S-ar putea sa va surprinda titlul. Este ca un comentariu. Insa vorbele nu pot infrumuseta realitatea, atunci aceasta se ofera nuda privirii. Ieri s-au petrecut scene din care nimeni nu are a extrage nici un profit.
Sa incepem cu meciul zilei, Irlanda-Anglia. Dupa isprava de acum doua saptamani de pe Soldier Field, cand a administrat o amara infrangere Noii Zeelande, Irlanda avea de partea ei aproape intreaga lume a rugbyului, Ca sa va lamuriti intrati pe ruck.co.uk si o sa gasiti planiglobul impartit in doua: "tari care sustin Irlanda" si "tari care sustin Noua Zeelanda". In a doua categorie veti gasi doar...Noua Zeelanda. Meciul de ieri a avut cam aceeasi nota, dominare fizica Irlanda, mai putine greseli si lipsa de disciplina Irlanda, mai multa posesie si teritorialitate Irlanda. Singurul lucru pe care Irlanda nu l-a putut face a fost sa inscrie eseuri. Ceea ce All Blacks a facut de trei ori - Malakai Fekitoa 2 (3' si 66') si, conform obiceiului, Barrett (14'). Dar a existat un factor care a viciat acest meci: fost cuplul arbitru central plus TMO. Contributia celui de-al doilea, arbitrul video, a fost esentiala in acordarea eseului lui Barrett. Peyper, arbitrul, face semnul, dupa derularea fazei cu pricina, cum ca balonul nu a fost culcat de catre Barrett ci protejat de catre Sexton. Dupa care cere arbitrajul video. Din inregistrare se vede clar ca cei doi jucatori aluneca in teren mort, imbratisati, fara ca balonul sa atinga iarba. Peyper intreaba TMO de doua ori: ai vazut ca balonul a atins iarba? De doua ori TMO-ul raspunde: da, am vazut!. Astfel Peyper a fost obligat sa acorde eseul. Era minutul 14 si Noua Zeelanda avea doua eseuri la activ. Jocul a continuat in nota de dominare relativa a irlandezilor care nu au avut nici un moment tracul infruntarii cu super-puterea mondiala. Punctele, ieri, si le-au facut din penalitati. In minutul 57, Paddy Jackson, inlocuitorul lui Sexton, inscrie de la 25 metri, 9-14. Din acel moment, totul devenea posibil pentru verzi. Insa, la o faza in viteza dupa o recuperare, la centru, de balon, neo-zeelandezii fac de doua ori inainte pe atacul construit de Barrett si finalizat in eseu de Fekitoa. Peyper se face ca totul a fost ok si acorda eseul. Desi scuza sa ar fi fost ca, din cauza vitezei in care s-a desfasurat faza, nu a putut realiza cele doua pozitii de inainte. Totusi, Jaco Peyper este in grupa de elita a arbitrajului mondial, iar o astfel de eroare il descalifica automat numai daca revezi reluarile video. Ceea ce va si propun prin rezumatul https://youtu.be/ITeZfwT3XoM?t=5 . Sa ne intelegem, nu contest victoria All Blacks ci maniera in care ea a fost obtinuta. Poate ca Jaco Peyper nu trebuia delegat la acel meci, intrucat mai avea antecedente pe batranul continent. Sigur este ca TMO-ul meciului trebuie analizat si suspendat minim un an pentru viciere de rezultat. Identitatea acestuia este clara Jon Mason (Wales).
Acesta este primul motiv pentru care am dat postarii acest titlu de early warning. Arbitrajul.
Cel de-al doilea motiv este de alta natura. Si anume modul in care se numesc in functie selectionerii nationali.
Ieri am avut doua "cazuri" din aceasta categorie. Primul, al Tarii Galilor. De cand Rob Howley a fost uns interimar, ca urmare a absentei lui Warren Gatland-nominalizat la functia de manager al British and Irish Lions, Tarii Galilor le merge prost. Selectionatele sunt facute pe genunchi, sunt adusi jucatori la care apoi se renunta si revin la lot. Se improvizeaza si asta pentru ca intra in joc idiosincrasiile personale. Jucatorii simt asta iar performanta lor in teren se resimte. Howley, in timpul ultimului an cu Gatland a fost caretaker, un fel de preparator fizic. Vestiarul galez, chiar daca ceva il nemultumeste, ramane in constanta spiritului britanic, nimic la persoana. Dar jucatori mai vechi si ziaristi cu experienta ii contesta lui Howley functia.
In meciul contra Japoniei, Tara Galilor a mai incercat o formula de echipa, cu Halfpenny aripa de exemplu, cu Jamie Roberts recuperat dupa ce fusese expulzat, cu Anscombe uvertura si James King inchizator. XV-le galez nu a fost construit in functie de stilul si caracteristicle jucatorilor japonezi ci pentru a acoperi unele puncte slabe din efectivele exhibate anterior. Si de aici a rezultat jocul de ieri. Japonezii nu au venit neaparat sa castige ci sa arate ca au crescut in valoare (asta este atitudinea Eddie Jones, fostul lor antrenor la Cupa Mondiala). Si au jucat un rugby de calitate, ca si galezii. Acestia din urma au reusit sa etaleze, uneori, rugby de mare calitate numai din valoare intrinseca a jucatorilor si nu din vreo strategie proiectatqa si realizate de Howley. Trei eseuri japoneze contra trei eseuri galeze este singurul rezumat posibil al meciului de ieri dupa-masa. Plus acel gram de noroc la dropgoal-ul lui Sam Davies, minutul 80, care i-au facut pe galezi castigatori. Nu este o victorie pe care sa si-o ataseze palmeresul WRU. Pentru orgoliul sportiv, in partea lui frumoasa, a galezilor, acest meci este o infrangere morala.
Tot o infrangere, dar prin scor, a inregistrat o alta echipa cu probleme de selectioner, Africa de Sud. Dupa 11 partide conduse in calitate de selectioner si manager de catre Allister Coetzee, bilantul este 7 pierdute, 4 castigate. De la indepartarea lui Heineke Mayer si plecarea lui Oregan Hoskins de la sefia SARU, au inceput sa conteze mai mult efectele politically correctness. Antrenorul nu este alb, seful SARU nu mai e alb, au fost promovati mai multi jucatori de culoare decat in vremea lui Meyer iar o buna parte din jucatorii generatiei Meyer s-au rispit prin Europa sau Japonia. Aceasta tendinta a venit dupa anuntul SARU ca nu se mai fac exceptii in selectia jucatorilor care au ales sa aibe contracte in afara Africii de Sud. Rezultatul a fost un haos previzibil pentru o minte mai obisnuita cu relativitatea. Primele semnale negative au venit pe perioada turneului Irlandei din vara. Nimeni nu a tras semnalul de alarma si Coetzee s-a simtit in largul sau. Esecul din Rugby Championship, locul 4, nici el nu a fost receptionat cum trebuie. S-a schitat o nevoie mai larga de consultare si s-a convocat o pseudo conferinta cu antrenorii importanti si diversi oficiali (importanti de care nici o tara nu duce lipsa) pentru evaluarea viitorului rugbyuluui sud-african. Ei bine, la aceasta conferinta nu au fost invitati antrenori de renume precum Nick Mallett, Jake White ori Heineke Meyer. Niciunul dintre acestia nu putea fi banuit de gandire corecta politic. Si a venit meciul cu Italia, de ieri, Italia (la carma careia fusese, in trecut, si Nick Mallett) a fost foarte bine pregatita si motivata de noul sau antrenor Conor O'Shea, a controlat meciul in mai toate momentele sale cheie si a invins, in final, pe fondul unui avans constant de puncte al oaspetilor. Nu a fost neaparat prima victorie a Italiei asupra Africii de Sud, ci o noua infrangere a lui Coetzee. 13-18 era inca din minutul 56 (eseul lui Venditti) si sud-africanii se indreptau catre victoria. Dar dupa o "judecata" TMO care a durat peste doua minute se acorda, era minutul 79, si eseul lui Marco Fuser. 20-18. Adica cea de-a opta infrangere din 12 partide. Culmea este ca, dupa meci, Coetzee, ar fi declarat ca "are de partea sa vestiarul". Adica, in traducere, e stapan pe situatie, pentru ca are de partea sa corectitudinea politica. In fata careia palesc orice fel de rezultate. La mai mare, batrane!
In restul zilei, rezultate normale, le-am putea spune. Anglia (9 eseuri) 58 - Fiji (3 eseuri) 15: Scotia ( 1 eseu) 19 - Argentina (1 eseu) 16; Franta (3 eseuri) 23 - Australia (2 eseuri) 25. Franta lui Guy Noves incepe sa semene cu Toulouse-ul aceluiasi din vremurile sale bune. Sunt semne bune, papa Guy!
Ceea ce am invocat mai sus, lipsa unor adevarati manageri la echipe din topul ierarhiei mondiale si coniventa unuor persoane care incurajeaza vicierile de rezultat in partide importante risca sa aduce pierderi ireparabile rugby-ului. Si asta cu atat mai mult cu cat din ce in ce mai multa lume incepe sa vada si sa inteleaga ca si in acest sport inca mai sunt jocuri nesportive.
Acesta este primul motiv pentru care am dat postarii acest titlu de early warning. Arbitrajul.
Cel de-al doilea motiv este de alta natura. Si anume modul in care se numesc in functie selectionerii nationali.
Ieri am avut doua "cazuri" din aceasta categorie. Primul, al Tarii Galilor. De cand Rob Howley a fost uns interimar, ca urmare a absentei lui Warren Gatland-nominalizat la functia de manager al British and Irish Lions, Tarii Galilor le merge prost. Selectionatele sunt facute pe genunchi, sunt adusi jucatori la care apoi se renunta si revin la lot. Se improvizeaza si asta pentru ca intra in joc idiosincrasiile personale. Jucatorii simt asta iar performanta lor in teren se resimte. Howley, in timpul ultimului an cu Gatland a fost caretaker, un fel de preparator fizic. Vestiarul galez, chiar daca ceva il nemultumeste, ramane in constanta spiritului britanic, nimic la persoana. Dar jucatori mai vechi si ziaristi cu experienta ii contesta lui Howley functia.
In meciul contra Japoniei, Tara Galilor a mai incercat o formula de echipa, cu Halfpenny aripa de exemplu, cu Jamie Roberts recuperat dupa ce fusese expulzat, cu Anscombe uvertura si James King inchizator. XV-le galez nu a fost construit in functie de stilul si caracteristicle jucatorilor japonezi ci pentru a acoperi unele puncte slabe din efectivele exhibate anterior. Si de aici a rezultat jocul de ieri. Japonezii nu au venit neaparat sa castige ci sa arate ca au crescut in valoare (asta este atitudinea Eddie Jones, fostul lor antrenor la Cupa Mondiala). Si au jucat un rugby de calitate, ca si galezii. Acestia din urma au reusit sa etaleze, uneori, rugby de mare calitate numai din valoare intrinseca a jucatorilor si nu din vreo strategie proiectatqa si realizate de Howley. Trei eseuri japoneze contra trei eseuri galeze este singurul rezumat posibil al meciului de ieri dupa-masa. Plus acel gram de noroc la dropgoal-ul lui Sam Davies, minutul 80, care i-au facut pe galezi castigatori. Nu este o victorie pe care sa si-o ataseze palmeresul WRU. Pentru orgoliul sportiv, in partea lui frumoasa, a galezilor, acest meci este o infrangere morala.
Tot o infrangere, dar prin scor, a inregistrat o alta echipa cu probleme de selectioner, Africa de Sud. Dupa 11 partide conduse in calitate de selectioner si manager de catre Allister Coetzee, bilantul este 7 pierdute, 4 castigate. De la indepartarea lui Heineke Mayer si plecarea lui Oregan Hoskins de la sefia SARU, au inceput sa conteze mai mult efectele politically correctness. Antrenorul nu este alb, seful SARU nu mai e alb, au fost promovati mai multi jucatori de culoare decat in vremea lui Meyer iar o buna parte din jucatorii generatiei Meyer s-au rispit prin Europa sau Japonia. Aceasta tendinta a venit dupa anuntul SARU ca nu se mai fac exceptii in selectia jucatorilor care au ales sa aibe contracte in afara Africii de Sud. Rezultatul a fost un haos previzibil pentru o minte mai obisnuita cu relativitatea. Primele semnale negative au venit pe perioada turneului Irlandei din vara. Nimeni nu a tras semnalul de alarma si Coetzee s-a simtit in largul sau. Esecul din Rugby Championship, locul 4, nici el nu a fost receptionat cum trebuie. S-a schitat o nevoie mai larga de consultare si s-a convocat o pseudo conferinta cu antrenorii importanti si diversi oficiali (importanti de care nici o tara nu duce lipsa) pentru evaluarea viitorului rugbyuluui sud-african. Ei bine, la aceasta conferinta nu au fost invitati antrenori de renume precum Nick Mallett, Jake White ori Heineke Meyer. Niciunul dintre acestia nu putea fi banuit de gandire corecta politic. Si a venit meciul cu Italia, de ieri, Italia (la carma careia fusese, in trecut, si Nick Mallett) a fost foarte bine pregatita si motivata de noul sau antrenor Conor O'Shea, a controlat meciul in mai toate momentele sale cheie si a invins, in final, pe fondul unui avans constant de puncte al oaspetilor. Nu a fost neaparat prima victorie a Italiei asupra Africii de Sud, ci o noua infrangere a lui Coetzee. 13-18 era inca din minutul 56 (eseul lui Venditti) si sud-africanii se indreptau catre victoria. Dar dupa o "judecata" TMO care a durat peste doua minute se acorda, era minutul 79, si eseul lui Marco Fuser. 20-18. Adica cea de-a opta infrangere din 12 partide. Culmea este ca, dupa meci, Coetzee, ar fi declarat ca "are de partea sa vestiarul". Adica, in traducere, e stapan pe situatie, pentru ca are de partea sa corectitudinea politica. In fata careia palesc orice fel de rezultate. La mai mare, batrane!
In restul zilei, rezultate normale, le-am putea spune. Anglia (9 eseuri) 58 - Fiji (3 eseuri) 15: Scotia ( 1 eseu) 19 - Argentina (1 eseu) 16; Franta (3 eseuri) 23 - Australia (2 eseuri) 25. Franta lui Guy Noves incepe sa semene cu Toulouse-ul aceluiasi din vremurile sale bune. Sunt semne bune, papa Guy!
Ceea ce am invocat mai sus, lipsa unor adevarati manageri la echipe din topul ierarhiei mondiale si coniventa unuor persoane care incurajeaza vicierile de rezultat in partide importante risca sa aduce pierderi ireparabile rugby-ului. Si asta cu atat mai mult cu cat din ce in ce mai multa lume incepe sa vada si sa inteleaga ca si in acest sport inca mai sunt jocuri nesportive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu