duminică, 14 februarie 2016

Etapa a 2-a din Six Nations 2016, nimic neobisnuit.


Franta-Irlanda: 10-9, Tara Galilor-Scotia: 27-23, Italia-Anglia: 9-40. Conform pronosticurilor de la casele de pariuri.

Franta s-a impus greu, ca scor, in fata irlandezilor. Nu datorita jocului. Pentru ca in teren Irlanda a fost...Irlanda, cu acelasi joc combinativ pe care il cunoastem desi Sexton nu a fost in una din zilele sale bune. Franta a fost mai preocupata sa-si anihileze fizic adversarii. Si i-a reusit. Inca o data, Franta este provocatoare de accidentari. Sean O'Brian(20') si Dave Kearney (30') au fost rapid scosi din joc si trimisi la vestiar. Sexton s-a resimtit in cateva episoade semi-comotionale si nu si-a putut valorificatinteligenta tactica. Franta a jucat fara perspectiva (Plisson nu este o uvertura cu anvergura mare). Noroc cu inspiratia unui vecchio, Maxime Medard, care a executat un numar in maniera personala in 22-ul verzilor si a culcat balonul in buturile irlandeze. Fara acest numar personal, Franta ar fi fost, in acest meci, o echipa oarecare. Nici Irlanda nu a fost echipa din sezonul trecut, de exemplu. CJ Stander este singurul care s-a luptat pentru a da viata gramezii irlandeze, temuta peste tot in Europa. Wakatawa, noul miracol francez, a fost bine anihilat inca din debutul posesiilor sale de balon. Nu este o sperietoare daca apararea este avansata, cum a fost ieri. Din nefericire, jocul deschis incurajat de arbitrajul lui Jaco Peyper, nu a fost speculat de niciuna din adversare. Poate ca Irlanda s-ar fi simtit mai in largul ei daca ostilitatea agresiva a francezilor nu ar fi produs victime. Pentru moment, Franta a fost lidera clasamentului, cu doua victorii acasa, 4 puncte. Dar greul pentru aceasta trupa a lui Guy Noves, abia incepe. Nu vad cum o sa descurce, de exemplu, in fata surprinzatorilor scotieni.

Scotia a facut, din nou, o figura frumoasa dupa criteriul esteticii rugbyului.Nu si dupa cel al eficientei, care pare sa fie dominant in zilele noastre. Echipa lui Vern Cotter joaca pe stilul vechi, cel care place spectatorilor si nostalgicilor, ca mine. Un conducator de joc precum Greig Laidlaw si vitezistii din linia a treia Tommy Seymour, Duncan Taylor si Mark Bennett pot rastyurna oricand scoruri partiale, indiferent de adversar. Tara Galilor, in formula aproape completa, cu un Liam Williams care, oricat s-ar stradui, nu este la inaltimea lui Halfpenny, si-a facut jocul sau pragmatic. Desi a fost condusa in trei randuri, echipa lui Sam Warburton, a revenit in repriza a doua si a luat conducerea in minutul 61, dupa eseul lui Jamie Roberts (omul meciului, 20-16) pentru a-si mari avantajul prin frumosul eseu al lui George North (72'), o umbra a foarte tanarului de acum doi-trei ani, 27-16. Scotienii se indreoptau catre o infrangere fara echivoc. Insa Duncan Taylor inscrie ultimul eseu al meciului (79') si limiteaza la 27-23 proportia rezultatului. Daca punctele bonus ar fi contat Scotia pleca acasa cu unul. Laidlaw a fost, din nou, omul decisiv pentru echipa ciulinelui. Referinta a fost facuta chiar de omul meciului, Jammie Roberts care a declarat in interviul de dupa meci, "...Scotland deserves credit...(Scotia merita incredere). Iar perechea acestuia cu Finn Rusell (nr.10 scotian) poate fi un model pentru multi jucatori pe aceste posturi. Tara Galilor si-a valorificat avantajul terenului propriu si a castigat fara stralucirea renumelui. Ce mi-a placut a fost jocul pe linia a treia - Faletau, Tipuric, Warburton si sincronizarea pe linia a doua Alun Wyn Jones si Luke Charteris, care au furat multe baloane fratilor Jonny si Richie Gray. 

Anglia s-a antrenat la Roma, cu cinci eseuri la zero in fata unei Italii agresive si incapatanate in prima repriza, resemnata si in lipsa de reactii in cea de-a doua. Parisse nu a fost intr-una din zilele sale bune, doar Campagnaro a mai incercat cate ceva si asta pentru ca a inceput sa cunoasca, din interiorul Premiership, jocul englezesc de pase. Ben Youngs a fost intr-o zi fasta si a creat multe din oportunitatile de scor ale coechipierilor. A fost nominalizat omul meciului. Linia a treia a celor in alb a anihilat multe din tentativele ramase doar in intentie ale azzurilor. Vunipola, Haskell si Robshaw au fost decisivi in a-i contra pe Campagnaro, Sarto ori Gori inca din faza de intentii de joc deschis. Italienii au rezistat in fata pragmatismului englez aproape 60 minute, dupa care au cazut atat fizic cat si psihologic si au primit utlimele patru eseuri in restul de 20 minute. Mecanismul care a declansat caderea Italiei a fost pasa gresita a lui Sarto, care a facut cadou englezilor primul eseu al lui Joseph (omul meciului). Carlo Canna nu a mai fost omul inspirational din meciul cu Franta, a ratat destul si a pierdut n oportunitati de a-si pune in avantaj coechipierii. 

Jonathan Joseph scored three tries for England
Top scorerul meciului de la Roma - Jonathan Joseph, trei eseuri.

Cu aceste rezultate, etapa a doua consfinteste acelasi statul in fruntea ierarhiei; Anglia 4 puncte, Franta 4 puncte ,9departajate de diferenta de puncte- Anglia + 35, Franta +3). Urmeaza Tara Galilor cu 3 puncte, +15, Irlanda 1 punct,-1, Scotia 0 puncte,-10, Italia 0 puncte, -28.

Etapa urmatoare, a treia, programeaza, pe 26-27 februarie, partidele Tara Galilor-Franta, Italia-Scotia, Anglia-Irlanda. 

sâmbătă, 13 februarie 2016

Cum da Franta batai de cap doctorilor. Si nu numai.


Ieri intentionam sa postez cateva randuri despre un articol adresat publicului larg (nu celui de specialitate) despre accidentarile din rugby. Am amanat postarea pana dupa meciurile din etapa a doua din Six Nations pentru a largi putin documentarea.

Dupa meciul de azi al Frantei cu Irlanda am reusit sa fac o legatura dintre informatia din articolul din Le Monde si starea nesanatoasa a rugbyului francez. Aceasta era tema articolului. El se intitula Rugby : les inquiétants chiffres des blessures en Top 14. Iar un intertitlu se referea la un celebru jucator irlandez in maniera urmatoare " Sexton, l'incertitude permanente".

Cei care au urmarit partida de pe Stade de France de azi dupa-masa, au putut remarca accidentarile provocate de jocul mult prea dur al francezilor si iesirile premature din teren ale lui Sean O'Brian (20') sau Dave Kearney (30'). Si mai sus amintitul Jonathan Sexton, omul cheie al atacurilor irlandeze a avut cateva episoade comotionale scurte. Sexton, daca va mai aduceti aminte a mai fost scos de pe teren, ca si Paul C'Connell, in meciul cu Franta din grupele RWC 2015. 

Am reactionat la acest ultim episod (2015), acuzand niste jucatori francezi care s-ar fi pretat la gesturi intentionate pentru a fragiliza adversara. Nu am de gand sa retractez cele scrise despre Pape, de exemplu. Este un macelar, asa cum ii este si porecla.

Citind din nou articolul din Le Monde despre accidentarile din campionatul francez, imediat dupa meci. nu ma pot retine in a trage un semnal de alarma, chiar daca acest gest nu va avea nici un ecou. Accidentarile au inceput sa fie din ce in ce mai dese iar gravitatea lor din ce ce in ce mai acuta.Traumatismele musculare, ale articulatiilor genunchiului si, mai grav, starile comotionale provocate de joc sunt crestere in ultimii trei ani. Traumatismele umarului si cele ale gleznelor sunt accidentari curente. Recent, Paul O'Connel, dupa cum stiti, s-a retras la avizul medicului. Lee Halfpenny este in suferinta de aproape un an, medicul toulonez care se ocupa de el interzicandu-i chiar antrenamentele usoare. Si asa mai departe. graficul de mai jos este o ilustrare a ingrijorarii presei profane, nu a celei medicale, de specialitate, care este de-a dreptul alarmata.



Evolution des sorties définitives du terrain sur blessure
Les sorties temporaires ne sont pas prises en compte.
010203040502012-20132013-20142014-205commotion…traumatisme crânie…SaignementTraumatisme de la faceTrausmatisme cervicalTrausmatisme costalTrausmatisme de l'épauleTrausmatisme du coudeTrausmatisme du brasTrausmatisme de la mainTrausmatisme du genouTrausmatisme de la chevilleTrausmatisme musculaireAutres traumatismes
Autres traumatismes
● 2012-2013: 5 sorties
● 2013-2014: 30 sorties
● 2014-205: 21 sorties
SOURCE : EPIDÉMIOLOGIE DE L'OBSERVATOIRE MÉDICAL FFR-LNR


En savoir plus sur http://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2016/02/12/rugby-les-inquietants-chiffres-des-blessures-en-top-14_4864050_4355770.html#SUSftzDHcWGPsUR9.99



Cum specializarea mea este psihologia sociala, imi permit sa speculez asupra situatiei descrise prin alerta de presa. Deschiderea campionatului francezi catre jucatori din import, a creat o mare piata a transferurilor, greu de controlat. In special in acest sezon se culeg roadele iesirii din activitatea internationala a unei intregi generatii de jucatori. Incepand cu Dan Carter si terminand cu mai mult sau mai putin anonimi samoani, fijieni, tongani, toata fauna rugbistica de pe mapamond freamata numai la gandul recompenselor salariale din Top 14. Daca Dan Carter a devenit trandafirul de la reverul patronului Racing Metro, Jacky Lorenzetti, este de presupus ca superjucatorul de la antipozi este platit direct din buzunarul patronului si nu din bugetul consolidat al clubului. In scopuri de fudulie (marketing). Dar restul de jucatori veniti peste noapte nu au acelasi statut. Ei nu intra in planurile de marketing ale niciunui patron mai instarit. Ci doar in echipa, pe post de rezerve sau titulari (depinde de gradul de umplere al infirmeriilor). Adica sunt niste piese de domino in jocurile de prestigiu si glorie ale patronilor de echipe. Asta concorda cu filosofia politica a Frantei, dornica sa integreze orice fiinta care ii arata fidelitate. Numai ca deficitele de integrare ale acestor importati nu le apartin direct lor, ci indirect mediului care doreste sa-i integreze. Si care nu reuseste sa le schimbe cultura nativa, sa la indulceasca traumele psihologice pre-existente, sa le ofere echilibru prin activitatea sportiva. Nu, ei au intrat direct in comertul cu jucatori. Si devin obiecte tranzactionabile. Asta in timp de jucatorii nativi, francezi, nu prea mai au cautarea de altadata si, clar, nu rezista competiei cu alti nativi care poseda o alta zestre bio-fiziologica. In cativa ani se vor modifica si limitele, arbitrare de altfel, impuse echipelor in achizitia de importuri. Si, probabil, politicile de naturalizare. Evenimentele actuale din Europa create de emigranti sunt contrastante cu tendintele din lumea rugbyului francez. Chiar daca politica de asimilare a Frantei fata de nativii din fostele colonii nu are echivalent decat, poate, si la limita, cu alte tari fost puteri coloniale (ma gandesc la Anglia, de exemplu), rezultele sunt catastrofale. A se vedea ghetourile din banlieus, manifestarile cotidiene ale populatiilor alogene care paraziteaza orasele mari. Baza acestor comportamente este frustrarea si, prin efect,  agresivitatea. O parte din aceste populatii refuleaza prin sport, canalizandu-se astfel, subconstient, furia. Si, poate, scaparea din ghetou. Cazul simpaticului Bastareaud este de manual. Rugbyul i-a oferit o scapare din promiscuitate. Si el si-a dat in petic in Noua Zeelanda (va mai aduceti minte ce urmari ar fi putut avea cazul cu pricina). Apoi a fost preluat si re-socializat de catre psihologi. Tot prin sport, adica prin rugby. Acum pare sa se fi adaptat vietii normale. Dar, desi la Toulon traieste a doua tinerete alaturi de o efigie, Ma'a Nonu, el nu mai reprezinta o valoare pentru noul selectioner al Frantei. Care il considera instabil. Nu are inca o cariera incheiata fata de echipa Frantei, dar nici nu mai poate avea succesul pe care l-a avut prin politica lui Saint Andre, ultimul selectioner al Frantei. 

Aici se afla esenta legaturii pe care o iterez azi. Datorita acumularii efectelor marginalizarii de facto a imigrantilor (pret de mai multe generatii - pentru ca Franta este o tara rece in esenta, snoaba si orientata mai mult decat transpare spre profit), a efectelor impunerii profesionismului cu orice pret in rugby (jucatorii au ajuns precum gladiatorii imperiului romani, corpuri industrializate- cum scrie Pierre Breteau, autorul articolului de referinta) si a efectelor politicii care emana de la statul francez modern (mentinerea traditiilor Revolutiei si a Declaratiei drepturilor omului), rugbyul francez de azi s-a corporatizat excesiv. Si asta in detrimentul oamenilor care fac din acest sport spectacolul pe care acum douazeci de ani (pe vremea amatorismului, decedat in 1995) nimeni nu il visa, deci nu il dorea. 

Un ultim argument rezista prin  analiza performantelor selectionatei franceze de la ultima sa performanta, finala RWC 2011. Saint Andre nu poate fi acuzat ca tras in jos jocul francezilor. Si asta pentru ca nici Guy Noves nu o sa reuseasca altceva decat ne-a aratat in acest debut al Six Nations 2016. Franta nu joaca ceea ce juca acum ceva ani. Franta e mai preocupata sa-si contracareze fizic adversarii. Numai cateva actiuni ale unor jucatori de clasa mai adduc aminte de fantezia si asprimea atacurilor franceze. Azi, Maxime Medard, singur, a castigat meciul, prin eseul siret pe care l-a inscris. Restul echipei nu a contribuit la victoria la limita in fata Irlandei. Acest restul "echipei" (notez aici   pe Uini Atonio, Jefferson Poirot, Yacouba Camata, Virimi Vakataka, Jonathan Danty, Eddie Ben Arous, Rabah Slimani)  nu are in general si n-a avut azi, nici o fantezie. Ci doar inclestarea, la totul sau nimic, cu irlandezii. Accidentatii sunt martori. Sexton este martor. Declaratiile lui Dan Carter prin care, ceva mai subtil, decat a inteles presa franceza, dupa care nu prea se acomodeaza cu rugbyul francez spun mai multe decat se doreste oficial.  

Tendintele ce se invedereaza in actuala organizare a Top 14 si in lumea lui Pierre Camou sunt contraproductive pentru acest sport pe care multi il iubim neconditionat. Dar si aceasta iubire, cat de neconditionata ar fi ea, se poate dilua in marea masa a efectelor perverse pe care le induc afacerile, politica si ipocrizia persoanelor cu responsabilitati pe care si le-au asumat fara a medita la efectele pe care le resimt actorii principali, jucatorii si mai ales cei nativi. 

Dincolo de argumentele puse aici in pagina, va recomand un alt articol din aceeasi publicatie, scris de un alt autor, Adrien Pecout, cu cateva zile inainte. http://www.lemonde.fr/rugby/article/2014/12/31/les-vingt-ans-qui-ont-metamorphose-l-ovalie_4548178_1616937.html. Puteti sa  nu mai deschideti si acest link, daca va place ce joaca echipa Frantei. 

De ultima ora: o analiza a rugbyului francez o gasiti aici: http://www.theguardian.com/sport/video/2016/feb/12/six-nations-2016-top-14-damaging-france-rugby-union-video


vineri, 12 februarie 2016

Echipele de start ale meciurilor din etapa a doua a Six Nations 2016


*  Franta:15 Maxime Médard, 14 Teddy Thomas, 13 Maxime Mermoz, 12 Jonathan Danty, 11 Virimi Vakatawa, 10 Jules Plisson, 9 Sébastien Bézy, 8 Damien Chouly, 7 Yacouba Camara, 6 Wenceslas Lauret, 5 Yoann Maestri, 4 Alexandre Flanquart, 3 Uini Atonio, 2 Guilhem Guirado (c), 1 Jefferson Poirot. 
Rezerve: 16 Camille Chat, 17 Rabah Slimani, 18 Eddy Ben Arous, 19 Paul Jedrasiak, 20 Loann Goujon, 21 Maxime Machenaud, 22 Jean-Marc Doussain, 23 Hugo Bonneval
Irlanda: 15 Rob Kearney, 14 Andrew Trimble, 13 Jared Payne, 12 Robbie Henshaw, 11 Dave Kearney, 10 Jonathan Sexton, 9 Conor Murray, 8 Jamie Heaslip, 7 Sean O'Brien, 6 CJ Stander, 5 Devin Toner, 4 Mike McCarthy, 3 Nathan White, 2 Rory Best (c), 1 Jack McGrath
Rezerve: 16 Richard Strauss, 17 James Cronin, 18 Tadhg Furlong, 19 Donnacha Ryan, 20 Tommy O'Donnell, 21 Eoin Reddan, 22 Ian Madigan, 23 Fergus McFadden
Sambata 13 februarie, ora 16,30. Arbitru, Jaco Peyper (Africa de Sud)


*  Tara Galilor: 15 Liam Williams, 14 George North, 13 Jonathan Davies, 12 Jamie Roberts, 11 Tom James, 10 Dan Biggar, 9 Gareth Davies, 8 Taulupe Faletau, 7 Justin Tipuric, 6 Sam Warburton (c), 5 Alun Wyn Jones, 4 Luke Charteris, 3 Samson Lee, 2 Scott Baldwin, 1 Rob Evans
Rezerve: 16 Ken Owens, 17 Gethin Jenkins, 18 Tomas Francis, 19 Bradley Davies, 20 Dan Lydiate, 21 Lloyd Williams, 22 Rhys Priestland, 23 Gareth Anscombe
Scotia: 15 Stuart Hogg, 14 Sean Maitland, 13 Mark Bennett, 12 Duncan Taylor, 11 Tommy Seymour, 10 Finn Russell, 9 Greig Laidlaw (c), 8 David Denton, 7 John Hardie, 6 John Barclay, 5 Jonny Gray, 4 Richie Gray, 3 Willem Nel, 2 Ross Ford, 1 Alasdair Dickinson.
Rezerve: 16 Stuart McInally, 17 Gordon Reid, 18 Zander Fagerson, 19 Tim Swinson, 20 Blair Cowan, 21 Sam Hidalgo-Clyne, 22 Duncan Weir, 23 Sean Lamont
Sambata 13 februarie, ora 18,00. Arbitru, George Clancy (Irlanda)

* Italia:  15 Luke McLean, 14 Leonardo Sarto, 13 Michele Campagnaro, 12 Gonzalo Garcia, 11 Mattia Bellini, 10 Carlo Canna, 9 Edoardo Gori, 8 Sergio Parisse (c), 7 Alessandro Zanni, 6 Francesco Minto, 5 Marco Fuser, 4 George Fabio Biagi, 3 Lorenzo Cittadini, 2 Ornel Gega, 1 Andrea Lovotti
Rezerve: 16 Davide Giazzon, 17 Matteo Zanusso, 18 Martin Castrogiovanni, 19 Valerio Bernabo, 20 Andries van Schalkwyk, 21 Guglielmo Palazzani, 22 Edoardo Padovani, 23 Andrea Pratichetti

Anglia: 15 Mike Brown, 14 Anthony Watson, 13 Jonathan Joseph, 12 Owen Farrell, 11 Jack Nowell, 10 George Ford, 9 Ben Youngs, 8 Billy Vunipola, 7 James Haskell, 6 Chris Robshaw, 5 George Kruis, 4 Courtney Lawes, 3 Dan Cole, 2 Dylan Hartley (c), 1 Mako Vunipola
Rezerve: 16 Jamie George, 17 Joe Marler, 18 Paul Hill, 19 Joe Launchbury, 20 Maro Itoje, 21 Jack Clifford, 22 Danny Care, 23 Alex Goode

Duminica 14 februarie, ora 16,00. Arbitru, Glen Jackson (Noua Zeelanda)

marți, 9 februarie 2016

Retragerea unui Irishman: Paul O'Connell


Ajuns la 36 de ani si, la recomandarea medicilor, Paul O'Connel a decis sa paraseasca rugbyul competitional. Transferat anul trecut la Toulon, O'Connel nu a apucat sa joace nici o partida pentru multinationala de la Mediterana. Evident, din motive medicale, stafful medical al clubului fiind recunoscut pentru grija fata de starea fizica a jucatorilor.

O'Connell a adus servicii nenumarate rugby-ului irlandez. A acumulat 108 selectii la echipa nationala, pentru care a si inscris 40 puncte. A jucat sapte meciuri sub tricoul British & Irish Lions. Are 174 jocuri pentru Munster, inscriind 95 puncte. A fost nominalizat de mai multe ori pentru trofeul de jucator al anului. A fost de nenumarate ori capitan al selectionatei Irlandei, mai ales cand titularul acestei functii, Brian O'Driscoll, era indisponibil. A contribuit la castigarea Six Nations in trei randuri, 2009, 2014, 2015.

A absolvit cursurile renumitului Thomond College of Education, inainte ca acesta sa fie incorporat in University of Limerick. Anul trecut, universitatea respectiva i-a acordat un doctorat onorific. Interesant e ca aceeasi cariera a avut-o si Eddie O'Sullivan, fost selectioner al echipei de rugby XV a Irlandei. Ca si Pat Cox, fost presedinte al Parlamentului European. 

La fel de interesant este faptul ca O'Connel si O'Driscoll s-au retras la aceeasi varsta, 36 de ani,in ani consecutivi,  ambii din motive medicale. Despre O'Driscoll nu se stiu prea multe privind starea de sanatate. Poate si pentru faptul ca ambii sai parinti sunt medici iar etica medicala anglo-saxona nu favorizeaza tabloidizarea diagnosticelor. 

Sa-i fim recunoscatori, ca spectatori, roscovanului Paul, pentru rugbyul de mare calitate pe care ni l-a livrat si sa-i dorim o cariera la aceeasi inaltime pe mai departe. Sanatate pe tot restul vietii, Paul O'Connell!

                                      Paul O'Connell 2015 RWC.jpg
                      In timpul Cupei Mondiale 2015, impotriva Canadei 


luni, 8 februarie 2016

Cele mai bune prestatii in prima etapa a RBS Six Nations 2016.


Comentatorii unor site-uri au bunul obicei de a nominaliza dupa evenimente importante jucatorii care si-au adus contributia la frumusetea acestui sport. Avem astfel sa aflam mai multe decat in jocurile deschise despre  plasament, eficacitate, stil sau constanta in joc. Astfel de selectii subiective au rostul de a atrage atentia asupra jucatorilor dar si antrenorilor care ii pregatesc. De exemplu, in ceea ce veti vedea mai jos apare chiar si un debutant pentru Tara Galilor, Rob Evans. Sau Vakatawa, pentru Franta.

Echipa ideala a primei etape: 

15 Liam Williams (Tara Galilor)
14 Jack Nowell (Anglia)
13 Jonathan Davies (Tara Galilor). Mi-a mai placut si Michele Campagnaro (Italia)
12 Jamie Roberts (Tara Galilor)
11 Virimi Vakatawa (Franta)
10 Carlo Canna (Italia)
9 Conor Murray (Irlanda)
8 Billy Vunipola (Anglia). Si Sergio Parisse (Italia)
7 John Hardie (Scotia)
6 CJ Stander (Irlanda)
5 George Kruis (Anglia)
4 Alun-Wyn Jones (Tara Galilor)
3 Samson Lee (Tara Galilor)
2 Dylan Hartley (Anglia)
1 Rob Evans (Tara Galilor)

Tara Galilor da sase jucatori din 15. Anglia patru. Irlanda doi. Italia, Franta si Scotia cate unul.  Aceasta selectie este chiar un bun indicator al raporturilor de forte din teren.

Sursa: planetrugby.com

duminică, 7 februarie 2016

Meciul primei etape: Irlanda-Tara Galilor


Guy Noves a trecut, cu destul ezitari, pariul primului meci test cu echipa Frantei. In fata Italiei, o echipa surprinzatoare pe alocuri, selectionata franceza s-a cam chinuit sa faca diferenta. Avand un adversar care stie bine rugbyul francez, este vorba de Sergio Parisse, echipa Frantei nu a fost cea pe care o asteptau publicul si specialistii. Previzibila in atacuri, neinspirata in pregatirea actiunilor pe contraatac, altadata specialitatea casei, trupa cea noua a lui Noves a gasit cu greu resursele necesare sa contracareze o Italie mereu in atac, puternica in gramezi si energica in aparare. In minutul 74, Franta era condusa cu 1 punct, 20-21. A castigat doar prin penalitatea lui Plisson (76'). Nakatawa este un bun castigat pentru rugbyul XV, mult mai tehnic si mai imprevizibil decat a fost, de exemplu, Sam Burgess. O inspiratie cu rezultat bun a experimentatului Noves. De la italieni mi-au placut, pe langa Parisse, Eduardo Gori, Michele Campagnaro, Carlo Canna, un mijlocas cu mare viitor. Baietii lui Brunel sunt in progres, tot asa cum erau argentinienii acum trei-patru ani. Franta, desi a castigat nu a convins. Inca.

Dupa cum nici Anglia nu a convins in victoria ei in deplasare pe Murrayfield. Ca si Noves, Eddie Jones inca nu a reusit sa insufle echipei curajul de a fi ea insesi. Schimband relativ tactica de joc, Anglia a mers la rezultat. Retragerea lui Farrell pe pozitia de centru, i-a lasat lui George Ford sarcina sa construiasca. Nota de 7 acordata acestuia de specialistii Eurosport spune totul despre prestatia uverturii Angliei. Doar cei din linia a treia pot fi evidentiati - Haskell, Robshaw si, mai ales, Vunipola (Billie), la care as mai adauga travaliul noului capitan, Hartley. Despre acesta spectatorii au sesizat ca incepe sa aibe controlul propriei agresivitati (a existat un moment in care era gata-gata sa se infiga la gatul lui John Lacey, dar s-a retinut in ultima clipa). O fi intrat pe in terapie (anger management)? Anglia, cu 2 eseuri (Cruise si Haskell) a depasit in final o Scotie departe de descerea facuta saptamana trecuta de capitanul acesteia, Greig Laidlaw, dupa care echipa sa poate castiga anul acesta Six Nations.  Mi-au placut de la scotieni Tomy Seymour, Ross Ford si inchizatorul John Hardie. Nu  mi-au placut de la englezi Mike Brown, Jonathan Joseph ori Danny Care, prea indragostiti de posesia balonului si de propriile roluri pe care si le atribuie singuri in joc. Nici Farrell nu a fost omul din sezoanele trecute, plus ca a ratat exasperant penalitati simple. In final Anglia s-a impus cu 15 puncte la 9 (trei penalitati semnate Greg Laidlaw) si se afla, la finele etapei pe primul loc al clasamentului. Rusinea Angliei de la Cupa Mondiala inca nu s-a uitat. Anglia a castigat un meci lejer, dar lumea asteapta altceva de la baietii lui Eddie Jones.

Azi dupa-masa s-a jucat un meci al orgoliilor. Orgoliile echipelor care nu au trecut de sferturile Cupei Mondiale. Itlanda inceput in forta meciul si in minutul 27 conducea cu 13-0 (doua penalitati semnate Sexton si un eseu frumos al lui Connor Murray). Toata lumea astepta replica galeza, pentru ca oamenii in rosu revin in joc minut cu minut. Si dupa o gramada in 5  si un maul in care i-au rasturnat pe irlandezi, Faletau esueaza de putin in a culca balonul in eseu. Dar peste trei minute, acelasi Faletau inscrie, similar, pe langa gramada verde. Rhys Priestland, inlocuitorul din min. 22 al lui Dan Biggar, transforma si galezii se propie la trei puncte. 13-10. Dupa pauza, galezii isi intra in forma lor traditionala si executa atac dupa atac la adresa buturilor irlandeze. Asa s-a desfasurat mai toate repriza secunda. In minutul 42, 15 faze consecutive de atac, sfarsite cu o penalitate transformata de catre Priestland. 13-13. Intre minutele 51-53 alte 11. Cireasa pe tort a venit in minutele 67-69 cu 28 de faze de atac succesive (!) sustinute de galezi.  Ca urmare a acestei presiuni continue, irlandezii mai si gresesc si ofera o penalitate, pe care acelasi  Priestland o transforma. 13-16. Surpriza era sa se produca insa in minutul urmator la un contraatac irlandez, galezii, epuizati, gresesc. Penalitate, Sexton, 16-16.  In minutul 78, Pristland mai incearca un drop-goal si il rateaza, asa cum a mai facut-o si in prima jumatate a partidei.  Si asta este scorul final. Echitabil, pentruca  fiecare echipa  a dominat cate o jumatate de meci.  Ceea ce s-a jucat la Dublin a fost un rugby total, energic, tehnic, grupat. Desi au lasat impresia ca ar mai putea juca inca o repriza ca sa transeze meciul, jucatorii ambelor team-uri au terminat jocul la un nivel neobisnuit de epuizare. Se putea citi pe fetele lor ca lipsa de resurse energetice este acuta, la fiecare in parte. La cat au alergat si impins azi C.G,. Stander (Irlanda, omul meciului) sau Warburton, ei puteau juca trei-patru meciuri de campionat intern in tarile lor. Fundasii Simon Zebo si Liam Williams, un fel de iepurasi Duracell. Heaslip si Faletau, umar la umar pe grila efortului. Oamenii responsabili cu inaltimile, Toner si A.W.Jones s-au razboit fizic mai mult in atacuri la sol decat pe baloane castigate in lupta aeriana. Si asa mai departe. Rezultatul, echitabil, a fost sprijinit si de un arbitraj onest, cel al francezului Jerome Garces.

Ijn clasament, conduce Anglia, urmata de Franta, cu 2 puncte. Locurile trei si patru sunt ocupate de egalele de azi iar ultimele doua clasate, deja traditional sunt Italia si Scotia. 

Saptamana viitoare se vor juca partidele: Franta-Irlanda, Tara Galilor-Scotia si Italia-Anglia. Bucurati-va de rugby, prieteni!

vineri, 5 februarie 2016

Echipele de start in meciul vedeta al primei etape Six Nations 2016


Este meciul cel mai important din prima etapa pentru ca, in toamna trecuta, Anglia, mare favorita la castigarea Cupei Mondiale a dezamagit consistent iar Scotia a fost, alaturi de Japonia, o surpriza pentru toti cunoscatorii fenomenului rugbistic. Si meciul dintre Irlanda si Tara Galilor pare a fi interesant, insa prestatiile acestora la Cupa Mondiala nu au fost dintre cele memorabile.

Anii trecuti Scotia se lupta cu Italia pentru a evita simbolica lingura de lemn, trofeul acordat informal ultimei clasate. Venirea lui Vern Cotter la conducerea selectionatei din nordul Angliei a insemnat o substantiala crestere de valoare a ultimilor sai elevi. Sa ne amintim ca, inainte de a traversa Canalul Manecii, Cotter a lasat o echipa puternica si la Clermont .

Pe de alta parte, Anglia si-a schimbat si ea antrenorul dupa dezastrul de la Cupa Mondiala. Venirea lui Eddie Jones, dupa apogeul sau ca antrenor al Japoniei, inseamna o noua sansa de relansare a fostilor baieti ai lui Lancaster.

John Lacey (Irlanda) va conduce, la centru, urmatoarele formatii: 

Scotia: 15 Stuart Hogg, 14 Sean Maitland, 13 Mark Bennett, 12 Matt Scott, 11 Tommy Seymour, 10 Finn Russell, 9 Greig Laidlaw (c), 8 David Denton, 7 John Hardie, 6 John Barclay, 5 Jonny Gray, 4 Richie Gray, 3 Willem Nel, 2 Ross Ford, 1 Alasdair Dickinson.
Rezerve: 16 Stuart McInally, 17 Gordon Reid, 18 Zander Fagerson, 19 Tim Swinson, 20 Blair Cowan, 21 Sam Hidalgo-Clyne, 22 Duncan Weir, 23 Duncan Taylor.

Anglia: 15 Mike Brown, 14 Anthony Watson, 13 Jonathan Joseph, 12 Owen Farrell, 11 Jack Nowell, 10 George Ford, 9 Danny Care, 8 Billy Vunipola, 7 James Haskell, 6 Chris Robshaw, 5 George Kruis, 4 Joe Launchbury, 3 Dan Cole, 2 Dylan Hartley (c), 1 Joe Marler
Rezerve: 16 Jamie George, 17 Mako Vunipola, 18 Paul Hill, 19 Courtney Lawes, 20 Jack Clifford, 21 Ben Youngs, 22 Alex Goode, 23 Ollie Devoto

Partida de pe Murrayfield va incepe la ora 18,50 (Ro), sambata 6 februarie. 

1022.6666666666666x767__origin__0x0_Dylan_Hartley,_Eddie_Jones_england_Six_nations_launch
Controversatul nou capitan al Angliei, Dylan Hartley