Umaga… Il fallait un chef particulièrement expérimenté pour synchroniser ce magnifique orchestre. Un chef écouté et crédible face à ces stars du rugby mondial. Un chef de dimension internationale qui connait à la fois le rugby français et le rugby mondial, qui sait prendre la mesure de ce qu’est le rugby à Toulon et qui connait parfaitement le rugby anglo-saxon" (blogul Nice Rugby, Julien Schramm et Rodolphe Roland, Le Monde, 21 aprilie 2010)
sâmbătă, 1 mai 2010
Francezii vor juca in ambele finale ale Cupelor europene
In prima semifinala, de pe Stade Ernest Wallon din Toulouse, gazdele s-au impus cu 26-16 in fata unui adversar care nu a aratat determinarea sa obisnuita. Dominati clar pe gramada, irlandezii nu au reusit sa puna in valoare strategia lor obisnuita data de valoarea perechii de centri O'Driscoll si D'Arcy. Ei au fost repede anihilati de apararea agresiva a francezilor. Lipsa lui Jonathan Sexton s-a resimtit, deschiderile de atac ale oaspetilor nu au avut claritate si nici anticipatie. De cealalta parte, francezii si-au facut jocul lor obsinuit, de mare angajament fizic si de exactitate in aparare. Skrela a marcat 21 de puncte dintr-un eseu, 2 transformari si 4 lovituri de pedeapsa. Substitutul lui Sexton, Berne nu a creat faze dar a sutat pentru 11 puncte, insuficient insa pentru a se apropia de avansul francezilor dincolo de scorul primei reprize (9-9). Ficarei echipe i-a lipsit un "putin" pentru a mai marca cate un eseu, irlandezilor in primul mitan, francezilor in cel de-al doilea. In ciuda ploii, 35.000 spectatori au urmarit un meci angajat, destul de tehnic dar miza era calificarea in finala si nu premiul pentru frumusete. Asadar, Stade Toulousain este prima echipa care si-a castigat locul in finala celei de-a 15-a editii a Heineken Cup. Pana acum au disputat 5 finale si au castigat trofeul de 3 ori. Maine dupa masa vom sti cine va fi cea de-a doua echipa pentru finala de pe Stade de France: Biarritz sau Munster.
Ieri si azi s-au jucat si semifinalele celeilalte Cupe, Amlin Challenge. Toulon a invins pe irlandezii de la Connacht Rugby cu 19-12 iar acum jumatate de ora s-a incheiat si cealalta semifinala, in care galezii de la Cardiff Blues au invins la Londra pe Wasps. Daca primul rezultat este relativ normal, Connacht fiind pe ultimul loc in Celtic League iar Toulon ocupand, dupa un sezon de exceptie, locul doi la egalitate de puncte cu Perpignan in Top 14, cel de-al doilea este o surpriza. Galezii au inscris doua eseuri, prin Halfpenny si Gethin Jenkins iar londonezii si-au facut punctele doar din lovituri de pedeapsa. De notat de in minutul 77 la scorul de 15-18, Walder reteaza o lovitura de pedeapsa, cu care gazdele ar fi putut egala. Cipriani a intrat pe teren doar in minutul 70 si nu a mai putut produce nimic decisiv. Asadar, se anunta o finala extrem de interesanta, Toulon- Cardiff Blues.
Cu prezenta in ambele finale, rugbyul francez poate incheia sezonul invingator pe toata linia, daca plecam din punctul 0, Marele Slam din RBS Six Nations. Se pare ca va fi anul lor de glorie.
Ieri si azi s-au jucat si semifinalele celeilalte Cupe, Amlin Challenge. Toulon a invins pe irlandezii de la Connacht Rugby cu 19-12 iar acum jumatate de ora s-a incheiat si cealalta semifinala, in care galezii de la Cardiff Blues au invins la Londra pe Wasps. Daca primul rezultat este relativ normal, Connacht fiind pe ultimul loc in Celtic League iar Toulon ocupand, dupa un sezon de exceptie, locul doi la egalitate de puncte cu Perpignan in Top 14, cel de-al doilea este o surpriza. Galezii au inscris doua eseuri, prin Halfpenny si Gethin Jenkins iar londonezii si-au facut punctele doar din lovituri de pedeapsa. De notat de in minutul 77 la scorul de 15-18, Walder reteaza o lovitura de pedeapsa, cu care gazdele ar fi putut egala. Cipriani a intrat pe teren doar in minutul 70 si nu a mai putut produce nimic decisiv. Asadar, se anunta o finala extrem de interesanta, Toulon- Cardiff Blues.
Cu prezenta in ambele finale, rugbyul francez poate incheia sezonul invingator pe toata linia, daca plecam din punctul 0, Marele Slam din RBS Six Nations. Se pare ca va fi anul lor de glorie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)