16.000 afisari de pagina! O stire care a trecut neobservata.

* Nu m-as fi gandit ca blogul acesta sa ajunga atat de rasfoit sau citit. In putin peste patru ani, 16.000 afisari de pagina! Initial era dedicat putinilor iubitori ai rugby-ului din Romania. Ulterior, fara stradanii deosebite, el a plecat putin prin lume si pe acolo a ramas. S-au deschis pagini pe toate continentele (mai putin, poate, Antarctica). Ultima vizita, memorabila, a fost din Arabia Saudita. Google imi ofera posibilitatea sa vad de unde se acceseaza pagini si cu ce motoare de cautare. Ca si cele mai citite postari. Deocamdata nu ma gandesc sa intru in zona comerciala, adica sa gaduiesc reclame. In mare blogul indeplineste conditiile pentru a fi eligibil in aceasta zona. Dar nu vreau sa transform aceasta activitate, inceputa prin a atinge anumite obiective, intr-o sursa de venit. Nu ar fi in conformitate cu valorile pe care le difuzez si sustin. Ca la inceput, scriu foarte putin sau deloc despre performantele sau contra-performantele rugby-ului romanesc. Nu pentru ca nu ar merita ci pentru ca exista un mare numar de "scriitori de serviciu" care exerseaza, in irefutabila limba de lemn, glosse despre nimicuri si evenimente fara rezonanta. Rugby-ul, ca stare de spirit, inca nu a patruns in Romania, cel putin nu intr-o maniera semnificativa. Foarte putin inteleg care este diferenta de substanta intre munca unui nr.8 (ca e Kieran Read, Imanol Harinordoqui sau Ben Morgan), sa zicem, din elita mondiala si cea a lui, raman tot in sfera exemplului, Mihai Macovei. Foarte multi acuza arbitraje ostile, uitand sau nestiind ca arbitrajul este, de multe ori, o chestiune de interpretare a jocului si ca arbitrajul in football este cu totul diferit de cel din rugby. Acestea fiind zise, promit ca voi continua sa scriu despre ceea ce am scris si pana acum, despre rugby-ul adevarat, de nivel inalt si despre evenimente care, cititi in continuare, pot schimba destinul acestui atractiv sport. Multumesc inca o data cititorilor mei si promit ca blogul va ramane el insusi, indiferent de reactiile unora sau altora, motivate sau nu. Recunosc, aici si acum, ca mi-as dori mai multa interactivitate cu cititorii mei, replici si comentarii in timp real. Uneori am impresia ca genul de solilocviu presupus de acest blog de nisa nu este sanatos. Dar voi continua sa scriu si in aceste conditii. Pentru ca este nevoie de comunicare iar aceasta, ca orice activitate vocationala, este o chestiune de afinitati.

* O lovitura teribila pentru rugby-ul australian! Din 24 mai 2014 s-a modificat Legea asigurarilor de sanatate, care reglementeaza inclusiv activitatile recuperatorii din sportul profesionist. Despre ce este vorba? Marea majoritate a platilor pentru servicii medicale post-accidente era finantata din bugetul federal si provincial conform variantei de baza a legii, datata 1974. Din 21 mai curent, toate platile pentru servicii medicale de recuperare si reabilitare trec in sarcina angajatorilor, deci a franchiselor regionale. Adica nu mai sunt decontate de Casa de Asigurari. In conditiile in care, dupa cum stiti, numarul accidentarilor este in continua crestere si se estimeaza ca aceasta categorie de cheltuieli, o data trecuta in contul angajatorilor (si/sau al jucatorilor, dupa caz) va impovara excesiv bugetele cluburilor si franchizelor. Bill Pulver, CEO-ul Australian Rugby Union, a declarat ca este necesara o runda de discutii cu Guvernul federal pentru a incerca sa remedieze aceasta "eroare". Fie asigurarile (obligatorii, in sportul profesionist, deci in rugby) sunt prea mici si nu mai acopera costurile recuperarii jucatorilor accidentati, fie accidentarile prea numeroase. Recunosc ca desi am mai abordat aceasta chestiune pe blog, dar din alta perspectiva, nu ma asteptam ca o criza virtuala a rugbuy-ului sa apara atat de curand. Presiunea pe industria sportului de a produce spectacol si a produce, astfel, din ce in ce mai multi bani, se face in contul sanatatii si vietii jucatorilor. In ritmul ultimilor ani, rugby-ul va ajunge un sport extrem de scump, poate nu intr-atat daca ne raportam la schi sau automobilism. Acesta va fi un efect secundar. Efectul principal va fi descresterea sferei de atractivitate a acestui sport care va mai fi rentabil (oribil cuvant!) doar in conditiile in care va creste intensitatea contactelor fizice (deci si a riscurilor de accidentare). In cei aproape 20 de ani de la trecerea la profesionism, sportul gentlemanilor a fost inghitit si digerat de uriasa masina capitalista de produs bani. Din punct de vedere ontologic aceasta transformare e un mare pacat. Din punct de vedere financiar, rugby-ul a ajuns o afacere profitabila pentru profesionistii profitului. Meditati si voi, dragi prieteni, la chestiunea cu pricina si trageti concluziile: sport amator sau sport profesionist?

Aceiasi actori, alte prestatii.

Sigur ca ne-am putut face o idee despre starea fortelor principalelor echipe din lume, cu un an inainte de WRC 2015 si doua intalniri din categoria friendly matches pentru fiecare cu acelasi adversar. Azi insa, situatia la varf pare a se fi schimbat. Poate nu rezultatele sunt importante ci ceea ce au aratat acesti mari actori ai rugby-ului pe terenuri. Sa le luam in ordine. Australia. La repriza, erau in avantaj net, 20-6, dupa 40 de minute in care au jucat dupa un plan total diferit fata de saptamana trecuta. Doua eseuri transformate si doua penalitati tranformate. Un Israel Folau in forma dezlantuita (avea sa inscrie si imediat dupa reluare). Un Foley impecabil la loviturile cu piciorul si o buna coordonare a atacurilor Wllabies. Un Hooper care a avut, dincolo de banderola de capitan, sarcina de a coordona apararea, sarcina de care s-a achitat 100%. In ansamblu, echipa in galben si verde si-a dominat din nou, chiar daca nu la fel de copios ca in prima intalnire a turneului, un adversar modest fata de renumele sau. Ewen McKenzie e pe punctul de a spune ca a construit, in ciuda indisponibilitatilor de moment, o echipa competitive pentru Cupa Mondial 2015. Franta. In ciuda apelurilor antrenorilor si presei sportive din Hexagon, echipa lui Philippe Sainte-Andre, nu a avut motivatie. Vorbesc de motivatia intrinseca (specifica competitilor in care iti domini mental adversarii). Cea extrinseca a fost din plin prezenta (vezi presa, dupa a doua infrngere a turneului). Rulajul de jucatori a fost nepemis de mare- 10 jucatori noi pentru ultimul meci. Dezamagitori juctorii lor emblematici-Dussautoir, Huget, Bastareaud, Fofana, Michalak, Para, pentru a-i marca doar pe cei care au creat asteptari nerealiste. Lipsa de fantezie in atac, lipsa de sustinere dupa primul val de aparare, dezorganizare pe liniile de fund. Lipsa de experienta la nivel inalt a majoritatii componentilor lotului. 5 eseuri la 1, in acest meci, 12 la 2 in tot turneul. Evident in favoarea Australiei. Pe scurt, perioada de antrenorat a lui Saint-Andre, un esec in acest an. Incepand cu Six Nations si terminand cu acest turneu. Noua-Zeelanda. Primele doua partide cu Anglia sesizau cumva ca All Blacks era o echipa ce, incet-incet, se plafona. Se numeste sindromul locului intai, ce apare cand stii ca nu mai ai adversari cu care sa imparti supelativele. Anglia, o echipa in plina reconstructie, a aratat in primele doua intalniri ca emite pretentii de suprematie si ca isi manageriaza bine destinul si in afara Europei. A fost suficienta victoria la un singur punct de saptamana trecuta pentru a se trezi la realitate. In fata unei Anglii destul de obosita fizic dar si multumita, psihic, All Blacks au avut un debut de meci devastator. Julian Savea avea sa marcheze primele doua eseuri (al treilea la sfasitul meciului) si in minutul 10 era deja 12-3. Fara replica engleza. Astfel ca in minutul 30 avea sa fie consemnat scorul de 22-6 iar in 35', 29-6 (contributia eseurilor demiului Smith)! Umilitor pentru englezi, ramasi in teren doar pentru a juca rolul de sparring-partner pentru o formatie regasita, in forma ei de zile mari. Dupa reluare, Anglia a mai scos de cateva ori capul de sub pres insa apararea All Blacks, asa cum o stim, neinduratoare. O singura data a scapat, nepazit, aripa solitara Marland Yarde, care a reusit sa inscrie eseul de onoare pentru oaspeti. Si cum zice varul nostru francez, pour la bonne bouche, vine si eseul al treilea al lui Savea ca sa consemneze finalul. 36-13. Si serie de meciuri castigata la 0. Despre Anglia, nu mai sunt multe de spus. Am scris in saptamanile anterioare. O echipa care poate infrunta in conditii de egalitate de sanse orice adversar. Si rezervele sunt la inaltimea permanentilor. Nu lipsesc ideile de joc si nici planurile tactice. Anglia mai trebuie sa munceasca la capitolul anduranta pe durata unei Cupe Mondiale. Mai e un an si caderea fizica de azi poate fi controlata si eliminata prin antrenamente specifice. Meciul de zi trebuie vazut si revazut pentru "a quick awareness on physical state of mind". Una peste alta, prestatia Angliei mie mi-a placut, chiar si cu infrangerea destul de neta de azi. Cu Morgan si Wwebber in teren din primukl minut poate nu s-ar fi ajuns la dezastrul din primul round. Insa asta e din alt film. Africa de Sud. Cand Heineke Meyer a anuntat ca din lotul pentru WRC 2015 vor face parte si jucatori care presteaza in alte tari si nu numai in campionatul intern si Super Rugby, multi s-au gandit ca experimentatul antrenor nu are incredere in resurse interne. Ori ca acestia nu au experienta, ori ca nu sunt foarte compatibili cu strategie constructiei echipei pentru 2015. Asa era, dar doar in parte. Meyer urma de conteze si pe revenirea lui Victor Matfiled si pe forma lui Bakkies Botha, si pe experienta acumulata de Ruuan Pienaar sau pe recuperarea lui Schalk Burger. Criteriul selectiei fiind forma de moment intr-un lot largit. Strategia s-a dovedit a fi oportuna. In primul meci, de saptamana tercuta, cu Tara Galilor, in teren a fost o echipa sudata, armonica chiar. Azi, in schimb, au iesit la suprafata chiar si anumite incompatibilitati intre jucatori, nu numai oboseala veteranilor. In fata unei echipe ce stim cu totii ca poate fi diferita de la meci la meci si ca are o mare capacitate de recuperare a scorurilor, Springboks a fost prinsa de mai multe ori pe picior gresit. In primul rand datorita atacurilor suprinzator de derutante ale galezilor. In al doilea rand de viteza in care acestia au jucat (si pentru care sunt, uneori, renumiti). In al treilea rand de forta echiperi si nu a individualitatilor (cum inca mai opereaza Springboks, in cazurile lui Morne Steyn, fratilor du Plessis, Brian Habana, sau J.P.Pietersen). Singurul pe care l-as remarca de la invingatorii la limita (31-30) este Willie Le Roux, fundasul magic, unul din cei mai completi (alaturi de Mike Brown). As mai aminti faptul ca atunci cand s-au concentrat pe rezultat, Boks au fortat nota si au obtinut eseuri de penalizare, si in prima si in a doua repriza, (decisiv fiind cel acordat de Steve Walsh in minutul 78), salvand un meci pierdut la " impresie artistica". In acel minut, galezii conduceau cu 30-24. Onoarea a fost salvata, in extremis. La Tara Galilor mi-au placut, dincolo de cele descrise mai sus, determinarea lor proverbiala pentru victorie (motivatia intrinseca de care vorbeam inainte) si angajamentul lor total in joc (veteranii lor sunt echipatyi energetic precum cei mai tineri din echipa si pentru asta Warren Gatland este un mare antrenor, pentru ca stie sa arunce in teren echipe si nu doar colectii de 15 jucatori). Jucatori precum Roberts, Cuthbert, Philips, Lydiate, Jenkins joaca la acelasi voltaj ca si North ori Faletau. Si asta 80 din 80 minute. Plecarea, improbabila, a lui Gatland ar fi o pierdere enorma pentru o natiune atat de mica dar si de generoasa cu lansarea de jucatori de valoare pentru elita rugby-ului. Pacat de starea de artag atat din partea cluburilor cat si, mai ales, a WRFU. Care nu pemite concentrarea pe care si-o doreste Gatland.

Cam asta ar fi raportul acestei zi atat de incarcate. Sa mai adaugam si victoria Scotiei in Argentina, rod al insistentelor lui Vern Cotter dar si oboselii pumelor, peste care au trecut, dus-intors, si irladezii. Victoria, cu 21-19, este cadoul pe care isi dorea sa-l astepte pentru instalarea lui la timona repezentativei cimpoierilor si va intra cu siguranta in cartea de onoare a SFRU din toate timpurile.

La buna vedere, prieteni!

Maine, la Hamilton, un meci cu mare potential Noua Zeelanda-Anglia.

New Zealand: 15 Ben Smith, 14 Cory Jane, 13 Malakai Fekitoa, 12 Ma'a Nonu, 11 Julian Savea, 10 Aaron Cruden, 9 Aaron Smith, 8 Kieran Read, 7 Richie McCaw (capitan), 6 Jerome Kaino, 5 Sam Whitelock, 4 Brodie Retallick, 3 Owen Franks, 2 Dane Coles, 1 Tony Woodcock.Rezerve: 16 Keven Mealamu, 17 Wyatt Crockett, 18 Charlie Faumuina, 19 Patrick Tuipulotu, 20 Liam Messam, 21 TJ Perenara, 22 Beauden Barrett, 23 Ryan Crotty. England: 15 Mike Brown, 14 Chris Ashton, 13 Manu Tuilagi, 12 Kyle Eastmond, 11 Marland Yarde, 10 Freddie Burns, 9 Ben Youngs, 8 Billy Vunipola, 7 Chris Robshaw (capitan), 6 Tom Wood, 5 Courtney Lawes, 4 Joe Launchbury, 3 David Wilson, 2 Dylan Hartley, 1 Joe Marler. Rezerve: 16 Rob Webber, 17 Matt Mulan, 18 Kieran Brooks, 19 Dave Attwood, 20 Ben Morgan, 21 Lee Archer, 22 Danny Cipriani, 23 Luther Burrell. Partida va incepe la 9,25 (ora Ro) si va fi arbitrata de Jerome Garces (Franta).

PS: zilele trecute s-a confirmat informatia dupa care controversatul James O'Connor va semna oferta facuta de Waikato Chiefs, pentru sezonul 2014-1015. Implicit, aceasta nou mutare ii va creste sansele de a prinde lotul Australiei pentru RWC 2015.

Anglia tot mai buna, Franta tot mai penibila.

Desi m-as fi asteptat ca elevii lui Saint-Andre sa-si revada atitudinea si sa construiasca mai multe faze de atac fata de meciul de cu o saptamana inainte, partida de ieri s-a situat la polul opus: lipsa oricarei initative care se le dea jocului valoare. Iar adversarii australienii nu s-au lasat nici ei: sute de erori de manipulare a balonului (si nu exagerez cu nimic), suturi aiurea, pase la adversar, ratari de lovituri de la distante medii, etc. Primele puncte au venit dintr-o penalitate, abia in minutul 53 (Foley). Tot Foley marcheaza si in minutul 65 si fixeaza scorul partidei, 6-0. Inexplicabil pentru echipa lui Ewen McKenzie, cu 70% din efectivul de baza pe teren. Dar, mai trist a fost pentru fosta finalista a RWC 2011. Nici un punct inscris, prezenta pe teren lamentabila, zece schimbari fata de meciul precedent, fara rezultat. Este de asteptat ca situatia echilibrului in teren sa se schimbe saptamana viitoare, la Sydney. Asta pentru onoarea unui bun antrenor, Saint-Andre care, sa ne amintim, a fost antrenorul lui Toulon inainte de venirea echipei lui Bernard Laporte. S-ar putea sa mai fie o explicatie, pe care ma hazardez sa o lansez: o conspiratie a jucatorilor impotriva antrenorului. Dussautoir a parut impenetrabil la momentul interviurilor de la finalul partidei, el fiind, de regula, adeptul frazelor cu sens. Dat fiind politica autoritatilor franceze de a nu demite antrenorii in timpul unei campanii catre un obiectiv, este de asteptat sa il revedem si la Londra. Cu ce jucatori nu as putea sa spun acum.

Meciul cel mai asteptat din cele patru importante de ieri, Noua Zeelanda- Anglia oferea cu mult mai multe promisiuni. In primul rand datorita prestatiei ambilor adversari de sambata trecuta. Si asa a fost. In al doilea rand, datorita loturilor pe care l-au selectionat pentru aceasta intalnire. Avand campionate si participari la alte competitii extrem de puternice, selectionerii au de unde alege rezervele. Un exemplu este Marland Yarde, solutie de criza, care a fost, poate cel mai eficient jucator de pe teren. Meciul s-a disputat in conditii extrem de ridicate de fizicalitate, fara prea multe greseli tehnice, cu un numar rezonabil de eseuri (Ben Smith, Julian Savea, Ma'a Nonu ai, respectiv, Marland Yarde, Mike Brown, Chris Ashton). La pauza au condus englezii (6-10), in minutul 65, se parea ca avansul All Blacks crescuse ireversibil la 28-13. Dar au venit rapid celelate doua eseuri engleze, Mike Brown a valorificat o reala tesatura de pase si culca pentru 28-20. Pentru final, minutul 80+, caposenia lui Ashton ii opfera in cadou, reducerea scorului la doar un punct, 28-27. Dat fiind ca este vorba de Noua Zeelanda, campioana mondiala en titre, cele doua infrangeri ale Anglei, la 5 si 1 punct. nu au de ce sa-l faca pe Stuart Lancaster sa roseasca. Din contra in declartiile dupa cele doua meciuri, el s-a declarat fost multumit atat de stilul de joc al echipei cat si atitudinea de joc in fata campionei mondiale, la ea acasa. Am remarcat din lotul Angliei pe Marland Yarde, Rob Webber, Ben Morgan. Nu am fost atras de jocul lui Dane Care, inconstant, lent si mai putin eficient decat fusese Youngs saptamana precedenta. As smai vrea sa remarc ca Owen Farrel a primit un galben pentru lovire (profesionista-dupa Reuters) a adversarului. In fine, a fost un meci cu o cifra octanica inalta in mare contrast cu meciul urmator, despre care am scris la inceput. Pana saptamana viitoare, bucurati-ve de rugby, prieteni

Iata grupa in care va juca echipa din Romania in Challenge Cup

2014/15 European Rugby Challenge Cup.

Grupa 1 : Cardiff Blues, London Irish, Grenoble, FIRA-AER 1

Grupa 2: Exeter Chiefs, Bayonne, Connacht Rugby, La Rochelle

Grupa 3: Stade Francais Paris, NG Dragons, Newcastle Falcons, FIRA-AER 2 ( echipa din Romania).

Grupa 4: Edinburgh Rugby, Bordeaux-Begles, London Welsh, Lyon

Grupa 5 : Gloucester Rugby, Brive, Zebre, Oyonnax.


Iata si datele la care se vor disputa partidele din grupe.

Etapa 1: 16/17/18/19 octombrie 2014
Etapa 2: 23/24/25/26 octombrie 2014
Etapa 3: 4/5/6/7 decembrie 2014
Etapa 4: 11/12/13/14 decembrie 2014
Etapa 5: 15/16/17/18 ianuarie 2015
Etapa 6: 22/23/24/25 ianuarie 2015

Marti vom afla componenta grupelor din noile competitii ERC

Marti la Neuchatel se vor extrage echipele din grupele celor doua noi competitii ale rugby-ului european, European Rugby Champions Cup-inlocuitoarea Heineken Cup si European Rugby Challenge Cup-continuatoarea largita a Challenge Cup.

Iata care sunt echipele care vor fi trase la sorti de catre Raphael Ibanez si Craig Doyle (BT Sport) si, respectiv, Simon Shaw si Scott Quinell (BT Sport).

European Rugby Champions Cup: (Anglia, 7) Saracens, Northampton Saints, Leicester Tigers, Harlequins, Bath Rugby, Sale Sharks, London Wasps; (Franta, 6) RC Toulon, Castres Olympique, Montpellier, Racing Metro 92, ASM Clermont Auvergne, Toulouse; (Pro 12- 7) Leinster, Glasgow Warriors, Munster Rugby, Ulster Rugby, Ospreys, Llanelli Scarlets, Benetton Treviso.

European Rugby Challenge Cup: (Franta, 8) Stade Francais, Bordeaux Begles, Brive, Grenoble, Oyonnax, Lyon, La Rochelle-ASR, Bayonne; (Anglia, 5) Exeter Chiefs, Gloucester Rugby, London Irish, London Welsh, Newcastle Falcons; ((Pro 12, 5) Cardiff Blues, Edinburgh Rugby, NG Dragons, Connacht Rugby, Zebre; plus doua echipe din zona FIRA-AER, Georgia si Romania.

Ramane de vazut cum si pentru cine va trage sforile FRR.

Anglia arata bine dar Noua Zeelanda abia se incalzeste

Nici nu s-au terminat bine campionatele interne si batalia pentru trofeele europene, ca agitatia din iunie a si inceput. Rugby-ul profesionist, in special cel de elita, a devenit in ultimii ani un sport extrem de solicitant. Competitii intre octombrie si iunie, in emisfera nordica, pauza activa (pregatire specifica)iulie-septembrie. Cu o singura luna, incompleta, de concediu propriu-zis. Densitatea mare de partide, marea majoritate oficiale-contand pentru una sau alta dintre competitii-conduce la suprasolicitare si la, in consecinta directa, accidentari. Daca am urmari timp de un an calendaristic, nu competitional, am vedea cum jucatorii oricarei echipe au perioade active si perioade de recuperare dupa accidentari, unele mai lejere altele mai grave. Ieri seara, de exemplu, am vazut un jucator mare revenit in teren la nivel international dupa ce stat trei ani pe tusa ca urmare a unor pauze medicale, sud-africanul Schalk Burger. La 31 de ani inca mai este, daca a scapat de sechelele meningitei, un jucator care are ceva de spus. Imaginati-va cat de grea si lunga este perioada de recuperare si revenire la curba de efort solicitata unui convalescent de meningita care, la reluarea activitatii, mai face si o fisura la una din vertebrele cervicale. Si totusi a revenit in lotul selectionatei nationale. Asta a fost gandul meu cand am vazut partidele de ieri. Cea dintre Africa de Sud si o selectionata internationala, World XV, a fost un exemplu de intalnire amicala care se transforma in meci-test, oficial. Selectionatii lui Nick Mallett au facut fata doar mai putin de jumatate din prima repriza tavalugului verde. Springboks au inscris nu mai putin de sase eseuri (Habana, Bakkies Botha, Bismarck du Plessis(2), Goosen ,fosta tanara speranta, regasita, Willie le Roux). Sunt in forma, cu pofta de joc si suficient artag ca sa ii primeasca de saptamana viitoare pe cei din Wales. Meciul mi-a placut mai mult decat cel al Frantei in Australia sau al Irlandei in Argentina. De altfel, Heyneke Meyer, conteaza in perspectiva Cupei Mondiale din Anglia pe jucatori cu experienta, indiferent de varsta. Victor Matfield, 35, s-a reactivat si face linia a doua cu Botha, 34, ca in vremurile bune. Cum spuneam mai sus, a revenit si Schalk Burger, la 31 de ani. Jean de Villiers, la cei 33 de ani era accidentat dar are rezervat postul de capitan al Africii de Sud. Fratii du Plessis, ca si Ruan Pienaar au trecut si ei de 30 de ani. Cu totii s-au miscat foarte bine in teren. Si vor fi oameni de baza in echipa Africii de Sud la World Cup 2015. Sa revenim in actualitatea australa. Franta, cu o alta echipa improvizata de Saint Andre, a pierdut lamentabil in fata Australiei. 23-50. Sarniera Machenaud-Michalak nu a functionat cum trebuia intr-un meci international, Yoann Huget nu s-a simtit in largul lui ca de altfel toata linia a treia (Le Bourhis, Fofana, Fickou, Huget), linia intaia a facut nepermis de multe greseli. De partea cealalta, Wallabies au stapanit jocul de la un cap la celalalt. Sapte eseuri date Frantei, finalista la ultima editie a RWC, spun multe atat despre aopararea franceza darm, mai ales despre forta ofensiva a gazdelor. Sapte e4seuri, sapte marcatori- Folau, Ashley-Cooper, Hooper, Toomua, Cummins, K.Beale, Mc Cabe. In ansamblu, Australia s-a jucat cu o Franta, plina de ifose si ingamfata, ca de obicei. Elevii lui Ewen McKenzie incep sa semene a echipa sudata, desi le-au lipsit unii jucatori-cheie, preum Moore, accidentat (recidiva)inca de la inceputul partidei sau Will Genia sa Christian Lali'ifano sau Quade Cooper. Scorul de 50-23 nu arata fidel raportul de forte de pe teren. In minutul 72, era 50-9. Eseul francez acordat de TMO in minutul 73 pentru Morgan Parra a fost la cativa centimetri buni in teren. La fel, eseul de penalizare contra Australiei din minutul 82 a fost, de asemenea fortat de George Clancy, pentru, probabil, a nu leza prea tare oergoliul francez. Mi-au placut de la Wallabies perechea de mijlocasi Bernard Foley si Jack White, Folau, Matt Toomua si, in mod special, Tevita Kuridrani, jucator altruist, de mare angajament. Inaintea acestui meci, s-a jucat Noua Zeelanda-Anglia. Un joc pe care multi dintre iubitorii rugby-ului il asteptau ca sa vada raportul de forte cu un an inainte de RWC 2015. All Blacks nu mai pierdusera o intalnire internationala din 2012 (acea infrangere de pe Twickwenham in fata Angliei) iar in 2013 avusesera numai victorii. De partea cealalta, Anglia este in mare crestere de forma, chiar daca a pierdut la esaveraj Six Nations 2015. Munca echipei lui Stuart Lancaster incepe sa dea roade. Cu multiple accidentari in echipa standard (de exemplu, Twelvetrees a cedat in ultima saptamana), Anglia a dovedit ca este o candidata indreptatita pentru victoria in Cupa de anul viitor. Au fost la egalitate, pana in minutul 72, cu o echipa All Blacks ce a parut ca abia atunci se incalzea pentru un meci decisiv. Ca si in cazul victoriei de la Dublin de anul trecut abia din minutul 75 au inceput sa-si arate muschii. Au finalizat cu victorie intalnirea cu fiii Albionului, fortand in maniera lor proprie atacul in 22-ul advers. In minutul 76, TMO le refuza un eseu datorita lipsei de vizibilitate in inregistrarile video din trei unghiuri. Obtin o gramada in 5-ul englez si reusesc sa inscrie la colt, prin Conrad Smith. 20-15. Asa s-a decis partida. Nigel Owens nu a fost intr-una din zilele sale excelente. A fluierat mult pentru ca s-a si gresit mult in manuirea balonului. Cum spuneam in titlu, Anglia arata bine in teren. Solida, ofensiva, apararea este decisa- se placheaza foarte mult (Marland Yarde fiind un campion la acest capitol, el, Ben Morgan si Chris Robshaw au facut diferenta) si are o capacitate de atac net superioara evolutiilor din sezonul actual. Freddy Burns, o revelatie placuta. Ben Morgan, rezerva pana cu o saptamana inainte, le-a dat lectii de aparare neo-zeelandezilor. Geoff Parling a fost exemplar in tusa. Per ansamblu, Anglia a aratat ca este o investitie bine dirijata de Stuart Lancaster & comp. Sa vedem ca se mai intampla peste o saptamana. Isi va reveni legenda All Blacks sau Anglia va trece inca o data peste ei? In Ultima partida a serii, Irlanda a trecut, cum era de asteptat, de Argentina, gratie jocului exceptional al lui Jonathan Sexton ca si al lui Paul O'Connell. Scor 29-17, cu trei eseuri irlandeze si doua argentiniene (o echipa noua, profund intinerita). Si la selectionata argentiniana, munca echipei lui Daniel Hourcade incepe sa se vada. Jucatorii sunt mai decisi sa inscrie, placajele merg bine, jucatorii tineri se integreaza repede, echipa incepe sa aibe un stil propriu.

Acestea sunt impresiile din prima saptamana a turneelor din iunie. Iar meciurile test vor continua, pentru echipele majore inca vreo trei saptamani. Se vor juca si partide cu echipe de club. Asa ca avem ce vedea si de ce ne bucura, prieteni. Pe curand!

Incep partidele turneelor din iunie ale selectionatelor europene

Sambata vor avea loc primele partide ale traditionalelor turnee din iunie. Se vor disputa urmatorele meciuri: ora 10,35 (Ro), Noua Zeelanda-Anglia (arbitru va fi Nigel Owens); ora 13,00, Australia-Franta; ora 18, Africa de Sud- World XV; ora 21,40, Argentina-Irlanda. Pentru partida cu Africa de Sud, Nick Mallett (fostul antrenor sud-african al Italiei) a pregatit urmatorul lot:15 James O'Connor, 14 Drew Mitchell, 13 Rene Ranger, 12 Wynand Olivier, 11 Hosea Gear, 10 Matt Giteau, 9 Rory Kockott, 8 Roger Wilson, 7 Steffon Armitage, 6 Mamuka Gorgodze, 5 Alistair Hargreaves, 4 Juandré Kruger, 3 Carl Hayman, 2 Craig Burden, 1 Sona Taumalolo. Rezerve: 16 Andrew Hore, 17 Schalk Ferreira, 18 Pat Cilliers, 19 Joe Tekori, 20 Alexandre Lapandry, 21 Jimmy Cowan, 22 François Trinh-Duc, 23 Benson Stanley. O adevarata selectionata multinationala, cu multe iniovatii pe posturi, O'Connor-fundas, Giteau-uvertura, Roger Wilson la inchidere de exemplu. Echipa de start a Frantei: 15 Hugo Bonneval, 14 Yoann Huget, 13 Gaël Fickou , 12 Wesley Fofana, 11 Felix le Bourhis, 10 Frédéric Michalak, 9 Maxime Machenaud, 8 Damien Chouly, 7 Bernard le Roux, 6 Fulgence Ouedraogo, 5 Yoann Maestri, 4 Sébastien Vahaamahina, 3 Nicolas Mas (c), 2 Guilhem Guirado, 1 Thomas Domingo. Rezerve:16 Christopher Tolofua, 17 Vincent Debaty, 18 Rabah Slimani, 19 Alexandre Flanquart, 20 Antoine Burban, 21 Morgan Parra, 22 Remi Lamerat, 23 Brice Dulin. Notabila revenirea lui Michalak, dupa eclipsa datorata lui Wilkinson. Arbitrul intalnirii cu Australia va fi sud-africanul Craig Joubert. Anglia improvizeaza si ea, ca urmare a multiplelor accidentari: 15 Mike Brown, 14 Marland Yarde. 13 Manu Tuilagi, 12 Kyle Eastmond, 11 Jonny May, 10 Freddy Burns, 9 Danny Care/Ben Youngs (21), 8 Ben Morgan, 7 Chris Robshaw, 6 James Haskell, 5 Geoff Parling, 4. Joe Launchbury, 3 David Wilson, 2 Rob Webber, 1 Joe Marler. Rezerve: 16. Joe Gray, 17 Matt Mullan, 18 Henry Thomas, 19 Dave Attwood, 20 Tom Johnson, 22 Danny Cipriani, 23 Chris Rennell. Vom avea o noua luna plina de rugby de superclasa. Bucurati-va de rugby, prieteni!

Le bouclier de Brennus ia drumul Toulon-ului, dupa 22 de ani.

Mourad Boudjellal are tot dreptul sa fie fericit. La o doua tentativa in doi ani, a castigat dubla. Heineken Cup (la ultima editie) si finala Top 14. O partida fizica dar lipsita de spectacol ne-a aratat o echipa ambitioasa (Castres Olympique) dar incapabila sa strapunga apararea de beton a oamenilor lui Bernard Laporte si o alta, campioana, obosita si ineficienta in atac. Castres a inscris repede (min. 11) unicul eseu al meciului (frumos si oarecumm scolaresc-Max Evans isi trimete un balon de urmarire peste aparatori, Delon Armitage balbaie balonul in 5 metri, Kockot i-l fura pe la spate, si Max Evans culca balonul). 3(penalitate transformata de Wilkinson)-7(eseul transformat de Kockott). Tribunele se incing. Se anunta, oare, surpriza? Urmeaza o serie de doua penalitati reusite(min. 21, 31) si un drop-goal (33')al lui Sir Jonny la care Kockott raspunde tot cu o penalitate transformata si scorul la pauza devine 12-10 pentru campionii Europei. In ultimul minut al reprizei, Kockott, omul finalei de anul trecut, rateaza a doua sa transformare. Dupa pauza, (53') Wilkinson mai adauga puncte la avantajul Toulon-ului. 15-10. Si incep schimbarile de jucatori. Kockott mai rateaza o data o penalitate (trei in total-daca nu rata de cele trei ori, Castres ar fi castigat). Si pentru a pune un fruct pe tortul victoriei, ultima penalitate a meciului este transformata de...Delon Armitage (72'). 18-10. Meciul fusese jucat. Castres se arunca in atac sperand la o bresa in apararea baietilor din Rada. Ceea ce nu se intampla. Sleiti de putere, la capatul unui sezon mult prea incarcat, gasca lui Boudjellal rezista atacurilor manioase ale olimpicilor din Castres. Si finala se termina, de data asta favorabil pentru Toulon. Revansa pentru anul trecut era luata. Jonny, la ultimul sau meci din respectabila sa cariera (a jucat numai la Newcastle si la Toulon, unde si-a gasit a doua tinerete sportiva) ridica in aer scutul lui Brennus, in aplauzele celor aproape 70.000 de spectatori de pe Stade de France plus presedintele socialist al Frantei. camerele televiziunilor franceze l-au urmarit pe Sir Jonny Wilkinson indeaproape pret de peste 10 minute dupa finalul meciului. S-a putut citi pe chipul sau o adanca liniste interioara, neinvinsa de oboseala meciului in care a fost tavalit rau de cateva ori. Ne paraseste un alt mare jucator, dupa Brian O'Driscoll. Si alaturi de ei, alti cativa jucatori de elita se despart de public si de echipa care i-a consacrat definitiv: Carl Hayman, Bakkies Botha, Ali Williams, de exemplu. De la anul, Toulon nu va mai fi steaua rugby-ului european pentru ca va trebui sa inceapa reconstructia echipei. Absenta lui Jonny se va resimti indubitabil, atat ca jucator care aduce puncte cat si ca playmaker. Multumim, Jonny Wilkinson pentru tot ce ai oferit rugby-ului englez si celui francez! Sa ramai cine esti si sa cedezi cu generozitate din experienta ta celor ce o merita!

P.S. Mare surpriza in finala Premiership: Northampton Saints invinge pe campioana sezonului regulat, Saracens, cu 24-20. Sfintii au inscris trei eseuri (Foden, Pisi, Waller) in timp ce londonezii au reusit doar unul (prin Marcelo Bosch). O alta echipa obosita (a jucat finala Heineken Cup impotriva Toulon in urma cu o saptamana) care, spre deosebire de echipa lui Laporte, nu a reusit sa inchida apararea si a incasat-o. Nu vreau sa spun ca Northampton nu merita sa castige, cert este ca multi, foarte multi jucatori critica sistemul competitional extrem de incarcat. Iar oficialii se gandesc cum sa mai adauge cateva competitii, pentru spectacol. Sacrificarea jucatorilor (numarul accidentarilor creste aproape exponential) pentru bani si functii incepe sa fie din ce in ce mai lipsita de moralitate.

Pe curand, prieteni!