sâmbătă, 22 mai 2021

Challenge Cup 2021 merge în Franța, via Montpellier

prima finală a cupelor ERC, Challenge Cup tocmai s-a terminat. ultima echipă non-franceză, Leicester Tigers a pierdut la mustață, 17 -18, în fața celor de la Montpellier Herault. deci francezii vor lua ambele cupe in 2021. cinste lor sau, cum ar zice neamțul, chapeau bas! revenind la joc, două eseuri la două. ambele eseuri ale gazdelor, Leicester, au fost înscrise po forța grămezii, cel de-al doilea fiind unul de manual. un maul plecat din apropierea liniei de 40 a francezilor și înaintează, trece de 22, intră în 5, au loc căteva acțiuni ascunse de aglomerație și Harry Wells culcă. cel de-al doilea eseu Tigers a avut o înfățișare asemănătoare, dar cu înaintare mai scurtă în distanță și s-a finalizat la colt, cel care a culcat a fost Jasper Wiese. de partea cealaltă, ambele eseuri al francezilor au fost atacuri ale treisferturilor care au surprins apărarea engleză nepregătită. Ratez și Goosen au fost autorii. cel de-al doilea, fostă mare speranță s Springboks acum ceva ani, a jucat azi centru și a fost declarat omul meciului. spre sfîrșitul partidei au intrat la oaspeți si alți doi elefanți sud-africani, taloneurul veteran Bismarck du Plessis și Handre Pollard, uvertura campionilor mondiali en-titre. au mai fost de notat si jocurile prelungi de picior, un fel de dueluri, dintre Ford și Steward de la Tigers, Lozowski și Bouthier de la Montpellier. în rest, un joc mediocru, fără elemente spectaculoase. singurul accent l-a pus totuși, Tigers, pe faptul că venirea la cărma antrenoratului a lui Steve Borthwick a condus la întărirea forței aglomerărilor în mișcare, maul-urilor și ruck-urilor. arbitrajul lui Andrew Brace, nici el foarte special, a dat două cartoane galbene, oaspeților (în timp de Guirado executa pedeapsa, Pailaugue înscria dintr-o penalitate) dar parcă s-a sfiint să îi pedepseasca și pe Tigers, deși ar fi avut ocazia. in fine, deci, titlul merge în Franța. un meci de nota 7. sper ca măine, Toulouse vs La Rochelle să fie mai generos cu spectatorii. Sir Rugby, domnilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu