Sambata la pranz am incalcat traditia ultimilor ani, ceea ce e un semn de sanatate. Romania a invins Georgia destul de concludent, 22-10, cu 13-7 la pauza. Dupa miscarea din teren, rezultatul este echitabil. Romanii au fost superiori cam la toate capitolele, de la tactica pana la executii tehnice. De partea cealalta, georgienii nu au aratat precum sperietorile de care ne temeam atat in anii precedenti. Ei erau oricum cu sacii incarcati in carutele catre Noua Zeelanda. Mai multi jucatori din echipa aliniata initial jucasera in echipe romanesti, nu aveau sa conteste simbolistica atasata Cupei Antim Ivireanul, doar de dragul Portugaliei. Nu e vorba in cele ce scriu de non-combatul Georgiei ci de faptul ca orice echipa matura se poate mobiliza atunci cand are claritate in fixarea obiectivului si se poate mobiliza mai putin atunci cand acest obiectiv a fost realizat. Regula e aceeasi si pentru Romania. A fost nevoie sa o incasam de la adversari cu palmares si renume inferior pentru a ne pune problema ca trebuie sa muncim mai mult decat in ultimele editii (unde eram abonati la calificari directe) pentru a atinge si noi acelasi obiectiv ca Georgia. Nu vorbesc aici de cresterea echipei Rusiei. In Rusia se investeste (si dinauntru si din afara) masiv si rezultatele cantitative se cunosc, cele calitative urmand sa apara, candva, si ele.
Echipa Romaniei a jucat cu un moral destul de bun. A condus tot meciul, a avut un suteur care si-a realizat toate loviturile fixe si marcat si un drop-goal. Danut Dumbrava si-a facut datoria si a castigat pentru Romania o batalie. Alaturi de el mai pot fi remarcati Ionut Dimofte, pentru unele momente de inspiratie in atacurile pe trei sferturi, atatea cate au fost dar si pentru cateva faze de aparare. L-as mai adauga pe lista premiantilor si pe neobositul Marius Tincu, aflat intodeauna unde se afla balonul si cat mai multi adversari. De altfel si eseul lui Tonitza este rezultatul eforturilor lui Tincu. Doar joaca la acelasi club si, sezonul trecut, au fost impreuna campionii Frantei, nu-i asa? In rest mi-ar fi placut sa-l fi vazut si pe Catalin Fercu in forma lui de acum vreo doi ani, cand a fost remarcat de selectioneri.
Deci, domnilor, se poate! Motivatia pentru victorie a functionat, echipa s-a miscat bine iar cele cateva individualitati cu experienta din lotul nostru chiar au vrut sa joace rugby. De aceasta data au reusit. La Lisabona , in schimb, va fi altceva. Sa ne aducem aminte ca in 2007, la Cupa Mondiala, a trebuit sa ne intrebuintam toate cheile de la camara cu resurse, pentru a-i invinge de putin. De data asta, ei vor juca acasa iar noi suntem mai putin pregatiti psihologic pentru victorii in deplasare. In plus si la ei s-a dezvoltat complexul de care suferim noi acum: au fost invinsi acasa atat de Georgia cat si de Rusia, fata de care au scuza, valabila in toata lumea latina, ca sunt fruntasii clasamentulu. Si ei considera ca ar fi umilitor sa piarda acasa cu Romania si, implicit sa scape din maini calificarea, chiar si prin recalificare. Asa ca, un pic de antrenamente empatice nu ar strica, domnule Lairle, domnule Petrache.
In RBS Six Nations, nimic surpinzator. Irlanda bate Tara Galilor la Dublin, Franta bate Italia iar Anglia face doar scor egal cu Scotia la Edinbourgh.
De remarcat in meciul de la Paris come back-ul italienilor incepand cu minutul 65, dupa care le-au administrat francezilor doua eseuri. Gazdele, ca si castigatoare a Marelui Slem in editia acestui an, isi consumaera tot repertoriul de figuri liber alese si facusera risipa de talent si imaginatie. Dar italienii, cu un moral sanatos, nu au renuntat la lupta. Sau poate, Nick Mallett le-a inoculat (ceva ce ne trebuie si noua), vanitatea de a raspunde prin joc cand, vag nesportiv si, partial, in batjocura, li se striga Ole! cu ocazia fiecarui atac al gazdelor. Oricum s-ar fi terminat meciul, Franta e o echipa de temut in actuala ei configuratie si cu acest sistem de joc. Dar si Italia a iesit onorant de pe teren. Cu bani si perseverenta, azzurii sunt deja o echipa pentru primele 10 echipe ale clasamentului IRB. Ca ultima stire, intr-un dosar pe care l-am mentionat mai de mult aici, 2 selectionate regionale italiene vor participa din aceasta toamna, la competitia italo-celtica cunoscuta azi sub numele de Celtic League sau Magners League. Sa ne bucuram pentru ei, in cel mai altruist mod cu putinta. Daca anul 2009 a fost al Irlandei, 2010 este anul Italiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu