Legendele

S-a jucat un meci in scop caritabil. In onoarea celor 10 ani de cand Anglia a castigat RWC prin celebrul drop-goal al lui Jonny Wilkinson. Legendele britanice vs. legendele australiene. Pe Twickenham Stoop. Cu spectatori putini, biletul a plecat de la 20£. Dar in teren au fost gloriile engleze ale anilor 2000. Adica: Jason Leonard, Martin Corry, Lewis Moody, Jason Robinson, Josh Lewsey, Mike Tindall, Phil Vickery, Ben Kay, Andy Gomarsall, Paul Greyson, Jason Robinson, Simon Shaw, Jammie Noon, Steve Thompson, Will Greenwood , Dorian West, Richard Cockerill, Dan Scarbrough. Adica niste old boys. Pe care i-a arbitrat o alta legenda, Tony Spreadbury,62 de ani. In total, englezii plus australienii din teren au insumat peste 1500 selectii in echipele lor nationale. A fost o incantare sa revedem sprinturile lui Jason Robinson, dincolo de eseul semnat de el si de cel construit de el si realizat de Jammie Noon. Ce frecventa de alergare si ce acceleratie la un om de 39 de ani! Ce cursa a facut Steve Thompson, peste 120 de kg., la cel de-al treilea eseu al gazdelor! Chiar daca s-au jucat doua reprize de 30 minute, cei din teren nu s-au resimtit, schimbandu-se de cate 2-3 ori cu rezervele si asta in folosul jocului, unul animat si deloc lipsit de fizicalitate. Pe australieni nu ii cunosc suficient de bine, nu stiu cat de legende sunt in continentul lor, dar tin sa apreciez ritmul si suflul cu care s-au opus cohortei engleze. Demiul si uvertura, Andrew Walker si Steve Malone, au construit faze interesante de atac, chiar daca au fost contrati imediat de adversari. Pasele la australieni au mers mai bine decat la englezi, au fost mai rapide si, de ce sa nu zicem, mai exacte. In ansamblu, a fost un meci placut, tocmai datorita calitatilor care i-au facut celebri pe cei din teren. Trei eseuri la doua si cu doua transformari au facut tabela: 17-12 pentru englezi. S-a jucat zambind de ambele parti, ca la orice antrenament de old-boys. cu placerea pe care numai niste barbati dedicati jocului pot sa si-o ofere. Ma gandeam in timp ce urmaream partida ca exista si la noi fosti jucatori de performanta care se intretin, fizic si mental, prin antrenamente si meciuri de old boys. De ce nu organizeaza FRR astfel de meciuri si pentru acestia? Ar fi o buna propaganda pentru rugby sa vedem un meci Old-Boys Bucuresti vs. Dacii liberi Iasi, de exemplu, in deschiderea unuia din meciurile din noiembrie pe Arcul de Triumf, pe unul din terenurile de antrenament. Mai ales ca si avem ce aniversa, 100 de ani de la primul meci oficial in Romania. Dar de unde atata imaginatie?