Sudul nu-i ca Nordul

In timp ce ma uit la meciul Romaniei cu Argentina (?!)-Jaguars, of corse- din IRB Nations Cup 2012, Bucuresti, ma apuca disperarea. In primul rand datorita jocului steril si total lipsit de imaginatie al galbenilor de pe Dambovita. Dupa ce vezi cinci meciuri-test intr-o sambata (cea trecuta), marti te uiti la desene animate rusesti. Dezolant. Ca si comentariile celor de la GSpTV. Pentru ca tot vorbeam de sambata trecuta, trebuie sa spunem ca a inceput seria de meciuri-test din iunie. Cronologic, dupa fusul orar, Noua Zeelanda a jucat, prima, cu Irlanda. Dupa cucerirea titulului mondial, All Blacks si-a schimbat antrenorul si o parte din generatia consacrata de jucatori de baza. Au "disparut" Mealamu, Muliaina, Toeava, Rockocoko, Sivivatu,oameni spectacol. Dar a aparut Julian Savea, sau reaparut Israel Dagg sau Aaron Cruden. A reaparut si Richie McCow, dupa o lunga accidentare. Irlanda a venit cu o echipa din care lipseste, funadmenatlPaul O'Connel,in principal. In rest, toate piesele de baza, O'Driscoll, Keith Earls, Healey, Read, Best,Jonathan Sexton s.a.m.d. Meciul a fost fara istoric. O Irlanda obosita si deloc agresiva nu a tinut piept masinii de rugby a furiei negre. In 14 minute, Julia Savea, debutantul, le infige irlandezilor trei eseuri consecutive. Mai vinca inca doua, semnate Thomson si Conrad Smith, ambele dupa intrarea "arhitectului" Piri Weepu care, dupa mine, a schimbat fata jocului. Irlandezii nu reusesc decat un eseu prin MvFadden, cand neo-zeelandezii se relaxaseara. Meciul s-a terminat cu scorul de 42-10 (pauza 23-3). Fara istoric. Peste vreo trei ore, la Pacific, in Brisbane, sub fluierul impecabil al lui Craig Joubert, avea sa aibe loc revansa semifinalei Cupei mondiale de anul trecut, Australia-Tara Galilor. Era un meci care se anunta a fi un varf dinamic de exceptie. Tara Galilor era campioana Europeana (neoficiala, desigur) iar Australia castigase Tri Nations Cup editia 2011, Iar in semifinalele World Cup 2011, galezii fusesera dezavantajati clar de arbitru (vezi postarea respectiva). Tara Galilor cu o echipa tanara si deja experimentata nu prezenta noutati. In schimb, Australia era deja in schimb de generatii. Nume noi: Cooper Vuna, Daniel Horne, James Higginbothan, printre altii. In plus, cu o saptamana inainte, Wallabies incasase un 6-9 de Scotia! Meciul a inceput foarte dinamic si s-a mentinut fizic in aceeasi nota pana prin minutul 65. Mai bine organizati, cu un coordonator de joc intr-o zi de gratie (Will Genia)si cu o gramada bine coordonata de Pocock, australienii s-au impus cu doua eseuri contra unul, desi galezii ar fi avut posibilitatea a inca doua incercari. Mai bine motivati, australienii s-au impus, repet, datorita geniului constructiv al lui Will Genia, cea mai buna uvertura din lume in acest moment. Scorul a fost 27-19, pentru gazde. La scurt timp, la Durban, pe stadionul celor de la Natal Sharks, Africa de Sud (si ea in schimbare de generatii) primea vizita Angliei (cu o echipa deja sudata in Six Nations). Steve Walsk, arbitrul din Noua Zeelanda, a tinut jocul sub control inca de la inceput. Joc inchis, deloc spectaculos, cu inclestari pe spatii mici. Singurele momente mai dinamica au fost cele rezultate din incursiunile aripilor sud-africane JP Pietersen si Brian Habana si, uneori, prin lansarile junelui "englez" Tuilagi. Scorul s-a decis pe lovituri de picior mai curand decat prin cele trei eseuri (de Villiers si Morne Steyn pentru Africa de Sud, Ben Foden, care a jucat aripa, pentru Anglia). La oaspeti mijlocul nu a functionat normal si devine din ce in ce mai evident ca Ben Youngs este vulnerabil fara "perechea" sa Toby Flood. Tanarul si talentatul Farrell are nevoie de un demi cu care sa se inteleaga si stand cu spatele unul la altul. Nici la sud-africani mijlocul nu a mers mai bine. Dar acolo Morne Steyn isi cam face singur baloanele, Hougaard neavand decat sarcina sa il serveasca din prima. De remarcat prestatia celor doi tineri din sud, Zane Kirchener si Patrick Lambie, usor stridenti prin dinanismul lor fata de jocul patriarhal al coechipierilor. Scorul final a fost 22-12 pentru gazde, englezii sperand intr-o revenire in forma in cele doua jocuri test care urmeaza. Ca o pana intre meciurile test, la Paris, de Stade de France, s-a jucat finala Top 14, intre Toulouse si noua revelatie, Toulon. Dirijata de un arbitru, Romian Poite care , de regula, fluiera prea repede si segmenteaza jocul, partida avea o miza mare. Toulouse a terminat greu sezonul, Toulon, o echipa cu multi stranieri, castigase semifinala cu Clermont Auvergne in stil de viitori campioni. Le bouclier du Brennus avea sa incununeze cea mai in picioare echipa care rezista psihic dupaun sezon aglomerat si cam lipsit de satisfactii pentru publicul francez. Cum era de asteptat, jocul ambelor echipe s-a concentrat aproape exclusiv pe aparare. Toulon a dominat si gramezile si tusele, desi numele adverarilor din gramada Toulouse-ului erau mai consacrate. Avansurile pe inaintare au oscilat dintr-un 22 in altul. Scorul a evoluat numai datorate suturilor precise ale lui Like McAllister (rezerva pana inainte de acest meci) si ale lui Jonny Wilkinson. Pana in minutul 63 scorul era egal, 12-12, cate 4 penalitati transformate de fiecare parte. Wilkinson ratase in minutul 54, Lapeyre il imitase in minutul 60. Daca nu se ratau aceste penalitati, Toulon se putea desprinde in invingatoare la 6 puncte. Insa asta e jocul, chiar daca te numesti Golden Boy Wilkinson. McAllister in schimb transforma urmatoarele doua penalitati (coeficient 100%) si scorul devine 18-12, rezultat care ramane acelasi pana in minutul 80. Vechii campioni sunt noii campioni. De admirat gestul lui Mourad Boudjellal care, in final de meci, vine sa-l felicite, sincer, pe Guy Noves, in ciuda a tot ceea ce primul patise de-a lungul returului Top 14 si a adversitatii declarate a establishmentului rugbyului francez fata de micile sale excentricitati verbale. Toulouse isi respecta inca o data blazonul, desi nu a convins in acest meci, fiind doar pragmatica, ca de obicei, iar experienta si flerul lui Noves se impun inca o data. Toulon ramane, desi a pierdut, o promisiune certa pentru viitoarele sezoane. In ultimul meci al serii, Argentina (consiliata de Graham Henry, legendarul antrenor All Blacks)a intalnit o Italie in forma buna. Din pacate arbitrul francez Jerome Garces a fragmentat atat de tare jocul incat nici jucatorii nu mai aveau curajul sa imagineze schemele cunoscute sau sa imagineze strategii noi. Au castigat cu 37-22 gazdele, mai ales experientei "batranilor" Contepomi, Roncero, Leonardi si Senatore care au stiut sa se descurce mai bine in invalmaselile nefortate decat de fluierul lui Galces. De partea cealalta, tot veteranii Bergamasco si Gori. Parca nici Coastrogiovani, merei inepuizabil nu s-a mai straduit sa inteleaga ce are de jucat si s-a multumit doar sa impinga atinci cand era cazul. Si a fost destul de des. In fata il avea pe "mosul" Roncero. Asa s-a scris prima zi din sezonul de "amicale". Este clar ca europenii sunt mai obositi deact in anii precedenti. Iar in Sud incepe sa se joace un anume rugby pe care inca continentalii nostri nu il pot respira complet. Diferenta mare si de arbitraje, cei din Sud sunt mai putin tentati sa fragmenteze jocul si lasa avantajele sa curga pana devin ori relevante, ori se pierd evident. Diferenta incepe sa creasca. Si este anul in care Argentina se alatura celor din Tri Nations, cu sansa de a intra in clubul celor mai mari. Cu Graham Henry la taste, sunt toate sansele ca Four Nations 2013 sa marcheze o delimitare mai clara pe harta marilor puteri, Cat am scris acest post, Romania a castigat la doua puncte, chinuindu-se, meciul cu Jaguarii. Si vor incepe iar speculatiile privind castigarea turneului. Macar o data, tot incercam de 6 ani. Tipic romaneste. ,