Cum se pot complica lucrurile cand intervin banii

Aparent, conflictul intre cluburi, diversele variante nationale ale Rugby Union si organizatiile supranationale precum IRB si ERC par a se fi linistit. Franta s-a aliniat, in Anglia cluburile par sa fi castigat conflictul cu RFU. Heineken si Amlin Cups merg mai departe cel putin in acest sezon competitional. Insa dedesubtul acestei linisti mocneste un drive structural, pe care nimeni nu l-a prevazut atunci cand rugby-ul Union a fost declarat profesionist. Si anume spiritul locului. Tensiunile actuale isi au origina in spiritul jocului si in formula sa, de organizare de club. In istoria acestui sport clubul era si, uneori, mai este caramida de baza a vietii sportive si a fluxurilor finaciare care se creaza prin participarea la diverse competitii. In timp, au aparut diverse forme intermediare ce se interpun intre activitatea de club si sfera competitionala, cea care aduce resursele pentru continuitate in viata cluburilor. Federatiile (sau Union-urile, denumire specifica jocului in XV) sunt primele care ar trebui sa reprezinte cluburile in aceasta lume complicata a circulatiei banilor. In Franta, Federatia este cea care a taiat elanul cluburilor franceze de a se ralia formulei propuse de cluburile engleze in raport cu cele doua Cupe europene si cea care a dat intaietate assets-urilor finaciare in dauna intereselor locale, de club. In Anglia, cluburile au castigat competitia cu Union pentru ca regulamentele de organizare limiteaza puterile instantelor superioare de a interveni in deciziile cluburilor. Un exemplu recent si de mare actualitate il reprezinta decizia de a sanctiona clubul Northampton Saints cu o amenda in valoare de 60.000 lite sterline pentru ca a permis jucatorului sau, George North, sa joace pentru selectionata Tarii Galilor pe 30 noiembrie a.c. intr-un meci test impotriva Australiei. Precedentul nu e nou, au mai fost astfel de sanctiuni si pana acum. Dar, in acest moment, genul de cazuri din aceasta categorie pun in discutie si alte reglementari interne din diverse campionate. Se stoe ca Noua Zeelanda nu permite selectia unor jucatori care participa la alte competitii nationale. Australia e mai laxa in aceasta privinta. Africa de Sud, in turneul din aceasta toamna, a folosit jucatori care au contracte in campionate din Europa. Revolta latenta a cluburilor engleze impotriva imixtiunii instantelor organizationale supra-statale, care ne-a insotit in aceasta toamna se amplifica acum, in momentul in care se pregatesc transferurile sezonului viitor. Din Irlanda , Tara Galilor si Scotia se anunta un val de miscari de trupe inimaginabil pana in acest moment. Profesionismul in rugby si escalada mercato-ului european sunt vectori despre care am mai scris tragand semnale de alarma in privinta mercantilizarii acestui sport. Dar ce se intampla acum este intr-adevar periculos pentru filosofia de viata a celor care joaca pentru a-si castiga existenta prin rugby. Mi-a atras atentia un articol care dezvaluie ca in Tara Galilor exista deja conturat un alt scandal. Amorsa a fost tot cazul George North, care a declarat ca va onora invitatiile pe care i le face WRU pentru Six Nations 2014. Si asta in ciuda amenzii pe care trebuie sa o plateasca clubul sau actual. Multumind celor de la Saints pentru intelegerea de a nu-i frana cariera internationala, George North a relevat ca in situatia sa se afla si alti jucatori pe picior de plecare din cluburile regionale galeze ( Richard Hibbard, care deja a semnat cu Gloucester, Priestland fiind in discutii avansate cu Leicester Tigers, Lee Halfpenny si Sam Warburton isi pregatesc si ei bagajele alaturi de alti jucatori consacrati). Cele patru echipe binecunoscute, echipe de tip francize regionale- Cardiff Blues, Llanelli Scarlets, Ospreys sau Newport-Gwent Dragons- incep sa fie contestate de catre cluburile traditionale de rugby din provincie (reamintim ca Tara Galilor este o entitate geografica regionala in cadrul Regatului Unit al Angliei si Irlandei de Nord, inca nu are parlament cum va avea Scotia, de exemplu, dar are un guvern din umbra in asteptarea unui moment similar). Ei bine, cluburile traditionale (deci nu franchizele regionale) din Tara Galilor au inceput actiuni puternice de lobby pe langa oficialii guvernului din umbra, impotriva WRU si a punctului de vedere exclusiv financiar al acestei "federatii". Un secretar de stat in Wales Shadow Cabinet, Owen Smith, a declarat ieri ca franchizele regionale, amintite mai sus, nu sunt foarte iubite in Wales, cluburile locale fiind sigurele purtatoare ale traditiilor rivalitatii sportive intra-locale. Profesionismul in rugby a introdus o falsa dimensiune vietii sportive a comunitatilor locale si spiritului rugby-ului. In plus, mai exista o tensiune intre cluburi si WRU, care, in acest moment este singura entitate care dispune distribuirea fluxurilor financiare dinspre mediul extern spre cluburi. Oficialul guvernului din umbra a evocat si identitatea sportului galez, in ansamblu, afirmand ca este nevoie de o reforma structurala pentru a reveni la spiritul traditional al cluburilor locale, singurul care poate preveni degradarea comerciala a acestui sport. El a dat de exemplu si faptul ca Anglia e singurul context national european unde cluburile sunt mai puternice decat asocierea supra-locala de tip Rugby Union. Este clar ca nevoia de reforma organizatorica si organizationala este reala si ca vom asista la conflicte din ce in ce mai puternice, motivul fiind, in principal, banii si mai putin evident orgoliile de club. Nici Europa continentala nu va fi scutita, intr-un orizont imediat de timp, de astfel de tensiuni. Sa luam aminte.