Tara Galilor, un pas inainte spre finala

Australia si Tara Galilor ne-au oferit in a doua partida a zilei, un spectacol publicitar pentru jocul de rugby.  Un meci de nota 9 +. Ambele  echipe sunt pretendente la titlu si dupa cum au aratat azi in teren, vor ajunge cu siguranta in fazele superioare (de la semifinale  in sus).

Posesia si teritorialitatea au fost egal distribuite pe reprize. In prima, galezii s-au miscat mai bine, mai repede, mai eficient. Dovada sta in cele doua eseuri, doua transformari, trei penalitati si un drop-goal, cu care , la pauza, conduceau cu 26-8. Dan Biggar a fost inlocuit pentru o usoara comotie cu Rhys Patchell, care a punctat serios pentru europeni. Cele 18 puncte diferenta pareau extrem de dificil de recuperat, mai ales ca echipa #specialista in recuperari de scor era chiar Tara Galilor (vezi epoca Shane Williams). 

Dupa pauza, la reluare, australienii revin puternic in joc. Si ataca din toate pozitiile, mai ales ca in teribila lor linie a treia s-au miscat fortele telurice numai Samu Kerevi sau Marika Koroibete. Un plus si pentru fostul #pusti teribil. O;Connor, care a crescut frumos dupa perioada sa nefericita de la Toulon. Atacurile australiene s-au lovit, insa, de zidul galez, specializat in a aface fata atacurilor super-veloce, cum a fost cazul in Six Nations si in meciurile de pregatire cu Anglia. Haylett-Petty si acelasi omniprezent Michael Hooper au inscris eseuri in mitanul secund, poate impulsionati si de intrarea lui Nick White si Mat Toomua care au dat un grad mai mare de siguranta in jocul de atac al Wallabies. In minutul 68, o transformare a unei penalitati de catre Toomua aduce Australia la un singur punct diferenta fata de adversari, 25-26. De amintit ca Wales au condus si cu 18 si cu 15 puncte. Cu 10 minute inainte de final Rhys Patchell, transforma o alta penalitate si scorul se duce in 25-29.  Australienii ataca in valuri, cea mai scurta maree constand in 11 faze succesive. Dar n-a fost sa fie, la ultima inclestare din butul galez, australienii pierd contrlul balonului si galezii gasesc solutia cu trimesul in tusa ca final de partida. 

Castigatori merituosi, galezii au aratat azi ca pot fi si constanti la nivel ridicat, in conditiile in care pe teren intra rezerve sau jucatori trecuti in extremis pe foaie. Reintrarea lui Liam Williams  a dat un plus de siguranta pe linia de fund, acolo unde au cam fost deficitari in partida precedenta, cu Georgia.

In prima partida a dimineatii, Georgia invinge, ca fara drept de apel, surpriza de joi, Uruguay. Scor 33 (cinci eseuri) - 7 (un eseu).  Unii ar zice ca s-a facut dreptate, adevarul e, ca de obicei, undeva pe la mijloc, Fiji a avut o zi slaba, Uruguay-ul a profitat, cu noroc. Chiar daca este in continua crestere, echipa Uruguay-ului nu a putut depasi faza de crestere a unei echipe de tip #rudimentar, asa cum a fost candva si Georgia dar pe o alta dimensiune. Numesc echipa rudimentara acea forma de organzare a jocului bazata pe o singura componenta, forta si aglomerarile provocate pentru a arata superioritate. In cazul acestor echipe lipsesc tehnica si stapanirea balonului, creativitatea in joc deschis, atacurile inteligente, personalitatile de tip play maker. Aceste din urma atribute definesc echipele mature, opusele celor rudimentare, care au vechime mare in competitii de anvergura si care produc rezultate semnficative. Exemple - Franta, Irlanda, Anglia, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelanda. Si ar mai fi de citat cateva. De regula inconstante de-a lungul timpului. Asa cum a fost Scotia in precedenta editie a World Cup. Romania se numara printre echipele rudimentare, jocul pe gramada fiind #specialitatea ei. Care a avut sansa sa creasca dar a ratat-o. 

Maine, un singur meci, decisiv pentru pozitia a treia in grupa A, Scotia - Samoa.

La buna vedere, prieteni!

Anglia continua sa se #incalzeasca.

Recunosc ca nu aveam cine stie ce asteptari de la partida Anglia-SUA. Diferenta clara a nivel sportiv, de moral, de perspectiva asupra culturii rugby-ului. In plus, Eddie Jones isi permitea sa lanseze in teren cateva solutii alternative pentru posturi cu vedete deja consacrate, aratand ca poate scoate din maneca doua echipe de valoare foarte apropiata. Debutantii s-au integrat fara sincope stilului din era Jones - pilierul Singleton, flankerul Ludlam, aripa Connochie, centrul Piers Francis. Echipa de ieri din teren a pornit fara Farrell, fara Ben Youngs, dintre titularii clasici.

Americanii, cum ii stim deja, agresivi, incisivi, naivi in multe momente. Integrati in foarte scurt timp, in lumea buna dar recenta a rugby-ului. Un sport tanar in SUA, cu un campionat in crestere, cu bani din ce in ce mai numerosi si terenuri din ce in ce mai primitoare. Dintre vechii titulari - SUA au fost mai  mereu intre finalistele Cupei Mondiale- doar Blaine Scully (Cardiff Blues), AJ MacGinty (Sale Sharks), Titi Lamositele (Saracens). In rest, jucatori in campionatul intern. Un antrenor experimentat, Gary Gold, trecut pe la Bath,Natal Sharks (Africa de Sud), Worchester a preluat echipa americana in 2018. Si a facut-o sa joace intr-un stil competitiv cu insularii din Pacific ori , de exemplu, Japonia. 

Evolutia jocului a fost cu sens unic. Posesia si teritorialitatea au apartinut aproape exclusiv europenilor. Excelent condusi de Mike Ford, omul meciului de altfel. Billie Vunipola si Tom Curry au constrolat gramezile si maul-urile iar segmentul treisferturilor a fost dominant prin slalomurile lui Jonathan Joseph sau Elliot Daly. Dominant avea sa fie, insa, Joe Cokanasiga, autor a doua eseuri in forta. Suprinzatoare si viteza taloneurului Cowan-Dickie in special in faza eseului al treilea. Dupa pauza au mai intrat in agrenajul castigator Courtney Lawes, Ben Youngs, Owen Farrell. Ultimul- victima a unui placaj (eufemistic) inalt din partea unui adversar consacrat pentru duritati trecute, AJ MacGinty. Pentru stilul de abordare a adversarului si dat fiind cazierul sau, MacGinty a primit direct carton rosu. Pe merit. 

Presimt o intensa serie de discutii asupra modului in care sunt respectate recomandarile WR privind placajele inalte si evitarea comotiilor cerebrale, fie ele si temporare. Si ma gandesc la ceva procedeee de oprit adversarii ce cu greu mai pot numite placaje in jocul de cu doua zile inainte, Rusia  - Samoa, in special la samoani.

Cand nu e Tuilagi, e Cockanasiga

Mai concret, englezii au marcat un numar considerabil de eseuri  - Ford, Vunipola, Cowan-Dickie, Cokanasiga 2, McConnochie, Ludlam. La care americanii au raspuns in finalul partidei prin Campbell, evitand astfel intrarea in gupul tarilor care nu au inscris, pana azi, eseuri - Scotia, Rusia, Tonga.

Azi e pauza competitionala. Maine, sambata vom avea Argentina vs Tonga, Japonia vs Irlanda si Africa de Sud vs Namibia.

La buna vedere, prieteni!

Fijienii si miturile lor. Sau cineva ar fi pariat astfel?

Asa s-a scris posibila istorie a acestei grupe. 

rezumatul unei surprize

Si erau vremuri cand Uruguay-ul era un partener facil pentru Romania. Concluziile va apartin..

Se vor bate cu Georgia pentru un loc 3? Posibil.si in functie dew rezultatul georgienilor cu Fiji.


La buna vedere, prieteni

Patru din echipele 6 Nations au jucat azi. Trei au invins.

Cea de-a patra e Scotia care, alaturi de Tonga, nu au reusit vreun eseu in cele trei zile ale competitiei.

Am mai vazut azi, atat la Tonga cat si la Namibia, ce mult inseamna pentru echipele din tier 2 ori tier 3 curajul de a ataca, indiferent de echipele din fata. Nu se poate spune acelasi lucru si in cazul palidei figuri facute de Scotia in fata Irlandei. Ieri, fijienii ne-au aratat cum ăpot controla o repriza un meci cu una din marile puteri. Motivatiile de joc ale acestor echipe, socotite fara sanse, este insasi filosofia jocului - partidele dureaza 80 de minute si orice este posibil daca iti creezi ocazii sa se int semifinaleu mai sunt decisive in constructia planurilor de joc. Pe de-a parte asta se intampla din cauza globalizarii acestui sport (datorita careia la Baia Mare sau Timisoara ajung sa joace samoani sau tongani, antrenorii sa fie galezi sau sud-africani). Tacticile si strategiile de joc nu mai respecta specificul local (vezi gramada argentiniana, ruseasca sau georgiana toate, candva, legendare sau treisferturile fraceze ori neo-zeelandeze). Totul se filmeaza, se arhiveaza, se analizeaza si se exerseaza la antrenamente. Din acest impresionant stoc de resurse se asambleza marile performante. Echipele care au perspectiva constriesc in acest spirit. Cine ar fi spus acum patru ani ca englezii vor reusi sa se miste atat de dezinvolt si plini de forta de-a lungul unui meci intreg? Cine ar fi intuit schimbarile de stil si structura in jocul Irlandei ori Tarii Galilor in aceeasi perioada. De ce exista o maniera atat de deosebita de a arbitra acest joc intre Sud si Nord, dar cand avem competitii internationale, stiluti de arbitraj se anastomozeaza? Sau de ce in peste douazeci de ani de cand s-a trecut la profesionism fizicalitatea jocului a crescut atat de mult iar spectacolee ori de tin in picioare ori te plictisesc de te fac sa pleci altundeva.?Pentru ca jocul, dragi prieteni s-a schimbat in esenta lui si cu o viteza mult mai mare fata de viteza cu care s-a modificat perceptia noastra asupra performantelor in domeniu. Nu neaparat pentru ca a devenit mai comercial ci pentru ca alte standarde de performanta s-au impus fata de perioada amatoare a existentei sale, perioada clasica.

Din aceasta perspectiva am privit partidele de azi si am inceput cu copilul teribil de acum cativa ani, Scotia.  Perioada recenta de succes a Scotiei este determinata de prezenta la carma echipei a lui Vern Cotter (2014-2017), timp in care s-a intamplat semifinala cu Australia de acum 4 ani (va mai aduceti aminte personajul Craig Joubert?). Dupa plecare lui Cotter, moralul echipei a ramas la cote inalte, producand si victoria impotriva Angliei de anul trecut, pe Twickenham. Venirea lui Townsend nu a fost, neaparat, producatoare de regresie, dar nu a permis o extensie a performantelor la standardele pe care le fixase Cotter. Si de aici si rezultatele acestei echipe care ii are in continuare in teren pe  Jonny Gray, pe Stuart Hogg, pe Sean Maitland, pe Tommy Seymour dar nu mai are prezenta acea echipa de acum patru ani. Ceea ce ne-a aratat azi Scotia a fost reactia unei sparring-partner complet nemotivat al unei echipe care conduce ierarhia monidla, chiar si temporar. 

Celelalte trei echipe care au castigat azi, adica Anglia, Franta si Irlanda si-au facut jocul lor, implicand diverse grade de maturitate in pregatirea performantelor planificate. Anglia vrea titlul iar Eddie Jones este un ferment perfect al acestui tonus. Sa nu uitam ce minuni a facut acum patru ani cu o echipa in a carei cultura simbolicul joaca rolul esential. Franta isi doreste sa revina in stagiile superioare iar Brunel se chinuieste de ceva vreme sa gaseasca acea compozitie a performantei care sa-i permita asta. Cooptarea lui Fabien Galhtie pare sa fi atasat acestei echipe profund conservatoare acea nebunie a placerii jocului pe care incearca s-o dezvolte on Yoan Hughet, Guirado ori Medard. Franta poate sa progreseze daca da drumul la haturile de birocrat ale lui Brunel. Irlanda se anunta o mare amenintare pentru oricare din marile puteri in finale din noiembrie. Joseph Schmidt a pregatit o generatie de tineri excelenti care sa preia din mers capacitatea de atac si realizare a generatiei mature, contemporanii lui Sexton, Healy, Best. Tineri precum Ringrose, Carty, Larmour, Jacob Stockdale s-au integrat rapid si performeaza in crescendo. Coabitarea acestor doua generatii a incercat-o si Eddie Jones dar Joe Schmidt a scos un produs finit mai echilibrat si mai sinergic. Reteta a aplicat-o si Warren Gatland dar deocamdata nu avem suficiente impresii pentru a ne pronunta asupra reusitei altoiului. 

Rezultatele de azi, pe scurt - Italia 47 (6 eseuri) bate Namibia 22 (3 eseuri),  Irlanda 27 (4 eseuri) invinge Scotia 3 (0 eseuri), Anglia 35 (4 eseuri) darama Tonga 3 (0 eseuri).

Maine vom avea ocazia sa vedem la lucru si efemera trecuta ocupanta a locului unu mondial, Tara Galilor, care are meritul de a fi detronat dupa cativa ani buni Noua Zeelanda pentru ca, dupa niste zile, sa fie detronata, la randul ei, de Irlanda.

La buna vedere, prieteni!

Ziua a doua. Runda intâi. Fara surprize. Doar orgolii. Doar 15 eseuri.

Trei meciuri azi, din trei grupe. Victorii ale favoritilor. Cam sarace in eseuri ( cam cinci pe meci, ca si ieri) dar bogate in tensiune si dramatism. . De trei ori optezeci de minute in care nci publicul, nici arbitrii nci jucatorii nu au avut stare. Spectacol sportiv asigurat. Ca doar e un campionat mondial, nu vreunul regional.

In prima partida, Australia a avut sa dea piept cu o echipa insulara, Fiji, hotarata sa arate ce stie. Si, sa spunem, stie rugby nu ca multi altii. Numai ca nu prea are gramada, preocupata mai mult de jocul de actiune, de pe tot terenul. Specialisti cum ii stim la jocul de Sevens, campioni olimpici necontestati, fijienii i-au facut pe australieni sa nu aibe ocazie sa lase pulsul sa se odihneasca. Pana in minutul 51 i-au condus, fara pauza, pe vicecampionii editiei trecute. Volavola si Peceli Yato, de exemplu, i-au plimbat pe alde Michael Hooper, Reece Hodge si compania dintru-n but in altul. Scorul le era favorabil frumosilor fijieni cu 21-15. Spun frumosi si pentru ca ma gandesc la cat de mult seamana insularii  cu moaii din Insula Pastelui. Doar pe sfarsit de meci le-a venit australienilor inima la loc. Doua eseuri Tolu Latu (57 si 62), unul Samu Kerevi (69) si ultimul, al lui Marika Koroibete (72)  au adus diferenta la care spera Michael Cheika. Scor final 39-21, meritat dat muncit. Wallabies sunt si raman o echipa de batut in ciuda valorilor indivduale pe care le reuneste. Meci de nota 7.

A urmat partida mult asteptata de francezi, cu Argentina. La editia din 2011, Argentina batuse Franta atat in grupa cat si in finala mica. Incepand cu 2000, din treisprezece partide, argentinienii castigasera de opt ori in fata stapanilor de cocosi din Galia (deveniti, recent institutie de patrimoniu!). Oamenii lui Brunel si Fabien Galthie aveau de reparat serios la orgoliul acestui ego colectiv care este rugby-ul hexagonal. Iar argentinieni, de cand cu Four Nations, crescusera ca  Ciciobello. Prima repriza a fost bine instrumentata de europeni. Damian Penaud, NTamack si Dupont se aseza inteligent si joaca inspirat, reusind sa termine mitanul la scor, 20-3. Adica doua eseuri la zero. Dar, la reluare, argentinienii se intremeaza moral si incep dansul, cum le sta bine, si revin si ei cu doua eseuri (Pagadizaval si Montoya, rezerve), Urdapilleta (tot rezerva) mai transforma penalitati si aduc Argentina in avantaj, 21-20. Talentatul Damian Penaud se accidenteaza si in locul sau intra #batranul CamilleLopez care, la primul minut in teren, incearca un drop goal, de la vreo 30 de metri si...reuseste. Franta conduce 23-21 si castiga la acest scor o partida decisiva pentru locul calificant pentru sferturi din gupa. Am presupus ca celalalt este ocupat de Anglia. Sa vedem. Un meci de  -8, pentru dramatism si schimbarile de scor. 

In partida vedeta a rundei intai s-au intalnit doua din preendentele titlului acestei editii, Noua Zeelanda si Africa de Sud. In al 99-lea meci al istoriei lor comune. O avantpremiera a finalei, cum estimam ieri. All Blacks s-au pozitionat mult mai ofensiv de aceasta data si, in ciuda opozitiei viguroase a Boks, au dominat prima repriza. Bridge (min.25) si Scott Barrett (min.27) plus loviturile de picior ale luiMounga au dus scorul la 17-3 pana la pauza. In ciuda scorului, prea radical pentru echilibrul de pe gazon, sud-africanii i-au tinut la respect fizic dar si tehnic pe campionii mondiali en-titre. De altfel, de-a lungul intregului meci am avut o senzatie de panica la auzul sunetelor aferente placajelor, a modului in care trozneau contactele fizice. Dar baietii astia din elita sunt supracalificati pentru asemenea contacte. Dupa reluare, sud-africanii au intrat mai deteminati in teren si au incercat sa revina, mai eficient, in joc. Cheslin Kolbe a avut o cursa magnifica, un slalom special, in minutul 47 dar a fost oprit in extremis, la un metru de linia de fund de catre BB (Beauden Barrett, caci azi a mai jucat si un alt Barrett, Scott, linia a doua). Un minut mai tarziu, Stef du Toit este pacat ii 5 metri, se ridica, cu balonul in brate si trece printre aparatorii insulari ca si cum acestia ar fi fost criogenati, inscriind singurul eseu al Boks. In minutul 59, Handre Pollard reuseste un drop goal. Iar scorul se strange, 17-13. Pacat ca de la acest punct sud-africanilor li se taie gazul, am fi avut un alt final de meci daca ar fi fost mai motivati pentru victorie. Mo,unga si B.B. mai inscriu din doua penalitati iar scorul se duce la 23-13, cu care se si termina partida. Un meci de nota 9, pentru consumul de energie al combatantilor si viteza superioara de atac al ambelor echipe. 

Nu am facut nici o referire al arbitraje pentru ca, de pe o parte, la acest nivel avem de-a face cu elita arbitrilor si pentru ca, de cealalta parte, Ben O Keefe, Angus Gardner si Jerome Garces au prestat fara greseala jocuri foarte clare si fara incidente. Se acorda foarte multa atentie (in crestere, dupa mine) placajelor inalte si verificarilor posibilelor contuzii. Ceea ce este de apreciat ca intentie a World Rugby.

Maine, din nou la lucru - Italia vs Namibia, Irlanda vs Scotia, Anglia vs Tonga.

La buna vedere, prieteni!

Daca nu erau cazul Fakaosilea si gașca de looseri de la FRR...

...Romania ar fi jucat in deschiderea RWC 2019 impotriva Japoniei. Dar n-a fost sa fie. Chiar daca preș-ul FRR si-a cerut scuze, cazul incompetentei camarilei nu s-a inchis. Un numar mare de oameni ii cer azi socoteala acestei echipe de conducere pentru excluderea Romaniei din competitie si amenda de atunci. Iar conducerea ignora. E adevarat, chestiunea tine de moralitate iar politica nu are astfel de principii in blueprint.

In fata unui stadion arhiplin (sold-out-ul in sport e un fenomen rar in Japonia), dupa o deschidere oficiala super-high-tech si o poveste mustind de simboluri si ezoterisme orientale, Bill Beaumont deschide jocurile Cupei Mondiale impreuna cu printul mostenitor al gazdelor.

Si pe teren intra doua echipe situate in puncte total diferite a ierarhiei mondiale. Japonia pe locul 10, Rusia pe locul 20. Romania este pe locul 18 si pentru ca, dupa excludere, nu a mai avut partide oficiale care sa aduca punctaj. 

Rusii au incepu năvalnic partida. Cu o gramada agresiva, cum sta bine echipelor mai putin tehnice, au facut presiune din primul minut si au reusit o interceptie in 22-ul gazdelor pe o eroare de priza la balon sutat a fundasului nipon. Era minutul 5. Acesta a fost primul moment in care japonezii s-au dezmeticit. Le-au trebuit inca 7 minute ca sa raspunda, la randul lor, cu un eseu. care nu a fost transformat.

De-a lungul intregii partide japonezii au avut multe erori de manuire a baloanelor, multe ezitari in a receptiona corect baloane sutate sau a transforma din pozitii relativ minore. Au fost si pase gresite sau inainte. Ceea ce spune cate ceva despre calitatea pregatirii invingatorilor de azi. Sa fie oare o diferenta dintre echipa de acum patru ani, sudata de Eddie Jones sau echipa de azi, antrenata de galezul Lyn Jones (sic!) a cedat emotiilor produse de agresivitatea ruseasca (nu numai sportiva)? Greu de spus. Vom vedea in partidele urmatoare, mai ales ca Japonia spera sa ajunga in sferturi.

Scorul final a fost 30 - 10. Patru eseuri japonezii (din care trei realizate de spectaculoasa aripa Matsushima si unul de nativul flanker sud-african Labuschagne) si unul rusii (Golotsnițchi). Japonezii au ratat doua transformari (prin demiul Tamura, egalul in performanta a fundasului neo-zeelandez la origini Tupou).

Apararea ruseasca a fost depasita prin viteza si indemanare in toate fazele de eseu. Baloanele au circulat repede si bine, fara erori, iar vitezistii de pe aripi si-au facut bine datoria. Atacul japonez a fost pus abia in repriza a doua la punct. Japonezii, s-au aparat bine si eficient dupa surpriza din minutul 5. Chiar daca placajele lor n-au fost atat de spectaculoase ca ale rusilor., ele au fost eficiente. Amenintarea gramezii rusilor n-a fost chiar la inaltimea legendei. 

Partida a fost placuta ochiului si a fost un exemplu de buna propaganda pentru rugby. La succesul spectacolului a contribuit si galezul Nigel Owens care urmeaza sa se retraga dupa aceasta editie a RWC.  Asa, in fata ecranului de 135 cm, am realizat ca Sir Nigel era enervat de multe ori ca rusii nu pricepeau ce li se expunea in engleza. Si in minte mi-a rasarit ipoteza ca rusii s-ar putea sa solicite, in schimbul participarii la urmatoarea editie, ca arbitrajul sa fie in limba rusa.

Meci de nota 7+. Maine trei meciuri, dintre care cel putin doua sunt supra-atractive. Australia-Fij, Franta-Argentina si Noua Zeeanda-Africa de Sud. Wow!

La buna vedere, prieteni!

appies Labuschagné

numai maine nu e vineri. mai sunt doua zile...

vineri, 20 septembrie, dupa 4 ani, Ovalia se retrezeste la viata. pasiuni, orgolii, statistici, evaluari. cu putina sansa avem sa vedem ceva meciuri pe la TVR, singurul post care a gasit niste bani ca sa onoreze evenimentul. nu m-as mira sa-l auzim pe mr.Petrache comentand ceva jubiliar intr-una din zilele de pana in noiembrie. poate chiar, in direct, de la fata locului, ceremonia de deschdere, unde s-a dus sa ne reprezinte.

asadar, patru grupe a cate cinci echipe, asa cum ne-am obisnuit. primele doua clasate din faza grupelor merg mai departe, in sferturi. din acest punct incep calculele . sa ne reamintim ca Europa are trei echipe pretendente la titlu -  fiecare cu legitimitate sa - Irlanda, Tara Galilor, Anglia. si din Sud sunt tot trei candidate -  Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda. 

partidele de pregatire pentru turneul final din acest an au inlocuit traditionalele meciuri-test din iunie. nu au fost putine surprizele. Africa de Sud egal cu All Blacks, la Wellington. Australia bate si ea rivalii la Bledisloe Cup pe propriul continent.  Anglia bate Irlanda si Tara Galilor dar ia bataie de la ultima pe Principality (fost Millenium). Irlanda, la randul ei bate fara drept de apel, pe Aviva Stadium Tara Galilor. avantajul meciurilor de acasa este mai evident in Europa si mai discret la antipozi. . 

in afara de cele sase #mari, mai exista si outsideri recum Franta, Japonia sau Argentina si, de ce nu, Fiji care s-a mscat foarte gratios in recenta a Cupa Pacificului.

sa vedem, desi toata lume le stie deja, cum arata gupele.

Grupa A - Irlanda, Scotia, Japonia, Samoa si Rusia. 

Irlanda este, dupa calculele hartie principala favorita din aceasta grupa desi nu a avut un an competitional prea reusit in 2019. a pierdut si la Anglia si la Tara Galilor (in deplasare). Scotia si Japonia sunt in competitie directa pentru locul calficant in sferturi. avantajul Japoniei este terenul si publicul de acasa. dar Scotia a batut Anglia si Franta in Six Nations.  Samoa a ajuns pana in sferturi in 1991, 1995. Rusia s-a calificat dupa prostiile FRR si a pierdut sever cu Italia, 15-85, in august.

de urmarit -  Jonathan Sexton, Stuart Hogg, Michael Leitch si Alapati Leiua.


Grupa B - Noua Zeelanda, Africa de Sud, Italia, Namibia, Canada.

Noua Zeelanda a terminat doar a treia Rugby Championship 2019, cu o infrangere in Australia si un egal acasa, la Wellinton, cu Springboks.

Wellington, 16-16, https://twitter.com/i/status/1155056314407514112

Africa de Sud, in plina reconstructie sub Rassie Erasmus, are un lot solid si a aratat in partida cu Australia ca poate fi si creativa nu doar tehnica. aparitia celui de-al doilea Jantjies aduce un plus de frenezie jocului Boks. Italia  vînează jocul rezultatelor si infrangerea la scoruri mici, sperand in surprize. sa nu uitam infrangerea Africii de Sud in fata Japoniei acum patru ani. Canada a pierdut toate meciurile importante de pregatire, cu USA, Fiji, Tonga. 

de urmarit - Handre Pollard, Ardie Savea, Richie Mounga, Sergio Parisse si Michelle Campagnaro.


Grupa C - Anglia, Franta, Argentina, USA, Tonga.

Anglia s-a mai crezut o data inseuata pe cai mari,acum patru ani. dar sa nu uitam ca acum, la carma echipajului de pe vasul Albionului este omul care a condus in editia trecuta supriza numita Japonia, adica Eddie Jones. 2019 a fost un sezon bun pentru Jones, victorii cu Irlanda si cu Tara Galilor, echipa agresiva  insetata de atac, buna in aparare, lacoma de eseuri.  Franta este o echipa ca si noua, sa zicem. o singura figura atrage atentia, Antoine Dupont (Toulouse) si, desi nu a convins 100%, fijianul Alivereti Raka. pentru Argentina este de neinteles de ce Santiago Cordero, Facundo Isa si Juan Imhoff au ramas in afara lotului pentru Japonia. echipa lui Ledesma, in crestere evdenta de la editia trecuta, are un rol nefericit in grupa. doar daca Franta clacheaza timpuriu mai poate avea o sansa la sferturi. Tonga are cativa jucatori excelenti din Top 14, Tameifuna , Steve Mafi dar, in ansamblu este o echipa inegala, lipsita de coeziune. 

de urmarit - A J McGinty, Manu Tuilagi, Cokanasiga, Billy Vunipola.


Grupa D -  Australia, Tara Galilor, Georgia, Fiji, Uruguay.

Australia ramane o echipa puternica, chiar daca slabita pe linia de fund prin absenta lui Folau. locul acestuia, de mare importanta tactica urmeaza sa fie luat de Curtley Beale sau Hewlett Petty. probleme de sanatate mai are inca un stalp al echipei, David Pocock dar un sezon excelent a prins anul aceste aripa Reece Hodge. Tara Galilor se remarca prin forma lui Justin Tipuric, 30, (omul care se va lupta cu Hooper si Pocock) si a lui George North (27), la a treia Cupa Mondiala. sa nu-l uitam nici pe odihnitul Liam Williams care, in zi buna, poate face diferenta prin jocul de picior. Georgia pare sa nu mai fie capabila de surprizele din 2015, desi au ramas cu aceiasi jucatori superputernci de gramada. Fij este o echipa in care se amesteca tineri talentati si jucatori experimentati, gen Volavola,Tuisova,  dar toti cu deprinderi solide insusite din rugby-ul VII. despre Uruguay nu se poate spune decat 7-68 in noimebrie trecut. 

de urmarit - Reece Hodge, Jordan Petaia & Marika Koroibete, Tipuric,  Liam Williams & Hadleigh Parkes.

programul jocurilor este, cum banuiti, de imprumut.

https://web.facebook.com/photo.php?fbid=1655368574597601&set=a.104419313025876&type=3&eid=ARAs8trECMlXkzVaWs2VjNp9GuK-m-MuO8XlWndG8Uxs3ndeK3FmFeEuKQR732F9BuRKEzB_3jrFv3CM&ifg=1

asa ca, pe cai, dragii mosului...si ne-om da jos prin noiembrie. 

In Europa incep sa se stinga luminile.


un meci amical,pana la urma. la retragerea celor trei mari din rugby-ul european- Gatland, Schmidt, (cei din urma sunt, mereu, cei dintai) si inepuizabilul Rory Best. Irlanda 19 - Tara Galilor 10. la eseuri 3-1 pentru gazde. adica Rob Kearney (min.22), Tadhg Furlong (min.47), Van der Flyer (59) si, respectiv, Hadley Parkes. de altfel, eseul cel mai elaborat si frumos. 

cateva constatari, amicale, de asemenea. Sexton arata obosit si a albit desi era tuns scurt, ca de obicei. dar a controlat jocul cat a fost in teren. impreuna cu celalalt coechipier, Conor Murray, excelent sapator dupa baloane si deschizator inspirat. pe faza si mereu bataios #batranul Rob Kearney mai face inca fata la 33 de ani. Irlanda e o echipa in varsta dar vioaie. poate pune probeme serioase oricui din Top 10 dar nu o vad doua partide la rand cu turatie maxima. 

oamenii lui Gatland, modesti si tactic si tehnic. Biggar un fel de cal mort. North are mai mereu om pe el, Halfpenny nu mai este cel din tinerete. In schimb, pentru toti cei amintiti se lupta ca un leu capitanul Alun Wyn Jones. Insuficient, dupa parerea mea ca sa pretinda locul 1. Mathieu Reynal, sec si incisiv, inca ezitant in aplicarea avantajului. deh, franțuz...In concluzie parca am vazut o alta partida din Six Nations. nota 7.