Doua stiri, doua aniversari

Mai intai stirile.

* Dupa 13 ani de fidelitate neconditionata fata de Leicester Tigers, la final de contract, uvertura Sam Vesty, a ales sa imbrace tricoul echipei din Bath din urmatorul sezon. Datorita formei sportive a lui Toby Flood si a lui Jeremy Staunton pozitia lui Vesty in echipa pare a fi din ce in ce mai nesigura. Vesty, 28, doreste sa mai joace in Guinness Premiership. Sam Vesty a fost international englez sub comanda lui Clive Wooodward.

* Se pregateste o Supercupa a Campionilor in Rugby, de gen castigatoarea Heineken Cup vs. castigatoarea Super 14. Oficiali europeni, sud-africani, australieni si neo-zeelandezi discuta in aceasta luna chiar data si locul desfasurarii acestui super-meci. Se avanseaza ideea inceputului lunii decembrie, intr-o locatie neutra, gen Dubai sau Monaco. Data desfasurarii, insa, pune probleme pentru cei din emisfera sudica: europenii sunt la sfarsitul sezonului lor comptetitional iar cei din sud inca nu si l-au inceput. Voci mai ambitioase sau mai vizionare, cum preferati, vad posibila chiar si un play-off al celor doua mari competitii,din nord si din sud, la care sa participe castigatoarele campionatelor din SANZAR plus Anglia plus Franta. Evident, cei mai galagiosi, din cauza acestei discriminari, vor fi irlandezii. Oricum va fi, vom avea inca o super-competitie. Sau, depinde in ce cheie cititi, inca un prilej de a face ceva bani in plus din afaceri sportive.

Si acum, aniversarile. De ce doua? Pentru ca s-a intamplat ca doua mari personalitati care au scris istoria jazzului sa se nasca in aceeasi zi, de 6 aprilie. Ele sunt Billie Holiday si Frank Hubbard. Mai exista asemenea aniversari twin : 22 aprilie pentru Charles Mingus plus Paul Chambers; 29 august pentru Charlie Parker plus Dinah Washigton; 23 septembrie pentru Ray Charles plus John Coltrane; 13 octombrie pentru Lee Konitz plus Art Tatum; 6 decembrie pentru Dave Brubeck plus Miroslav Vitous.

Billie Holiday (pe numele sau real Elinore Harris) s-a nascut in 1915 la Philadelphia. Parintii sai nu au fost casatoriti fapt ce a produs despartirea pe cand Elinore avea doar 3 ani. La 15 ani avea sa se mute, cu mama sa, la New York, in Harlem. Acolo incepe sa-si valorifice experienta sa muzicala de cor si vocea de exceptie. Incepe sa canta prin cluburi, unde avea sa fie descoperita de scouterul de muzicieni de jazz John Hammond II. Hammond i-a mai dat scenelor, printre altii, pe Count Basie, Aretha Franklin, Stevie Ray Vaughn, Leonard Cohen sau Bruce Sprinsteen. La 18 ani scoate primul single, My Mother's Son-in-Law si are prima aparitie in clubul Apollo. Ceea ce echivala, ca in multe alte cazuri, cu consacrarea. Avea sa cante in curand cu nume deja lansate precum Lester Young, Artie Shaw si alti muzicieni albi. Consumul si adictia de droguri avea s-o poarte la sfarsitul aceluiasi an la puscarie, fapt care mai avea sa se repete de-a lungul carierei sale. Un detaliu ce nu poate fi tinut ascuns de catre biografii sai ne arata ca in adolescenta se prostitua alaturi de mama sa, inca din Philadelphia. La 11 ani a fost violata, pe vremea cand era incredintata temporar unei familii, pe durata executarii unei pedepse cu inchisoarea de catre mama sa. Pseudominul sau de scena vine de la Billie Dove, acrtita sa preferata si de la Clarence Holiday, tatal sau natural, muzician in orchestra lui Fletcher Henderson.

Ca muzician, o data cu consacrarea, avea sa cunoasca si succesele la public. Pana la sfarsitul razboiului urca pe scena alaturi de Teddy Wilson, Count Basie, Lester Young si Artie Shaw. Dupa noiembrie 1944, cand trece sub contract la Decca Records, incepe perioada ei cea mai fertila din punct de vedere muzical. Reia cantece mai vechi ale sale, din perioada Teddy Wilson, toate incarcate de ecourile dramelor sale sentimentale: No Good Man, Good Monring Heartache, There Is No Greater Love, Solitude, Easy Living. In 1947 sta iar , pentru un an, in inchisoare pentru detinere si consum de narcotice. La iesire ii este organizat un concert la Carnegie Hall (o onoare pentru un muzician de culoare la acea vreme)dar care nu va fi inregistrat, asa cum era obiceiul.

La inceputul anilor '50, temele sale devin mai apropiate de sentimentele sale religioase (fusese botezata catolic la 10 ani). Produce o noua versiune a God Bless the Child si scrie una din piesele sale celebre, This is Heaven to Me, cu acompaniament orchestral de coarde si suflatori, alaturi de cor. Viata sa sentimentala devine un dezastru. Relatiile cu barbati violenti , consumul de alcool si droguri ii deterioreaza iremediabil vocea, desi ultimul sau sot, Louis McKay, recuperator al Mafiei, reuseste o vreme sa o tina departe de droguri. Reuseste totusi un contract cu Verve Records unde scoate doua albune, cu care are succes comercial. In 1956 sustine doua concerte, cu casele inchise, la Carnegie Hall. Incepe sa-si povesteasca viata unui reporter de la New York Post, William Dufty, cu care va cosemna aparitia, in acelasi an, a volumului Lady Signs the Blues. Ultimul sau album, Lady in Satin, Columbia Records avea sa se vanda in mai mult de trei sute de mii de exemplare.

Pe 31 mai 1959 este arestata din nou pentru consum de droguri (era recidivista deja) dar datorita starii ei de sanatate (ciroza avansata) este internata in spital, unde avea sa se si stinga din viata in iulie acelasi ani. La moartea ei avea 750 de dolari in portofel si 0,7 dolari in contul bancar.

In video veti gasi, alaturi de Billie Holiday pe cativa din greii perioadei anilor '50, Ben Webster, Gerry Mulligan, Coleman Hawkins, Roy Eldridge, Doc Cheatham, reuniti intr-o trupa de tip All Stars Band pentru a acompania diva.



Ce este de remarcat la Billie Holiday, mai ales dupa anii '50 este tendinta de a modela interpretarile sale vocale dupa liniile melodice ale instrumentelor, fapt care i-a dat posibilitatea sa fie o vocalista, printre primele, cu un atat de bun control al tempoului si frazarii. Vocea sa foarte speciala este, si astazi, usor de recunoscut, indiferent de calitatea inregistrarilor.


Celalalt aniversat azi este un trompetist, Freddie Hubbard. Nascut in Philadeplphia in 1938, Hubbard avea sa fie un exponent de seama al stilului free jazz din anii '60. Incepe educatia si practica muzicala direct cu trompeta in orchestra liceului Jordan Conservatory. La 17 ani colaboreaza deja cu fratii Montgomery, Wes si "Monk" ca si cu orchestra lui James Spaulding. La 20 de ani se muta la New York, unde incepe activitatea sa de club, alaturi de Sonny Rollins, Eric Dolphy, J.J.Johnson, Quincy Jones. In 1960 inregistreaza cu McCoy Tyner albumul Open Sesame. In 1961, alaturi de John Coltrane lanseaza Ole Coltrane iar cu trioul lui Wayne Shorter scoate poate cel mai faimos album personal, Ready for Freddie. De altfel perioada anilor '60 avea sa fie si cea mai prolifica pentru destinul deja experimentatului trompetist: 12 albume proprii si alte 31 albume in care a cantat ca sideman. Printre partenerii sai de scena se pot enumera: Oliver Nelson, Eric Dolphy, Herbie Hancock, Wes Montgomery, Wayne Shorter, Art Blakey, Bill Evans. Recunoasterea valorii sale vine si din faptul ca majoritatea albumelor au fost inregistrate la Blue Note Records, o eticheta a elitelor.

Cele mai mari succese comerciale aveau sa vina, insa, in anii '70. Titluri precum Red Clay, First Light, Straight Life, Sky Dive sunt si azi mentionate de istoricii si criticii de jazz drept cele mai reprezentative pentru perioada free jazzului. In 1977 scoate o serie de 4 albume impreuna cu Herbie Hancock, Wayne Shorter, Tommy Williams si Ron Carter seria V.S.O.P.(aluzie la vinurile rare, de calitate si origina controlata): printre care VSOP, VSOP Quintet, VSOP Tempest in Colloseum.

Din anii '80, Freddie Hubbard incepe sa se dedice turneelor si activitatilor concertistice aducatoare de venit. Turnee in Canada, Europa, Asia. O afectiune la buza superioara (vitala pentru un trompetist) avea sa-l tina departe de scena doi ani, 1992-1994. In 2006 primeste deplina recunoastere, ia premiul Jazz Master al National Endowment for Arts. Starea sanatatii sale se inrautateste, problemele cardiace se amplifica iar in ultimii sai doi ani de viata, 2006-2008, spitalizarea si ratele la creditele sale ipotecare sunt platite de catre Jazz Foundation of America. Se stinge pe 29 decembrie 2008, lasand in urma 60 de albume proprii si contributii soliste pe alte 51.

In video il regasim pe Freddie Hubbard in 1987, intr-un club de jazz din Budapesta, interpretand alaturi de muzicieni unguri, celebra tema Autumn Leaves.