Doua stiri vin sa atraga atentia intr-un moment de respiro competitional. Amandoua reflecta cate ceva din adevarata atitudine pro-sociala a acestui sport. Desi nu voi comenta faptele de mai jos nu ma pot retine sa nu remarc faptul ca, in ciuda comercializarii fara precedent care a lovit si rugbyul, mai exista si evenimente in afara meciurilor, cupelor si camionatelor care sa ne aduca aminte de infasuratoarea umana a sportului.
Recent, pilierul Matt Stevens, 26 de ani, a fost suspendat pe 2 ani pentru consum de substante interzise. Mai precis, metaboliti derivati ai cocainei, care sunt incadrati in categoria "recreational drugs", a substantelor cu un grad mai scazut de nocivitate. El nu va mai avea drept de joc pana in 19.01.2011. Ca urmare a indesirii acestui gen de comportamente in randul jucatorilor profesionisti, forurile conducatoare ale rugbyului englez (si, banuiesc, nu numai ale acestuia)au decis introducerea unor controale mai frecvente atat in timpul competitiilor oficiale cat si, mai ales, in perioadele extra sau intercompetitionale. Probele pozitive vor coduce la suspendari automate de 2 ani, fara posibilitate de apel si de re-analizare, prin asa numitele probe B, ale mostrelor de urina sau sange. Trei organizatii (Rugby Football Union, Premier Rugby si Rugby Players Association) si-au dat maninile pentru a incepe si sustine o campanie impotriva consumului acestor substante, "recreationale". Iar Matt Stevens si-a dat acceptul de a fi ambasador al acestei campanii, in scopul de proteja imaginea acestui joc sportiv si a proteja sanatatea jucatorilor. Implicarea in aceasta campanie sociala nu ii va atrage lui Stevens indulgenta celor care l-au sanctionat dar il va face, cu siguranta, sa nu devina recidivist, fapt care l-ar exclude definitiv din viata sportiva. Iar cum pilierul lui Bath avea deja o cariera in Elite Player Squad, de unde a fost deja exclus, multi alti jucatori vor avea ocazia sa reflecteze asupra imcompatibilitatilor sportului de mare performanta. Deja Stevens se gandeste la revenirea sa in marile competitii dupa terminarea sanctiunii si s-a pronuntat deja pentru noua sa echipa: Saracens.
Un alt "caz" actual il reprezinta mai tanarul dar si mai controversatul Danny Cipriani. Dupa mult discutata sa absenta din lotul Angliei pentru Six Nations 2010, Cipriani avea sa anunte ca din sezonul 2010-2011 si-a gasit un loc in randul Melbourne Rebels, viitoarea componenta a Super 15. Stirea este relativ veche. Dar prestatiile sale in cadrul meciurilor pe care echipa sa de club, London Wasps au redeschis dosarul acestui jucator de performanta. Mai ales dupa meciul din cadrul sferturilor de finala a Amlin Challenge Cup de sambata trecuta, unde a contribuit decisiv, 17 puncte din care un eseu, la victoria asupra celor de la Gloucester pentru accesul in semifinale. Pana la plecarea sa catre Australia, Cipriani s-a angajat si el intr-o campanie antirasista si de combatare a discriminarii pe criterii etnice si rasiale. El a dezvaluit, in premiera, ca si el are origini diferite rasial. Publicul avea sa afle ca tatal sau este originar din Trinidad-Tobago, arie cunoscuta in Anglia drept Indiile de Vest. Tatal si-a parasit amiabil familia pe cand tanarul Danny, deja cadet la Wasps Academy of Rugby, avea 9 ani pentru ca tija metalica pe care o avea intr-un femur nu se impaca cu clima racoroasa a Angliei. Dupa despartirea de tata, mama Cipriani a facut eforturi supraumane, lucrand ca sofer de taxi in schimburi prelungite, pentru a-i asigura junelui Danny educatia intr-un stabiliment privat si permitandu-i astfel sa continue sa spere ca va juca, candva, in rugby-ul mare. Dupa o astfel de istorie de viata, mai poate cineva sa se supere pe nazurosul Danny Cipriani? Chiar daca astfel de povesti, de mare impact comercial si atitudinal, pot servi de minune unor campanii sociale,de antidiscriminare, performanta in rugby se cladeste pe cu totul alte criterii. Poate ca Cipriani a fost considerat relativ imatur (caracterizarea lui Rob Andrews: slightly mature) si asta a fost motivul pentru amnarea convocarii lui in Elte Squad. Poate ca Cipriani a fost mai neconformist uneori si a imbratisat atitudini contestatare (in calitate de metis, minoritar deci). Dar niciodata nu i-a fost contestata calitatea intrinseca de elite player. Sunt absolut convins ca in footballul englez, un caz Cipriani ar fi facut cu mult mai multe valuri si ar fi consumat cantitati mai insemnate de adrenalina. Dar in rugby lucrurile nu stau inca asa, din fericire. Amanarea consacrarii lui Cipriani este un gest deliberat. Junele Danny inca nu este pregatit de marea performanta, inca nu si-a definit identitatea si, ca atare, poate ceda psihic oricand. Acceptul pentru implicarea sa in campaniile antirasiste a fost un gest incipient matur. Dazvaluirea voluntara a originii sale etnice, tinuta in mare secret pana mai ieri, va conta ca o eliberare. Si activitatea sa in Australia, chiar daca va fi doar pentru un an (desi contractul este pe o perioada mai lunga) il va intari si ii va configura, cu siguranta, psihicul. Il vom vedea cu siguranta in 2011 in squadul Angliei. Si acesta va fi marele castig, un alt jucator de mare performanta, cu moral si de mare determinare. Si inca o data, socialul din jurul rugbyului va avea sa invinga maruntele nise labirintice ale vietii ordinare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu