duminică, 8 mai 2016

Sfarsit de saptamana cu foarte multe eseuri in Premiership


Da, prieteni, s-au inscris 48 de eseuri intr-o etapa, ultima, a sezonului regular din Anglia. Clasamentul a ramas neschimbat in top. Echipele care vor juca in playoff sunt cunoscute de cu o saptamana in urma: Saracens, Exeter Chiefs, Wasps si Leicester Tigers. Retrogradata, de asemenea: London Irish.

Ceea ce a facut deliciul zilei de ieri a fost numarul mare de eseuri reusite de echipele care merg mai departe, in semifinale. Exeter Chiefs a reusit 10 eseuri ( au inscris 10 jucatori diferiti) pe Stoop, ridiculizandu-i pe Harlequins. Saracens a culcat balonul de 6 ori (din care Ashton de 3 ori) in terenul de tinta al celor din Worcester, Wasps a realizat, si ea, tot 6 eseuri, (Christian Wade si-a sporit palmaresul cu inca unul) in fata retrogradatei. Desi a pierdut la Bath, Leicester Tigers au reusit inca 4 in timp de Bath a marcat 5.(din care Rokoduguni 2).

Dupa ultima runda a sezonului regular, putem face o analiza de suprafata a eficacitatii celor patru echipe din playoff. Saracens a castigat 17 partide din 22. Are o diferenta de pujncte de 224. Exeter Chiefs are o diferenta de 224 (cea mai mare din Premiership) desi a castigat doar 15 partide din 22 etape, Dar are al doilea cel mai bun atac - 585 puncte si cea mai buna aparare - doar 361 puncte primite.  Cel mai bun atac este al lui Wasps - 598 puncte fata de 397 primite. Diferenta este de 201 puncte in conditiile in care Wasps au castigat , ca si Chiefs 15 partide din 22. Ceva mai slab sta Leicester Tigers, 14 partide castigate din 22, la o diferenta de 34(!), cu 509 puncte inscrise si 475(!) incasate. 

Avem, dupa aceste date, posibilitatea de vorbi de trei straturi valorice in randul acestor patru echipe. Primul strat este constituit din Saracens, echipa care da si cei mai multi jucatori echipei Angliei. Nu are nici cea mai buna aprare nici cel mai bun atac. Nu a pierdut decat patru meciuri in aceasta editie si a facut o egalitate, situatie cu mult mai buna decat restul de urmaritoare. Al doilea strat este ocupat de echipele care au alternat pe pozitiile 2/3 ale clasamentului, Exeter si Wasps. La actuala forma ale echipelor, oricare din aceste doua ar pierde o finala cu Saracens. In fine, Leicester ocupa cel de-al treilea strat. O echipa in reconstructie, cu multi jucatori de reala calitate plecati, lipsita majoritatea sezonului de jucatori exponentiali precum Tuilagi sau Croft, Leicester poate sa considere o performanta pozitia pe care s-a clasat.

                           1024x768__origin__0x0_Semesa_Rokoduguni_Bath_Leicester

Deziluziile sezonului au fost Harlequins si Bath, echipe scanteietoare sezonul trecut. Ele au terminat sezonul cu diferente negative, -38 si, respectiv, -25 puncte; cu 10 meciuri castigate si, respectiv,9.

Cei mai eficienti jucatori ai sezonului regulat vin tot din partea echipelor de top. Astfel, in fruntea marcatorilor de eseuri se afla Thomas Waldrom (Exeter) cu 13 eseuri, urmat de Christian Wade (Wasps) cu 11, Semesa Rokoduguni (Wasps) si Charlie Walker cu cate 10. Cel mai performant marcator de puncte provine tot de la Exeter Chiefs. Este Gareth Steenson, 222 puncte. Urmeaza Danny Cipriani, de la Sale Sharks cu 177 si Jimmy Gopperth (Wasps), cu 170.

Semifinalele se vor juca pe 21 mai iar finala pe 28 mai.

In Franta, Top 14 a ajuns l;a etapa 23. Ieri s-au notat urmatoarele rezultate: La Rochelle bate pe ocupanta locului 2, Montepellier, 36-10; Racing 92, pierde la Brive cu 27-33 iar campioana de anul trecut dar ocupanta antepenultimului loc in clasamentul sezonului actual, Stade Francais face scorul zilei cu retrogradabila Oyonnax, 69-8. Azi se mai joaca Toulouse-Agen si Toulon-Castres. Daca Castres va face figura de a bate Toulon acasa (ceea ce este posibil, dupa starea in care a ajuns tripla campioana a Europei), Toulouse va avea viata grea in ultimele trei etape

Cele doua finaliste franceze ale Cupelor europene au pierdut, asa cum a facut-o si Harlequins. Vineri si sambata viitoare sunt cele doua finale, la Lyon. Va fi interesant de vazut mai ales replica celor de la Harlequins, foarte putin convingatori ieri.

Mai avem o saptamana si vom comenta despre superlativele europene. La buna vedere, prieteni!


P.S. Multumesc pentru interes cititorilor din Rusia, fie ei servicii de interceptare fie amatori adevarati ai rugby-ului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu