Astazi ar fi implinit 83 de ani, varsta la care destul de putini jazzmani ajung. S-a nascut in 1927, in Queens, New York. Datorita profesiei tatalui, inginer, familia sa s-a mutat deseori prin orasele Americii. Isi incepe educatia muzicala cu pianul, apoi cu clarinetul. Datorata profesorului sau de saxofon, este inclinat catre aranjamente ale pieselor pe care diversele big banduri la prezentau la statiile de radio. Elev de liceu fiind, are indrazneala de a propune solutii orchestrale pentru unele piese ale renumitelor, atunci, trupe Tommy Tucker si Elliot Lawrence. Este acceptat ca aranjor dar isi continua si activitatea de instrumentist, exprimarea sa muzicala fiind dirijata catre saxofonul bariton, instrument relativ secundar in aria solistica.
O intamplare ce tine de personalitatea lui Mulligan avea sa-l lanseze in lumea “mare”. In 1945 este invitat la un concert special al Academiei de muzica din Philadelphia, la care se anuntasera cateva din vedetele radio ale momentului, Charlie Parker, Dizzie Gillespie si Sarah Vaughan. Mulligan isi face incalzirea in culise, crezand ca fusese invitat pe scena. Parker il aude si il invita in concert, unde a cantat “speriat de moarte”, cum avea sa recunoasca mai tarziu.
In 1946 intra, prin concurs, in trupa lui Gene Kruppa si mai apoi in cea a lui Claude Thornhill, pentru care scrie si aranjeaza diverse piese. Il cunoaste pe Gil Evans si impreuna cu acesta incepe sa colaboreze la diverse proiecte, impreuna cu Charles Mingus, Lee Konitz, George Russell, Thelonious Monk, Miles Davis, Jack "Zoot" Sims. Tot cu Gil Evans contribuie la formarea nonetului lui Miles Davis, pentru care compune si aranjeaza cateva piese bine-cunoscute azi, Jeru sau Venus de Milo si aranjeaza compozitia lui Davis Godchlid.
Activitatea lui Mulligan in miscarea jazzistica newyorkeza se concentreaza mai ales pe compozitie si aranjament pentru improvizatii in context orchestral. Partiturile semnate Mulligan erau pentru grupuri de noua instrumente, incluzand printre ele si alamuri mai putin uzuale precum tuba sau cornul francez. Aceste contributii aveau sa se concretizeze, ani mai tarziu, sub forma unui album care a dat numele perioadei respective, Birth of the Cool, si avea sa devina printr-o ciudatenie de care numai marile talente sunt responsabile, stilul West Coast Jazz.
Se intoarce in orchestra lui Claude Thornhill si inregistreaza in nume propriu primul album, in 1951. In 1952 il cunoaste pe Chet Baker si intemeiaza primul cuartet fara pian, ceva ce, la vremea respectiva , era o ciudatenie fara seaman. Colaborarea cu Baker avea sa aduca prima inovatie majora semnata Gerry Mulligan, inlocuirea sectiei ritmice prin utilizarea contrapunctului in compozitie si improvizatie. Cu aceasta reteta pleaca sa cucereasca Coasta de Vest. Cuartetul Mulligan-Baker, cu Carson Smith –bass si Chico Hamilton-tobe avea sa cunoasca o vreme de unanima recunoastere, alaturand, de-a lungul a doi ani, numeroase colaborari cu nume precum Bob Brookmeyer, Zoot Sims, Art Farmer sau Red Mitchell. Cu acest cuartet, avea sa concerteze multa vreme in turneee, alaturi si de orchestra lui Duke Ellington, pe care-l considera compozitorul sau favorit si cu care impartasea pasiunea pentru trenuri si cai ferate.
In 1954 se produce la Festivalul de la Paris cu un nou cuartet din care lipsea trompeta lui Chet Baker. Echilibrul formatiei era asigurat de trombonistul Bob Brookmeyer. La bass Red Mitchell iar la tobe Frank Isola. In 1956, experimenteaza un sextet , alaturi de Jon Eardley si Zoot Simms. In 1958 se reintoarce la formula in cuartet iar in locul lui Art Farmer revine Chet Baker.
Sfarsitul anilor ’50 si inceputul anilor ’60 este o perioada de turnee si experimente. In 1960 infiinteaza o trupa de 13 muzicieni, Concert Jazz Band, dorind sa-si valorifice ultimele idei de aranjamente orchestrale. Prin formula trupei au trecut, pe rand, diversi instrumentisti de valoare, precum saxofonistii Zoot Simms, Phil Woods, Gene Allen, trompetisti ca Doc Severinsen, Clark Terry sau Thad Jones, basistii Buddy Clarke, Bill Crow, trombonistii Bob Brookmeyer sau Willie Davis. Cu toate aceste nume prezente se pare ca succesul l-a ocolit. In 1961 inregistreaza albumul Holliday with Mulligan, album pe versurile partenerei sale de atunci, Judy Holliday, si la care mai participa Ralph Burns, Bill Finegan, Al Cohn, and Bobby Brookmeyer. Albumul a fost pus in vanzare doar in 1980.
In 1964 incepe colaborarea cu cuartetul lui Dave Brubeck care avea sa dureze pana prin 1973. Tot in 1964 inregistreaza nu mai putin de cinci albume pentru Verve Records, casa de discuri a lui Norman Granz. Cu cuartetul Brubeck in turneu avea sa ajunga si Bucuresti in 1964.
Anul 1971 avea sa constituie o alta piatra de hotar in cariera lui Mulligan si, de ce nu?,chiar in istoria jazzului. Isi propune sa impace big bandul clasic cu viziunea sa moderna despre armonia orchestrala. Experienta din perioada Concert Jazz Band, fara pian, impreuna cu experienta cu cvartetul pianistului Dave Brubeck au produs un tip de fuziune de o calitate noua, compatibila cu alte genuri muzicale. Prin aceasta “poarta”, Mulligan avea sa intre in lumea muzicii orchestrale simfonice. In 1965 compusese deja un cvintet cu acompaniament de formatie de coarde. In 1970 participa la inregistrarea oratoriului lui Dave Brubeck, The Light of Wilderness, impreuna cu autorul si basistul Erich Kunzel, acompaniati de Cincinnati Symphony Orchestra. Pentru aceeasi orchestra si pentru Mulligan, Frank Protto scrie un concert pentru saxofon a carui premiera a avut loc in 1973. Din 1974 incep colaborarile cu Antonio Carlos Jobim si Astor Piazzolla, doua surse majore de inspiratie melodica sud-americana.
Urmeaza un sir lung de inregistrari ai aparitii publice alaturi de orchestre celebre ale vremii, Canadian Broadcasting Company,1977; New York Philarmonic (Bolero-ul lui Ravel, sub bagheta lui Zubin Mehta), 1982; London Symphony Orchestra (unde se canta atat Sax Chronicles, un aranjament al lui Harry Freedman pe piesele lui Mulligan cat si Entente for Baritone Saxofone, compozitie proprie), 1984; Houston Symphony, Stockholm Philarmonic, New York Philarmonic, 1987.
In 1991 il contacteaza pe Miles Davis pentru a revalorifica compozitiile din Birth of Cool. Davis accepta propunerea dar un atac cerebral il deboara letal inainte de inceperea repetitiilor. Mulligan continua proiectul si impreuna cu Art Farmer si Wallace Roney plus doi muzicieni din trupa lui Davies termina inregistrarile la ceea ce, in 1992, avea sa fie albumul The Re-Birth of Cool. Ultimul sau album, Dragonfly, avea sa iasa in 1995, cu un an inainte de a deceda din cauza unui cancer la ficat.
Gerry Mulligan a fost printre cei mai premiati jazzmani ai Americii. Timp de 25 de ani a fost liderul clasamentelor Down Beat pentru sectiunea saxofon baritone. In 1981 primeste Grammy Award pentru Best Jazz Performance by a Big Band. Primeste onorurile catedrei Duke Ellingtron de la Yale University pentru piesa Walk on the Water. In 1991 este primit in American Jazz Hall of Fame. Are la activ 29 de albume si peste 250 de inregistrari audio archivate. Numele sau este onorat de catre un fond special in Biblioteca Congresului SUA (accesibil la adresa www.loc.gov/loc/lcib/9906/gerry.html)
Gerry Mulligan a fost un prolific compozitor si aranjor. A realizat eliberarea saxofonului bariton de greutatea sa de exprimare initiala si a facut din el un instrument solist. A promovat efectele contrapunctului si convergenta contrastelor tonale in conditiile in care liniile melodice au ramas aerisite, frazele volubile iar registrul tonal s-a imbogatit cu accente grave, specifice instrumentului pe care l-a innobilat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu