marți, 15 iunie 2010

Bine ai revenit, Bogdan Cosmescu!

Restructurat de la GSP TV, Bogdan Cosmescu, declarat doi ani la rand cel mai bun comentator sportiv de catre presa sportiva din Romania, s-a intors catre rugby. Inginerul Cosmescu este unul din preferatii mei pentru ca este documentat, pentru ca are un simt al jocului de care liota celorlalti "comentatori" (cu exceptia lui Radu Constantin) nu s-a contaminat, pentru ca poate sustine, cu respiratie egala, chiar si comentariul a doua sau trei meciuri consecutive, cum a fost cazul in ultima saptamana. Este bine ca Eurosport, 1 si/sau 2, transmit rugby dar este si mai bine ca transmisiile sunt comentate de Bogdan Cosmescu. Publicul poate intelege cum se joaca si cum "curge" acest sport (atat de diferit de football)si poate sta lipit de ecrane in asteptarea informatiei livrate de Cosmescu. E de bine, prieteni!

Sezon de vara prost pentru francezi. Dupa umilinta meciului test din Africa de Sud, inca doua dusuri reci vin sa-i aduca pe pamant. In Churchill Cup, echipa A a Frantei (intarita cu multi dintre internationalii traditionali) pierde in fata Canadei, 27-33, si va juca pentru locurile 3-4 cu SUA. La Campionatul mondial de juniori U20, pierd la juniorii englezi cu 9-17.

In finala Churchill Cup vor juca England Saxons cu Canada. Meciul se va disputa duminica pe cocheta Red Bull Arena din Harrison, New Jersey. Pentru locurile, 5-6 vor trage colegele nostre de categorie, Uruguay si Rusia.

Semifinalele Campionatului Mondial de U20 se vor rezuma la traditionalele intalniri dintre Anglia-Australia si Africa de Sud-Noua Zeelanda. Ultimele meciuri din grupe s-au desfasurat duminica: Noua Zeelanda-Tara Galilor 43-10 si Africa de Sud-Australia 35-42. Cu maximum de puncte,15, s-au calificat in semifinale Noua Zeelanda si Australia, in timp ce Anglia a acumulat 13 iar Africa de Sud 12. Finala se va juca luni, 21 iulie.

In fine, in Nations Cup, la Bucuresti, azi vor avea loc inca trei intalniri. Italia A va da piept cu Georgia, invingatoarea neasteptata a scotienilor. In meciul al doilea ii vom vedea la lucru pe namibieni, o echipa in crestere de forma si valoare incercand sa demonstreze si cu Scotia A cu nu sunt doar vecini cu Africa de Sud. In inchidere, Romania (atata cat este ea) va trebui, macar pentru moral, sa ne arate ca infrangerea de vineri a fost un accident. Argentina, chiar si in formula Jaguars, este o copie chinezeasca a ocupantei locului 3 la Cupa Mondiala 2007. Ca sa nu mai vorbim de Pumele din meciul de sambata cu Scotia. Se apropie meciul cu Tunisia si lipseste concentrarea, disciplina si constructia tactica. Asta ca sa nu mai amintim ca eventuala dubla cu Uruguay, dupa ce am vazut adversarii la Churchill Cup, devine o amenintare cosmareasca pe fundalul lipsurilor noastre structurale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu