Ieri intentionam sa postez cateva randuri despre un articol adresat publicului larg (nu celui de specialitate) despre accidentarile din rugby. Am amanat postarea pana dupa meciurile din etapa a doua din Six Nations pentru a largi putin documentarea.
Dupa meciul de azi al Frantei cu Irlanda am reusit sa fac o legatura dintre informatia din articolul din Le Monde si starea nesanatoasa a rugbyului francez. Aceasta era tema articolului. El se intitula Rugby : les inquiétants chiffres des blessures en Top 14. Iar un intertitlu se referea la un celebru jucator irlandez in maniera urmatoare " Sexton, l'incertitude permanente".
Cei care au urmarit partida de pe Stade de France de azi dupa-masa, au putut remarca accidentarile provocate de jocul mult prea dur al francezilor si iesirile premature din teren ale lui Sean O'Brian (20') sau Dave Kearney (30'). Si mai sus amintitul Jonathan Sexton, omul cheie al atacurilor irlandeze a avut cateva episoade comotionale scurte. Sexton, daca va mai aduceti aminte a mai fost scos de pe teren, ca si Paul C'Connell, in meciul cu Franta din grupele RWC 2015.
Am reactionat la acest ultim episod (2015), acuzand niste jucatori francezi care s-ar fi pretat la gesturi intentionate pentru a fragiliza adversara. Nu am de gand sa retractez cele scrise despre Pape, de exemplu. Este un macelar, asa cum ii este si porecla.
Citind din nou articolul din Le Monde despre accidentarile din campionatul francez, imediat dupa meci. nu ma pot retine in a trage un semnal de alarma, chiar daca acest gest nu va avea nici un ecou. Accidentarile au inceput sa fie din ce in ce mai dese iar gravitatea lor din ce ce in ce mai acuta.Traumatismele musculare, ale articulatiilor genunchiului si, mai grav, starile comotionale provocate de joc sunt crestere in ultimii trei ani. Traumatismele umarului si cele ale gleznelor sunt accidentari curente. Recent, Paul O'Connel, dupa cum stiti, s-a retras la avizul medicului. Lee Halfpenny este in suferinta de aproape un an, medicul toulonez care se ocupa de el interzicandu-i chiar antrenamentele usoare. Si asa mai departe. graficul de mai jos este o ilustrare a ingrijorarii presei profane, nu a celei medicale, de specialitate, care este de-a dreptul alarmata.
En savoir plus sur http://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2016/02/12/rugby-les-inquietants-chiffres-des-blessures-en-top-14_4864050_4355770.html#SUSftzDHcWGPsUR9.99
Cum specializarea mea este psihologia sociala, imi permit sa speculez asupra situatiei descrise prin alerta de presa. Deschiderea campionatului francezi catre jucatori din import, a creat o mare piata a transferurilor, greu de controlat. In special in acest sezon se culeg roadele iesirii din activitatea internationala a unei intregi generatii de jucatori. Incepand cu Dan Carter si terminand cu mai mult sau mai putin anonimi samoani, fijieni, tongani, toata fauna rugbistica de pe mapamond freamata numai la gandul recompenselor salariale din Top 14. Daca Dan Carter a devenit trandafirul de la reverul patronului Racing Metro, Jacky Lorenzetti, este de presupus ca superjucatorul de la antipozi este platit direct din buzunarul patronului si nu din bugetul consolidat al clubului. In scopuri de fudulie (marketing). Dar restul de jucatori veniti peste noapte nu au acelasi statut. Ei nu intra in planurile de marketing ale niciunui patron mai instarit. Ci doar in echipa, pe post de rezerve sau titulari (depinde de gradul de umplere al infirmeriilor). Adica sunt niste piese de domino in jocurile de prestigiu si glorie ale patronilor de echipe. Asta concorda cu filosofia politica a Frantei, dornica sa integreze orice fiinta care ii arata fidelitate. Numai ca deficitele de integrare ale acestor importati nu le apartin direct lor, ci indirect mediului care doreste sa-i integreze. Si care nu reuseste sa le schimbe cultura nativa, sa la indulceasca traumele psihologice pre-existente, sa le ofere echilibru prin activitatea sportiva. Nu, ei au intrat direct in comertul cu jucatori. Si devin obiecte tranzactionabile. Asta in timp de jucatorii nativi, francezi, nu prea mai au cautarea de altadata si, clar, nu rezista competiei cu alti nativi care poseda o alta zestre bio-fiziologica. In cativa ani se vor modifica si limitele, arbitrare de altfel, impuse echipelor in achizitia de importuri. Si, probabil, politicile de naturalizare. Evenimentele actuale din Europa create de emigranti sunt contrastante cu tendintele din lumea rugbyului francez. Chiar daca politica de asimilare a Frantei fata de nativii din fostele colonii nu are echivalent decat, poate, si la limita, cu alte tari fost puteri coloniale (ma gandesc la Anglia, de exemplu), rezultele sunt catastrofale. A se vedea ghetourile din banlieus, manifestarile cotidiene ale populatiilor alogene care paraziteaza orasele mari. Baza acestor comportamente este frustrarea si, prin efect, agresivitatea. O parte din aceste populatii refuleaza prin sport, canalizandu-se astfel, subconstient, furia. Si, poate, scaparea din ghetou. Cazul simpaticului Bastareaud este de manual. Rugbyul i-a oferit o scapare din promiscuitate. Si el si-a dat in petic in Noua Zeelanda (va mai aduceti minte ce urmari ar fi putut avea cazul cu pricina). Apoi a fost preluat si re-socializat de catre psihologi. Tot prin sport, adica prin rugby. Acum pare sa se fi adaptat vietii normale. Dar, desi la Toulon traieste a doua tinerete alaturi de o efigie, Ma'a Nonu, el nu mai reprezinta o valoare pentru noul selectioner al Frantei. Care il considera instabil. Nu are inca o cariera incheiata fata de echipa Frantei, dar nici nu mai poate avea succesul pe care l-a avut prin politica lui Saint Andre, ultimul selectioner al Frantei.
Aici se afla esenta legaturii pe care o iterez azi. Datorita acumularii efectelor marginalizarii de facto a imigrantilor (pret de mai multe generatii - pentru ca Franta este o tara rece in esenta, snoaba si orientata mai mult decat transpare spre profit), a efectelor impunerii profesionismului cu orice pret in rugby (jucatorii au ajuns precum gladiatorii imperiului romani, corpuri industrializate- cum scrie Pierre Breteau, autorul articolului de referinta) si a efectelor politicii care emana de la statul francez modern (mentinerea traditiilor Revolutiei si a Declaratiei drepturilor omului), rugbyul francez de azi s-a corporatizat excesiv. Si asta in detrimentul oamenilor care fac din acest sport spectacolul pe care acum douazeci de ani (pe vremea amatorismului, decedat in 1995) nimeni nu il visa, deci nu il dorea.
Un ultim argument rezista prin analiza performantelor selectionatei franceze de la ultima sa performanta, finala RWC 2011. Saint Andre nu poate fi acuzat ca tras in jos jocul francezilor. Si asta pentru ca nici Guy Noves nu o sa reuseasca altceva decat ne-a aratat in acest debut al Six Nations 2016. Franta nu joaca ceea ce juca acum ceva ani. Franta e mai preocupata sa-si contracareze fizic adversarii. Numai cateva actiuni ale unor jucatori de clasa mai adduc aminte de fantezia si asprimea atacurilor franceze. Azi, Maxime Medard, singur, a castigat meciul, prin eseul siret pe care l-a inscris. Restul echipei nu a contribuit la victoria la limita in fata Irlandei. Acest restul "echipei" (notez aici pe Uini Atonio, Jefferson Poirot, Yacouba Camata, Virimi Vakataka, Jonathan Danty, Eddie Ben Arous, Rabah Slimani) nu are in general si n-a avut azi, nici o fantezie. Ci doar inclestarea, la totul sau nimic, cu irlandezii. Accidentatii sunt martori. Sexton este martor. Declaratiile lui Dan Carter prin care, ceva mai subtil, decat a inteles presa franceza, dupa care nu prea se acomodeaza cu rugbyul francez spun mai multe decat se doreste oficial.
Tendintele ce se invedereaza in actuala organizare a Top 14 si in lumea lui Pierre Camou sunt contraproductive pentru acest sport pe care multi il iubim neconditionat. Dar si aceasta iubire, cat de neconditionata ar fi ea, se poate dilua in marea masa a efectelor perverse pe care le induc afacerile, politica si ipocrizia persoanelor cu responsabilitati pe care si le-au asumat fara a medita la efectele pe care le resimt actorii principali, jucatorii si mai ales cei nativi.
Dincolo de argumentele puse aici in pagina, va recomand un alt articol din aceeasi publicatie, scris de un alt autor, Adrien Pecout, cu cateva zile inainte. http://www.lemonde.fr/rugby/article/2014/12/31/les-vingt-ans-qui-ont-metamorphose-l-ovalie_4548178_1616937.html. Puteti sa nu mai deschideti si acest link, daca va place ce joaca echipa Frantei.
De ultima ora: o analiza a rugbyului francez o gasiti aici: http://www.theguardian.com/sport/video/2016/feb/12/six-nations-2016-top-14-damaging-france-rugby-union-video
De ultima ora: o analiza a rugbyului francez o gasiti aici: http://www.theguardian.com/sport/video/2016/feb/12/six-nations-2016-top-14-damaging-france-rugby-union-video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu