Despre valori

Acest weekend a stat sub semnul plictiselii campionatelor nationale. Spun plictiseala pentru ca asta a fost senzatia dominanta in cele patru meciuri pe care le-am vazut. Si nu le compar cu meciurile din competitiile de gen Rugby Championship, sau Super Rugby. Ci cu cele din campionatele de referinta. Am vazut Toulouse-Toulon, Northampton- Saracens, Racing Metro'92-Stade Francais si London Wasps-Leicester Tigers. Trei sambata si unul duminica. Senzatia de timp irosit a fost dominanta, desi competitorii apartin elitei rugby-ului din cele doua campionate. Chiar sub asumptia absentei celor mai buni jucatori, care se pregatesc la loturi pentru meciurile-test din noiembrie, s-ar presupune ca echipele au strategiile de joc croite in absenta acestora iar lipsa lor nu impieteaza calitatea evolutiilor. Nimic mai neadevarat. Toulon, de exemplu, este o echipa obosita uzata, fara schwung, cu foarte multe rutine invatate la antrenamente si schilodite in joc. Chiar daca in echipa de start au intrat Drew Mitchell, si Juan Simth, glorii ale anilor trecuti, au lipsit Wilkinson (partial), Botha, Giteau, Habana etc. Wilkinson (rezerva pana in minutul 60) a ratat trei penalitati in sfarsit de meci, cand toulonezii erau condusi cu doar un punct. La pauza oaspetii aveau un avans semnificativ, 12-0. Toulon s-a chinuit sa tina pasul scorului si numai gratie eseului sud-africanului Vermaak au reusit sa inscrie acel punct in plus. Si la Toulon, multi straini, Johnston, Albacete, Steenkamp, Vermaak. Dupa evolutia incantatoate din Heineken Cup, victorie la Londra cu Saracens, si Toulouse s-a chinuit sa scoata (cu noroc) o victorie. Invingatoarea din aceasta partida decidea cine ocupa locul 1 in Top 14. In Anglia, la Northampton, gazdele au primit vizita liderului clasamentului Premiership, Saracens. In formatie departe de cea standard si in forma inca de la inceputul campionatului, Northampton a avut o evolutie mediocra din punct de vedere tactic si spectacular insa nu a intampinat practic nici o rezistenta de la apararea liderului. Asta explica si cele sase eseuri administrate oaspetilor. Cu toate cele cinci puncte catigate sambata, Northampton este la un punct in spatele celor de la Sarries, lideri in continuare. Revenind in Franta, existau multe asteptari fata de partida Racing Metro-Stade Francais, derbyul parizian. Cu toti internationalii valizi in teren, cele doua echipe au jucat pentru orgoliu si nu pentru spectacol. Cu exceptia eseului lui Ducalcon(min.4), toate punctele au venit din penalitati pentru greseli individuale mai mult sau mai putin fortate. Iar aici Jonathan Sexton a fost cel care a facut diferenta, pentru ca, dincolo de transformari unde este imbatabil, s-a batut foarte mult, tragand dupa el o echipa inerta si lipsita de imaginatie. De partea cealalta, Morne Steyn a intrat doar in minutul 70, pentru a inlocui un Dupuy doar constiincios nu si creativ. In fine, cea de-a patra partida a fost London Wasps-Leicester Tigers. Am avut o senzatie de blocaj cand am vazut XV-le Tigrilor. Improvizatie pe linia a treia, improvizatie pe trei sferturi, accidentari nenumarate si o sarniera originala, Mele-Owen Williams(21 de ani, venit de la Llanelli Scarlets). Din nou jocul a aratat, ca si in cazul lui Toulon, o echpa obosita si blazata, care a facut peste 45 greseli individuale in 80 minute. Cu exceptia lui Waldrom, care s-a batut la propriu pentru fiecare balon, Leicester nu a aratat nimic din ceea ce facuse din ea campioana sezonului trecut (cand fratii Youngs, Flood, Tuilagi, Croft, Cole, Parling...). Wasps s-au impus cu destula lejeritate, mai ales datorita jocului abil de picior al "batranului" Andy Goode si al eseului din minutul 9, al lui Christian Wade, o aripa promitatoare. In rest numai aglomerari pe centru si, in limita posbilitatilor fizice, intre cele doua linii de 40. Cam asta a fost. Leicester a cazut pe locul 5 de pe 3 si nici in Heinneken Cup nu straluceste (are doar 5 puncte in grupa in care conduce Ulster, cu 8 si mai are de jucat la Montpellier iarna asta). Am anuntat in titlu ca voli vorbi despre valori. Asta se poate rezuma la cateva fraze. Scurte. Numarul mare de jocuri din diverse competitii fragilizeaza sau, uneori, chiar anihileaza valoarile individuale, ale jucatorilor. NUmarul in crestere de accidentari (la nivel inalt) vulnerabilizeaza echipele croite in jurul acestora (absentele lui Wilkinson sau Flood, Kockott, Owen Farrell sau Broke James, de exemplu se cunosc imediat. Playmaker-ii nu sunt singurii a caror absenta se cunoaste. Apararile sunt in pericol cand lipsesc oamenii cheie. Liniile intai, deasemenea. Rezulta, din evidentele vizuale si nu numai ca, exista deja valori insubstituibile, pe care rezervele nu le pot suplini si fara sde care jocul scade vizibil si sensibil( in puncte). Rugby-ul de elita este in pericol in Europa datorita faptului ca exista mari diferente intre jucatorii capitali si cei inca nepregatiti sa le ia locul. Nici injectiile cu sange sudic nu sunt un tratament eficace, pentru ca rugbyul european este in alta paradigma fata de cel sudic. Ceea ce s-a intamplat in acest sezon in Australia (atat in Super Rugby cat si in timpul turneului B&I Lions) este, in mare, acelasi fenomen. Valorile sigure, accidentabile si inconstante, pot fi cu greu inlocuite. Motiv pentru care jocul nu se mai desfasoara asa cum se asteapta antrenorii. Si, mai ales, publicul. Dar asta e sportul, prieteni, sa asteptam generatia viitoare de valori.