S-a incheiat editia din 2010 a IRB Nations Cup. Probabil, dintr-o perspectiva pe termen mediu, ultima gazduita de Romania. Pacat ca vremea torida a facut destule ca sa strice cheful cu care majoritatea echipelor venisera la Bucuresti sa demonstreze cate ceva. Titlul de castigatoare a turneului a fost cucerit, in acest an de catre Namibia, echipa-surpriza a editiei. Ea a castigat si ultimul sau meci de azi, cu Georgia, 21-16, terminand turneul cu trei victorii. Pentru ultimul loc s-au luptat echipele secunde ale Argentinei si Scotiei, castigatoarea editiei din anul precedent. De data asta, Jaguarii Argentinei s-au luat in serios si au administrat o infrangere concludenta, 33-13, premiantilor de mai an.
In ultimul meci, Romania avea o dubla tinta. Prima era revansa pentru infrangerea la scor, de anul trecut, in fata Italiei A. A doua, demonstratia faptului ca victoria de marti, cu Argentina, nu a fost un accident. In plus azi se aniversau 50 de ani de la istoricul 15-3 in fata Frantei si era o buna ocazie de a manipula putin istoria, in scopul (nevinovat, de altfel) al restaurarii imaginii rugbyului romanesc. Si, sa recunoastem, a reusit. O victorie cu doua eseuri contra Italiei A ramane o victorie. Desi nu am renuntat la stilul nostru navalnic pe inaintare, desi nu a existat nici o faza cu mai mult de trei pase pe trei sferturi, desi aparatorii nostri au lucrat excesiv de individualist, desi cei din linia a treia au aratat forta dar nu si gratie, desi in minutul 68, Vlaicu s-a crezut pentru cateva secunde Francois Steyn si a incercat sa suteze de la 55 de metri. Italienii nu au reusit decat un eseu in minutul 23. Romanii doua- unul in prima repriza, prin Cezar Popescu, pe strapungerea lui Fercu si al doilea, recuperare pe la centru, prelungire in marginea terenului si eseu, cu doi jucatori in spate, al aceluias Fercu. De altfel, in afara lui Dumbrava, care si-a facut exemplar datoria de transformer, marcand 17 puncte, tot atatea ca si adversarul sau, Orquera, mai este de remarcat si Gal Csaba, extrem de energic, percutant si decis in placaje. Pacat ca avand acesti doi oameni pe linia de fund, nu reusim sa incropim ceva strategii ofensive in viteza si lasam tot greul pe inaintare. Stilul rugbyului romanesc, o sa spuneti. Da, sigur, eram la fel de rezistenti pe inaintare si acum 50 de ani, dar aveam si treisferturi de mare viteza si indemanare. Nu centrarea unilaterala pe gramada penentranta este solutia la problema actuala a rugbyului romanesc, caci mai sunt destule echipe cu gramezi puternice ci constructia si consolidarea unei echipe capabile sa contraatace pe treisferturi. Si asta in timp ce gramada isi domina adversarii si le produce baloane aparatorilor. Asta a aratat ca poate face Uruguayul si Georgia. Putem, oare, si noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu