A doua surpriza a venit cam prea repede. Dupa victoria Japoniei asupra Africii de Sud, a fost randul Angliei sa piarda. Dar pentru a doua oara. Dupa Tara Galilor, ieri seara, a fost randul Australiei sa o invinga. Astfel incat, cu doua infrangeri, Anglia va parasi competitia inca din faza grupelor. Ceea ce este o premiera in istoria RWC: nici o echipa din tara organizatoare a Cupei nu a iesit din joc, pana ieri, din etapa grupelor. Tot ieri, Springboks si-au revenit si le-au dat o lectie de rugby bravilor scotieni, suindu-se pe primul loc in grupa sa.
De ce a pierdut Anglia? Este o intrebare cu raspunsuri multiple, ca intr-un chestionar. Fiecare din noi isi poate exprima parerea iar nici unul dintre raspunsuri nu va semana cu celalalt. In principal a pierdut pe mana ei. Adica prin suficienta cu care au abordat aceasta competie, inca de la inceput. Desi cunoastea bine Tara Galilor, Stuart Lancaster nu s-a priceput sa isi instruiasca echipa pentru a face fata sireteniei galeze. Lipsa de disciplina in joc (nu ca ar fi fost recalcitranti jucatorii) i-a costat si acum o saptamana si ieri. Greselile individuale si neglijenta executiei unor procedee de joc au fost dese, prea dese. Si sambata trecuta si ieri. Lipsa de solutii in fata unei aparari eficiente si aglomerate a venit din solutiile gasite de Lancaster pentru a forma liniile de atac. Insistenta de a juca cu un mijlocas la deschidere ca Farrell, tinandu-l pe banca pe Ford a fost extrem de paguboasa. S-a vazut ieri seara schimbarea produsa in jocul Angliei dupa introducerea lui Ford. Circumstanta agravanta: Farrell a fost mentinut in teren si a stricat schemele de joc ale jucatorilor pe treisferturi deja existenti. Incapatanarea de a-l introduce (si inca in fata Australiei!) pe necoptul, inca, Sam Burgess ca surpriza a fost ultimul gest gresit pe care-l putea face echipa de antrenori a Angliei. Sa arunci in teren un jucator de 35 de ani, cu o mobilitate redusa si nu foarte creativ a fost o risipa de resurse, mai ales ca scorul nu ii avantaja defel pe englezi. Perechea de centri Joseph - Barritt a fost la un nivel de joc scazut, doar Jonny May si Mike Brown ce s-au mai agitat sa sparga liniile australiene.
Ei bine, suficienta englezeasca a inceput sa nu mai placa lumii. Toti doresc sa-i capaceasca pe englezi. Ceea ce este o doza suplimentara de motivatie, in fiecare meci. Warren Gatland si-a adus echipa de la un nivel de joc insipid - la inceputul pregatirilor pentru RWC la un joc aproape fara greseli in faza grupelor. Michel Cheika avertizase deja asupa formei pe care a atins-o, castigand in vara Rugby Championship si refuzand sa joace meciuri de "pregatire". Amandoua adversare ale Angliei au citit, din meciurile de pregatire ale Angliei, punctele slabe ale acesteia: aparare vulnerabila si lipsa cronica a motivatiei de a reveni cand este condusa. Suma jucatorilor nu formeaza, in cazul Angliei, o echipa. In lotul largit al Angliei s-au format de-a lungul verii, destul de multe grupulete, gasti. Masina de propaganda i-a inventat pe Ford si Farrell, de exemplu, drept buni prieteni. S-a vazut ieri seara cum colaboreaza cei doi. Fratii Youngs sunt la polul opus, pentru ca sunt frati nu prieteni. Parling si Launchbury se inteleg bine dar nu stiu sa se anticipe reciproc. Joseph si Barritt nu s-au putut lega ieri seara, au fost fiecare pentru el. O buna parte din aceste "defecte" se datoreaza presei scrise si audio-vizuale britanice, care a inaltat suma superlativelor la dimensiuni cosmice facandu-i pe jucatori precum zeii. Si presa britanica nu se incurca cand e vorba de asa ceva. In fine, pentru ca exista si alte lucruri de mentionat, sa mai notam ca, dupa infrangerea cu Tara Galilor, staff-ul lui Lancaster ar fi trebuit sa inventeze altceva pentru a sparge apararile puternice. Dan Cole, Joe Marler si Ben Morgan au risipit aseara energie cat pentru un campionat intreg dar nu avut, in cele mai multe situatii, suport in reluarea atacurilor. Cand te afli in fata unora precum Fardy, Pocock sau Hooper, decisi sa te anihileze, e preferabil sa dai drumul repede la balon si nu sa te infrunti cu ei. Aviz lui Farrell. Si, ultima observatie, Mike Brown se adora pe sine atat de tare incat mai tot timpul sta in atac, lasand fundul terenului de izbeliste. Ieri seara, turnul de veghe al 22-lui englez era, de regula, Jonny May...Nu l-am vazut niciodata pe Farrell prinzand baloane aproape de linia de fund asa cum fac mijlocasii la deschidere care sunt si suteuri. In concluzie, Anglia pierdut pe mana ei si pe aceasta a ajutat-o teribil de eficient suficienta de sine a echipei si antrenorilor sai.
Cateva cuvinte despre australieni. Michael Cheika e un antrenor de elita. Toata lumea recunoaste asta. A avut la dispozitie tot ce e mai bun in rugby-ul australian si a introdus pe teren o echipa aproape perfecta. Israel Folau, de exemplu, un fel de geaman al lui Mike Brown, a inaintat in atac doar primele 20 de minute, dupa care a primit indicatia de a sta pe fundul terenului si lasa responsabilitatea constructiei atacului in sarcina lui Bernard Foley care a facut probabil meciul vietii lui. Pentru eficacitatea sa a si fost declarat omul meciului. De pe treisferturi, rolul de furnizor de baloane a revenit lui Matt Giteau. Impreuna cu Kuridrani, Giteau a fost motorul care a pistonat tot timpul apararea engleza. Se stia ca Will Genia isi va lua adio de la selectionata Wallabies. Putea sa joace corect si constiincios. Dar a preferat sa joace bine si inspirat. Linia a treia a gramezii australiene este, poate, la fel de valoroasa ca similara sa din All Blacks (Kaino, McCaws, Read), spaima atacantilor de pretutindeni. Si, pentru a nu parea partinitor, Australia are un nou stil de joc, centrat pe oportunitati si mai putin pe initiativa atacului permanent. Asta le-a adus Michael Cheika ca noutate jucatorilor sai.
In primul meci al zilei de ieri, Japonia s-a antrenat cu o echipa solida, cea a samoanilor. A dovedit ca victoria asupra Africii de Sud nu a fost doar un accident. Jack White a facut din elevii sai o echipa care are stiinta jocului. Are doua jocuri castigate. Foarte posibil si al treilea, cu USA. Cu 12 puncte, s-ar putea sa ameninte calificarea Scotiei in sferturi de finala, asta daca echipa europeana pierde la Samoa sambata viitoare. Oricum si Scotia si Japonia sunt revelatiile acestei editii de Cupa Mondiala, alaturi de Georgia, care a facut vineri o figura frumoasa in fata Noii Zeelande.
Urmeaza marti intalnirea cu o victima planificata a Stejarilor, Canada. Din cele trei meciuri ale Canadei de pana azi, nord-americanii au aratat o singura calitate care o deosebeste de celelalte outsidere: viteza de joc. care evident nu prieste unei echipe fixata doar pe inaintare, cum este cea a Romaniei. Sa ne amintim ca noi am inscris 11 puncte Frantei iar canadienii 17. Canada nu este o victima sigura a trupei lui Howells. Canada trebuie abordata altfel decat toti ceilalti adversari pe care i-am intalnit pana acum. Principala slabiciune a Stejarilor este absenta unei linii de treisferturi care sa preseze 80 de minute apararea adversarilor. Caci inaintarea romaneasca e la fel de puternica precum cea a Canadei. Si ar mai trebui ceva, o solutie pentru perechea de mijlocasi, in special cel la deschidere, cu totul diferita de solutiile Vlaicu si/sau Wiringi. Ar mai fi un dezavantaj, perioada lunga petrecuta in standby-9 zile de la meciul cu Irlanda, care nu sustine moralul (doua infrangeri, planificate si ele). Dar, sa mai avem rabdare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu