sâmbătă, 2 mai 2015

RC Toulon: European Triple Crown!


Am platit un tribut nervos important ascultandu-l pe nustiucum Calinescu, pe DigiSport 3, pentru ca stream-ul TV nu a functionat aici. Cine recruteaza si le da microfon unor asemenea personaje? Mai intai a tinut-o vreo 10 minute cu Broke James, desi era evident ca in teren se afla Camille Lopez. Numai cand pe ecran s-a afisat numele executantului primei lovituri libere a auvergnatilor s-a potolit. Si a tinut-o tot asa pe toata durata meciului. Ba l-a confundat pe Rougerie cu acelasi Broke James, ba gramezile ordonate erau gramezi spontane, ba Jonathan Davies era nou intrat pe teren, desi jucase din primul minut. Si asa nai departe. Nu mai vorbim de pronuntia numelor jucatorilor. Cred ca nu mi se pare, respectivul comentator si-a incercat norocul si pe la ProTv. Cu acelasi succes la public.
Vorba clipului, passons!

Meciul, impecabil arbitrat (se putea altfel?) de Nigel Owens, nu a excelat in frumusete. Cate ceva au incercat cei de la Clermont, culminand cu eseul lui Nick Abendanon din minutul 62 (vorba lui Calinescu, nascut in Olanda, nascut in Africa de Sud) care isi fenteaza adversarii, face un balon de urmarire peste ultimul aparator si inscrie la centru. Nici eseul lui Fofana (25'), clasic, pe aripa, nu a fost lipsit de eleganta lui. Insa, cam atat. Galbenii au fost prezenti in command tactic vreo cincisprezece minute din debutul partidei si vreo zece in a doua perioada a partidei. Nici toulonezii nu s-au ilustrat prin ceva special fata de jocul lor de uzura obisnuit pe gramada si rabufnirile eficiente pe treisferturi. Prima manifestare a capacitatii de contra-atac a fost eseul omului de ne-oprit, Bastareaud din finalul primului mitan. Pasa inspirata a lui Tillous-Borde l-a prins lansat pe omul-naluca si acesta a trecut ca prin ziduri de hartie de aparatorii adversi, marcand cel mai frumos moment din toata repriza intai. Gramada touloneza a dominat in a doua parte a jocului si pe tot terenul. Inlocuirea lui Chiocci a adus un plus de respiratie muncitei linii intai, unde Guirado putea fi declarat omul meciului. Dupa minutul 50, s-a parut ca oamenii in rosu luasera viteza si se indreptau invingatori catre potou. Insa Clermont nu abandoneaza usor. Urmeaza cateva momente de prezenta in 22-ul toulonez si eseul, foarte frumos, al lui Abendanon. Si scorul se reduce, gratie lui Camille Lopez, la 18-19. Un singur punct diferenta. Dupa care, simultan, Clermont se taie, Toulon ia vitamine si isi reface muschii. Ali Williams rateaza sa culce balonul in eseu. Dar Drew Mitchell reuseste pana la capat, facand un slalom printre sase adversari care nu l-au putut atinge, fizic, de parca era imaterial (70'). Toulon se distanteaza la 6 puncte doar pentru ca Halfpenny rateaza. 18-24. Ultimele zece minute au fost banale dar si previzibile. Clermont incearca dar nu mai are putere si nici creativitate. Toulon se relaxeaza si devine mai interesata de posesie decat de a mai inscrie. Si asa s-a scris istoria celei de treia coroane a clubului de la Mediterana. Clermont este la nu stiu cata finala pierduta. Cu siguranta o sa se revanseze in finala Top 14 din acest an. Slaba consolare.

In fine, istoria competitiilor europene va consemna cele trei victorii consecutive ale RC Toulon iar pe cupa primei editii a ERCC se va grava acelasi nume ca pe Heineken Cup, ultima editie.

Incerc sa ma pun in mintea lui Mourad Boudjellal si sa vad daca ma opresc sau continui in acelasi stil, in crescendo. O parte din mine vrea sa mearga mai departe. Motivatia este puternica, clubul este pe castig, bani sunt, cumparaturi am facut, unii se retrag, altii vin. De ce nu? Cealalalta parte mediteaza: cat timp o mai tine epoca de glorie? Adversarii  se intaresc si ei. Mignoni pleaca, la fel si Laporte, la anul. Pe cine aduc? Ce echipa va construi noul manager? Grele raspunderi pentru un presedinte de club de asemenea succes. Vom vedea declaratiile lui zile bune de acum incolo. Sa-l urmarim. La ora asta este cea mai populara figura din rugby-ul european. Avem ce invata din istoria sa recenta.

La buna vedere, prieteni!

                    Toulon est champion

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu