Clasamentul sezonului regular din Anglia este un indicator perfect al performantei sportive. Aceasta propozitie este inca un argument pentru schimbarile care vor avea loc peste un an si in Franta. Semifinalele se vor disputa intre primele patru locuri, asa cum se arata ele la finele sezonului. Poate ca sistemul 1-4 & 2-3 nu este cel mai adecvat. Si spun asta dupa ce am argumentat ca in Premiership, la varf, avem deja mai multe straturi valorice. Asta s-a vazut si ieri, Saracens e singura in varf. Leicester este la baza piramidei ad-hoc, Exeter si Wasps sunt pe mijlocul stratificarii valorice. Le urmeaza celelalte echipe, un pluton de echipe medii. Care echipe au crescut valoric intr-un an cat nu au crescut in ultimii zece, sa zicem. Iau cazul echipei din Bath. Anul trecut erau cam ce au fost sezonul asta cei de la Wasps sau de la Exeter si au jucat finala, tot cu Saracens. Bath a terminat sezonul pe locul 9. Harlequins, o echipa care da multi jucatori echipei Angliei a terminat pe locul 7, dupa un start de sezon promitator. Si de la Bath si de la Harlequins la sfarsitul acestei editii de campionat au plecat antrenorii, Mike Ford si Conor O'Shea. Oare din cauza lipsei de performanta?
Ieri, in prima semifinala, Saracens au primit pe Allianz Arena vizita celor din Leicester. Pana la pauza, campionii Europei aveau sa administreze tigrilor patru eseuri si sa conduca cu 31-0. Dupa pauza au mai incarcat desagii lui Leicester cu inca doua eseuri pentru ca scorul final sa fie 44-17. Cele saptesprezece puncte ale oaspetilor au fost marcate din doua eseuri (Veainu si Owen Williams) si din loviturile de picior ale ultimului. Saracens nu a primit o rezistenta insemnata. Dovada a fost faptul ca ca, ori de cate ori era posibil, londonezii formau maul-uri si se antrenau, impingand pana in liniile de but. Asa s-au marcat trei din cele cinci eseuri (Chris Ashton 2, Chris Wyles 2 si Will Fraser). Cu doi suteuri de mare precizie, Farrell si Charlie Hodgson s-au mai adaugat cinci transformari si trei penalitati. Chris Ashton a fost, din nou, declarat omul meciului, castigand alternativ acest simbolic trofeu cu Maro Itoje, omul meciului in finala de sambata trecuta. De la Saracens mi-a placut parte din linia a treia, multinationala, unde s-au creat faze spectaculoase: americanul Wyles, sud-africanul naturalizat Brad Barritt si scotianul Duncan Taylor plus explozivul, cand si cand, Chris Ashton. De la oaspeti au muncit foarte mult dar nu prea cu folos Ben Youngs si inconstantul galez Owen Williams. Pe fund, Veainu si Goneva (care va parasi Leicester dupa acest meci), n-au produs emotii aparatorilor Saracens. In ansamblu diferenta de scor a fost destul de blanda fata de diferenta din teren. Saracens merge triumfatoare catre un alt titlu in Premiership.
Chris Wyles, doua eseuri inpotriva Tigrilor din Leicester
In a doua semifinala aveau se se infrunte doua echipe frumoase, capabile de joc deschis si rasturnari spectaculoase de scoruri. Gazdele, Exeter Chiefs, nu pierdusera in acest sezon nici o partida pe Sandy Park, invisesera de doua ori oaspetii in sezonul regular, dar se inclinasera in .fata acestora si sferturile de finala ale Champions Cup. Conditiile partidei nu au fost grozave: teren sintetic si ploaie in prima repriza. Gazon sintetic dar bine drenat pentru ca nu a influentat sensibil jocul celor doua echipe. Prima repriza a debutat cu asaltul gezdelor, 6-0 in minutul 12, dupa doua penalitati reusite de Steenson. Viespile raspund cu un eseu (Festuccia, transformat de Gopperth) si preiau conducerea. . Whitten raspunde cu primul eseu al gazdelor si scorul devine favorabil Chiefs. Wasps prinde nepregatita apararea localnicilor si Robson inscrie dintr-un maul spectaculos. Gopperth readuce scorul in favoarea fostilor londonezi (13-14, minutul 33). Exeter creste presiunea, ataca din orice pozitie si in minutul 40 obtine un eseu de penalizare. Transformat de Steenson, acesta eseu aduce din nou tabela de partea gazdelor la pauza, 20-14. La reluare, Gopperth mai reduce diferenta (20-17) dintr-o penalitate discutabila. De altfel Greg Garner a facut mai multe excese de interpretare printre care si eseurile de penalizare acordate gazdelor (paradoxal in minutele 40 si 80). Exeter revine la conducerea jocului si, tot dupa un maul, Dave Ewers culca un eseu decisiv, dupa mine. 27-17. Gopperth readuce in jioc pe Wasps prin doua noi reusite in transformarea de penalitati ( min. 51, 27-20; min.69, 27-23). O diferenta de patru puncte pe tabela nu era de nerefacut, mai ales ca pe teren intra Joe Simpson. Ca a gandit Dai Young de l-a introdus atat de tarziu pe acest playmaker? Pe de o parte nu participa la turneul de Sevens de la Londra, de celalta parte Robson nu a excelat ieri in constructia de actiuni. Pana la sfarsitul partidei cele doua echipe joace inclestat pe contre. Atacurile alterneaza, efortul creste pentru ca diferenta era prea mica. Exeter preseaza in ultimele doua minute si scoate, tot prin interpretarea lui Garner, un alt eseu de penalizare in minutele de prelungire. Aici s-a terminat seria de sanse ale Wasps. 34-23 rezultat final si Exeter Chiefs merge in finala de saptamana viitoare. In ansamblu a fost un meci frumos, interesant chiar prin schimbarile de scor, dar si prin dinamica jocului. Wasps, pe care am imaginat-o invingatoare cu doua zile inainte, a construit o echipa interesanta, mai ales pe linia de fund. Fratii Halai, Charles Piutau, Elliot Daly si Christian Wade pot face oricand parte din orice selectionata de gen Barbarians, Lions sau asemenea lor. Gopperth, experimentat, e un factor de siguranta iar oricare din cei doi mijlocasi la deschidere, Simpson sau Robson pot face meciuri memorabile. Dar ieri nu a fost sa fie. Nu din cauza arbitrului, lui Garner nu i s-ar putea reprosa decat interpretarea cazuisticii pentru care se acorda eseurile de penalizare. O echipa in aparare pe linia sa de eseu nu poate fi tratata ca o gramada la 40 metri. Este un alt tip de disputa iar mijloacele de aparare sunt altele. Putem discuta oricand aceasta tema. Din echipa finalistei Exeter am retinut eficienta in castigarea si conservarea de baloane a lui Henry Slade si Jack Nowell, constanta lui Geoff Parling in duelul cu fostul sau coechipier de nationala Joe Launchbury si abilitatile in a se gasi reciproc ale oamenilor de linia a treia Ewers, Julian Salvi si Don Armand, esentiali in toate maul-urile echipei lor. In fina, toata admiratia pentru directorul de rugby al Chiefs, Rob Baxter, pentru echipa pe care a construit-o in ultimul sezon, chiar si cu sprijinul generos (sic!) al echipei manageriale de la Leicester, de unde vin componentii de baza ai Exeter, Thomas Waldrom, Julian Salvi, Geoff Parling.
Gareth Steenson, omul cu piciorul de la Exeter Chifes
Asadar, pe saptamana viitoare, la finala Saracens-Exeter Chiefs, pe Twickenham!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu