duminică, 17 noiembrie 2013

Noua Zeelanda, de neoprit

Argentina, Tonga si Fiji au fost victime sigure in aceasta saptamana, ca sa mai ridice putin prestigiul Europei. Dar asta numai pentru "statisticienii" de carton. Doua natiuni majore pe continent, Anglia si Irlanda, au trebuit sa se incline in fata unor echipe prea puternice pentru puterile lor actuale. Surpriza, neplacuta pentru multi, a fost infrangerea categorica a Irlandei, 15-32. Australia a fost mai mobila, a avut ritm si putere iar Quade Cooper a prins o zi teribil de fasta. Pentru a ilustra diferenta de atitudine in joc sa mentionam faptul rarisim al acordarii titlului de man of the match unui jucator care a stat 10 minute in sin bin si anume Michael Hooper. Autor a doua eseuri din patru ale victoriei de la Dublin, alaturi de Adam Ashley Cooper si Nicvk Cummins, Hooper a fost in teren o adevarata masina de atac. Irlanda, de nerecunoscut. Lipsita total de inspiratie dar si de forta de atac, ea arata cu prestatia din acest an in Six Nations ca si din turneul de vara nu au fost doar intamplari. Plecarea lui Sexton in Europa se cunoaste pentru ca in astfel de intalniri se joaca diferit fata de meciurile de club. Nici prezenta in teren a batranilor elefanti O'Driscoll, O'Brian, Kerney, Rory Best sau Heaslip nu i-a scutit de o infrangere acida, de moral in fata unei echipe care incepe sa-si arate muschii pentru RWC 2015. McEwan are de ce sa fie, in sfarsit, multumit. Chiar daca nu e Italia, Irlanda are, totusi un statut respectabil in lumea Ovaliei iar pe Aviva Stadium nu invinge chiar oricine. Iar peste o saptamana vor juca cu Noua Zeelanda! Despre aceasta, numai de bine. A doborat si Anglia. Si asta nu neaparat ca o revansa pentru umilinta de anul trecut ci, mai curand, ca o proba a suprematiei mondiale incontestabile din acest an. Cu toate ca media de varsta este destul de ridicata, experienta ei de joc este la un nivel de neatins de catre nici o alta echipa din proximitatea pozitiei lor in clasamentul IRB. A invins in deplasare, iata, si pe Africa de Sud si pe Australia si pe Franta iar acum, si pe Anglia. Au doua linii incredibil de puternice si eficiente, linia de treisferturi-Charles Piutau, Ben Smith, Ma'a Nonu, Julian Savea si linia a treia-Kieran Read, Richie McCaw, Liam Messam; au un super-conducator de joc- Dan Carter si o linie a doua- Samuel Whitelock, Brodie Retallick care le-a dat mari batai de cap atat englezilor cat si celor din Springboks (renumiti pentru scoala lor de "saritori"). Singurii All Blacks care a fost destul de bine anihilati de apararea engleza au fost Ma'a Nonu si rapidul Piutau, care nu prea s-au simtit in largul lor ieri. Doua eseuri ale lui Julian Savea si unul al obisnuitului man of the match Kieran Read au fost suficiente, in fata unuia singur al englezilor - Launchbury, ca sa asigure victoria. Englezii au fost supra-motivati pentru un joc bun, ceea ce le-a si iesit, dar la capitolele joc de pase si viziune asupra campului de joc, ei au fost in deficit destul de accentuat. Nici acum nu inteleg de ce Stuart Lancaster il prefera in ultima vreme pe Owen Farrell in detrimentul lui Toby Flood, in mare forma dupa recuperarea de la ultima accidentare. Introducerea primului in minutul 68, cand jocul era decis deja, a fost un act ratat. Farrel nu este inca suficient de matur pentru un joc in conditiile de presiune pe care le-au impus neo-zeelandezii.Jocul sau de picior, mai ales in prima repriza a fost lipsit de inspiratie, el preferand degajarile de teren in locul loviturilor strategice, cu care sa-si puna echipa in situatii de atac. In fine, Lancaster e selectionerul, nu eu. Toata echipa Angliei a depus un enorm travaliu pe toata durata jocului. Probabil ca s-ar fi putut inconjura Pamantul pe la ecuator cu un tren cu 10 vagoane, de opt ori, daca am fi putut masura toata energia (in KJ) depusa de cele doua echipe. Un armasar de tractiune cum e Dylan Hartley a trebuit sa fie schimbat in minutul 48 iar Mako Vunipola, alta "forta a naturii" a trebuit sa fie schimbat si el 10 minute mai tarziu. Ambele schimbari au avut drept motiv epuizarea fizica a jucatorilor. In cazul lui Vunipola a existat o tactica vizibila si pentru un profan. El isi asuma toate baloanele ca sa intre in pozitie de atac prin mijlocul adversarilor (de regula de la 2 in sus), lasand astfel coechipierilor brese disponibile pentru a sparge apararea adversa. De cateva ori a functionat dar asta l-a macinat vizibil pe Vunipola, care a cerut schimbarea. In replica, jucatorul englez pe care l-am remarcat inca de la meciul cu Australia, Billy Twelvetrees, dincolo de faptul ca fost tot timpul acolo unde era nevoie, ca a placat de 26 de ori si nu a ratat o data, ca spirijinea spontanele si maul-urile, a fost la acelasi nivel fizic tot jocul. Uitandu-te la el, nu ai spune ca poate sa alerge 80 de minute la maximum de intensitate. Iar marturisesc ca nu inteleg ceva: de ce au dorit sa scape de el cei de la Leicester Tigers? Twelvetrees s-a implinit la Gloucester Rugby, intr-un singur an, si de acolo a prins selectiile pentru echipa Angliei. O alta supriza placuta din echipa rozelor, Launchburry. Rezistent la efort, eficient in tuse, bataios in aglomerari si, iata, curajos pentru a inscrie eseuri. De amintit ca, in minutul 25, TMO ii refuza aceluiasi un alt eseu, pe motivul unui inainte, desi cel care facuse inainte fusese Kieran Read si, bine merci, se putea aplica regula avantajului In aceeasi nota buna, bravul fundas Mike Brown. Cam asta a fost ieri. Astazi, un alt meci interesant: Scotia-Africa de Sud, ora 17,00 (ora Ro). Arbitru Jerome Garces, Franta. Iar saptamana viitoare, sambata si, respectiv, duminica Franta-Africa de Sud si Irlanda Noua Zeelanda. Iar ultimul meci al lunii noiembrie, pe 30, Tara Galilor-Australia. Sa ne bucuram de rugby. PS. Ieri Romania a trecut si de Canada. Victorie de palmares. Desi am primit doua eseuri si n-am inscris niciunul, Vlaicu a nimerit "intre bete"(sic!) tot ce a sutat. Ca si saptamana precedenta, victoria, la o diferenta minimala, a venit pe sfarsit de partida. O penalitate pentru "american". Uite-asa se intra in istorie, nu ca jucator de camp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu