Stiri.
* Aripa scotiana Thom Evans, accidentat grav in meciul cu reprezentativa Tarii Galilor are, la mai bine de o luna dupa accident si trei operatii, sanse de 50%/50% sa mai mearga vreodata. Thom Evans, 25, a fost selectionat de cinci ori in echipa Scotiei si era considerat o speranta a noului val de jucatori. Fratele sau, mai mare si mai selectionat, Max, joaca pentru Glasgow Wariors si este titular in XV-le de baza al Scotiei. Daca va recupera, lui Thom Evans ii este propusa cariera de model. Ce ironie!
* Fundasul Leon Mc Donald, 32, 56 de selectii pentru All Black, se retrage din rugby. Actualmente este legitimat la o echipa din campionatul Japoniei. S-a accidentat acum 10 luni si de atunci nu a mai jucat desi antrenamentele sale de recuperare au fost reusite.
* O noua achizitie la Leicester Tigers, aripa argentiniana Horacio Agulla. Acesta a semnat un contract pentru doi ani, in vederea inlocuirii, la sfarsitul sezonului, a irlandezului Johne Murphy, care a jucat in cinci ani 37 partide si a inscris 61 puncte pentru Tigers. De precizat ca intre Johne Murphy si fundasul Geordan Murphy, alt irlandez al celor din Leicester, nu exista nici o legatura de rudenie.
* Daniel Carter a ajuns cel mai prolific marcator de puncte din Super 14, atingand recordul de 1022 de puncte. Vechiul record, despre care am mai scris, era detinut de Stirling Mortlock, cu 1019 puncte. Carter a marcat din cinci penalitati in victoria pe care Crusadres le-a administrat-o australienilor de la Waratahs. De notat ca Dan Carter joaca in Super 14 doar din 2003 si a lipsit un an din competitie, pe durata contractului cu Perpignan, cand a stat mai mult accidentat.
Si acum ,aniversarile zilei, Lionel Hampton si Herbie Hancock.
Lionel Hampton s-a nascut in 1909 la Louisville, Kentucky. Orfan de tata, se muta-impreuna cu mama sa, mai intai in Birmingham, Alabama si, mai apoi, in Chicago, Illinois. Ia lectii de tobe la St.Elisabeth High School. Din 1920 este titular in Chicago Defender Newsboys Band ca baterist. Canta in diverse trupe locale pana cand alege sa plece pe coasta de vest pentru a se inscrie la cursurile de muzica ale Universitatii Califoniei de Sud. Lucreaza noaptea ca barman pentru a-si plati studiile. Descopera atractia sa pentru un instrument secundar si destul de putin expresiv, vibrafonul si intra, pe acest "post" in formatia Les Hite unde va avea ocazia sa-l acompanieze pe Louis Armstrong, alaturi de care ne va oferi primul sau solo de vibrafon, Memories of You. In acelasi an isi intemeiaza primul sau grup, Paradise Ballroom. In 1936 este angajat de Benny Goodman si produce primele sale discuri ca solist alaturi de muzicieni precum Count Basie, Cab Calloway. De notat ca Hampton a fost promovat de acelasi eficient scouter John Hammond, despre care am mai vorbit. Cu trioul Benny Goodman, Teddy Wilson si Gene Krupa, au format primul grup inter-rasial care a cantat in public intr-o perioada in care jazzul era dominat de big banduri. In 1940 il paraseste pe Goodman si are primele succese cu propriul grup, ocazii cu care avea sa-i aibe ca invitati pe Quincy Jones, Dexter Gordon, Art Farmer, Charles Mingus sau Oscar Dennard. Orchestra Lionel Hampton a fost foarte populara in anii '40-'50. Mai reuseste colaborari cu Wes Montgomery, Dizzie Gillespie, Oscar Peterson, Art Tatum, Stan Getz, Arnett Cobb sau vocaliste precum Dinah Washington. In anii '60 formula sa concertistica intra intr-un oarecare declin ca si marea majoritate a big bandurilor, poate cu exceptia Count Basie sau Duke Ellington. Totusi participa la showuri TV si turnee mondiale. Face opere caritabile, devine interesat de sionism si devine membru al bisericii scientologice, la 65 de ani. Intra in masonerie si ajunge la gradul 33. In 1997, apartamentul sau din New York infrunta un incendiu, in care aveau sa dispara, alaturi de alte bunuri, toare onorurile cu care a fost gratulat de-a lungul activitatii sale. In 1991, are un atac cerebral pe scena, la Paris si isi revine cu mare greutate. Efectele acestuia plus o artrita cronica progresiva aveau sa-l conduca in lumea celor drepti pe 31 august 2002, la 93 de ani.
Ca suport video, va ofer o inregistrare istorica, prima editie a emisiunii ce avea sa dea si numele unei sectiuni a istoriei jazzului, Rhytm and Blues. Transmisia live din 1954 avea loc la Apollo Theatre in New York iar stilul era dedicat exclusiv muzicienilor afro-americani. Big bandul acompania diversi solisti. In acea emisiune aveau sa apara Count Basie, Sarah Vaughn, Big Joe Turner, Cab Calloway, Nat King Cole. Vezi si http://arhive.org/details/rhytm... Count Basie se joaca la tobe.
O alta inregistrare video pe care o puteti urmari dateaza din 1957 si avea sa fie una din piesele care l-au consacrat pe Hampton drept supremul vibrafonist, Flying Home
Herbie Hancock s-a nascut in Chicago, pe 12 aprilie 1940. Incepe cu educatie muzicala clasica, studii de pian, inca de la sapte ani. La 11 se produce in public, interpretand cu Orchestra Chicago Symphonie partea intaia a Concertului nr.5, in re major, de Mozart si, mai tarziu in acelasi an, Concertul Brandemburgic nr.2 al lui J S Bach. In perioada sa studioasa din adolescenta, urmareste exrecitii de compozitie si armonie pe inregistrari destul de diverse, grupul Hi-Lo, devenit ulterior Singers Unlimited (grup de acompaniament al lui Frank Sinatra), pianisti precum Wynton Kelly, McCoy Tyner sau suflatori ca Miles Davis sau John Coltrane. la 18 ani incepe studiile de inginerie fizica la Colegiul Grinell de la Iowa University din Des Moines. Dupa doi ani renunta si incepe propria cariera de mizician. Ia contactul cu Chris Anderson, un pianist orb de mare virtuozitate, care ii devine mentor in ale armoniei. In 1961 revine la Chicago, unde lucreaza la armonie cu Coleman Hawkins si Donald Byrd. Cu Byrd, trompetist, are o relatie mai speciala iar acesta il prezinta pe Hancock lui Vittorio Grannini, cu care studiaza timp de un an compozitia de jazz. In Chicago avea sa-si castige o notorietate suficienta datorita prestatiilor sale live din cluburile specializate. Pana la data aparitiei primului sau album solo, Takin' Off,1962, va canta alaturi de Phil Woods si Oliver Nelson, ca trio. Piesa Watermelon Man de pe acest album, avea sa-i atraga atentia lui Miles Davis, care era in cautarea unor instrumentisti cu care sa-si construiasca noul sau cvintet.
In mai 1963, Miles Davis isi prezinta noua sa trupa: Wayne Shorter(Sax tenor), Ron Carter (bass), Hancock (pian), Tony Williams, 17 ani(tobe). Sectia ritmica a cvintetului Miles Davis este si azi evocata pentru inovatie si flexibilitate in special datorate experimentelor lui Hancock, care exploreaza coarde si registre inca neexplorate ale pianului si armonii in stilul expresionist al lui Claude Debussy.
In paralel cu activitatile din trupa lui Davis mai lucreaza in alte proiecte si cu alte colaborari, cu membri din echipa de muzicieni sub contract cu Blue Note: Grant Green, Kenny Dorham, Bob Brookmeyer, Freddie Hubbard, Stan Getz. In 1965 avea sa inregistreze Empyrean Isles (1964) si Mayden Voyage (1965), ambele cu mare succes la public. Amandoua albumele aveau sa defineasca trecerea, datorata in primul rand lui Herbie Hancock, la stilul post-bop, o deschidere modernista si mai atonala a jazzului modern. In 1968 avea sa-si formeze propriul sextet, dupa despartirea de Miles Davis, iar cu acesta va intra, pana in 1973, in era instrumentelor amplificate electronic. Hancock introduce in jazz sintetizatoarele, programate de nu mai putin celebrul inca de atunci Pat Gleason. In 1973 apare primul disc de jazz vandut in peste un milion de exemplare, Head Hunters cu care incepe o alta etapa a jazzului modern, jazz fusion cu accente de funk si rhytm and blues. Desi se despartise de ceva vreme de Miles Davis, nu avea sa ramana indiferent la soundul albumului acestuia, Bitches Brew si incepe sa compuna piese pentru mixul dintre instrumente acustice si instrumente amplificate electric. In 1976 ii este dedicata o zi intreaga in cadrul Festivalului de la Newport, ocazie cu care reuneste o parte a vechiului cvintet al lui Davis-Shorter, Hubbard, Carter, Williams. Asa se naste VSOP (Very Special Onetime Performance), un proiect celebru pentru experimentele propuse. In 1977 se converteste la budism si incepe sa aibe o viata muzicala in dublu registru: o sectiune comerciala, destinata exclusic spectacolelor si turneelor si un segment dedicat explorarilor si experimentelor muzicale carora le ra, de mult, dedicat. In 1978, inregistreaza un duo acustic cu Chick Corea. Infiinteaza in 1981, Trio, cu Ron Carter si Tony Williams, cu care pleca in turnee iar in 1982, prin adaugarea lui Wynton Marsalis, vor scoate Quartet. In 1983, piesa Rockit, de pe albumul Future Shock, devine un single de mare succes la fidelii sai, hit pe MTV, 5 premii MTV Awards si alte onoruri.
In 1986 compune muzica si joaca in filmul Round Midnight, titlul acestuia fiind inspirat din piesa cu acelasi nume, din perioada colaborarii cu Davis. Filmul este o biografie imaginara a saxofonistului Lester Young iar la compozitiile muzicale care sustin pelicula au mai contribuit John McLaughlin, Wayne Shorter si Freddie Hubbard. In film mai apar, in roluri episodice, Martin Scorsese si Philippe Noiret. In 1990 intreprinde un lung turneu mondial cu cvartetul compus din Jack De Jhonette, Dave Holland si Pat Metheny iar in 1994 aduce un Tribute to Miles, impreuna cu Ron Carter, Tony Williams si Wallace Rooney, trompeta. Cu acest album, aveau sa castige un Grammy pentru cel mai bun album, inca o premiera in istoria jazzului. Incepe sa exploreze, tarziu dar sigur, si zonele vocale ale jazzului, oferindu-ne inregistrari cu mau multi solisti printre care Joni Mitchel, Paul Simon, Annie Lennox, Sting, Stevie Wonder. In 2006 apar 2 albume de reluari ale unor piese mai vechi sub titlul Essential Herbie Hancock. Pentru albumul River: the Joni Letters, 2007 (dedicat prietenei sale Joni Mitchel)avea sa mai ia un Grammy 2008 pentru cel mai bun album al anului. In ianuarie 2009 canta la inaugurarea presedintiei lui Barack Obama si din 2009 este numit titular al catedrei de jazz a Los Angeles Philarmonic.
Pantru intreaga lui activitate a primit premiul Harvard Foundation Artist of the Year 2008, o a doua onoranta distinctie dupa titlul de Jazz Master al National Endowment for Art, 2004. La multi ani, Herbie Hancock,chiar daca ne gandim la tine din Romania!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu