England by 5.

Da, England by 5 am pariat!. Varianta cu England by 10 era prea talibana si se juca de zor in toate pub-urile. Oricum, era de asteptat o victorie a Angliei, la lotul pe care il are. Si asa a fost, cinci puncte diferenta, 21-16, pentru oaspetii de ieri. 

Stadionul Millennium, cum il stim, mare si amator de spectacole. Ieri seara s-a incercat ceva, minimalist, cu lasere albe si monocolore dar nu a fost ca la Olimpiada. S-a jucat cu acoperisul retras, pentru ca nu erau sanse de ploaie iar temperatura era decenta pentru batrana insula. Publicul exuberant, de la inceput pana la final. Cele doua imnuri au facut sa vibreze uriasa structura de metal pana la intrarea in rezonanta, atat de veche si acuta este rivalitatea dintre cele doua "popoare". 

Si galezii au inceput tare. O penalitate in minutul 2 si un eseu pe langa gramada  (faletau il deschide Webb) in minutul 8 scriu scorul de 10-0. Replica engleza vine destul de repede: eseu Anthony Watson (pariul lui Lancaster) din minutul 15: 10-5 pentru ca Ford rateaza dintr-o pozitie dificila, in unghi mic. Ford mai gafeaza o data, cand incercand sa mute jocul in terenul galez, suteaza direct in Alun Wyn Jones. Dan Cole tine prea mult balonul la pamant (minutul 23) si Jerome Garces mai fluiera o penalitate. Halfpenny duce scorul la 13-5.  Garces fluiera penalitati si pentru Anglia. In minutul 32, Ford executa o prabusire intentionata de gramada si transforma, 13-8. Si ca sa confirme banuiala ce se instala (ca meciul se va decide prin executia de penalitati, atat de indecis era jocul intre cele doua linii de 22), Tara Galilor mai primeste o penalitate in minutul 34 pentru o impingere incorecta in gramada. Halfpenny, seniorial, isi face datoria, 16-8.  Cum pana la sfarsitul reprizei nu se mai intampla nimic, Dan Biggar gaseste necesar sa puna si el un accent. Incearca un drop-goal de pe la 35 metri, fara succes. Si pauza. 

Pentru a sintetiza prima repriza, voi cita din comentariul lui Sir Clive Woodward : "...s-a jucat prea mult fizic si prea putin tehnic." Repriza a doua avea sa arate diferit. Anglia a facut terapie de grup in vestiar si a iesit mai determinata sa-si arate aspiratiile la titlul mondial. Adversarii aveau aparent aceeasi pofta de joc dar, sub ambalaj, isi cam terminau rezervele de energie. Asta se vede mai ales in placaje si in viteza cu care jucatorii se ridica de la pamant dupa aglomerari. Pe acest fond a venit, repede, cam ca in prima repriza easeul. De data aceasta, al englezilor. Minutul 45, Jonathan Joseph trece, dupa un cafuiaj in 22, printre patru adversari si ramas liber mai are timp sa faca stanga ca sa inscrie la centru. Ford transforma si Anglia se apropie la un punct. 16-15. Partida se echilibreaza ca raport de forte. Anglia venea din urma, Tara Galilor vroia sa se distanteze din nou, simtind rasuflarea Albionului in ceafa. Din minutul 60, incepe dominatia oamenilor lui Lancaster. Se fac cateva schimbari de jucatori in ambele echipe, se cauta jucatori odihniti, cu putere de penetrare. Cuthbert este eliminat pentru violenta in minutul 62 iar din penalitatea rezultata, Ford, intoarce tabela. 16-18. Intra si batranul Nick Easter in locul excelentului de pana atunci George Kruis, Wigglesworth in locul lui Ben Youngs. Cu dinamita aprinsa in mana, englezii mai forteaza o patrundere catre eseu (minutul 75). TMO refuza, acuzandu-l pe Easter de paravan (in 5 metri galez).  Directia jocului nu se mai modifica: Anglia ataca, welsii se apara. Si, ca sa puna punct afirmatiei, Ford mai transforma o penalitate de la aproximativ 48-49 metri. Era minutul 79 iar scorul 16-21. Totul era jucat. 

O victorie de necontestat a englezilor, un pariu castigat de Stuart Lancaster pe o linie de fund relativ improvizata dar alcatuita din jucatori in mare forma. Si eu am castigat 82 de lire.

Arbitrajul a fost onest (cu cateva erori de apreciere in repuneri din margine, ca si pentru paravanul lui Easter, discutabil, pentru ca nu a fost nici macar cu intentie, era la 1 metru de but iar orice jucator doreste sa inscrie). Am remarcat, de la gazde, pe din ce in ce mai bunul fundas Lee Halfpenny, pe Dan Biggar si perechea sa Rhys Webb dar si pe neobositul Alun Wyn Jones, care a renuntat la barba din ultimul sezon. Din trupa invingatorilor subliniez pe George Ford, care se anunta la 21 de ani ca un mare play maker, in ciuda stangaciilor din prima repriza, pe Luther Burrell, Dave Attwood si George Kruis, oameni de echipa, pe Mike Brown pentru incapatanarea sa de a ataca la mana de cate ori are ocazia. Si in final, pe Billy Vunipola, mai util ca niciodata. 

A fost o victorie foarte utila pentru Anglia, in deplasare. Dar mai are doua partide, la fel de grele. Poate ca nu titlul din Six Nations este obiectivul ci sudarea unui lot care sa castige Cupa Mondiala la toamna. Si atunci vine intrebarea: in actuala stare de pregatire:  sunt englezii candidati cu cota mare la cucerirea trofeului suprem in toamna? Inca nu m-au convins.