Daca la pranz am incercat un sentiment de umilinta personala, vazand cum o reprezentativa nationala, candva recunoscuta pentru forta ei de joc, se tavaleste in noroi ca sa scoata puncte cu modesta Germanie, seara am trait un switch total, acordandu-mi ceva satisfactii din preaplinul bucuriilor rugbyului de mare calitate si spectacol.
Dupa umila mea parere si fara pic de ipocrizie, nu inteleg nici acum, dupa isprava amanarii meciului cu Spania, cum se poate sa coboram atat de jos in calitate de organizatori de competitie. Sa joci in baltile Cleopatrei din Constanta inseamna, pentru cei care inca ne mai urmaresc din spatele ochelarilor ERC, inca un punct negru in palmares. Refuz sa cred ca banii ne impiedica sa avem un teren mai acatari, viabil chiar si conditii de iarna. Refuz sa cred ca inventarul de solutii pentru a salva minimumul de prestigiu pe care il mai capitalizam a fost total epuizat ca sa se recurga la solutia Cleopatra. Refuz sa mai cred ca un antrenor strain, francez sau whatever else, poate abdica de la niste standarde minime de reprezentare pentru echipa pe care o pregateste. In fine, situatia e mai grava decat atat: am ajuns sa tremuram ca nu cumva portughezii sa-i bata, la Lisabona, pe gruzini. Credeti ca sunt exagerat?
Noroc cu meciurile din RBS Six Nations. Pentru ca ne mai ofera sentimentul apartenentei mentale si atitudinale la spiritul acestui joc. Ceea ce nu e putin lucru, credeti-ma. Iar, din cand in cand, mai vedem meciuri precum cele de asta
seara.
Pe Millenium Stadium, Tara Galilor pleca favorita iar Scotia nu avea mari sanse de a se opune. In joc, insa, situatia a fost cu totul diferita. Scotia a condus ostilitatile pana in minutul 77, cand Lee Halfpenny,avea sa reduca diferenta de la 14-24 la 19-24. Ce s-a intamplat pana atunci? Un Dan Parks in zi de gratie, inspirat si eficient, si-a condus echipa in asa fel incat galezii nu-si mai regaseau niciunul din atuurile lor conventionale: forta gramezii, viteza pe trei sferturi, loviturile de picior exacte. Si Scotia le-a dat destule ocazii ca se le decarteze: in minutul 70, raportul intre loviturile de pedeapsa cedate adversarului era de 3-10. Dar Stephen Jones ratase pana atunci trei lovituri de pedeapsa si o transformare. De partea cealalta, Dan Parks a marcat doua dropgoaluri si a mai ratat unul. Scotienilor le-a cam mers totul iar Andy Robinson jubila in loja sa. A venit insa eseul lui Halfpenny, absolut anonim pana atunci si Jones transforma.21-24. Ce a determinat aceasta revenire? Scott Lawson fusese eliminat pentru lovire intentionata in minutul 72 iar galezii au inteles ca supranumerarul lor pe inaintare le poate veni in avantaj. Asa a inceput presiunea fabuloasa pe care, marturisesc nu am mai vazut-o in ultimii ani la nici o echipa mare. Mai era un minut din timpul regulamentar, galezii forteaza inca un atac si...scotianul Godman pune o piedica lui Stephen Jones care scapase in eseu. Carton galben, lovitura de pedeapsa si egalitate la 24-24. Tribunele se ridica in picioare iar presiunea pe Scotia, ramasa in 13 jucatori, este uriasa. Cronometrul arata minutul 82 iar galezii ataca, ataca, ataca...Si finalul vine neasteptat: eseul micutului Shane Williams. Transformarea lui Stephen Jones, revenit miraculos in picior, indica finalul: Tara Galilor 31- Scotia 24. Nemeritat pentru scotieni, meritat pentru galezi. Ambele concluzii nu sunt valabile in acelasi timp, pentru ca rugbyul nu ar mai avea logica.
Faptul ca jucatorii isi expun echipele la astfel de vulnerabilitati arata faptul ca antrenorii si, general vorbind, stafurile echipelor fac foarte putine lectii de tactica cu respectivii profesionisti. Alun Wyn Jones, saptamana trecuta i-a lasat pe galezi in inferioritate. Costul:17 puncte. Asta seara: Lawson si Godman eliminati in ultimele 10 minute. Costul: tot 17 puncte. In meciul Frantei cu Irlanda, pilierul Cian Healey placheaza fara balon pe Harinordoquy in minutul 18, este eliminat iar pana la reintrarea lui, Franta marcheaza 10 puncte.
La Paris, in meciul Frantei cu Irlanda, doar orgoliile au fost nemasurate. Irlanda era neinvinsa in ultimul an competitional, Franta avusese victorii cu Africa de Sud si Noua Zeelanda. Rezultatul la pauza, 17-3 pentru gazde, nu era relevant, desi irlandezii incasasera deja doua eseuri. Maulurile franceze, atacurile rapide si inselatoare pe treisferturi si precizia de sut a lui Morgan Parra, dublata de fantezia lui Trinh-Duc dadeau, toate la un loc, o indicatie generica asupra castigatorilor. O'Driscoll fusese inlocuit temporar din minutul 20, O'Gara nu reusise decat 3 puncte din doar doua lovituri de pedeapsa acordate de francezi, iar D'Arcy, Earls sau Kaerney, responsabilii cu improvizatia nu reusesc mai nimic. Dupa pauza, ceva-ceva de schimba in jocul Irlandei. Reintra O'Driscoll. Insularii ies la joc deschis ori de cate ori au posesia, nu mai abuzeaza de lovituri lungi de picior, lucreaza mai mult cu lovituri de urmarire. Urmeaza eseul lui Poitrenaud, transformarea si dropgoalul ulterior al lui Parra iar scorul 27-3 indica oricui ca invingatorul era cunoscut deja. O zvacnire a lui David Wallace in eseu si transformarea lui O'Gara nu reduc mare lucru din diferenta, 27-10. In minutul 60 iese si O'Gara, intra Jonathan Sexton, rivalul primului. In acelasi minut, Parra reuseste o penalitate de la 47 de metri si scorul se duce la 30-10. Ultimele 20 de minute se joaca pe contre, nici o echipa nu mai preseaza pentru rezultat. Nu mai era cazul. Pentru palmares, Michalak, introdus prin minutul 58 mai pune puncte, printr-un dropgoal: 33-10. In ultimul minut O'Driscoll isi aduce aminte ca este jucatorul ultimului deceniu si are o actiune in mare viteza, in stilul care l-a facut celebru, paseaza, la 1 metru de buturile franceze lui Sexton iar acesta...scapa balonul in inainte.
Istoria acestui meci fusese scrisa in primul mitan. Forta francezilor pe inaintare , numarul extrem de mare de placajesi rata de reusita a acestora nu au pus nici un moment problema castigatoarei. Pentru o ilustrare a fortei franceze, imaginati-va (daca nu ati vazut deja) cu intr-un maul rulant de prin minutul 77, masivul Paul O'Connell (120 kg si aproape 2 metri) a fost aruncat pe sus ca un sac de cartofi. Cam aici a stat diferenta. A jucat Franta genial sau a dezamagit Irlanda? Iarasi, aceste doua judecati nu merg impreuna. A fost un meci frumos, castigat de francezi, cu mult mai buni decat i-au estimat tactic irlandezii.
Maine, Anglia va avea, oare, probleme cu Italia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu