Desi m-as fi asteptat ca elevii lui Saint-Andre sa-si revada atitudinea si sa construiasca mai multe faze de atac fata de meciul de cu o saptamana inainte, partida de ieri s-a situat la polul opus: lipsa oricarei initative care se le dea jocului valoare. Iar adversarii australienii nu s-au lasat nici ei: sute de erori de manipulare a balonului (si nu exagerez cu nimic), suturi aiurea, pase la adversar, ratari de lovituri de la distante medii, etc. Primele puncte au venit dintr-o penalitate, abia in minutul 53 (Foley). Tot Foley marcheaza si in minutul 65 si fixeaza scorul partidei, 6-0. Inexplicabil pentru echipa lui Ewen McKenzie, cu 70% din efectivul de baza pe teren. Dar, mai trist a fost pentru fosta finalista a RWC 2011. Nici un punct inscris, prezenta pe teren lamentabila, zece schimbari fata de meciul precedent, fara rezultat. Este de asteptat ca situatia echilibrului in teren sa se schimbe saptamana viitoare, la Sydney. Asta pentru onoarea unui bun antrenor, Saint-Andre care, sa ne amintim, a fost antrenorul lui Toulon inainte de venirea echipei lui Bernard Laporte. S-ar putea sa mai fie o explicatie, pe care ma hazardez sa o lansez: o conspiratie a jucatorilor impotriva antrenorului. Dussautoir a parut impenetrabil la momentul interviurilor de la finalul partidei, el fiind, de regula, adeptul frazelor cu sens. Dat fiind politica autoritatilor franceze de a nu demite antrenorii in timpul unei campanii catre un obiectiv, este de asteptat sa il revedem si la Londra. Cu ce jucatori nu as putea sa spun acum.
Meciul cel mai asteptat din cele patru importante de ieri, Noua Zeelanda- Anglia oferea cu mult mai multe promisiuni. In primul rand datorita prestatiei ambilor adversari de sambata trecuta. Si asa a fost. In al doilea rand, datorita loturilor pe care l-au selectionat pentru aceasta intalnire. Avand campionate si participari la alte competitii extrem de puternice, selectionerii au de unde alege rezervele. Un exemplu este Marland Yarde, solutie de criza, care a fost, poate cel mai eficient jucator de pe teren. Meciul s-a disputat in conditii extrem de ridicate de fizicalitate, fara prea multe greseli tehnice, cu un numar rezonabil de eseuri (Ben Smith, Julian Savea, Ma'a Nonu ai, respectiv, Marland Yarde, Mike Brown, Chris Ashton). La pauza au condus englezii (6-10), in minutul 65, se parea ca avansul All Blacks crescuse ireversibil la 28-13. Dar au venit rapid celelate doua eseuri engleze, Mike Brown a valorificat o reala tesatura de pase si culca pentru 28-20. Pentru final, minutul 80+, caposenia lui Ashton ii opfera in cadou, reducerea scorului la doar un punct, 28-27. Dat fiind ca este vorba de Noua Zeelanda, campioana mondiala en titre, cele doua infrangeri ale Anglei, la 5 si 1 punct. nu au de ce sa-l faca pe Stuart Lancaster sa roseasca. Din contra in declartiile dupa cele doua meciuri, el s-a declarat fost multumit atat de stilul de joc al echipei cat si atitudinea de joc in fata campionei mondiale, la ea acasa. Am remarcat din lotul Angliei pe Marland Yarde, Rob Webber, Ben Morgan. Nu am fost atras de jocul lui Dane Care, inconstant, lent si mai putin eficient decat fusese Youngs saptamana precedenta. As smai vrea sa remarc ca Owen Farrel a primit un galben pentru lovire (profesionista-dupa Reuters) a adversarului. In fine, a fost un meci cu o cifra octanica inalta in mare contrast cu meciul urmator, despre care am scris la inceput. Pana saptamana viitoare, bucurati-ve de rugby, prieteni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu