Anglia castiga, nu fara emotii, partida cu Tara Galilor si isi conserva leadership-ul.

1. Anglia 8 puncte, 2.Tara Galilor 5 puncte, 3.Franta 4 puncte (un meci mai putin). Acesta este podiumul Six Nations dupa 2 partide. Maine se joaca Scotia-Franta. In cazul victoriei in deplasare si a uneia acasa, cu Anglia, Franta poate ajunge sa castige editia din acest an. Ironic, nu?

Meciul a inceput in nota neta de dominare a selectionatei lui Eddie Jones. La pauza, 16-0, dintr-un eseu al lui Anthony Watson si loviturile de picior ale lui Owen Farrel. De notat ca la rezultatul final, contributia acestuia din urma a fost coplesitoare, 20 din cele 25 puncte ale Angliei. Toate din lovituri de picior - o transformare a eseului si restul, lovituri de pedeapsa, din care nu a ratat nici una. Asta spune foarte multe despre echilibrul fortelor din teren. 

Singurii jucatori remarcabili cu adevarat in aceasta partida au fost Maro Itoje, foarte eficient in tuse dar si exemplar in aparare. Pe langa el, Billy Vunipola, unul din cei mai buni nr.8 din lume in acest moment. George Ford a gresit copilareste in doua momente decisive: in minutul 54 cand a incercat o degajare peste linii dar a nimerit in bratele lui Dan Biggar care a marcat, firesc, primul eseu al oaspetilor si in minutul 60, cand a balbait un balon in propriul teren de tinta si a incercat sa iasa in 5 metri cu trei adversari pe el  (numai indecizia adversarilor a facut ca el sa nu piarda balonul).

De la 19-7, galezii incep sa atace (dupa eseul lui Biggar) si se instaleaza pana la sfarsitul intalnirii in jumatatea engleza de teren. Intra Manu Tuilagi si Mako Vunipola, ies George Ford si Ben Youngs, dar sensul de joc nu se schimba. Galezii ataca si ataca si ataca, apararea engleza pare a fi obosita prea repede. Si firesc vin si eseurile oamenilor lui Gatland, North (min.73) si Faletau (min.77). Asta pe fondul unei (iarasi) greseli de abritraj a lui Craig Joubert care il acuza pe Dan Cole de prabusirea unui maul, faza in care tot stadionul a putut vedea cum un galez ii tintea ochii acestuia, la pamant (eye gouging, pentru cunoscatori). Desi s-au dat mai multe reluari, in fluieraturile de pe Twickenham, Joubert isi mentine decizia si englezii raman in 14. Galezii ataca furibund dar Anglia stie sa tina rezultatul si termina meciul cu avantaj de patru puncte, 25-21.

Oarecum nedrept pentru ca Tara Galilor a inscris trei eseuri iar Anglia numai unul. Plus penalitatile transformare de un suteur in zi de gratie. Apararea engleza a deceptionat in a doua repriza, ambele eseuri au fost marcate prin gauri consistente printre jucatori obositi si, in plus, multumiti cu diferenta de scor. 

Si galezii si englezii au facut risipa de energie. Ma uitam la cum arata acum North si imi aminteam perioada debutului sau fulminant. Acum este de doua ori mai lat si parca si-a pierdut si din viteza din cauza masei musculare pe care trebuie sa o transporte. Am retinut aspectul actual al lui Maro Itoje, revelatia actualului sezon si mai astept putin ca sa fac aceeasi operatie comparativa. Mi se pare, pe deasupra, ca e ceva ce nu merge pe linia de fund a Angliei, nu pot juca decat individual. Nowell, Watson, Joseph si in mai mica masura Farrel, sunt individualisti, prefera actiuni pe cont propriu si paseaza, daca o fac, in extremis, cand nu mai au solutii. Asta este un capitol la care Eddie Jones mai are de lucrat. Scriu aceasta observatie pentru ca s-a putu vedea cum lucreaza linia de dund a galezilor, atat in aparare cat si in atac. Jonathan Davies (foarte prezent azi in joc) coopereaza cu Alex Cuthbert, cu George North si chiar cu Liam Williams, ca sa nu mai vorbim de modul in care mai toti cei amintiti il servesc pe penetrantul Jamie Roberts. 

In fine, asta e rugby-ul. daca nu avea rezerve de puncte de la pauza, Anglia pierdea partida de pe Twickenham si o data cu ea, perspectiva de a realiza, dupa 13 ani, un nou grand slam. In fapt si-a luat revansa dupa infrangerea din grupele Compionatului Mondial, cand decizia lui Robshaw de a juca la eseu si nu la egalitate de scor, i-a condamnat la anonimat in propria lor organizare. Acea decize a costat capitania lui Robshaw si mandatul de antrenor al lui Stuart Lancaster. Lumea iarta dar nu uita. Eddie Jones ar trebui sa fie atent la aceasta simbolistica a mandriei englezesti.

In partida din deschiderea etapei, Irlanda a castigat cu 58-15 cuu Italia. Nimic neasteptat. Dar, atentie, s-au inscris nu mai putin de 11 eseuri: 9 ale irlandezilor, 2 ale italienilor. Irlanda a fost prea puternica pentru italieni. Iar acestia au putut marca doar cand oamenii in verde, plictisiti de cursul jocului,  s-au saturat sa mai inscrie. Trimble, Heaslip,  Henshaw, Earles si, in special C.J. Stander, au fost remarcatii mei.  Irlanda inregistreaza prima sa victorie in acesta editie si ocupa locul 4 dar risca sa fie depasita de Scotia, daca aceasta castiga maine impotriva Frantei.

Asta urmeaza sa stim maine. La buna vedere, prieteni!