S-au desfasurat pana acum trei etape din Super 14, turneul selectionatelor regionale apartinand celor trei mari puteri ale emisferei sudice, Australia, Noua Zeelanda si Africa de Sud. Am postat acum ceva zile o stire despre scorul meciului dintre Lions din Johannesburg si Waikato Chiefs din Hamilton, Noua Zeelanda. Rezultatul a fost, cum stiti, 65-72, cu un numar incredibil de eseuri, cate 9 pentru fiecare combatanta.
Dar se pare ca scorurile de acest gen nu sunt exceptii. Sa amintim si Cheetahs- Bulls 34-51, din etapa 1 sau Bulls-Waratahs, 48-38, din ultima etapa.
Daca ne uitam la numarul de puncte realizat de cele 14 echipe ne dam seama imediat ca ceva special se intampla in aceasta competitie. In prima etapa s-au inscris 361 de puncte, cu o medie de meci de 51,6 puncte. In etapa a doua, cifrele escaladeaza topurile posibilului datorita meciului mentionat. Totalul punctelor a fost de 461, cu o medie de 65,8 pe meci jucat. In cea de-a treia etapa, totalul punctelor realizate a fost de 397 iar media de 56,7. Ce determina aceasta teribila eficacitate: ambitiile inceputului competitiei, cresterea strockului in perspectiva apropiatei Cupe Mondiale, dorinta sportiva de spectacol sau, pur si simplu, este un truc comercial pentru a atrage spectatori si audienta, ambele fiind cifre comerciale?
Nu indraznesc sa ma pronunt pentru ca nu am suficienta informatie. Dar imi permit sa cred ca ultimele doua explicatii pot fi mai veridice decat primele. Oricum ar fi, spectacolul rugbystic este acasa la el si se simte bine.
Dupa cele trei etape, sud-africanii Bulls din Pretoria conduc cu 3 victorii din 3, 12puncte deci si inca 3 puncte bonus. Total 15. Ii urmeaza neozeelandezii de la Hurricanes si Waikato Chiefs, cu cate 14 puncte din care 2 bonus ofensiv. Echipa mea favorita Natal Sharks a incasat trei infrangeri, are 2 puncte bonus defensiv si se afla pe locul 12.
Bulls este, deci in motul bucatelor, cu un total de 149 puncte marcate si 104 primite. Din totalul celor marcate, aproape jumatate i se datoresc lui Mourne Steyn, o uvertura in mare forma in ultimii doi ani. Pana acum are inscrise 71 puncte. Adica 3 eseuri, 10 lovituri de pedeapsa reusite si 18(!) transformari. Dar sa nu uitam ca in formatia Bulls mai joaca alte cateva nume ale elitei campionilor mondiali, Victor Matfield (5) , Dannie Roussouw (8), Gary Botha (2) si Zane Kirchner un fundas ce vine tare din urma, pe stilul lui Percy Montgomery.
Echipele autraliene sunt, ca si in ultimul an pe undeva, pe la mijlocul clasamentului. Si nu promit o revenire demna de atentie nici acest an.
Desi mai putin urmarite in Europa, jocurile din Super 14 (Super 15 din 2011) au, totusi ceva diferit fata de ceea ce se joaca pe continentul nostru franco-anglo-galezo-irlandez. Mai intai, jucatorii isi cheltuie energia nu pentru inclestari sterile pentru castig de teren, balonul circula mult mai mult si in mai mare viteza.
In al doilea rand, efortul de echipa este orientat catre castigul de puncte inca din primul minut. Intrebat daca reprizele ar dura, ca la football, 45 de minute, ce s-ar intampla cu jucatorii si ritmul jocului, Matt Giteau, un alt exponent al elitei mondiale, a raspuns sec: pot sa dureze si 120 de minute, s-ar juca la fel ca in cele 80, importante sunt victoriile si punctele. In al treilea rand, in toate aceste trei tari, rugbyul este sportul numarul 1 ca popularitate iar publicul cat si presa sarjeaza devastator atunci cand au cate ceva de zis la adresa uneia sau alteia dintre echipe. Si asta se traduce in incasari.
Comparand cu ceea ce vedem in Europa nu putem decat sa ne intrebam asupra viitorului imediat al acestui sport. Avand in vedere faptul ca la ultima editia a Cupei Mondiale numai Africa de Sud a reprezentat, si cu succes deplin, emisfera sudica iar Europa ne-a dat doar finalista, cum va arata Cupa Mondiala 2011? Vom asista la aceleasi derapaje ale chipelor europene in fata echipelor din sud? Dupa cum arata echipele angrenate in RBS Six Nations, numai Franta ar putea pune ceva probleme Africii de Sud sau Noii Zeelande. Dar Franta este o echipa capricioasa si inconstanta pe termen mediu. Asa ca, vorba englezului, "wait and see"
Fidel promisiunii facute, va propun azi, la a 63-a sa aniversare, sa ascultam saxofonul lui Jan Garbarek, jazzman norvegian de mare anvergura si notorietate indiscutabila, cel putin in Europa. Printre instrumentistii cu care a inregistrat se pot enumera Chick Correa, , Keith Jarrett, Charlie Haden, Egberto Gismondi, Gary Peacock, Jack de Johnette, Eberhart Weber , Anouar Brahem, Rainer Bruninghaus, Manu Katche, Trilok Gurtu si, evident cu voci sonore din jazzul nordic, precum: Terje Rypdal, Arild Andersen, Lars Danielsson, Bobo Stenson. Din 1970 inregistreaza sub contract la o singura casa de discuri, ECM. Va propun o piesa de pe albumul Twelve Moons, 1993.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu