Saracens castiga pentru prima oara trofeul Champions Cup si aduce titlul, din nou, in Anglia dupa victoria de acum noua ani a altei formatii londoneze, Wasps (editia 2006-2007). In acest interval, trofeul a fost cucerit de irlandezii de la Leinster sau Munster, francezii de la Toulouse sau Toulon.
Trofeul cucerit azi recompenseaza sezonul perfect pe care Saracens l-a facut, atat in Premiership cat si in Champions Cup. Indubitabil, Saracens este echipa momentului in Europa, asa cum in timpul ultimilor trei ani suprematia totala a detinut-o Toulon. Echipa antrenata de Mark McCall poate ca nu este atat de solida pe cat era echipa din Toulon insa locul acesteia trebuia ocupat in ierarhia sezonului de cea mai in forma trupa. Iar aceasta nu putea fi, lnici logic nici faptic, echipa lui Dan Carter, Racing 92. Singura echipa franceza care i-ar fi putut face fata Saracens in acest moment, Clermont Auvergne, a fost eliminata devreme din Cupa Campionilor, chiar daca conduce in Top 14 cam cu aceeasi diferenta de puncte cu care conducea Saracens la finalul sezonului regular.
In ciuda conditiilor meteo ostile (ploaie inainte de meci, ploaie in timpul meciului) s-au marcat 30 de puncte, Un teren bine drenat dar totusi dur si alunecos, baloanele greu de manipulat n-au produs conditii pentru spectacolul eseurilor. Punctele au fost castigate prin lovituri de pedeapsa transformate, Owen Farrell de 7 ori, Johan Goosen de 3 ori. Englezii au stapanit mai bine balonul si au facut semnificativ mai puitine greseli decat francezii. Englezii au controlat mai bine gramezile si repunerile din margine, au stat mai mult in terenul francezilor si au avut in joc deschis mai multe avantaje semnalate de excelentul Nigel Owens.
Dan Carter, efectiv, nu s-a vazut deloc asta seara, nabuiesc din cauze unei conditii fizice alterate. Machenaud, unul din punctele forte ale parizienilor, a iesit foarte repede din teren dupa o posibila comotie, din cate s-a vazut. Szarzevski s-a batut pentru fiecare balon dar nu a putut egala eficacitatea pe care a aratat-o aseara perechea de frati du Plessis in fata celor de la Harlequins, Veteranul Chris Masoe s-a luptat si el cat a putut insa e greu sa ai in fata un colos siret si decis de talia lui Billie Vunipola. Mike Phillips, dupa ce a fost introdus pe teren a mai incercat cate ceva dar nu s-a inaltat la nivelul de creativitate a lui Machenaud mai ales ca si Dan Carter a fost inlocuit imediat dupa inceperea reprizei a doua iar substitutul sau, Remi Tales, a fost o mana moarta restul partidei. Singurul care a avut viata in el dar nu a avut cu cine conlucra a fost micutul fundas Brice Dulin. Asa ca cincisprezecele francez nu a putut opune o rezistenta notabila masinariei de rugby englezesti.
De la invingatori l-am remarcat, a cata oara?, pe Maro Itoje, declarat omul meciului. Flankerii Rhodes si Frazer l-au incadrat foarte bine pe greuceanul Billy Vunipola, omul cel mai solid de pe teren, 126 kg., au placat si au agatat tot ce putea trece pe langa gramezi, Brad Barritt si Chris Ashton au fost agresivi (uneori chiar prea), in special cel de-al doilea, care urmarea baloanele chiar dincolo de linia de balon mort. Perechea Wiigglesworth-Farrell a functionat perfect adaptata la conditiile partidei si arata un grad ridicat de rutina, poate mai eficienta decat varianta de nationala Care-Ford. In fine, un ultim cuvant de bine pentru Jamie George, inlocuitorul taloneurului oficial Schalk Brits. L-a tinut in sah permanent pe Szarzevski, care a fost inlocuit pentru epuizare prin minutul 65.
Asadar, Europa rugbystica are o campioana meritoasa in acest an si, probabil, ca tot Saracens va castiga si titlul in Premiership. Ar fi a double crown pentru londonezi.
Mai putine cuvinte de lauda se pot adresa celorlalti londonezi care si-au disputat finala Challenge Cup cu Montpellier. Dominati pe inaintare, cum spuneam de excavatoarele sud-africane, dominati in margini dar si de viteza cu care s-au miscat treisferturile de la Mediterana, Quins au pierdut de o maniera la care scorul nu o arata. Daca nu ar fi fost ambitia lui Marland Yarde si a lui Ben Botica (cu assist-ul la eseul lui Yarde si apoi prin executia care a produs penalitatea din minutul 78, scorul ar fi fost, in mod just, 26-9. Diferenta in favoarea francezilor au facut-o eseurile fundasului australian Jesse Mogg si piciorul lui Demetri Catrakiliis, doua transformari de eseu si patru penalitati reusite. Degeaba s-au luptat ca leii Robshaw, Easter si Care, Visser, Lowe si Roberts nu s-au vazut pe teren. Asa ca fara atac Quins nu au avut nici o sansa in fata unei echipe solide si agresive, care creste sub mana lui Jake White si, in mod natural, dupa sutura intre stilul de joc sud-african cu cel scanteietor al francezilor (putini de altfel) de gen Paillaugue, va fi revelatia sezonului viitor nu numai in Franta. Trust me, I'm an engineer.
Asa ca Anglia castigat un trofeu, cel mare si semnificativ iar Franta unul mai mic, dar semnificativ si el, pentru ca Montpellier va juca in sezonul viitor in grupele Champions Cup
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu