Ziua de ieri a fost extrem de incarcata pentru reprezentativele elitei rugbyului mondial. Dincolo de faptul ca s-au jucat sase meciuri test, patru din echipele de varf ale Europei au dat piept cu patru din echipele de varf ale emisferei sudice. Meciuri tari, de traditie si cu istorie interesanta.
Balul l-a deschis, cronologic, Noua Zeelanda care a primit provocarea Irlandei. Partida n-a avut decat un singur sens: buturile iralndeze. All Blacks, cu destul de multi nou promovati, s-a jucat cu cei mai verzi dintre europeni cam cum au vrut si asta in camp deschis, pe actiuni la mana si nu prin hazardul suturilor sau loviturilor de pedeapsa. Contenciosul intalnirilor dintre cele doua reprezentative din ultimii douazeci de ani indicau clar favorita. In 1992, la Wellington, Noua Zeelanda zdrobea Irlanda cu un sec 59-6 iar in 1997, la Dublin, echipa lui Justin Marshall, marele jucator al perioadei anilor '90, triumfa cu 63-15. Asa a fost sa fie si ieri la New Plymouth. Oamenii in negru conduceau la pauza cu 38-7. Cinci eseuri in prima repriza (Smith-13',Read-22',Franks-28',Cowan 30' si 33', patru transformate de Dan Carter) si doua penalitati convertite in puncte de acelasi Carter au facut diferenta fata de o prestatie plapanda, fara orizont a irlandezilor, care nu au reusit decat eseul lui Tuohy, transformat de Ronan O'Gara. Slabiciunea irlandezilor avea sa fie accentuata de eliminarea lui Jamie Heaslip, cartonas rosu pentru lovituri repetete cu genunchiul in gramaba asupra lui Richie McCaw. Dupa pauza, irlandezii intra mai determinati pe teren dar neozeelandezii raman la fel de organizati si disciplinati. Oaspetii se precipita dar sunt controlati de fiecare data prin tactica om-la-om, ceea ce le sporeste frustrarea, aparuta deja in prima repriza cand O'Gara fusese deja eliminat pentru zece minute pentru un placaj intarziat asupra lui Cory Jane. Gramezile irlandeze nu mai fac fata impetuozitatii neo-zeelandezilor. Acestia mai inscriu doua eseuri, datorate aceluiasi Conrad Smith-47' si debutantului de linia a treia Whitelock-51'. Irlanda, mai mult din orgoliu, raspunde cu eseul din minutul 57 al lui Brian O'Driscoll, al 40-lea al carierei sale in meciurile test. Tommy Bowe prinde si el curaj si aseaza si el balonul in buturile gazdelor- minutul 60. Ronan O'Gara le transforma pe amandoua si apropie Irlanda de un scor mai onorabil, 21-52. Dar nici neo-zeelandezii nu raman mai prejos si marcheaza alt eseu, transformat de Piri Weepu, prin Tialata. 59-21. Gordon D'Arcy valorifica o superioritate numerica dintr-o actiune rapida si inscrie al patrulea eseu, si ultimul, al irlandezilor. Sexton transforma si diferenta se reduce la 28-59. Whitelock mai puncteaza un eseu pe final de meci si Weepu il tansforma, aducand scorul la 66-28. Cu care, de altfel, se inchide si meciul. Irlandezii au piedut meciul in prima repriza chiar daca intr-a doua s-au straduit sa aduca aminte adversarilor si spectatorilor ca a existat un sezon 2009 in care nimeni nu le-a rezistat. Totusi gazdele au fost mai puternice iar stilul lor de joc devine din ce in ce mai diferit fata de ceea ce se joaca azi prin Europa. Disciplinati si bine orientati tactic, nu au oferit adversarilor nici o lovitura de pedeapsa. Totul in Sud Incepe sa fie orientat catre castigul de teren si inscrierea de puncte prin eseuri. Obtinerea de lovituri de pedeapsa este o optiune tactica secundara si asta s-a vazut din plin in Super 14. Irlanda a pierdut la scor, pe mana ei, dar repriza a doua s-a aratat a fi o echipa competitiva daca adopta si ea acelasi stil de joc. In prima a jucat cam cum se joaca in Heineken Cup si a pierdut la scor. Asteptam cu interes meciul de vineri cu selectionata New Zealand Maori, pentru a consolida sau respinge aceasta constatare.
A urmat o intalnire foarte mediatizata in insula: Australia-Anglia. Pe de-o parte, Australia, in declin de forma in ultimii doi-trei ani, era in plina reconstructie a echipei si avea deja cam multe accidentari pentru posturile-cheie: Matt Giteau, Will Genia sau Stirling Mortlock. De cealalta parte, Anglia venea dupa un alt sezon nesatisfactor si, la randul ei, se straduia sa gaseasca o formula de echipa mai stabila, care sa nu depinda de oameni-cheie, precum Wilkinson, Hartley si Andrew Sheridan. Meciul a inceput, deci, cu formatiile cele mai bune pe care le puteau alinia oponentele. Iar istoria sa s-a scris dupa prima repriza, cand australienii conduceau cu 14-0, gratie eseurilor lui Elsom si Quade Cooper-omul meciului, ambele transformate de O'Connor. Englezii au fost preocupati sa castige teren pe gramezi si cu maulurile dar le-a lipsit cu totul inspiratia, imaginatia in deschideri nefiind punctul forte al lui Toby Flood. Si aici jocul le-a mers pentru ca in linia intaia a Wallabies cei trei aveau impreuna doar 6(sase) selectii. in repriza a doua, presiunea englezilor creste si, dupa o penalitate transformata de Flood-44', reusesc sa obtina un eseu de penalizare in minutul 54 dupa o presiune de peste 3 minute la buturile gazdelor. Flood transforma (atata poate, se pare)si englezii se apropie la 4puncte, 10-14. Australienii replica peste doua minute prin acelasi Cooper, excelent alergator cu balonul in ambele maini, cu un eseu, O'Connor transforma si diferenta de reface. 21-10. Englezii reiau presiunea pe inaintare si mai obtin un eseu de penalizare, in minutul 70, prin aceleasi manevre de forta a gramezii. Foarte mult curaj din partea arbitrului galez Nigel Owens de a acorda doua eseuri de penalizare in acelasi meci si mai ales in favoarea oaspetilor (mai ales ca acestia erau englezi) si in fata unui public-peste 32.000, ostil dar in mod decent oaspetilor. Flood transforma din nou, readucand diferenta la 4 puncte. Australienii replica taios dar apararea engleza este de netrecut. Si atunci apeleaqza la ultima arma tactica posibila, forteaza obtinerea de penalitati. Iar aici englezii au cedat, obositi vizibil de efortul de pana atunci. O.Connor si Cooper valorifica cele doua ocazii oferite de adversari - minutele 73 si 79- si mai marcheaza inca 6 puncte. 27-17 si meciul se incheie cu marea dezamagire a lui Martin Johnson, care spera in victorie si ca aceasta sa vina, in sfarsit, dintr-o formula de echipa mai flexibila si mai fertila pe liniile de fund. Peste o saptamana, un alt meci test intre adversarele de ieri.
In Africa de Sud, la concurenta cu Cupa Mondiala de Football dar fara teroarea vuvuzelelor (care nu sunt admise pe terenurile de rugby dar care au putut fi auzite, daca va mai aduceti aminte, la finala Clermont-Auvergne vs.Montpellier de pe Saint Dennis, a Top 14!), selectionata Springboks a primit vizita campioanei Europei, Franta, o echipa in mare forma pana atunci. Africanii reusesc sa destabilizeze repede moralul europenilor prin doua eseuri rapide-Pierre Spiess -2' si Gio Aplon-8'. Cum Morne Steyn le transforma pe ambele si mai realizeaza o penalitate (12') francezii se vad condusi in primul sfert al reprizei cu 17-0. Replica acestora vine dupa aproape 20 de minute, dar dupa ce Steyn mai reusise o penalitate. 20-0. Aurelien Rougerie ia pe cont propriu o deschidere pe aripa si trece prin toata apararea sud-africanilor, singura data cand a fost suprinsa, marcand eseul (transformat de Morgan Parra)pentru 7-20. Impetuosul Gurthro Steenkamp mai inscrie un eseu ( minutul 32) pe care Morne Steyn nu-l transforma iar repriza de incheie cu o penalitate inscrisa de Parra, 10-25. In repriza a doua Franta intra demoralizata pe teren iar Africa de Sud incepe intr-adevar sa joace ca o campioana mondiala. O penalitate in minutul 47 ii distanteaza pe Springboks la 28-10. Atragandu-i pe francezi in propriul 22, o schema reala si studiata indelung, se pare, sud africanii isi surprind adversarii fara aparare pe fundul terenului si pornesc masinaria: cursa de mai mult de 80 de metri a senzationalei aripi Gio Aplon, care ii lasa cu gura cascata pe francezi. Era doar minutul 49 iar scorul tindea sa creasca umilitor. 35-10 pentru gazde, prin transformarea eseului lui Aplon de catre acelasi excelent om de sut, Steyn. (Imaginati-va o echipa in care au loc atat Francois Steyn, care inscrie din dropgoaluri de la 50 de metri si penalitati cam de la aceeasi distanta cat si Morne Steyn care intr-o zi normala inscrie, in medie, minim 15 puncte!). Oaspetii strang randurile si trec la aparare avansata in ideea de a limita proportiile infrangerii care se contura cu claritate. Jocul se muta dintr-un teren in celalalt, ramane placut vederii in special datorita creativitatii sud-africanilor care au, in continuare initiativa. Si cum era firesc, mai inscriu un eseu frumos, de manual, prin flankerul Francois Louw, coleg de club la Western Stormers cu Gio Aplon. Inlocuitorul lui Morne Steyn, Ruam Pienaar transforma si scorul creste la 42-10. Francezii sunt gata a cadea in depresie colectiva dar Marc Andreu mai gaseste resurse motivationale si reuseste sa inscrie cel de-al doilea eseu, de data asta poate fi numit cu adevarat eseul de onoare al oaspetilor. David Skrela transforma si meciul ia sfarsit cu un greu de digerat pentru europeni, 17-42. Franta, in ciuda primei parti, reusite, a sezonului, parea o echipa puternica. Dar nu a fost asa. Africa de Sud a fost echipa puternica, cu mult mai eficienta si combinativa, rezistenta la efort prelungit si motivata puternic pentru spectacol si nu pentru o simpla victorie. In aceasta motivatie s-a construit victoria Springboks. Franta va pleca mai departe in turneul de vara ca sa joace cu Argentina (doar au de luat revansa dupa cele doua infrangeri din 2007) iar Africa de Sud asteapta, tot peste doua saptamani, Italia(un act curajos pentru elevii lui Nick Mallett, sud-african el insusi)
In fine, cel de-al patrulea meci ne-a dus in America de Sud, la Tucuman, unde s-au intalnit Argentina (locul 3 la ultima Cupa Mondiala) si Scotia (care a reusit in extremis sa se salveze de la simbolica ceremonie a decernarii lingurii de lemn in Six Nations). La prima vedere, partida parea dezechilibrata, scotienii fiind intr-o vizibila lipsa de forma in tot acest sezon. Dar n-a fost sa fie asa. Desi au inscris doua eseuri (netransformate) in prima repriza, prin veteranii Tiesi si Leguizamon si o penalitate transformata de Contepomi, Pumele conduceau la repriza doar cu 13-12. Piciorul de aur al lui Dan Parks i-a tinut in joc pe scotieni. Trei penalitati transformate, ultima in minutul 40, si un dropgoal in acelasi minut au adus puncte valoroase scotienilor. Dupa pauza, Parks a organizat excelent jocul de aparare al albastrilor si a mai reusit sa mai puncteze de 4 ori, trei penalitati si un dropgoal in ultimul minut. Surpriza avea un contur cert in acel minut 80. Scotienii conduceau cu 24-13 o echipa haotica, in care jucatorii abia pareau sa se recunoasca intre ei. Asta in conditiile in care echipa de perspectiva fusese intarita cu numele grele de pe la cluburile europene. Si tot batranul Contepomi reuseste ultimele trei puncte pentru echipa sa, in ultuimele secunde ale meciului, Argentina 16- Scotia 24.
Revansa acestui meci va avea loc peste o saptamana, pe 19, tot in Argentina, pe Mar del Plata, Buenos Aires.
Dupa prima saptamana de meciuri test, doar Scotia a reusit sa pastreze cate ceva din demnitatea sportiva a europenilor. Rivalii din emisfera sudica sunt mult prea puternici, se pare. Dar sa nu ne grabim, mai sunt inca doua saptamani de intalniri test.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu