Postez la jumatatea meciului de la Soci. Scorul este 8-18 in intalnirea cu Rusia, decisiva pentru a mai avea ceva licariri de speranta ca vom merge in 2011 in Noua Zeelanda. Rusii au inscris doua eseuri, galbenii de noi, doar unul.
Ceea ce se vede pe teren arata totul despre modul in care este pregatita competitional echipa noastra nationala. Alearga ca niste saci de cartofi atunci cand chiar o fac. Suteaza aiurea, fara castig semnificativ de teren , mai mult ca sa scape de balon. Gresesc pasele, nu placheaza ci se agata, atunci cand isi prind adversarul in raza lor de actiune. Lipseste o idee cat de cat tactica, toate actiunile, absolut toate, parca nu au ca scop castigul de puncte ci doar prezenta in teren. Nu in joc. Asa numita uvertura, Vlaicu, nu are nici un orizont in a deschide jocul, de a pune echipa in atac. Cat despre suturile sale, nu am comentarii. Dumitras, ca fundas, parca are nisip in ghete. "Renumitii" nostri jucatori din strainatate parca joaca altceva decat, probabil, o fac atunci cand joaca pentru salariu. Iar Serge Lairle sta pe margine si fumeaza. De nervi, probabil.
Intre timp am marcat o penalitate. 11-18. Pana si comentatorii TVR, fara nume, specialisti in clisee patriotarde si in limbaj de cartier din epoca lemnului("rusii incearca din nou la bete", "liniorul n-a vazut ce trebuie"), isi gasesc cu greu cuvintele potrivite pentru a escamota penibilul comportarii celor 15 galbenei. Dimofte marcheaza un eseu, Calafeteanu transforma. Egalitate la 18. Si asta pentru ca rusii s-au relaxat nu pentru ca jocul nostru a crescut cu ceva valoare.
Normal ar fi ca presiunea romaneasca sa escaladeze. Dar rusii inscriu dintr-o alta penalitate si conduc cu 21-18. Calafeteanu egaleaza, din nou. Greselile de ambele parti se succed ametitor. Arbitrul englez nu are altceva de facut decat sa fluiere, uneori chiar mai mult decat se cuvine, pentru ca avantajele nu mai sunt deloc clare, asa cum erau la inceputul meciului. Pierdem margine dupa margine (peste 10, pe repunerile noastre) pana in acest moment. "Nu este Dumitras, este Dimofte" zice Bocanaciu si asa o tine de la inceputul transmisiei. A incurca jucatorii intre ei nu este un defect daca mergi rar pe la stadion, dar chiar sa-i confunzi pe cei doi, cu staturi atat de diferite, e o performanta. Calafeteanu mai rateaza o penalitate.
Minutul 80. Atac rusesc, oprit de Dumitras la 10 metri. Rusii preseaza in continuare. Dar nu se mai intampla nimic. Rusia se califica direct, Romania ramane cu sanse aritmetice (sa le faca specialistii TVR) de calificare pentru locul 3. Slabanoaga consolare. Dar, vorba aia mioritica, speranta moare mai la urma...
Dupa ce am vazut azi pe sticla, rugbyul romanesc nu poate mai mult. Si asta nu pentru ca au avut o zi proasta. Tot ultimul an a fost prost, rezultatele-cele care conteaza, nu-i asa?-o probeaza. Ratarea meciului cu Spania, ridicolul noroios de la Constanta sunt semne ale slabiciunilor manageriale. Ma asteptam ca un om tanar de talia presedintelui FRR sa aibe un model de performanta plasat ceva mai sus. Pentru o atitudine mai exigenta si mai ferma nu te poate pedepsi nimeni. Dar probabil ca si domniei sale ii este greu sa se impuna singur. O alta problmea de atitudine o gasim la nivelul jucatorilor. De-a valma, si cei din campionatiul national si cei ce joaca, daca joaca, pe afara par cazuti intr-un alt film atunci cand se imbraca in galben. Modul in care stau pe teren si viteza redusa de reactie la fazele din jurul lor, arata cu totul altfel decat in ceea ce am vazut in meciurile echipelor lor de club. Ma refer, de exemplu, la un Steaua-Baia Mare, finala ultimului campionat sau la meciurile din Premiership,campionatul Frantei sau din cupele europene. De ce acolo au alt randament? Oare totul se reduce in acest sport, practicat romaneste, doar la bani? Poate ca cei ce joaca in strainatate au la indemana servicii psihologice iar aici nu.
In final si, daca acceptati, problema atitudinii coboara si mai jos. La nivelul celor ce sprijina, ca atmosfera de suport, rugbyul romanesc. Nu cred ca am depasit, chiar daca o fac cu sinceritate, nivelul patriotismului socialist. Nu cumva sa scrii ceva de rau ca ai incurcat-o, esti blamat. Nu cumva sa gandesti mai mult decat este necesar, ca esti dusmanos. Dinspre mine, ca umil mazgalitor al acestui blog si sustinator al rugbyului romanesc care, cum spuneam in intro, m-a format ca om, s-ar gasi totdeauna o atitudine pozitiva. Imi doresc sa revenim undeva unde ne-ar fi, in termeni virtuali, locul. Dar cu ce resurse avem acum, ar mai fi de munca vreo 10-15 ani si de vreo 40-50 de specialisti in munca din jurul unor echipe cu perspectiva. Dar cum sa vorbesti de specialisti, cand in doi ani s-au schimbat doi psihologi pe la loturile mici, pe motiv ca nu are cine sa-i plateasca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu