Iar Guy Noves failed. Dusmanul din veci l-a invins la Paris pe un Stade de France arhiplin.
Editia 2016 a Six Nations a fost una deosebita. Nu datorita victoriei zdrobitoare a Angliei, ea a fost obtinuta in fata unei echipe in criza de personalitate. Ci mai curand din schimbarea la fata a jocului, total imbunatatit, al celor sase echipe participante.
Scotia lui Vern Cotter, in mare crestere de forma, depaseste aceeasi Franta in clasament, devenind o echipa eficace, terminand cinci meciuri cu diferenta pozitiva de puncte si devenind o echipa greu de invins. Varful de forma a fost atins in etapa a patra, cand a reusit sa puna 11 puncte in fata Frantei pe Murrayfield si de aici sa ocupe si pozitia a patra in clasament. Punctul forte al Scotiei a devenit capacitatea de revenire din a doua repriza, cand neobositii Laidlaw, Hogg, Seymour si Taylor parca sunt la antrenament. As mai vrea sa afirm ca aceasta echipa, fara Greig Laidlaw, nu are personalitatea care a consacrat-o in acest an, in continuarea prestatiei de la Cupa Mondiala 2015.
Italia, desi a terminat ultima in clasament, a crescut si ea pentru ca a invatat sa inscrie eseuri. Desi incaseaza (ieri a primit nu mai putin de noua), nu renunta si inscrie. Nu neaparat pentru ca echipele invingatoare devin, dupa ce isi fac linistitoare scorurile impotriva ei, mai relaxate iar apararile devin mai putin motivate. Ci pentru ca 14 puncte cu Tara Galilo r(doua eseuri), 15 puncte cu Irlanda (doua eseuri), 9 puncte cu Anglia, 21 puncte cu Franta ( 2 eseuri), 20 puncte cu Scotia (2 eseuri), nu le erau la indemana editiile trecute. Alaturi de Sarto, Zanni, Parisse, si-a consolidat imaginea de important jucator international si Michelle Campagnaro
Tara Galilor ramane o mare putere a rugby-ului european. Partida de ieri cu Italia, foarte placuta ochilor, a prezentat o formatie care a reusit sa stea 80 minute in atac, culcand balonul de numai putin de noua ori. Warren Gatland are stiinta de a face echipa cu ce are disponibil, asimiland incontinuu jucatori noi si integrandu-i rapid in stilul propriu de joc. Ross Moriarty e un exemplu. Fundasul Williams ori Gareth Davies, la fel. Ieri, de exemplu, am avut senzatia ca All Blacks s-au imbracat in echipament rosu. Pase rapide, baloane cursive, lovituri surprinzatoare de picior si, important, foarte, foarte putine lovituri de pedeapsa. Varful de forma, atat al Tarii Galilor cat si al Irlandei, le-au facut pe acestea sa termine indecis in prima etapa, in oricare din cele doua perspective, punctele fiind pierdute iar nu castigate. Regulamentul clasic de acordare a punctelor - 2 la victorie, 1 la egal, 0 la infrangere, fara puncte bonus, este neiertator.
Irlanda este, indiferent de configuratia infirmeriei, Irlanda. Fixarea lui Zebo drept fundas, idee a lui Schmidt, a consolidat aportul periculosilor jucatori de pe linia de fund, eficacitatea liniei standard Trimble, Payne, Henshaw, Earls crescand exponential. Revenirea lui Conor Murray a fost, si ea, decisiva in aceste doua luni ale competitiei. Sa nu-l uitam si pe CJ Stander, revelatia acestui sezon. Pe scurt, Irlanda ramane aceeasi mare echipa...continentala. Sexton, acelasi inteligent playmaker, este in decadere fizica si, foarte probabil, dupa spusele medicilor, retragerea sa din activitate este din pacate iminenta. Un fapt remarcat ieri seara, la retragerea in tunel, mai multi jucatori scotieni au refuzat sa dea mana cu decarul irlandez.
Franta este ca un site in constructie de prea mult timp, gandindu-ma exclusiv la lotul de jucatori refuzati de Guy Noves si la lotul cu care s-a chinuit in primavara aceasta. Sa joci cu Xavier Ciocchi (un fel de Mulipola de la Tigers), in fata lui Marler, sa-l tii pe banca pe Plisson si sa-l preferi pe Trinh-Duc ca uvertura sunt gesturi disperate. Cu exceptia lui Guillem Guirado, toti ceilalti jucatori au fost rulati prin schimbari, asa cum a procedat si Saint-Andre timp de patru ani. Oare asta sa fie valoarea rugby-ului francez? Virimi Vakatawa, surpriza din aceasta editie, nu a tinut decat un meci. Oponentii au invatat repede cum sa anihileze, cate doi-trei, pe talentata aripa. Care a fost deschisa ieri numai in momente in care il fata lui de afla zidul de jucatori in alb.
In fine, dar nu in ultimul rand, Anglia este castigatoarea meritoasa a acestei editii a Six Nations. Dupa ca etapa trecuta si-a asigurat Triple Crown, ieri s-a impus destul de categoric pe arena pariziana. Nu diferenta de 10 puncte pe tabela ci superioritatea in joc deschis i-a asigurat suprematia. Eddie Jones a construit o echipa solida din mers. Sa nu uitam, comportamentul din teren la partidele cu Australia si Tara Galilor din Cupa Mondiala de anul trecut. Si sa comparam prestatile acelorasi jucatori (de la Robshaw la Marler, de la Brown la Cole) cu ceea ce au aratat in aceasta primavara. O alta tactica de joc, o mult mai mare deschidere spre jocul fizic bazat pe tehnica individuala, o mai mare mobilitate in teren, o linie a treia caracterial agresiva si percutanta, o pofta vizibila de eseuri - ce nu se poate compara cu performantele de anul trecut. Eddie Jones l-a reinventat pe Owen Farrel drept centru, marindu-i eficacitatea si reducand competitia acestuia cu George Ford. Eddie Jones l-a propus pe Maro Itoje, un castig sigur, mai ales alaturi de George Kruis. Ieri, nu a fost convingatoare introducerea lui Mako Vunipola in linia intai, dar Marler trebuia tinut putin ascuns, mai ales dupa ce World Rugby, continua investigarea incidentului din meciul cu tara Galilor (pe care pana si Gatland vrea sa-l inchida). Danny Care, care a muncit enorm in prima repriza, a trebuit schimbat la pauza, nu pentru a-i da satisfactie lui Ben Youngs, introdus la pauza, ci pentru a surprinde francezii. Nowell, Joseph, Watson (mai palid ieri), asistati de Brown au avut un singur vector mental, victoria la Paris. Poate din acest motiv au acordat adversarilor atat de multe lovituri de pedeapsa. 7(sapte) au fost castigatoare pentru francezi: Machenaud a functionat fara repros, el aducand singur cele 21 de puncte ale francezilor. Daca ar fi sa acord titlul de cea mai buna linie a turneului as avea ezitari: fie Itoje si Kruis pe linia a doua, fie Robshaw, B.Vunipola, Haskell pe linia a treia. Toti acesti jucatori au fost capacitati de strategul Eddie Jones. Sa-l felicitam pe uriasul antrenor (care a construit surprinzatoarea Japonie) dar si pe elevii lui englezi pentru performanta reusita tocmai cand se credea ca declinul Angliei se accentueaza. Tarziu, dar merita, omagii si faptului ca Bill Beaumont, presedintele RFU si, pe viitor, al World Rugby, a avut ideea de a se orienta catre Eddie Jones, aflat pe val dupa Cupa Mondiala 2015.
PS. O data terrminat Six Nations, ne reintoarcem la campionatele interne si la ultimele faze din cupele Europene. Ieri lidera clasamentului din Franta, Racing Metro a suferit o usturatoare infrangere (7-60) la Montpellier. Azi se decide, oarecum si soarta Premiership, se joaca Leicester Tigers-Saracens, de la ora 17,15 (Ro).
Asa ca...la buna vedere, prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu