Aparent, Nordul a fost mai bun, insa.....

Dupa cum se stie, lunile noiembrie si iunie sunt varf de atractivitate datorita meciurilor test. In acest noiembrie, inceput in urma cu o saptamana, se asteapta revirimentul Australiei, confirmarea formei Angliei si spectacole din partea Noii Zeelande. Europa este mandra de a purta stindardul de lupta al emisferei de Nord, Canada si USA fiind victime dedicate in confruntarea cu prea puternicele team-uri din Sud. Scorul general in partidele ce chiar conteaza a fost, aparent, in favoarea Nordului. Irlanda-Samoa 40-9, Scotia-Japonia 42-17, Italia-Australia 20-50, Tara Galilor-Africa de Sud 15-24, Franta-Noua Zeelanda 19-26, Anglia-Argentina 31-12. Aproape 30 de puncte in plus in favoarea Nordului: 167-138. Insa, principalele puteri ale Sudului- Australia, Noua Zeelanda si Africa de Sud au castigat, conform asteptarilor. Generalizand impresiile despre aceste meciuri se cade sa recunoastem ca aceste echipe au deja o stiinta a jocului cu mult peste suma deprinderilor tactice si tehnice ale varfurilor europene. Se luam drept exemplu meciul de la Cardiff. Galezii veneau dupa mult laudatul turneu al British&Irish Lions in Australia, unde legea au facut-o elevii din provincia lui Warren Gatland. Africa de Sud a avut un sezon promitator, noua echipa construita de Heineke Meyer, un amestec neobisnuit de varste, aratase deja forta de care dispune. Era de asteptat un meci echilibrat, cu un usor avantaj al gazdelor. Nu a fost deloc asa. Meciul, prea des intrerupt de galonatul fluieras Alain Rolland, s-a desfasurat mai mult la centrul terenului, cu contre de o parte si de cealalta. Ceea ce a facut diferenta a fost stiinta castigului de puncte. Daca galezii au punctat doar pe piciorul lui Lee Halfpenny (prea multe greseli pentru Springboks), paratorii sai necontand nici un moment in aria pericolelor reale, sud-africanii au reusit nu mai putin de trei eseuri (de Villiers, Bismarck du Plessis, Fourie du Preez) toate din faze dinamice, de atac pur. In fata castigatorilor Six Nations 2013, cele trei eseuri (la zero)conteaza mult pe scara valorilor. Un alt exemplu a fost meciul de pe Stade de France unde gazdele, mult prea umflate mediatic, s-au straduit sa faca efortul de a onora statutul de finalista RWC 2011, uitand lectiile dure din iunie. Meciul a avut parte de un arbitraj mai mult decat ezitant, sud-africanul Jaco Peyper stricand faze de joc pentru a reveni la o infractiune petrecuta cu destul de mult timp in urma. Nu a aplicat corect toate avantajele pe care le-a indicat si a avut de prea multe ori nevoie de lamuririle "tusierului" Nigel Owens. Nu se poate spune ca a stricat jocul ci doar ca a fost omul nepotrivit pentru o asemenea intalnire. Franta a aratat ca o echipa incropita la cald, sub presiune. Prezenta castres-ilor Dulin, Classen, Tales a fost de bun augur, ei fiind si cei mai activi, pe langa experimentatii Fofana, Medard sau Huget. Insa s-au ciocnit de o aparare ca un zid. Negru, desi All Blacks au jucat in tricouri albe aseara. Nu au avut solutii pentru a depasi o linie a treia unde au excelat Kieran Reed, Richie McCaw sau de o linie de treisferturi unde Ma'a Nonu era peste tot, ca si Cruden ca si Cory Jane. In plus, cocosii au avut de doua ori oameni in minus pe aparare, atat la eseul formidabilului Charles Piutau cat si la celalt eseu, cand din pasa aceleiasi aripi Piutau a inscris oportunistul (in sensul pozitiv) Kieran Reed. Mandria frantuzeasca s-a trezit prea tarziu, atacurile succesive din perioade minutelor 66-68 si, mai apoi, 77-80+ fiind contrate cu succes de o echipa cu multa experienta in situatii de acest gen. Numai eseul fundasului Dulin (68), in supranumeric si cu ajutorul placajului ratat al lui Cory Jane, a facut ca diferenta de scor sa nu ramana la 12-26, cat era atunci. Parra si-a facut datoria tot timpul meciului si a adus echipei sale 14 puncte. Dar cu All Blacks nu poti castiga un meci numai pe spatele unui transformeur in zi buna. Ar mai de mentionat o faza care sa se predea, pe viitor, la scolile de arbitraj. In minutul 3, Cory Jane are o cursa incisiva pe aripa stanga (aria lui Piutau, care s-a dovedit si cea mai vulnerabila pentru gazde) se arunca pentru a culca la colt, nu atinge tusa, este placat in aer, dar reuseste sa depuna balonul in spatiul regulamentar. Peyper, indecis, cere sprijinul TMO, iar acesta anuleaza eseul, pe motiv ca jucatorul era deja iesit din teren cand a culcat. Stupoare in randul comenatorilor si liniste in tribune. In final, blazonul invingatorilor a ramas intact. Pana sambata viitoare, cand au de luat o revansa, intalnind Anglia. Aceasta, la randul ei, a avut un galop de sanatate in fata argentinienilor. Prima repriza a semanat ca desfasurare cu cea de-a doua repriza din meciul cu Australia. Meciul a avut un singur sens, spre buturile Pumas. Asa au cazut cele trei eseuri, ale lui Launchbury, Twelvetrees si Aston. Atacuri simple, efciente, aparare decisa si scorul la pauza a fost de 24-6. Decisiv. In repriza a doua, au lasat-o mai moale, nu pentru ca argentinienii ar fi fost mai decisi in atac ci pentru ca sambata ce vine au nevoie de forte fizice intacte. Vin capcaunii antipozilor, All Blacks. Superioritatea evidenta a englezilor nu a trebuit sa fie confirmata, chiar daca au marcat si al patrulea eseu (prin Morgan, 77). Argentinienii se resemnasera, englezii jucau cu ochii pe ceas dar au mai avut o ocazie si au profitat. Pascal Gauzere, Franta, creste de la meci la meci. A avut o prestatie sgura si echilibrata, a lasat avanatajele atat cat trebuiau lasate si nu s-a grbit sa flueiere penalitati la baloane sau jucatori fixati pe sol. Mie imi place acest maruntel. De remarcat inovatia lui Stuart Lancaster de a-l introduce, de pe banca de rezerve, pe Toby Flood, nu ca uvertura (in locul lui Owen Farrell (ieri, inconstant) ci ca centru, in locul plapandului dar incisivului Billy Twelvetrees. Face pentru a doua oara aceasta schimbare la o saptamana distanta. Toby Flood ar tine un meci intreg desi nu are decat 28 de ani. Twelvetrees nu are decat 24. Dar, probabil, vreau sa-l mentina in post pe labilul (parerea mea de psiholog) dar in crestere, Owen Farrel, fiul, antrenorului pe aparare al echipei nationale. O alta idee buna a lui Lancaster a fost sa-l introduca si mentina pe acest frumos nebun de Dylan Hartley in primul XV. Acesta a vut un joc excelent, gandit in toate ocaziile, si s-a controlat extrem de eficient (deh, psihologii fac minuni daca intalnesc un fond bun) si, pe buna dreptate, conform prestatiei, a fost declarat QBE man of the match. Anglia arata bine in momentul asta. Sa vedem ce ne rezerva sambata viitoare. Pana atunci, sa ne bucuram de acest joc, prieteni! P.S. Nimic despre meciul cu Tonga. Decat ca se poate constata cu ingijorare numarul si frecventa cu care sunt eliminati de pe teren jucatorii din ceata stejarilor. Problemele de disciplina sunt probleme de moral, domnilor!