Fara indoiala, rugby-ul de club este altceva decat rugby-ul la nivel de natiuni. La nivel de club sunt investitii private, jucatori straini, interese economice si de prestigiu. La nivel national sunt investitii de stat, numai jucatori cu drept de a reprezenta respectiva tara si interese prestigiu. Diferenta, deci, o fac jucatorii straini si interesele economice. Pentru cluburi, competitiile sunt mai dese si mai semnificative la nivelul castugurilor decat, sa zicem Cupa Mondiala.
De ce am facut aceasta introducere? Pentru ca in ultima vreme s-au aglomerat o serie de efecte ale modului in care este reglementat rugby-ul profesionist. Este cunoscut faptul ca Franta ofera salariile cele mai atractive pentru jucatorii profesionisti. In acelasi timp, un raport recent evidentiaza ca augumentarea exponentiala a prezentei jucatorilor non-francezi in Top 14 (peste 40% din totalul efectiv al jucatorilor legitimati) si in Federale 2 (a doua divizie profesionista) impiedica vizibil afirmarea jucatorilor francezi in curs de afirmare. (Modelul tinde sa fie impartasit si de FRR, atentie!). Si in Premiership tendinta incepe sa prinda greutate. Spre deosebire de aceste tari, ca sa ramanem in spatiul european, Irlanda, Scotia si Tara Galilor sunt mult mai preocupate de a forma jucatori nascuti si crescuti pe teritoriile lor. Situatia este mai mult decat vizibila la nivelul echipelor nationale. Dar strategia se replica si la nivel cluburilor din aceste tari sau regiuni. In postarea de lunea trecuta aminteam de efectul pervers al profesionismului in rugby, acela al crizelor de adaptare ale jucatorilor. Si evocam cazul Toulon, poate cel mai proeminent club francez din perspectiva descrisa inainte.
Am avut curiozitatea de a numara (cu posibile scapari , evident) jucatorii straini care au fost in teren sau pe banca de rezerve in acest weekend in jocuri pentru Cupa Campionilor. si mi-au fost livrate insemnate argumente pro linia de argumentatie de mai sus. In randul echipelor irlandeze, cei mai putini jucatori de import. Isa Nacewa si Zane Kirchener pentru Leinster si CJ Stander, Tyler Bleyendaal si Jaco Taute pentru Munster. Situatia este mai bine populata pentru echipele din Anglia: W.Le Roux, J.Gopperth, K.Beale si A.Leiua pentru Wasps si Sean Maitland, Marcelo Bosch, Niel de Kock, Titi Lamositele si Schalk Brits pentru Saracens. Situatia din Scotia este cam la fel de subtire si pentru Glasgow Warriors: Sia Pufisi si Alinuuense. In schimb, cand e vorba de echipele din Franta avem efective serioase de import: Toulouse (L.Ghiraldini, Census Johnston, J.Tekori, Luke McAlister, Gutrhro Steenkamp, D.Aldegheri, P.Faseelele, T.Gray. Situatii cu loturi importante de jucatori straini o gasim la doua echipe franceze. Clermont Auvergne (D. Zirakashvili, Nick Abendanon, Noa Nakaitaci, Scott Sopedding, J.Ulugia, Aaron Jarvis, van der Merwe si Toulon (Chilachawa, Juandre Kruger, R. Taofifenua, Liam Gill, J. Fernandez-Lobbe, Juan Smith, Duane Vermeulen, Brian Habana, Ma'a Nonu, Drew Mitchell, Lee Halfpenny, J.Suta, J.Tuisova, Van der Merwe. Daca ii mai adaugam pe cei din infirmerie, avem mai multe de o echipa intreaga).
Din echipele franceze, cele cu cel mai mare numar de jucatori straini va merge in semifinale doar Clermont Auvergne. Irlanda da doua echipe, avand impreuna doar 5(cinci) importuri in efectivele reunite. Intre aceste doua tedinte, Anglia, a ramas cu o singura echipa din doua, Saracens fiind detinatoarea Cupei. Saracens a avut cinci straini iar Wasps, dupa situatia de mai sus patru. Un caz aparte il reprezinta reprezentata in sferturi de Glasgow Warriors, cu doar doi jucatori de alta nationalitate.
Daca ati urmarit toate cele patru meciuri din sferturile de finala ale Champions Cup, ati remarcat probabil gradul de coeziune si acomodare reciproca al jucatorilor pentru echipele irlandeze si, partial, pentru Warriors. Meciurile au fost cat de cat liniare, dinamice si spectaculoase pentru actiunile ofensive dar si in aparare, si cu scoruri bogate.
Toata argumentatia de mai sus este un punct de vedere asupra coeziunii (psihologice si sportive) echipelor care isi importa jucatori din alte arii geo-culturale. Parerea mea este ca inidiferent de cata vechime are un jucator strain la un clun din Europa, indiferent de cat de flezibil sau adaptabil este el la nicel individual, tot va ajunge de dfie afectat de sindromul dezadaptarii, cu influente asupra jocului. Ati remarcat cat de previzibili au devenit Ma'a Nonu sau Brian Habana sau Duane Vermeulen? Ei si-au atins nivelul de dezadaptare si nu mai pot da decat solutii dintr-un potential mediocru. E ceva similar cu nivelul de competenta a lui Peter: in cariera sunt momente pentru care nu mai ai nivelul de competenta adecvat.
Modelul de recrutare si promovare din tari si regiuni precum Irlanda, Irlanda de Nord, Tara Galilor, Scotia este unul care prefera sportivi din cultura/culturile locale, educati si promovati in si prin organizatii de sport locale si doar la nevoie, in lipsa nativilor, va recurge la importuri, de preferat jucatori naturalizabili la varste timpurii (juniori) si nu la maturitate. In Anglia, situatia este mai complexa. Anglia este, functional, egala cu Commonwealth-ul , spatiu din care se pot recruta cu usurinta sportivi tineri ce vor fi enculturati in insula. In fine, asta este o alta discutie.
In conculuzie, rezultatele din aceste doua zile. Leinster 32- 17 Wasps si Munster 41 - 16 Toulouse, ieri. Azi, Saracens 38 - 13 Glasgow Warriors si Clermont Auvergne 29 - 9 Toulon.
Semifinalele vor fi Leinster - Clermont, la Lyons si Munster - Saracens la Dublin. Se vor desfasura la 22/23 aprilie.
la buna vedere, prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu