Majiritatea observatorilor dadeau Irlanda ca mare favorita in partida cu Scotia. Asta pentru ca toate evolutiile irlandezilor din ultimul an (in special din toamna) inca mai erau, mental, in siajul acelei uriase victorii din noiembrie (40-29), de la Chicago, cu Noua Zeelanda. Chiar si in meciurile cupelor europene, trei din patru echipemirlandeze s-au calificat in optimi. Probabilistic, deci, irlandezii erau creditati cu victorie in drumul lor catre trofeul acestui an.
Foarte putini au luat in calcul aportul terenului propriu pentru scotieni. Murrayfield fusese locul unde scotienii mai invinsesera recent Irlanda: in 2011 si in 2013 in acelasi turneu european. La Cupa mondiala din 2015, Scotia jucase semifinala cu Australia (al carui rezultat mai este contestat si azi), Irlanda fusese eliminata din sferturi. Ascensiunea calitativa a Scotiei a inceput sa fie vizibila de la venirea lui Vern Cotter ca antrenor principal. Cotter, dupa opt ani la Clermont a lasat o echipa puternica, capabila sa atace orice trofeu, intern sau continental. Acelasi lucru l-a facut si in Scotia in cei aproape trei ani de cand a imbracat kilt-ul. Pacat doar ca toamna acestui an il va gasi head-coach la o alta echipa ambitioasa, Montpellier.
In minutul 30, scotienii - excelent condusi de perechea de mijlocasi Greig Laidlaw - Finn Russell, conduceau cu 21-5, scor obtinut prin eseurile lui Stuart Hogg (2) si Alex Dunbar. Pentru Irlanda a inscris Keith Earls iar Paddy Jackson a ratat transformarea. Pana la pauza, oamenii in verde mai pusesera trei puncte pe tabela, 21-8. Concluziile, la jumatate de partida, erau evidente. Inaintarea irlandeza se lovea de o aparare scotiana extrem de eficienta iar linia de fund a gazdelor devenea periculoasa cand aripile Seymour si Maitland primeau baloane. Dupa reluarea jocului, irlandezii incep cursa de recuperare, cum era normal. Iain Henderson gaseste o bresa in hartuita aparare albastra si inscrie. Jackson transforma si 21-15. La proximul eseu, daca se transforma, aveau sa preia conducerea. Presiunea pe scotieni creste. Dar Maitland reuseste sa evoce eroismul scotiaan in doua minute consecutive: o interceptie in minutul 56 si scvoaterea in tusa a lui Rob Kearney la 2-3 metri de linia de fund. Irlandezii reiau atacurile si in minutul 62 reusesc: Paddy Jackson goleste de continut o faza banala, pune viteza a sasea si inscrie cel de-al treilea eseu verde. Tot el transforma si Irlanda preia conducerea, 21-22. Ceea ce parea un pronostic cu 95%sanse de castig parea sa se implineasca. Insa scotienii, caposi cum ii stim, nu renunta. Ii imping la greseli pe irlandezi si in minutul 73, obtin o penalitate pentru balon tinut chia in 22-ul oaspetilor. O mare oportunitate de a "indrepta" scorul. Toata responsabilitatea ii revenea capitanului Laidlaw. Matur cum il cunoastem, numarul 9 scotian nu rateaza nici de data asta, 24-22. Simtind victoria, gazdele se instaleaza in 40-ul irlandez si nu mai ies de acolo. In minutele de prelungire irlandezii mai gresesc o data, Laidlaw transforma penalitatea si diferenta sa mareste, 27-22. Fluierul de final ii gaseste pe scotieni cu lacrimi de bucurie in ochi. Invinsesera, pe merit, castigatoarea virtuala a turneului. Cu 3 eseuri doar, Scotia este prima lidera a Six Nations 2017. 4 puncte si o diferenta de +5. Meciul a fost unul excelent, ambele echipe si-au adus contributia la spectacolul sportiv si, ca sa fiu onest, Romain Poite a fluierat cat trebuie si cum trebuie. Nu a mai facut abuz de TMO pentru ca nu a avut nevoie decat de doua ori. Omul meciului, din nou Stuart Hogg, o certitudine pentru lotul Lions din acest an. Excelenti fratii Gray, Sean Maitland si, o sa spuneti ca am fixatii, versatilul Greg Laidlaw. Well done, Scotland, Congrats Vern Cotter!
Al doilea meci al dupa-amiezei, pe Twickwenham, in mai putin de o ora. Anglia, galonata de titlul de grand slam de anul trecut si o serie de 14 meciuri consecutiv castigate avea sa intalneasca Franta cea noua, preparata de catre Guy Noves. Primul indiciu al dificultatii meciului avea sa apara atunci cand s-au afisat greutatile celor doua gramezi: Anglia 900 kg.- Franta 934 kg. Wow, asta va conta! Si a contat, cel putin in prima repriza. Perioada de timp in care francezii au dominat iar englezii au gresit mai mult. ASi au ramas si in inferioritate numerica, Jonny May primeste o eliminare pentru tranta aplicata lui Gael Fickou chiar sub nasul arbitrului. Chiar si cu un aparator advers in minus, francezii nu reusesc sa strapunga apararea insularilor. Scorul de pana la pauza s-a format din lovituri de pedeapsa, unde Camille Lopez si Owen Farrel au inscris, fiecare, de cate trei ori. Adica 9-9 dupa primul mitan. Dupa pauza, francezii ies hotarati sa marcheze pe atac. Fickou, Wakatawa, Spedding si Nakaitaci se zbat mult sa construiasca faze de atac, asta in timp ce Picamoles si Choully macina la centru aparatorii avansati ai englezilor. In minutul 47, TMO refuza englezilor un eseu, pe motiv ca Daly iesise din teren inainte sa culce balonul. Corect, dupa cum am vazut la reluare. Incepe ofensiva engleza. Presiunea asupra francezilor se resimte. Guy Noves schimba pilierii si mijlocasul la deschidere, pentru inceput. Farrell obtine o penaluitate in 5 metri si tot el transforma, 12-9. Peste cionci minute vine si reactia francezilor. La o faze in 22-ul engklez facuta de Picamoles si Fickou, nou intratul Slimani isi asuma o cursa scurta -8-10 metri- si culca. Lopez transforma si Franta preia din nou conducerea, 12-16. Minutele 63-65, englezii fac schimbari: iese Hartkley intre Jamie George, iese Launchbury, intra Haskell (Maro Itoje revine in linia a doua, Haskell devine flanker-6), iese Ben Youngs, intra Danny Care. Ben Te'o intra in locul lui George Ford (usor sters ca inspiratie ieri). Probabil ca modificarile in echipa i-0au facut mai puternici mental pe englezi pentru ca exact atunci cand trebuia, revin, la randul lor, cu un eseu, cel al lui Ben Te'o. Iar cu transformarea lui Farrell, ajung la conducere, cu un fragil 19-16. Care nu avea sa se schimbe pana in final. Excelent arbitrajul tanarului (38) australian Angus Gardner. Anglia avea sa obtina cea de-a 15 victorie consecutiva, incepand din 10 octombrie 2015 (ironic, o victorie in grupa pe care a pierdut-o la Cupa Mondiala). Franta a aratat cate ceva, este agresiva dar nu letala, nu are vanatori dar are puncheuri. Guy Noves trebuie sa mai caute atacanti pur sange, cum ar fi Yoann Hughet sau Wesley Fofana. Anglia, decimata de accidentari, a aruncat in teren o echipa relativ improvizata si nitel obosita. I-au trebuit 60 de minute ca sa se motiveze pentru victorie. Greul in acest turneu nu va incepe imediat. Singurul meci mai dificil il va avea in ultima etapa, la Dublin. Are suficient timp sa-si repare jucatorii din infirmerie si sa-si reintre in forma. Eddie Jones este,tocmai pentru asta, acolo.
un meci de tinut minte
un meci de tinut minte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu