Intre 13 si 14 mai , la Dublin, va avea loc Conferinta Boardului IRB la care vor participa toti decidentii internationali si nationali din tarile clasate pe primele 20 de locuri in clasamentul la zi. Adica, implicit, participantele la Cupa Mondiala.
Din declaratiile acordate presei de catre Presedintele IRB, Bernard Lapasset, se vor discuta mai multe teme specifice trendurilor evolutiei mondiale a rugbyului pe baza unei cercetari la care au participat specialisti din toate natiunile majore ale acestui sport. Lapasset a evidentiat cinci mari familii de probleme care vor fi puse in discutie: a. placajele; b.gramezile -prabusiri si refaceri; c.excesul de lovituri cu piciorul; d. angajarea fizica in joc; e. modificari ale regulamentelor. Asupra acestui ultim aspect, presedintele IRB a declarat ca nu se va mai experimenta nici o modificare a actualui set de Laws of the Game pana dupa terminarea Cupei Mondiale 2011. Lapasset a mai declarat ca IRB trebuie sa fie preocupat de evolutia pe termen lung a rugbyului mondial, cu accent pe reintroducerea rugbyului (in 7) ca sport olimpic si in perspectiva urmatoarelor doua editii ale Cupei Mondiale.
SANZAR, organismul colectiv de conducere al rugbyului din emisfera sudica, a finalizat un contract comercial vizand drepturile de televiziune pe perioada 2011-2015. Contractul se ridica la suma de 437 milioane $, cu 34% mai "bogat" decat precedentul contrract similar pe ultimii cinci ani. Valoarea contractului va putea spori cu inca 60 milioane prin vanzarea de drepturi TV aditionale catre cele doua Americi si Asia. Acest contract nu a inclus si posibilitatea ralierii Argentinei la Turneul celor 3 Natiuni si nici modificarea formatului Super 14 in Super 15 pentru ca a fost negociat de circa 8 luni, cand deciziile privind cele doua competitii erau doar proiecte.
Riki Flutey va parasi, dupa incheierea competitiei TOp 14 din Franta, clubul Brive, cu care mai avea contract inca un an. Jucatorul a declarat ca se intoarce la echipa de la care a plecat peste Canalul Manecii, London Wasps. Dar se pare ca mai este dorit, insistent, si de catre irlandezii de la Munster. Dar in Franta va sosi, se pare, mijlocasul la gramada neo-zeelandez Piri Weepu, 26. Daca nu va fi in vederuile selctionerilor pentru meciurile test din aceasta vara, Weepu va pleca mai repede in Europa. Cu 32 de slectii pentru All Blacks incepand cu 2004, dar incepand meciurile ca rezerva in ultimele 14 meciuri din ultimii doi ani, demiul isi doreste ca ultimii ani de cariera sa poata juca intr-un campionat in care se castiga mai bine decat acasa la el, adica la Hurricanes din Wellington.
Dupa aproape un an de recuperare dupa doua accidentari serioase, revine in teren si va juca pentru Ospreys in ultimele meciuri din Celtic League, capriciosul dar si spectaculosul Gavin Hastings. In aceasta perioada de pauza competitionala a avut ocazia sa-si anunte logodna cu cantareata Charlotte Church, cu care are deja doi copii. Gavin Henson a avut destule ghinioane pana acum. Tot datorita accidentarilor nu a putut lua parte la editiile din 2003 si 2007 ale Cupei Mondiale. A fost selectionat de 31 de ori in echipa Tarii Galilor, cu care a si castigat Marele Slam al Six Nations in 2005. In 2001 a fost declarat de catre IRB Best Young Player of the Year.
Acum ma reintorc la aniversarile jazzului. Ziua de azi, 23 aprilie e una speciala pentru ca doi din cei mai proeminenti basisti ai jazzului si anume Charles Mingus ai Paul Chambers si-ar fi sarbatorit azi, daca ar mai fi trait, ziua de nastere.
Charles Mingus s-a nascut in 1922. Ca si multi muzicieni de culoare a avut primele contacte cu muzica prin corurile bisericesti si ascultand la radio inregistrarile si spectacolele vremii. Studiaza formal bassul cu un sef de partida din New York Philarmonic si compozitia cu un celebru profesor al altor maestri, Lloyd Reese. In anii 1940 are primele sale experienta concertistice in ansambluri de renume, Lionel Hampton, Louis Armstrong sau Kid Ory. Din 1950, canta live si inregistreaza cu muzicieni de prestigiu precum Art Tatum, Bud Powell, Charklie Parker, Miles Davis si chiar in orchestra lui Duke Ellington, unde a avut cateva momente de solo. Experienta pe care dobandit-o in anii '40 si inceputul decadei '50 i-ar fi p[ermis sa se lanseze si ca pianist, rol cu care a cochetat in cateva inregistrari. Insa a preferat sa se dedice compozitiei si promovarii propriilor piese ca si a creatiilor altor cativa tineri jazzmani. Drept pentru care a intemeiat propria sa casa de discuri, impreuna cu Max Roach, numita Debut Records si sa infiinteze un fel de atelier de creatie colectiva, Jazz Workshop, in care s-au experimentat multe din compozitiile free jazzului de mai tarziu. O fire impulsiva si cu iesiri necontrolate, Mingus avea sa fie poreclit The Angry Man of Jazz, motiv pentru care a fost, in egala masura, atat detestat cat si adulat. Ca o incununare a temperamentului sau, se cuvine a mentiona si apetitul sau pentru manifestari agresive in cadrul miscarii pentru integrare sociala a afro-americanilor. Acesta e un fapt relativ ciudat dar explicabil daca tinem seama de descendenta sa rasiala usor bizara: pe linie materna a avut ascendenti chinezi si englezi iar pe linie paterna afro-americani si suedezi.
In toata cariera sa a produs peste 300 de compozitii si mai mult de 100 de albume. Dintre cele mai cunoscute se cuvin a fi amintite: Pithecantropus Erectus(1956), Mingus Ah Um (1959), The Clown (1957), Let My Children Hear Music, The Black Saint and the Sinner Lady(1963) sau Tijuana Moods.
In 1963 inregistreaza ca pianist un album special, care avea sa anunte stilul Keith Jasrrett, cu care a incercat sa armonizeze experienta sa de jazzman cu armoniile muzicii clasice. Albumul este Mingus Plays Piano, o raritate pe piata actuala. In 1964 se casatoreste cu Sue Graham Ungaro, nasul de cununie fiind celebrul poet Allen Ginsberg, unul dintre corifeii miscarii contestatare beat. In 1966 este evacuat din motive financiare din locuinta sa din New York. Canta mai putin in urmatorii ani, fiind dedicat mai mult compozitiei si miscarilor sociale. Doar in 1974 revine cu un cvintet cu care avea sa inregistreze doua albume, Changes One, Changes Two. Ca o constanta in compozitia trupei cu care a cantat din 1974-1977 se remarca saxofonistul Charles McPherson, absolvent al celebrului Jazz Workshop, singurul care l-a urmat pe Mingus atatia ani.
Lui Mingus i se datoreaza si cea mai lunga compozitie de jazzz scrisa si interpretata vreodata. Se numeste Epitaph, a fost orchestrata pentru un ansamblu de 31 de persoane si a fost interpretata pentru prima oara pe 3 iunie 1989, la zece ani de la decesul compozitorului. Pentru detalii: Mingus' Magnum Opus: 'Epitaph' In Concert : NPR (fisier audio).
Ultimii sai ani de viata i-au accentuat ciclotimia si depresiile. A ajuns obez si ipohondru. In 1977 este diagnosticat cu scleroza amitropica laterala, o afectiune rara care produce atrofie musculara, fapt ce l-a trimes pe scaunul cu rotile. Ultimele sale compozitii le-a inregistrat vocal, pe banda de magnetofon. Dar muzica sa a ramas nealterata. Un argument vine sa ajute aceasta afirmatie. Si anume inregistrarea de mai jos, Perdido, din 5 noiembrie 1972, Berlin.
.
Paul Chambers s-a nascut in Pittsburgh in 1935. Incepe sa cante la instrumente de suflat in ansamblurile scolate. Mai intai la corn apoi la tuba. Se indragosteste de bas la 14 ani. La 17 ani ia primele lectii sistematice (ce similaritate cu formarea lui Mingus!) cu un contrabasist de la Detroit Symphony Orchestra. De la 15 ani accepta primele influente de jazz, Bud Powell si Chalie Parker, fapt ce a produs oscilatia sa de la muzica simfonica, pentru care se pregatea sa devina instrumentist catre jazz. Se concentreaza pe interpretarile unor basisti deja afirmati precum Oscar Petitford, Ray Brown, Charles Mingus. Alege basul ca instrument care il va reprezenta si incepe seria de turneee cu muzicieni consacrati ai vremii (J.J.Johnson, in principal) si se specializeaza in arta swingului, dobandind o abilitate edxtraordinara a variatiilor de tempo. A fost primul basist major care a intrebuintat arcusul pentru a se exprima in registrul grav, al saxofonului. Intre 1966 si 1962 a fost activ permanent in cvintetul lui Miles Davis. Prima sa mare performanta avea sa vina o data cu duetul cu pianul lui Bill Evans in piesa So What de pe albumul Kind of Blue al lui Miles Davis, 1959. Se desavarseste ca instrumentist de sectie ritmica, calitate care l-a facut extrem de solicitat de multi lideri de proiecte. Dintre ei sa amintim pe Art Pepper, Red Garland, Wynton Kelly. Ca session musician a inregistrat albume antologice cu John Coltrane, Thelonius Monk, Oliver Nelson.
Catre mijlocul anilor '60 cade in capcana foarte comuna, care a lovit multi muzicieni de mare valoare, adictia de alcool si droguri. Combinatia avea sa-l si rapuna, accelerandu-i tuberculoza. Avea doar 33 de ani. Multi muzicieni i-au dedicat piese lui Paul Chambers. Printre ei Sonny Rollins, Tommy Flannagan, Red Garland, Max Roach si John Coltrane.
Asa ca azi, 23 aprilie, la aniversarea celor doi muzicieni, putem afirma, in memoriam, ca aceasta pereche a adus stralucire unui instrument relativ inexpresiv, utilizat doar utilitar in sectiile ritmice ale orchestrelor anilor '50-'60 si a facut din contrabas un instrument solist, pretentios si prietenos, deopotriva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu