Campionatele nationale din Anglia si Franta au fost, in acest week-end, in faze eliminatorii. Pentru calificarea in semifinale in Premiership, pentru accesul in semifinale in Top 14.
Vineri seara s-a jucat unul din cele mai disputate meciuri pe care l-am vazut in ultima vreme: intre Toulon, care a terminat faza regulara a campionatului pe locul 4 si ocupanta locului 5, adica Toulon si Castres Olympique. Meci cu traditie in faza calificarilor. La sfarsitul sezonului 20112-2013, cele doua echipe aveau sa joace pentru Le Bouclier du Brennus, trofeul transmisibil care onoreaza castigatoarea anuala a Top 14. Castres venise dupa un sezon excelent, avea o echipa in mare forma si infrunta un Toulon care tocmai castigase Cupa Campionilor. Castres avea sa castige cu 19-14 si sa tina pentru un an scutul lui Brennus in vitrina de acasa. Dar, nefericire, echipei din Castres aveau sa i se ia (drumul catre Paris este comun jucatorilor care se remarca in provincie) doi jucatori exponentiali la acea vreme Brice Dulin si Remi Lamerat. Ambii au plecat catre Racing Metro. La fel si antrenorii Laurent Labit si Laurent Travers. Toti cei patru se mai afla si azi in echipa-standard a celei de-a patra competitoare pentru semifinale, Racing 92. Castres traversase un sezon in care fusese cel mai frecvent pe la mijlocul clasamentului si care, catre sfarsitul fazei regulare, intrase intr-o forma competitionala ascendenta iar noul antrenor, Cristophe Urio, umbla mereu cu succes in registrul tactic. Asa a afacut si vineri seara. Atac permanent, aparare avansata, jucatori remanenti in situatie de a inscrie, combinatii deruntante dar si evitarea aventurilor individuale. Pe scurt o echipa cu moralul sus, venita sa castige. Toulon nu a luat acest detalii ca o aroganta ci a organizat jouil serios. Si ce iesit a fost spectacol. Detaliu: Dupa plecarea intempestiva a lui Mike Ford, la carma echipei a ramas Richard Cockerill. In plus, mai mult oficial, antrenor principal a fost trecut pe foaie Matt Giteau (dupa cum se stie, pe picior de plecare in Japonia pentru finalul carierei). Asa a impovizat impredictibilul Mourad Boudjellal. Partida parca a fost una de placere, a avut de toate. Toulouse a inscris doua eseuri, cel de-al treilea le-a fost refuzat de Alexandre Ruiz. Castres a primit un eseu de penalizare la un inainte intentionat al lui Vermeulen pentru care s-a dictat atat eliminare de 10 minute pentru sud-african cat si eseu de penalizare desi faza se petrecea cam pe la 15 metri de buturile touloneze. Deci cumul de pedepse pentru o infractiune care, dupa mine, nu fusese evidenta. Ma rog, arbitrul e suveran. Pacat e ca in unele cazuri, decizii eronate de arbitraj pot influenta decisiv rezultatele jocurilor. Aici nu a fost cazul. Toulon si-a vazut de jocul sau si de obiectivul calificarii. Si s-a dovedit a fi mai puternica decart spera Castres. Ruzultatul final a fost 26-22 in favoarea gazdelor. Victorie meritata si necontestata de Castres. Jucatori remarcati (de mine si de orice comentator profesionist) au fost Tillous-Borde si Liam Gill de la Toulon, Benjamin Urdapilleta si flankerul Yannick Caballero, ai oaspetilor. Toulon merge mai departe in semifinale, unde va intalni, sambata viitoare lidera incontestabila a fazei regulare, La Rochelle.
Duminica, prima partida, prima semifinala a Premiership, prima surpriza. Saracens juca in deplasare, pe Sandy Park, cu Exeter Chiefs, cu care se mai intalnise in finala sezonului trecut si o invinsese fara drept de apel. In plus, Saracens venea dupa castigarea titlului European 2016-2017, in fata celor de la Clermont Auvergne. Dar, se pare, ultimele doua sezoane aproape perfecte ale Chiefs, nu au fost suficiente ca argumente pentru ingamfatii de la Saracens (al caror exponent este Owen Farrel, declarat recent, jucatorul britanic al anului). Exeter e o echipa capabila sa lupte pentru punctele castigatoare pana in ultima secunda a meciului. Asa s-a intamplat si ieri. Dupa ce restul meciului condusesera, iar replica celor din Exeter,, nu-i tinea decat aproape pe gazde, Saracens conduc in minutul 57 prin eseul lui Chris Wyles iar scorul se majoreaza pe un eseu al lui Mike Ellery. Scorul se modifica oarecum dupa eseul lui Jack Nowell iar Exter se apropie din nou. Era un deja vu, Saracens mai avea doar cinci minute fata de finala. Insa elevii lui Rob Baxter au gasit acele resurse, psihologice in fapt si au fortat un eseu in ultimul minut, in stil Waldrom, realizat de inlocuitorul acestuia, Sam Simmonds. 18-16 si Exeter merge in finala. Cred ca asta este marea surpriza a zilei de ieri.
A doua partida din Top 14 avea sa opuna Montpellier, echipa obisnuita cu inaltimile clasamentului (locul 3 in sezonul regular) si Racing 92, echipa lui Lorenzetti, care a evitat in extremis un loc jenant in actuala editie. In plus, Racing venea dupa o incercare ratata de fuziune cu Stade Francais, care nu a putut trece fara repercusiuni de moral in randul jucatorilor. Se parea ca echipa lui Jack White era pe drumul corect catre semifinale. In teren insa, rasturnare de situatie! cu incepere din minutul 15 (eseul lui Nakarawa), Racing s-a instalat la conducere si nu a mai cedat pana la fluierul final.13-22. Un eseu la trei, convingator. De la castigatori i-am remarcat in special pe Joe Rokocoko (surprinzator de agil la alroape 34 de ani) si Teddy Thomas (initial, rezerva). Racing a avut pofta de joc pe cand Montpellier a aratat ca o asociatie de pensionari. In afara de Paillaugue si, partial, de Frans Steyn nu pot evoca pe nimeni. Jannie du Plessis a vazut rosu pentru un punch. Si, astfel, Racing va intalni Clermont Auvergne in semifinala, sambata viitoare.
Ultimul meci al serii era si cel mai asteptat in Anglia. Si aste pentru ca, sub pulpana lui Dai Youngs, s-a construit o echipa frumoase, eficace, care stie sa faca spectacol si care a condus mai tot timpul clasamentul Premiership. In plus, a castigat simpatia multor iubitori ai balonului oval si nu numai in Anglia. Plusul de valoare l-au dat si internationalii australieni, neo-zeelandezi si sud-africani Kurtley Beale, Jimmie Gopperth si Willie Le Roux de-a lungul sezonului. La care s-a adaugat si forma excelenta in care a fost Christian Wade, omul cu cele mai multe eseuri inscrise in aceasta editie. Cei patru au facu o linie de fund care a realizat cele mai multe puncte inscrise in campionat, atat in deplasare cat si acasa. Adversara Wasps a fost, ieri seara, Leicester Tigers, o echipa in plina reconstructie sub trei antrenori numai in returul Premiership. Actualul, australianul Matt O'Connor a dat credit tinerilor si a lasat jocul liber, la fantezia unui playmaker cu mare experienta care, a atins in acest an varful sau de forma. Este vorba de Freddie Burns, in curs de plecare la sfarsitul sezonului. Ca si Owen Williams. Tigers isi permit aceste excentricitati pentru ca din toamna va veni inapoi George Ford pe linia de mijloc. Maturizat si intarit dupa experientele de la Bath. Ca si in meciul lui Exeter, Tigers au condus in perioada premergatoare finalului (14-21) si ne pregateam de inca o surpriza. Adica Tigers in finala. Toata munca de un sezon, toate visele frumoase ale lui Wasps si simpatizantilor erau sa se duca la cos. Insa Wasps este, cred, camioana revenirilor. In minutul 78, tot o rezerva, de data asta a lui Veainu (din ce in ce mai bun), adica Josh Bassett culca balonul pentru victorie. Transforma prolificul Gopperth si, in uralele multimii, Wasps ajunge in finala. Tigers au jucat frumos, chiar elegant. Dar echipa mai matura, pana la ultimul fluier al arbitrului, a fost Wasps. Care se va confrunta in finala cu Exeter Chiefs. Si asta sambata viitoare pe Twickenham.
A fost un final ucigator de saptamana. Ca solicitare nervoasa. Insa meciurile, fara, exceptie au meritat privite si comentate. Rugby-ul european creste, cu toate tarele lui. Si asta, recunoastem, ne face placere. In contextul asta, rugby-ul romanesc nu are decat sa urmeze trendul marilor natiuni. Cu conditii ca managementul sa fie aplicat de oameni seriosi si nu de oportunisti sau politruci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu