O partida mult asteptata. Noua Zeelanda avea de partea ei soliditatea echipei, experienta competitionala, atac compus din oameni supra-titrati si o stiinta a jocului pe care restul de echipe o exhiba doar in meciurile de exceptie. De partea cealalta, Africa de Sud, cu exceptia infrangerii cu Japonia, demonstrase o forta redutabila de atac, o aparare puternica dar nesigura in unele momente. Punctul slab al Springboks asta seara a fost absenta concentrarii pe atac. S-au lovit constant de un zid extrem de greu de penetrat si agresiv, la limita regulamentului. Dovada este numarul mare de penalitati acordate adversarului (sase). Dintr-un punct de vedere complementar nici Africa de Sud nu a avut momente clare de atac, asa cum au avut All Blacks. Cele doua eseuri (Jerome Kaino-6' si Beauden Barrett-52') au fost oportunitati de scor pe care experienta de joc a oamenilor in negru nu le-a permis sa le iroseasca.
Sud-africanii au pierdut prea multe tuse pentru un astfel de nivel al partidei. Au pierdut si cateva gramezi ordonate ceea ce a favorizat posesia adversarilor superioara si, implicit, crearea mai multor oportunitati de atac. Exemplul primului eseu a fost clasic, Carter atrage aparatorii pe el si in ultima secunda paseaza lui Kaino, care nu mai are nimic in fata si culca balonul. Schema se repeta si la al doilea, pasa de la Carter, supranumeric si Barrett inscrie. Poate ca aceasta naivitate a fost ceea ce i-a invins pe Springboks.
Julian Savea nu si-a mai mentinut ritmul - meciul si eseul pentru ca a dfost bine infasurat dwe sud-africani si nu a avut spatiu de lansare. Nici Milner-Skudder nu a avut situatii din care sa se lanseze. Ma'a Nonu a fost cel mai activ din linia de fund a campionilor mondiali en-titre. Poate la fel de activ a fost Conrad Smith, creator de desfasurari pe aripi. Cei mai buni strategi, in conditiile in care pe Twickenham a plouat uneori chiar torential, au fost, de partea neo-zeelandeza, Ben Smith si Aaron Smith care s-au adaptat perfect conditiilor de joc. De partea opusa, sud-africana, Fourie du Preez si-a aratat clasa sa internationala, dar nu a fost deloc convigator in fata apararii ne-zeelandeze. Nici Willie Le Roux nu a mai facut partide precum cea cu Scotia, Japonia sau Samoa fiind tot timpul sub presiunea adversarilor la baloanele inalte. Singurul care si-a facut jocul obisnuit si este pe zi ce trece mai matur, Handre Pollard (doar 21 de ani), a avut cateva tentative de atac dar nu a avut suportul coechipierilor.
Pe scurt, scorul a fost Africa de Sud 18 - Noua Zeelanda 20. S-ar putea spune ca invingatorii de asta-seara s-au menajat si au inscris atatea puncte cat victoria se le fie asigurata. Nu au umblat dupa diferenta mare de scor (vezi meciul cu Franta) si nici nu au tras de timp. Pur si simplu doat si-au dorit locul in finala de saptamana viitoare. Africa de Sud si-a dorit poate la fel de mult sa joace si sambata viitoare (finala) dar nu au dispus de mijloace pentru acest scop.
Tinand cont de conditiile meteo, arbitrajul lui Jerome Garces a fost de manual. Nu toti arbitrii pot fi Nigel Owens, omul spectacol, uneori chiar teatral dar echilibrat. Dintre toti arbitrii francezi, Garces a atins nivelul cel mai de sus.
Partida a fost cotata la casele de pariuri cu cote foarte stranse. De la 1/1.9 la 1/2.5 pentru Noua Zeelanda si de 1/2.1 pana la 1/3.0 pentru Africa de Sud. Rezultatul meciului le-a dat dreptate celor care au pariat pe experienta All Blacks. Este singura echipa, totusi, care joaca a patra finala de Cupa Mondiala.
Pe maine, prieteni!
P.S. (asa l-a scapat in eseu Lood de Jaeger pe Jerome Kaino)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu