Mourad Boudjellal are tot dreptul sa fie fericit. La o doua tentativa in doi ani, a castigat dubla. Heineken Cup (la ultima editie) si finala Top 14. O partida fizica dar lipsita de spectacol ne-a aratat o echipa ambitioasa (Castres Olympique) dar incapabila sa strapunga apararea de beton a oamenilor lui Bernard Laporte si o alta, campioana, obosita si ineficienta in atac. Castres a inscris repede (min. 11) unicul eseu al meciului (frumos si oarecumm scolaresc-Max Evans isi trimete un balon de urmarire peste aparatori, Delon Armitage balbaie balonul in 5 metri, Kockot i-l fura pe la spate, si Max Evans culca balonul). 3(penalitate transformata de Wilkinson)-7(eseul transformat de Kockott). Tribunele se incing. Se anunta, oare, surpriza? Urmeaza o serie de doua penalitati reusite(min. 21, 31) si un drop-goal (33')al lui Sir Jonny la care Kockott raspunde tot cu o penalitate transformata si scorul la pauza devine 12-10 pentru campionii Europei. In ultimul minut al reprizei, Kockott, omul finalei de anul trecut, rateaza a doua sa transformare. Dupa pauza, (53') Wilkinson mai adauga puncte la avantajul Toulon-ului. 15-10. Si incep schimbarile de jucatori. Kockott mai rateaza o data o penalitate (trei in total-daca nu rata de cele trei ori, Castres ar fi castigat). Si pentru a pune un fruct pe tortul victoriei, ultima penalitate a meciului este transformata de...Delon Armitage (72'). 18-10. Meciul fusese jucat. Castres se arunca in atac sperand la o bresa in apararea baietilor din Rada. Ceea ce nu se intampla. Sleiti de putere, la capatul unui sezon mult prea incarcat, gasca lui Boudjellal rezista atacurilor manioase ale olimpicilor din Castres. Si finala se termina, de data asta favorabil pentru Toulon. Revansa pentru anul trecut era luata. Jonny, la ultimul sau meci din respectabila sa cariera (a jucat numai la Newcastle si la Toulon, unde si-a gasit a doua tinerete sportiva) ridica in aer scutul lui Brennus, in aplauzele celor aproape 70.000 de spectatori de pe Stade de France plus presedintele socialist al Frantei. camerele televiziunilor franceze l-au urmarit pe Sir Jonny Wilkinson indeaproape pret de peste 10 minute dupa finalul meciului. S-a putut citi pe chipul sau o adanca liniste interioara, neinvinsa de oboseala meciului in care a fost tavalit rau de cateva ori. Ne paraseste un alt mare jucator, dupa Brian O'Driscoll. Si alaturi de ei, alti cativa jucatori de elita se despart de public si de echipa care i-a consacrat definitiv: Carl Hayman, Bakkies Botha, Ali Williams, de exemplu. De la anul, Toulon nu va mai fi steaua rugby-ului european pentru ca va trebui sa inceapa reconstructia echipei. Absenta lui Jonny se va resimti indubitabil, atat ca jucator care aduce puncte cat si ca playmaker. Multumim, Jonny Wilkinson pentru tot ce ai oferit rugby-ului englez si celui francez! Sa ramai cine esti si sa cedezi cu generozitate din experienta ta celor ce o merita!
P.S. Mare surpriza in finala Premiership: Northampton Saints invinge pe campioana sezonului regulat, Saracens, cu 24-20. Sfintii au inscris trei eseuri (Foden, Pisi, Waller) in timp ce londonezii au reusit doar unul (prin Marcelo Bosch). O alta echipa obosita (a jucat finala Heineken Cup impotriva Toulon in urma cu o saptamana) care, spre deosebire de echipa lui Laporte, nu a reusit sa inchida apararea si a incasat-o. Nu vreau sa spun ca Northampton nu merita sa castige, cert este ca multi, foarte multi jucatori critica sistemul competitional extrem de incarcat. Iar oficialii se gandesc cum sa mai adauge cateva competitii, pentru spectacol. Sacrificarea jucatorilor (numarul accidentarilor creste aproape exponential) pentru bani si functii incepe sa fie din ce in ce mai lipsita de moralitate.
Pe curand, prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu