duminică, 9 octombrie 2016

All Blacks uber alles


S-a incheiat si editia din acest an a Rugby Championship. Castigatoare cu maximum posibil de puncte: Noua Zeelanda. 30 de puncte din 6 meciuri, bonus ofensiv in fiecare etapa. Si-a egalat recordul de 17 meciuri-test fara infrangere (in ultimii trei ani). In cele sase partide ale competitiei a inscris 38 de eseuri. Dintre care cele mai multe au fost inscrise impotriva Africii de Sud, 15. In total, All Blacks au realizat 262 puncte si au primit 84, de unde rezulta o diferenta de 178 puncte. 

Cel mai bun marcator a fost Beauden Barrett-81. Ii urmeaza, la distanta mare, Nicholas Sanchez si Bernard Foley-53, Morne Steyn-42, Elton Jantjies-33. Deci numai mijlocasi la deschidere.

Jucatorii care au inscris cele mai multe eseuri: Israel Dagg si Ben Smith-5, Julian Savea, Beauden Barrett, Ryan Crotty, TJ Perenara-4. 

Cele mai multe penalitati transformate: Nicolas Sanchez si Morne Steyn-13, Bernard Foley-10.

Cele mai multe transformari de eseuri: Beauden Barrett-23, Bernard Foley, Nicolas Sanchez-9.

Suficient de multe argumente pentru afirmatia din titlu. Clasamentul editiei din acest an a Rugby Championship plaseaza Australia pe locul 2 cu 13 puncte, Africa de Sud pe 3 cu 10 puncte si Argentina cu 5 puncte.

Despre meciul Africa de Sud-Noua Zeelanda nici o naratiune nu l-ar putea surprinde in totalitatea sa. Partida a fost compusa din doua segmente de joc. Prima repriza in care, cat de cat, Boks au rezistat fizic tavalugului negru. All Blacks au inscris doua eseuri (Dagg-22' si Perenara-33") si Morne Steyn a tinut aproape din trei penalitati. Scorul la pauza: 9-12. Din a doua repriza a inceput festivalul: inca 7 eseuri inscrise de campionii mondiali, adica Dagg-44', Barrett-55, TJ Perenara-61', Barrett-71', Taylor-73', Ben Smith-76', Liam Squire-82. Pai in cadenta cu care adversarii au inscris, cum sa mai marcheze si Africa de Sud? Steyn a mai reusit, pentru gazde, doua penalitati - 49' si 59'. La final, s-a inregistrat cea mai mare diferenta de scor din partidele directe Africa de Sud-Noua Zeelanda: 15-59

Iata cum si-au notat specialistii de la antipozi jucatorii din meciul de ieri: Ben Smith-9, Israel Dagg-9, Anton Lienert-Brown-9, Ryan Crotty-8, Waisake Naholo-9, Beauden Barrett-9, TJ Perenara-8.
 (sursa: http://www.nzherald.co.nz/sport/news/article.cfm?c_id=4&objectid=11725448).



 In celalalt meci, premiera pe Twickenham pentru un meci din Championship, nu s-a pus nici un moment problema invingatoarei. Argentina traieste intr-un mare ecart dintre aspiratii si posibilitati. Desi joaca  combinativ si in viteza, desi are atacanti si gramada penetrante, jocul lot este previzibil si usor de contrat. Ieri, ca bonus negativ, a mai fost privata de prezenta a cel putin trei jucatori care puteau influenta rezultatul, Facundo Isa, Nicolas Sanchez si Santiago Cordero. De partea cealalta, Wallabies si-au facut jocul obisnuit, parca cu un pic de accent mai insistent pe jocul de pase in miscare. Doua eseuri in prima repriza ( Coleman -6'si Samu Kerevi-39 contra eseului argentinian al lui Alemanno-22), doua eseuri in secunda (acelasi Kerevi-50 si Dean Mumm-79 contra de la Fuente-45'). Australia a condus de la inceput la sfarsit (de la 0-7, min.6 pana la 21-33 in final). Cea mai mica diferenta de scor a fost de 4 puncte in minutul 59, 21-25. Hooper si Coleman au fost beneficiarii unor cartonase galbene, primul acordat, parca, mult prea usor de Mathieu Raynal (Franta). 

Sfarsitul acestui sezon de Rugby Championship nu aduce schimbari in clasamentul pe natiuni al World Rugby. Noua Zeelanda continua sa conduca autoritar. Africa de Sud se afla pe locul 3 (dupa Anglia), talonata indeaproape de Australia, loc 4. Iar Argentina ramane tot pe locul 7 mondial. 

De saptamana viitoare incepe seria meciurilor din grupele Champions Cup si Chalenge Cup iar de luna viitoare se lanseaza serie de meciuri-test internationale.

Sunteti pregatiti, prieteni?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu