S-a scris inca o cronica a neputintei si nestiintei valahe. Managementul FRF este jalnic si, pe alocuri, chiar penibil. Revin la marota mea. Ce cauta Vlaicu in lumea asta? Incapatanarea antrenorilor si "strategilor" FRF de a juca cu un astfel de jucator postul de uvertura imi ridica multe semne de suspiciune. O fi Vlaicu nepotul Arcului de Tiumf sau macar al lui Aurel Vlaicu. Sigur ca junele Dumitras trebuia sa joace fundas ca doar d-aia e tata principal, nu avem altceva ca solutie. Puteam in schimb sa ne gandim la o miscare tactica, folosirea unui inchizator sau a unui centru ca uvertura. Gal sau Carpo ar fi fost potriviti in absenta lui Dumbrava pentru ca vad jocul si asezarea pe teren a adversarilor, sunt mobili si rezistenti la contacte. Dar nu si nu, Vlaicu inainte de toate. E rusinos sa persisti intr-o astfel de eroare de selectie, chiar daca nu ai solutii la indemana. Selectionerilor, principalilor, tehnicienilor, oficialilor, staff-ule sau cum va place sa vi se spuna, renunati la fixatia Vlaicu, ca mai avem meciul cu Spania, care ne ameninta mioritica noastra pozitie din clasamentul e ECN! Luati inregistrarea meciului si focusati pe Vlaicu, puneti la dreapta ce a facut bun si la stanga ce a gresit si luati singuri aceasta decizie de bun simt. Eu m-as multumi cu a socoti ce pozitie a avut aceasta "uvertura" la fiecare minge degajata din gramezi, moluri sau alte aglomerari. Veti descoperi ca a evitat sistematic orice contact cu astfel de baloane, ca nu a deschis nimic mai departe si doar a sutat cat mai departe (singurul lucru la care se pricepe cat de cat) atunci cand, din intamplare, primea balonul. Dar aceasta calitate se suteur nu-l recomanda pentru postura de titular in orice formula de echipa. Inca o ezitare si se alege praful de toata munca acestor baieti, condusi fara orizont.
PS. remarcatii mei: Tincu si Lazar (oamenii Duracell), Macovei, Lucaciu (in cuda eliminarilor) si, evident Carpo si Gal.
sâmbătă, 10 martie 2012
sâmbătă, 15 octombrie 2011
Fanta: o finalista fara nici un merit.
Da, Franta nu are nici un merit dupa care sa fi ajuns in finala.
Alain Rolland- tata francez si mama irlandeza- a fluierat parca scrasnind din dinti un meci in care bravii galezi au vrut 80 de minute sa arate lumii ca pot. Au avut teritorialitate, au avut posesie, au obtinut mai multe penalitati pe greselile adversarilor, au inscris si un eseu (Phillips, 59). Francezii au avut un singur merit. Parra a marcat toate cele trei penalitati in favoarea lor (minutele 22, 35,61). Galezii au ratat de patru opri din pozitii bune: Hook de doua ori, Jones o data, Halfpenny o data. O singura reusita ar fi produs o alta finala.
Alain Rolland a gresit atata cat trebuia. Nu discut despre "bascula" lui Warburton, care in alte meciuri a produs doar cartonase galbene si sanctiuni ulterioare. Probabil ca "s-a" hotarat inainte de faza finala a WRC ca astfel de procedee tehnice sa conduca la eliminari. Galezii au probat ca au fost mai buni chiar si in 14. Revenind, Alain Rolland, altfel un arbitru respectat si respectabil, a inchis ochii la toate obstructiile francezilor pe gramezi si mauluri, posibil de vazut in reluarile de pe site-ul oficial dar a flueierat in exces si cu mult prea suspecta rapiditate erori tehnice ale dragonilor rosii. De exemplu doua "tinut"-uri, atat in prima cat si in a doua repriza au fost fluierate la nici doua secunde de la aterizarea jucatorului purtator de balon pe sol. In schimb la "tinut"-urile franceze
parca era in cealalta parte a terenului. Dupa iesirea lui Adam Jones, in doua gramezi francezii au gresit grav, dar nu a fluierat nimic. In ultimele doua minute, in plina serie de 27 de faze de fixare a francezilor, momentul de glorie al galezilor, nu a vazut ncii offside-ul lui Medard, nici obstructia lui Szarzewski. De unde pana atunci fluierase autoritar si indreptatit regulamentar, Alain Rolland a oferit francezilor victoria ignorand efortul si intentia deschisa de joc a frumosilor tineri insulari. Inclusiv placidul Warren Gatland, pe care nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit vreodata comentand arbitrajul, nu s-a putu abtine si l-a admonestat de Rolland pentru acel "rosu" timpuriu.
Pacat, tot atat de pacat ca si in cazul eliminarii Noii Zeelande in editia trecuta. Este suficienta o singura eroare de arbitraj si mai departe, in fazele finale, se duce tot Franta.
Oare cum l-o chema pe presedintele IRB? Bernard Lapasset, parca. De unde este el? Si, tineti-va bine, ziua lui de nastere este fix pe 20 octombrie, zi in care Tara Galilor va fi jucat finala mica!
PS. Desi nu am verificat inca (o voi face) Franta devine singura finalista din istoria competitiei care a avut doua infrangeri in grupele de calificare ale editiei 2011.
Alain Rolland- tata francez si mama irlandeza- a fluierat parca scrasnind din dinti un meci in care bravii galezi au vrut 80 de minute sa arate lumii ca pot. Au avut teritorialitate, au avut posesie, au obtinut mai multe penalitati pe greselile adversarilor, au inscris si un eseu (Phillips, 59). Francezii au avut un singur merit. Parra a marcat toate cele trei penalitati in favoarea lor (minutele 22, 35,61). Galezii au ratat de patru opri din pozitii bune: Hook de doua ori, Jones o data, Halfpenny o data. O singura reusita ar fi produs o alta finala.
Alain Rolland a gresit atata cat trebuia. Nu discut despre "bascula" lui Warburton, care in alte meciuri a produs doar cartonase galbene si sanctiuni ulterioare. Probabil ca "s-a" hotarat inainte de faza finala a WRC ca astfel de procedee tehnice sa conduca la eliminari. Galezii au probat ca au fost mai buni chiar si in 14. Revenind, Alain Rolland, altfel un arbitru respectat si respectabil, a inchis ochii la toate obstructiile francezilor pe gramezi si mauluri, posibil de vazut in reluarile de pe site-ul oficial dar a flueierat in exces si cu mult prea suspecta rapiditate erori tehnice ale dragonilor rosii. De exemplu doua "tinut"-uri, atat in prima cat si in a doua repriza au fost fluierate la nici doua secunde de la aterizarea jucatorului purtator de balon pe sol. In schimb la "tinut"-urile franceze
parca era in cealalta parte a terenului. Dupa iesirea lui Adam Jones, in doua gramezi francezii au gresit grav, dar nu a fluierat nimic. In ultimele doua minute, in plina serie de 27 de faze de fixare a francezilor, momentul de glorie al galezilor, nu a vazut ncii offside-ul lui Medard, nici obstructia lui Szarzewski. De unde pana atunci fluierase autoritar si indreptatit regulamentar, Alain Rolland a oferit francezilor victoria ignorand efortul si intentia deschisa de joc a frumosilor tineri insulari. Inclusiv placidul Warren Gatland, pe care nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit vreodata comentand arbitrajul, nu s-a putu abtine si l-a admonestat de Rolland pentru acel "rosu" timpuriu.
Pacat, tot atat de pacat ca si in cazul eliminarii Noii Zeelande in editia trecuta. Este suficienta o singura eroare de arbitraj si mai departe, in fazele finale, se duce tot Franta.
Oare cum l-o chema pe presedintele IRB? Bernard Lapasset, parca. De unde este el? Si, tineti-va bine, ziua lui de nastere este fix pe 20 octombrie, zi in care Tara Galilor va fi jucat finala mica!
PS. Desi nu am verificat inca (o voi face) Franta devine singura finalista din istoria competitiei care a avut doua infrangeri in grupele de calificare ale editiei 2011.
luni, 10 octombrie 2011
Si acum, semifinalele
Meciurile de sambata si duminica au produs o surpriza. Tara Galilor a depasit Irlanda, neinvinsa in grupe. Si inca un rezultat usor contrar asteptarilor, Franta eliminand Anglia. Faza knockout a Cupei Mondiale a fost, anul acesta, mai darnica in rezultate comentabile decat in editiile precedente.
Dupa aspectul si calitatea jocului se mai poate vorbi despre un rezultat neconform. Australia a reusit, in extremis, sa "scoata" calificarea cu un minim de doua puncte in fata Africii de Sud, dupa o partida dominata categoric de invinsi, cel putin in a doua repriza. Dar cum in rugby impresia artistica nu exista ca indicator statistic, bravii sud-africani au trebuit sa-si recunoasca neputinta de a pune puncte pe tabela inafara de cele reusite de gheata lui Morne Steyn. Printre care si un dropgoal impecabil executat si o penalitate de la 50 metri. Dar replica pustiului blond, O'Connor, tot pe o penalitate, avea sa-i aduca la realitate. Degeaba a castigat Matfield patru tuse pe repunerea adversarilor, degeaba Schalk Burger a muncit enorm, ca si Pat Lambie, un fundas omniprezent. Africa de Sud a fost invinsa dupa ce reusise se reinvie ca echipa la capatul unui an competitional dezastros. Si, mai mult, dupa ce veteranii care se vor retrage dupa aceasta Cupa Mondiala, se pregatisera separat (inconjurati fiind de ceva mici scandaluri de presa) pentru realizarea obiectivului accederii in finala. Sa ne amintim ca John Smith, Victor Matfield, Bakkies Botha, fratii Du Plessis si, probabil, Brian Habana se vor retrage din echipa de baza a Springboks.
Cateva cuvinte despre surpriza rosie de sambata, Tara Galilor. Echipa obisnuita sa intre in sferturile de finala, (o singura exceptie in editiile trecute) a avut in fata o provocare pe care a stiut sa o contracareze. Gatland a construit intr-o perioada scurta (un singur sezon competitional) o echipa tanara, unita si extrem de disciplinata tactic. Warburton, Halfpenny, North si Priestland au fost armele lor secrete (pana la un punct) impotriva experimentatilor irlandezi O'Gara, O'Driscoll sau O'Connell. Viteza si imaginatia atacurilor si, mai ales, a contraatacurilor, i-a naucit pe irishman-i. Revenirea acestora din repriza a doua (cand au si egalat la 10) a fost efemera. Galezii au mai inscris inca doua eseuri. Finalul de 22-10 a aratat o echipa care s-a aparat extraordinar si care a stiut sa contracareze inteligent jocul uverturii si treisferturilor verzi. Pariez pe o victorie galeza in semifinala cu Franta, daca tactica de joc va fi adecvata stilului pe care francezii l-au expus in sfertul cu Franta.
In final, un laudatio pentru omul spectacol Piri Weepu. Maori pur, organizator in spectacolul kapa o pango, demiu eficient si expresiv, suteur de foarte buna calitate(7 reusite din 8) si, suprizator- duminica, conducatorul de joc al All Blacks. Declarat man of the match al sfertului cu Argentina, Weepu, nu numai ca marcat 18 puncte din 31, dar a si dat 23 de placaje (unul singur ratat), a alergat cu mingea peste 135 metri, a organizat si condus aproape toate spontanele si maul-urile furiei negre, in joc deschis a fost omul care a vanat tot timpul oportunitatile de atac. Pe scurt, un jucator extrem de complex. Are doar 28 de ani si o indemanare magistrala in a propulsa balonul. Un exemplu il gasiti in deja cunoscutul clip "All Black Skills"
.
Sa mai consemnam ca la finele acestei editii rugby-ul international, la nivelul sau de top, va fi mai sarac cu Jonny Wilkinson, Ronan O'Gara, Victor Matfield si John Smit, Mils Muliaina. Dar sa speram ca macar o parte din tinerii recent afirmati, printre care North, Warburton, Aaron Cruden, O'Connor, Pat Lambie ori Zac Guidlord vor ajunge si ei legende de aceeasi statura.
Pe curand!
Dupa aspectul si calitatea jocului se mai poate vorbi despre un rezultat neconform. Australia a reusit, in extremis, sa "scoata" calificarea cu un minim de doua puncte in fata Africii de Sud, dupa o partida dominata categoric de invinsi, cel putin in a doua repriza. Dar cum in rugby impresia artistica nu exista ca indicator statistic, bravii sud-africani au trebuit sa-si recunoasca neputinta de a pune puncte pe tabela inafara de cele reusite de gheata lui Morne Steyn. Printre care si un dropgoal impecabil executat si o penalitate de la 50 metri. Dar replica pustiului blond, O'Connor, tot pe o penalitate, avea sa-i aduca la realitate. Degeaba a castigat Matfield patru tuse pe repunerea adversarilor, degeaba Schalk Burger a muncit enorm, ca si Pat Lambie, un fundas omniprezent. Africa de Sud a fost invinsa dupa ce reusise se reinvie ca echipa la capatul unui an competitional dezastros. Si, mai mult, dupa ce veteranii care se vor retrage dupa aceasta Cupa Mondiala, se pregatisera separat (inconjurati fiind de ceva mici scandaluri de presa) pentru realizarea obiectivului accederii in finala. Sa ne amintim ca John Smith, Victor Matfield, Bakkies Botha, fratii Du Plessis si, probabil, Brian Habana se vor retrage din echipa de baza a Springboks.
Cateva cuvinte despre surpriza rosie de sambata, Tara Galilor. Echipa obisnuita sa intre in sferturile de finala, (o singura exceptie in editiile trecute) a avut in fata o provocare pe care a stiut sa o contracareze. Gatland a construit intr-o perioada scurta (un singur sezon competitional) o echipa tanara, unita si extrem de disciplinata tactic. Warburton, Halfpenny, North si Priestland au fost armele lor secrete (pana la un punct) impotriva experimentatilor irlandezi O'Gara, O'Driscoll sau O'Connell. Viteza si imaginatia atacurilor si, mai ales, a contraatacurilor, i-a naucit pe irishman-i. Revenirea acestora din repriza a doua (cand au si egalat la 10) a fost efemera. Galezii au mai inscris inca doua eseuri. Finalul de 22-10 a aratat o echipa care s-a aparat extraordinar si care a stiut sa contracareze inteligent jocul uverturii si treisferturilor verzi. Pariez pe o victorie galeza in semifinala cu Franta, daca tactica de joc va fi adecvata stilului pe care francezii l-au expus in sfertul cu Franta.
In final, un laudatio pentru omul spectacol Piri Weepu. Maori pur, organizator in spectacolul kapa o pango, demiu eficient si expresiv, suteur de foarte buna calitate(7 reusite din 8) si, suprizator- duminica, conducatorul de joc al All Blacks. Declarat man of the match al sfertului cu Argentina, Weepu, nu numai ca marcat 18 puncte din 31, dar a si dat 23 de placaje (unul singur ratat), a alergat cu mingea peste 135 metri, a organizat si condus aproape toate spontanele si maul-urile furiei negre, in joc deschis a fost omul care a vanat tot timpul oportunitatile de atac. Pe scurt, un jucator extrem de complex. Are doar 28 de ani si o indemanare magistrala in a propulsa balonul. Un exemplu il gasiti in deja cunoscutul clip "All Black Skills"
.
Sa mai consemnam ca la finele acestei editii rugby-ul international, la nivelul sau de top, va fi mai sarac cu Jonny Wilkinson, Ronan O'Gara, Victor Matfield si John Smit, Mils Muliaina. Dar sa speram ca macar o parte din tinerii recent afirmati, printre care North, Warburton, Aaron Cruden, O'Connor, Pat Lambie ori Zac Guidlord vor ajunge si ei legende de aceeasi statura.
Pe curand!
joi, 29 septembrie 2011
Punct si de la capat!
M-am hotarat sa revin cu postari pe blogul creat in 2010. Pentru ca acest sport este prea frumos ca sa-l ignori si pentru ca echipa Romaniei si-a atins ultimul nivel (de jos) al performantei. Trebuie facut ceva pentru iesirea din anonimatul in care ne scufundam sistematic .
Am urmarit cele patru meciuri ale "stejarilor" cu speranta de a vedea macar o repriza intreaga de joc modern, cu baloane facute de inaintare si prelucrate, mai apoi, de treisferturi. Am asteptat, de asemenea, sa vad ca s-au conturat macar cateva idei tactice originale, noi, care sa ne desparta de trecutul apropiat. Acel trecut in care toata energia echipei se consuma pe inclestarile pe gramezi. Am mai sperat sa vad cativa reprezentanti ai generatiei noi care sa iasa in evidenta si, spre binele lor dar si al nostru, sa fie remarcati de cluburile straine.
Dar, deceptie, nu a fost sa fie nimic din cele de mai sus. Raspunzand prin vara unui sondaj de pe rugby.ro, care dorea sa stie cate victorii va avea la RWC 2011 echipa Romaniei, am raspuns sincer: niciuna. La vremea acelui raspuns, aceasta varianta avea cel mai mic procentaj. Cei mai multi respodenti indicau doua victorii (minim!), gandindu-se probabil la victime precum Georgia si Scotia. Azi am revazut rezultatele finale ale sondajului. Varianta optimi sta (doua victorii) era opinia majoritara. Urmata la mica distanta acelei opinii la care ma raliasem si eu, nici o victorie.Cam asta e si starea de spirit in randul iubitorilor acestui sport. Cei cu glanda nationalista inflamata, majoritari, fie ca e vorba de football sau de oina, striga cat ii tin bojocii si indiferent de starea realitatii "Romania, Romania!" pentru ca asa au fost conditionati de programul educatiei multilateral dezvoltate din anii socialismului. O idee precum Swing low, sweet charriot este un barbarism pentru cultura tribunei romanesti de sport. Surprinzator, cand scriu aceste randuri, realizez ca, de fapt, mentalul nostru colectiv este incorsetat intr-o retea deasa de constrangeri din familia celor evocate mai inainte.
Sa le iau pe rand. Mai intai tricourile de joc, KooGa neaparat. Pentru cei care au urmarit meciurile acestei Cupe Mondiale si au retinut echipamentul celorlalte echipe, sunt convins ca a predominat impresia de vechi, imbacsit si total lipsit de imaginatie a designului echipamentului "stejarilor". Obstinatia prezentei celor trei culori este, fara indoiala, opera autoritatilor FRR si a vreunui oarecare politruc nationalist. De ce altii pot juca in alb, negru, rosu etc. iar compozitia coloristica specifica sa fie doar sugerata, acolo unde ea exista? Iar la noi trebuie sa fie prezenta toata gama simbolurilor amintind de-un brav popor?
Televiziunile au bunul obicei de prezenta din cand in cand imagini din custile din care staff-urile echipelor nationale urmaresc partidele. Majoritatea antrenorilor sunt calmi sau extrem de relaxati indiferent de ce anume se intampla pe teren. In momentele in camerele fixeaza cusca romanilor, acolo vedem nervi, gesticulatie ampla, pixuri trantite pe masa, probabil injuraturi suculente, scene de un nevrotism agresiv si autodestructiv. Daca Nick Mallett sau Richie Dixon, Eddie O'Sullivan sau John Kirwan sunt calmi si noteaza sau comenteaza cu ceilalti membri ai echipei de conducere, ai nostri sunt un pachet de draci nestapaniti. Starile nevrotice si frecventa acestora sunt indicatori ai autocontrolului acestor conducatori. Interesant e ca istericalele lui Gontineac sunt contagioase, inclusiv bonomii Antonin si Steve McDowell imprumuta uneori din repertoriul comportamental al primului. Si jucatorii, atunci cand sunt schimbati, au o mimica ofensata. Nu efortul fizic este cel care se vede pe figurile lor ci frustrarea, lipsa implinirii de sine.
Tehnic vorbind acum, performanta echipei nationale trebuie privita obiectiv si lucid.
In 1995 si in 2011, am incheiat faza grupelor pe ultimul loc, fara sa fi castigat vreun meci. Invinsele noastre in celelalte editii din aceasta perioada au fost Zimbabwe, Fiji, Namibia, USA si Portugalia. Cu exceptia Portugaliei, de la care mai incasam cate o infrangere dar si cu care mai castigam, Fiji, Namibia si USA au trecut in alta grupa valorica. Pentru Namibia a se vedea IRB Nations Cup Bucharest 2011. Precum si faptul ca au reusit in meciurile din grupe patru eseuri fata de cele trei ale noastre. Sigur ca, asa cum scria Eugen Cionga, in orice comentariu despre acest subiect exista o latura rationala si una emotionala. Pe cea emotionala o evit chiar daca am un dinte impotriva "incidentului" Fercu, absentul de marca al echipei. Fortand nota, Fercu trebuia adus sedat, congelat, cu vaporul sau cu hidrobicicleta in Noua Zeelanda, el fiind singura aripa care putea colora atacul nostru cel cenusiu. Absenta lui Catalin Fercu este cel putin o eroare manageriala care poate fi contabilizata in contul staff-ului FRR.
Revenind la bilantul echipei Romaniei, ramanem in statistici cu o diferenta de -125 puncte rezultand din 44 de puncte marcate si 169 prinite. Din acele 44 de puncte, doar 15 sunt rezultatul unor eseuri (trei la numar-Cazan, Dimofte, Lazar), restul sunt suturi. Iar eseurile, cate sunt ele, sunt produse de actiuni ale inaintasilor. Culoarea locala nu s-a dezmintit nici de data asta. Daca e sa numaram cate placaje au dat stejarii si, din ele, cate au ratat (fisele tehnice ale meciurilor sunt acesibile pe acelasi site oficial al RWC 2011, avem o imagine bine conturata a disciplinei tactice de joc. Daca mai adaugam si teritorialitatea, posesia si penalitatile acordate adversarilor, avem tabloul complet al unui esec managerial. Un singur segment de meci a fost OK, din acea a doua repriza a meciului cu Scotia. Cand ne-am "taiat" inexplicabil. A lipsit total motivatia succesului (si aici revin asupra componentei staff-ului echipei reprezentative, lipsite de un psiholog inspirat, bun manuitor de tehnici motivationale si fin cunoscator manipulant al determinarii in performanta).
Jucatorii actuali sunt OK desi mai gresesc si acorda cu usurinta penalitati sau fac erori de manipulare a balonului. Cu antrenament si insistenta acestea se remediaza. Doar metodele de antrenament si orientarile tactice sunt depasite. Chiar daca avem asociati de renume in stafful antrenorial (numiti mai sus), se pare ca ultimul cuvant il au oficialii bastinasi. NU renuntam la stilul nostru nici un milimetru, nu schimbam numai pentru ca altii au inceput sa regandeasca jocul. De urmarit rolul in descrestere al suturilor pentru castigul de teren, al degajarilor pentru a scapa de presiunea adversarilor. De remarcat cu nu se joaca pentru puncte prin orice mijloc ci, in principal pentru eseuri si inca cat mai multe, pentru ca la mijloc sunt si punctele bonus ofensiv. De scos in evidenta faptul ca travaliul pe teren tinde sa fie cat mai egal impartit intre inaintare si treisferturi. De constatat ca uvertura are un rol creativ in constructia jocului si nu este responsabila doar cu suturile.
Ar mai fi multe de spus despre prestatia "stajarilor". Insa ma opresc pentru a nu face mai greoaie decat va fi fost pana aici lectura acestei postari. Punct si de la capat! inseamna ca, daca avem minte si bune intentii, renuntam la actualul stil managerial si ne apucam sa invatam, din nou, de la altii ceea ce trebuie facut. Eventual, desi e greu de grezut ca asa ceva se poate intampla (vezi referinta la mentalul nostru colectiv socialistoid), cu o alta echipa de conducere. Si nu ne-ar cadea deloc rangul nostru dacic sa imprumutam un antrenor principal strain pentru urmatorii patru ani. Nick Mallett, apropos, are deja un angajament, Kirwan si-a prelungit contractul etc. Dar mai sunt si altii.
A bon entendeur, salut!
Am urmarit cele patru meciuri ale "stejarilor" cu speranta de a vedea macar o repriza intreaga de joc modern, cu baloane facute de inaintare si prelucrate, mai apoi, de treisferturi. Am asteptat, de asemenea, sa vad ca s-au conturat macar cateva idei tactice originale, noi, care sa ne desparta de trecutul apropiat. Acel trecut in care toata energia echipei se consuma pe inclestarile pe gramezi. Am mai sperat sa vad cativa reprezentanti ai generatiei noi care sa iasa in evidenta si, spre binele lor dar si al nostru, sa fie remarcati de cluburile straine.
Dar, deceptie, nu a fost sa fie nimic din cele de mai sus. Raspunzand prin vara unui sondaj de pe rugby.ro, care dorea sa stie cate victorii va avea la RWC 2011 echipa Romaniei, am raspuns sincer: niciuna. La vremea acelui raspuns, aceasta varianta avea cel mai mic procentaj. Cei mai multi respodenti indicau doua victorii (minim!), gandindu-se probabil la victime precum Georgia si Scotia. Azi am revazut rezultatele finale ale sondajului. Varianta optimi sta (doua victorii) era opinia majoritara. Urmata la mica distanta acelei opinii la care ma raliasem si eu, nici o victorie.Cam asta e si starea de spirit in randul iubitorilor acestui sport. Cei cu glanda nationalista inflamata, majoritari, fie ca e vorba de football sau de oina, striga cat ii tin bojocii si indiferent de starea realitatii "Romania, Romania!" pentru ca asa au fost conditionati de programul educatiei multilateral dezvoltate din anii socialismului. O idee precum Swing low, sweet charriot este un barbarism pentru cultura tribunei romanesti de sport. Surprinzator, cand scriu aceste randuri, realizez ca, de fapt, mentalul nostru colectiv este incorsetat intr-o retea deasa de constrangeri din familia celor evocate mai inainte.
Sa le iau pe rand. Mai intai tricourile de joc, KooGa neaparat. Pentru cei care au urmarit meciurile acestei Cupe Mondiale si au retinut echipamentul celorlalte echipe, sunt convins ca a predominat impresia de vechi, imbacsit si total lipsit de imaginatie a designului echipamentului "stejarilor". Obstinatia prezentei celor trei culori este, fara indoiala, opera autoritatilor FRR si a vreunui oarecare politruc nationalist. De ce altii pot juca in alb, negru, rosu etc. iar compozitia coloristica specifica sa fie doar sugerata, acolo unde ea exista? Iar la noi trebuie sa fie prezenta toata gama simbolurilor amintind de-un brav popor?
Televiziunile au bunul obicei de prezenta din cand in cand imagini din custile din care staff-urile echipelor nationale urmaresc partidele. Majoritatea antrenorilor sunt calmi sau extrem de relaxati indiferent de ce anume se intampla pe teren. In momentele in camerele fixeaza cusca romanilor, acolo vedem nervi, gesticulatie ampla, pixuri trantite pe masa, probabil injuraturi suculente, scene de un nevrotism agresiv si autodestructiv. Daca Nick Mallett sau Richie Dixon, Eddie O'Sullivan sau John Kirwan sunt calmi si noteaza sau comenteaza cu ceilalti membri ai echipei de conducere, ai nostri sunt un pachet de draci nestapaniti. Starile nevrotice si frecventa acestora sunt indicatori ai autocontrolului acestor conducatori. Interesant e ca istericalele lui Gontineac sunt contagioase, inclusiv bonomii Antonin si Steve McDowell imprumuta uneori din repertoriul comportamental al primului. Si jucatorii, atunci cand sunt schimbati, au o mimica ofensata. Nu efortul fizic este cel care se vede pe figurile lor ci frustrarea, lipsa implinirii de sine.
Tehnic vorbind acum, performanta echipei nationale trebuie privita obiectiv si lucid.
In 1995 si in 2011, am incheiat faza grupelor pe ultimul loc, fara sa fi castigat vreun meci. Invinsele noastre in celelalte editii din aceasta perioada au fost Zimbabwe, Fiji, Namibia, USA si Portugalia. Cu exceptia Portugaliei, de la care mai incasam cate o infrangere dar si cu care mai castigam, Fiji, Namibia si USA au trecut in alta grupa valorica. Pentru Namibia a se vedea IRB Nations Cup Bucharest 2011. Precum si faptul ca au reusit in meciurile din grupe patru eseuri fata de cele trei ale noastre. Sigur ca, asa cum scria Eugen Cionga, in orice comentariu despre acest subiect exista o latura rationala si una emotionala. Pe cea emotionala o evit chiar daca am un dinte impotriva "incidentului" Fercu, absentul de marca al echipei. Fortand nota, Fercu trebuia adus sedat, congelat, cu vaporul sau cu hidrobicicleta in Noua Zeelanda, el fiind singura aripa care putea colora atacul nostru cel cenusiu. Absenta lui Catalin Fercu este cel putin o eroare manageriala care poate fi contabilizata in contul staff-ului FRR.
Revenind la bilantul echipei Romaniei, ramanem in statistici cu o diferenta de -125 puncte rezultand din 44 de puncte marcate si 169 prinite. Din acele 44 de puncte, doar 15 sunt rezultatul unor eseuri (trei la numar-Cazan, Dimofte, Lazar), restul sunt suturi. Iar eseurile, cate sunt ele, sunt produse de actiuni ale inaintasilor. Culoarea locala nu s-a dezmintit nici de data asta. Daca e sa numaram cate placaje au dat stejarii si, din ele, cate au ratat (fisele tehnice ale meciurilor sunt acesibile pe acelasi site oficial al RWC 2011, avem o imagine bine conturata a disciplinei tactice de joc. Daca mai adaugam si teritorialitatea, posesia si penalitatile acordate adversarilor, avem tabloul complet al unui esec managerial. Un singur segment de meci a fost OK, din acea a doua repriza a meciului cu Scotia. Cand ne-am "taiat" inexplicabil. A lipsit total motivatia succesului (si aici revin asupra componentei staff-ului echipei reprezentative, lipsite de un psiholog inspirat, bun manuitor de tehnici motivationale si fin cunoscator manipulant al determinarii in performanta).
Jucatorii actuali sunt OK desi mai gresesc si acorda cu usurinta penalitati sau fac erori de manipulare a balonului. Cu antrenament si insistenta acestea se remediaza. Doar metodele de antrenament si orientarile tactice sunt depasite. Chiar daca avem asociati de renume in stafful antrenorial (numiti mai sus), se pare ca ultimul cuvant il au oficialii bastinasi. NU renuntam la stilul nostru nici un milimetru, nu schimbam numai pentru ca altii au inceput sa regandeasca jocul. De urmarit rolul in descrestere al suturilor pentru castigul de teren, al degajarilor pentru a scapa de presiunea adversarilor. De remarcat cu nu se joaca pentru puncte prin orice mijloc ci, in principal pentru eseuri si inca cat mai multe, pentru ca la mijloc sunt si punctele bonus ofensiv. De scos in evidenta faptul ca travaliul pe teren tinde sa fie cat mai egal impartit intre inaintare si treisferturi. De constatat ca uvertura are un rol creativ in constructia jocului si nu este responsabila doar cu suturile.
Ar mai fi multe de spus despre prestatia "stajarilor". Insa ma opresc pentru a nu face mai greoaie decat va fi fost pana aici lectura acestei postari. Punct si de la capat! inseamna ca, daca avem minte si bune intentii, renuntam la actualul stil managerial si ne apucam sa invatam, din nou, de la altii ceea ce trebuie facut. Eventual, desi e greu de grezut ca asa ceva se poate intampla (vezi referinta la mentalul nostru colectiv socialistoid), cu o alta echipa de conducere. Si nu ne-ar cadea deloc rangul nostru dacic sa imprumutam un antrenor principal strain pentru urmatorii patru ani. Nick Mallett, apropos, are deja un angajament, Kirwan si-a prelungit contractul etc. Dar mai sunt si altii.
A bon entendeur, salut!
duminică, 12 septembrie 2010
Australia poate, Noua Zeelanda se opune
Daca Curtley Beale poate fi declarat eroul meciului de sambata trecuta, cand a transformat penalitatea din ultimul minut care a intors scorul in favoarea australienilor, el poate fi declarat si omul meciului din intalnirea de ieri cu Noua Zelanda.
Australia a fost surpriza placuta a TriNations din acest anu, mai ales in faza ei finala, a meciurilor din Africa de Sud si a ultimei intalniri cu Noua Zeelanda. Echpa a crescut fabulos numai intr-o luna. Tactica a cu totul alta. Asezarea jucatorilor in teren foarte diferita. Schemele de atac cu totul schimbate. Jucatorii parca sunt altii fata de primele partide, cele cu noua Zeelanda si, mai ales cea cu Africa de Sud. Este meritul antrenorului Robbie Deans, dar si al jucatorilor de a fi pus pe picioare in termen atat de scurt o echipa care are astfel de starturi de partida cu eseuri taioase si care conduce la pauza cu diferente substantiale. Ieri, de exemplu, tabela de scor arata o deiferenta de 13 puncte in finalul primei reprize. Dar si cu o saptamana inainte era la fel. Noua Zeelanda cat si Africa de Sud au trebuit sa alerge dupa egalare si castig. Africa de Sud a reusit sa conduca in minutul 80 dar a venit lovitura de gratie data de Courtey Beale si au pierdut. Noua Zeelanda a invatat din aceasta rasturnare si nu a mai gresit. Si-a asigurat diferenta de un punct si a pastrat-o pana la fluierul final.
Poate ca evolutia scorului unu este importanta. Pentru ca a aratat o echipa matura, Noua Zeelanda, capabila sa se mobilizeze pentru a intoarce orice diferenta defavorabila intr-un castig, fie el si la un punct. Asta e doar apanajul echipelor de varf din elita mondiala, acela de a castiga la un scor cat sa nu-si strice palmaresul sau gloria unui sezon perfect.
Din echipa Australiei, cea mai tanara din acest turneu TriNations, am remarcat, dincolo de fabulosul fundas care va crea tipologia de succes a viitorilor ani, Kurtley Beale, cu un plasament impecabil si o viziune larga a terenului de joc, cu o deplasare fara balon care dovedeste o intuitie de exceptie, am mai vazut la lucru o uvertura, Quade Cooper care simte cum va circula balonul si deschide actiuni perfecte si o aripa, Lachie Turner, capabila de actiuni precum incercarea de eseu din minutul 4, cand numai forta masei lui Muliaina a impiedicat lansarea catre victoria a autralienilor. Robbie Deans a resuit sa construiasca in termen foarte scurt o echipa inalt competitiva si asta s-a vazut in cele doua jocuri din Africa de Sud dar mai ales ieri, cand jucat in fata deja castigatorilor competiei care puteau, la fel de bine, sa si piarda. O dezamagire, Matt Giteau, suteur de temut, care a ratat cat intr-un intreg an competitonal. Daca Giteau marca din toate penalitatile si transformarea primului eseu, alta era desfasurarea jocului.
De partea celalta, echipa lui Graham Henry, s-a prezentat inca din debutul turneului, ca o echipa bine sudata in jurul deja veteranilor Ma'a Nonu, McCaw, Carter, Rokocoko sau Muliaina. Circulatia infernala a balonului, inaintarea pe aglomerari si explozia de forta si viteza ce premerge eseurilor sunt atu-urile care au facut diferenta in primele trei meciuri. In jocul de ieri, Richie McCaw a fost, din nou unul din argumentele suprematiei negre.Prezent tot timpul pe balon sau pe aglomerarile ce-l contineau, Mc Caw a inscris din nou un eseu. Mobil si eficace, flankerul capitan de echipa si recordman al selectiilor All Blacks, mai are in fata si RWC 2011, pentru a se retrgae intr-o glorie grei de atins de alti jucatori. Suprinzator de bine s-a comportat si cvasi-debutantul Israel Dagg, inlocuitorul lui Joe Rokococko. De multe ori, in timpul partide, am avut-din cauza asemanarii sale fizice- iluzia ca il vad pe Dan Carter in actiune. Neconvingator , in schimb, inlocuitorul acestuia din urma, Aaron Cruden. Si iarasi, in lipsa lui Carter, a venit randul spectaculosului demiu Piri Weepu, sa se remarce si ca transformer. Nu a ratat nimic si a contribuit cu 13 puncte la victoria echipei sale. De tinut cont de travaliul sau in gramezi, unde l-a avut ca adversar pe neobositul Will Genia, continuatorul, ca stil si rol,al lui George Gregan, legendarul nr.9 Wallabies.
Una peste alta, meciul a fost extrem de atractiv. S-au infruntat primele doua echipe ale momentului. All Blacks cu un prestigiu deja consolidat, Australia care vine tare de tot din urma. Europenii ar trebui sa se teama de aceasta ascensiune ale celor doua echipe care s-au adaptat cel mai bine noilor cerinte regulamentare ale IRB. Cum vor urma in noiembrie, intalnirile directe din meciurile test ar trebui sa le foloseasca celor de pe continentul nordic sa se masoare in viteza de adaptare la noul stil de joc. Si arbitrajele sunt in schimbare si, in ciuda criticilor din debutul turneului (in special venite din partea lui Peter de Villiers), chiar si europenii, sa-i mentionan aici pe Alain Rolland, Nigel Owens sau Alan Lewis s-au aratat a fi la inaltime. Culmea a fost ca Robbie Deans a criticat arbitrajul lui Matt Lawrence, sud-african, acuzat ca fluierat net in favoarea All Blacks. Ceea ce nu a fost deloc evident, pentru cei mai multi din comentatori. Dar modelul football-ului incepe sa se reproduca si in rugby, ceea ce poate fi un pacat letal.
TriNations s-a incheiat cu victoria Noii Zeelande, care a acumulat 27 puncte din 30 posibile, 6 voctorii nici o infrangere, cu minim 4 eseuri in primele 3 meciuri, 184 puncte marcate si 111 primite. Lingura de lemn a fost preluata de Africa de Sud, cu o singura victorie, 7 puncte si o diferenta de -47 de puncte.
Ascensiunea Australiei este liniara. Echipa a crescut de la meci la meci si este in plina forma. Pacat cu urmatoarea intalnire tare, cu Noua Zeelanda, in inchiderea Bledisloe Cup, va avea loc doar peste o luna jumatate, pe 30 octombrie, la Hong Kong. Sa speram, in interesul rugbyului de mare calitate, ca Wallabies nu vor iesi, pana atunci, din forma aratata in ultimele doua saptamani.
Au inceput atat Top 14, cat si Aviva Premiership. Dar si Magners League. Si nu cu putine surprize. Pana la turneele din noiembrie ale echipelor din Sud, vom avea ce comenta. De exemplu, mult galonata Toulouse a pierdut deja primele doua partide in Top 14. Si Leicester Tigers a pierdut la Northampton in prima runda.
Bucurati-va de rugby, prieteni!
Australia a fost surpriza placuta a TriNations din acest anu, mai ales in faza ei finala, a meciurilor din Africa de Sud si a ultimei intalniri cu Noua Zeelanda. Echpa a crescut fabulos numai intr-o luna. Tactica a cu totul alta. Asezarea jucatorilor in teren foarte diferita. Schemele de atac cu totul schimbate. Jucatorii parca sunt altii fata de primele partide, cele cu noua Zeelanda si, mai ales cea cu Africa de Sud. Este meritul antrenorului Robbie Deans, dar si al jucatorilor de a fi pus pe picioare in termen atat de scurt o echipa care are astfel de starturi de partida cu eseuri taioase si care conduce la pauza cu diferente substantiale. Ieri, de exemplu, tabela de scor arata o deiferenta de 13 puncte in finalul primei reprize. Dar si cu o saptamana inainte era la fel. Noua Zeelanda cat si Africa de Sud au trebuit sa alerge dupa egalare si castig. Africa de Sud a reusit sa conduca in minutul 80 dar a venit lovitura de gratie data de Courtey Beale si au pierdut. Noua Zeelanda a invatat din aceasta rasturnare si nu a mai gresit. Si-a asigurat diferenta de un punct si a pastrat-o pana la fluierul final.
Poate ca evolutia scorului unu este importanta. Pentru ca a aratat o echipa matura, Noua Zeelanda, capabila sa se mobilizeze pentru a intoarce orice diferenta defavorabila intr-un castig, fie el si la un punct. Asta e doar apanajul echipelor de varf din elita mondiala, acela de a castiga la un scor cat sa nu-si strice palmaresul sau gloria unui sezon perfect.
Din echipa Australiei, cea mai tanara din acest turneu TriNations, am remarcat, dincolo de fabulosul fundas care va crea tipologia de succes a viitorilor ani, Kurtley Beale, cu un plasament impecabil si o viziune larga a terenului de joc, cu o deplasare fara balon care dovedeste o intuitie de exceptie, am mai vazut la lucru o uvertura, Quade Cooper care simte cum va circula balonul si deschide actiuni perfecte si o aripa, Lachie Turner, capabila de actiuni precum incercarea de eseu din minutul 4, cand numai forta masei lui Muliaina a impiedicat lansarea catre victoria a autralienilor. Robbie Deans a resuit sa construiasca in termen foarte scurt o echipa inalt competitiva si asta s-a vazut in cele doua jocuri din Africa de Sud dar mai ales ieri, cand jucat in fata deja castigatorilor competiei care puteau, la fel de bine, sa si piarda. O dezamagire, Matt Giteau, suteur de temut, care a ratat cat intr-un intreg an competitonal. Daca Giteau marca din toate penalitatile si transformarea primului eseu, alta era desfasurarea jocului.
De partea celalta, echipa lui Graham Henry, s-a prezentat inca din debutul turneului, ca o echipa bine sudata in jurul deja veteranilor Ma'a Nonu, McCaw, Carter, Rokocoko sau Muliaina. Circulatia infernala a balonului, inaintarea pe aglomerari si explozia de forta si viteza ce premerge eseurilor sunt atu-urile care au facut diferenta in primele trei meciuri. In jocul de ieri, Richie McCaw a fost, din nou unul din argumentele suprematiei negre.Prezent tot timpul pe balon sau pe aglomerarile ce-l contineau, Mc Caw a inscris din nou un eseu. Mobil si eficace, flankerul capitan de echipa si recordman al selectiilor All Blacks, mai are in fata si RWC 2011, pentru a se retrgae intr-o glorie grei de atins de alti jucatori. Suprinzator de bine s-a comportat si cvasi-debutantul Israel Dagg, inlocuitorul lui Joe Rokococko. De multe ori, in timpul partide, am avut-din cauza asemanarii sale fizice- iluzia ca il vad pe Dan Carter in actiune. Neconvingator , in schimb, inlocuitorul acestuia din urma, Aaron Cruden. Si iarasi, in lipsa lui Carter, a venit randul spectaculosului demiu Piri Weepu, sa se remarce si ca transformer. Nu a ratat nimic si a contribuit cu 13 puncte la victoria echipei sale. De tinut cont de travaliul sau in gramezi, unde l-a avut ca adversar pe neobositul Will Genia, continuatorul, ca stil si rol,al lui George Gregan, legendarul nr.9 Wallabies.
Una peste alta, meciul a fost extrem de atractiv. S-au infruntat primele doua echipe ale momentului. All Blacks cu un prestigiu deja consolidat, Australia care vine tare de tot din urma. Europenii ar trebui sa se teama de aceasta ascensiune ale celor doua echipe care s-au adaptat cel mai bine noilor cerinte regulamentare ale IRB. Cum vor urma in noiembrie, intalnirile directe din meciurile test ar trebui sa le foloseasca celor de pe continentul nordic sa se masoare in viteza de adaptare la noul stil de joc. Si arbitrajele sunt in schimbare si, in ciuda criticilor din debutul turneului (in special venite din partea lui Peter de Villiers), chiar si europenii, sa-i mentionan aici pe Alain Rolland, Nigel Owens sau Alan Lewis s-au aratat a fi la inaltime. Culmea a fost ca Robbie Deans a criticat arbitrajul lui Matt Lawrence, sud-african, acuzat ca fluierat net in favoarea All Blacks. Ceea ce nu a fost deloc evident, pentru cei mai multi din comentatori. Dar modelul football-ului incepe sa se reproduca si in rugby, ceea ce poate fi un pacat letal.
TriNations s-a incheiat cu victoria Noii Zeelande, care a acumulat 27 puncte din 30 posibile, 6 voctorii nici o infrangere, cu minim 4 eseuri in primele 3 meciuri, 184 puncte marcate si 111 primite. Lingura de lemn a fost preluata de Africa de Sud, cu o singura victorie, 7 puncte si o diferenta de -47 de puncte.
Ascensiunea Australiei este liniara. Echipa a crescut de la meci la meci si este in plina forma. Pacat cu urmatoarea intalnire tare, cu Noua Zeelanda, in inchiderea Bledisloe Cup, va avea loc doar peste o luna jumatate, pe 30 octombrie, la Hong Kong. Sa speram, in interesul rugbyului de mare calitate, ca Wallabies nu vor iesi, pana atunci, din forma aratata in ultimele doua saptamani.
Au inceput atat Top 14, cat si Aviva Premiership. Dar si Magners League. Si nu cu putine surprize. Pana la turneele din noiembrie ale echipelor din Sud, vom avea ce comenta. De exemplu, mult galonata Toulouse a pierdut deja primele doua partide in Top 14. Si Leicester Tigers a pierdut la Northampton in prima runda.
Bucurati-va de rugby, prieteni!
joi, 9 septembrie 2010
Runda finala in TriNations 2010
Dupa o absenta de mai mult de doua saptamani revin on line ca sa reintru in febra marelui rugby, al elitelor. Afric ade Sud a castigat un meci acasa, dar l-a pierdut pe al doilea, dupa o partida absolut naucitoare, la un punct diferenta. La orizont se arata o noua stea a rugbyului, echipa tanara a Australiei. Care a dovedit ca aproape din nimic poate scoate o echipa inalt competitiva.
TriNations 2010 programeaza sambata, ultima confruntare. La Syndney se vor intalni Australia, pe val, dupa meciurile din Africa de Sud si Noua Zeelanda, castigatoare la distanta a competitiei sudice din acest an. Echipele anuntate sunt, in mare parte cele care s-au evidentiat pana acum, cu mici schimbari, datorate in special accidentarilor si nu lipsei de forma.
Australia a anuntat XV-le de start. El va fi format din: 15. Kurtley Beale, 14. James O'Connor, 13. Adam Ashley-Cooper, 12. Matt Giteau, 11. Lachie Turner, 10. Quade Cooper, 9. Will Genia, 8. Ben McCalman, 7. David Pocock, 6. Rocky Elsom (capitan), 5. Nathan Sharpe, 4. Mark Chisholm, 3. Salesi Ma'afu, 2. Stephen Moore, 1. Benn Robinson. Rezerve vor fi: 16. Huia Edmonds, 17. James Slipper, 18. Dean Mumm, 19. Richard Brown, 20. Luke Burgess, 21. Berrick Barnes, 22. Anthony Fainga'a. Vor lipsi Drew Mitchell, accidentat si Saia Fainga'a, suspendat dupa
un placaj periculos in cel de-al doilea meci din Africa de Sud.
Noua Zeelanda va alinia urmatoarea componenta a echipei de start: 15. Mils Muliaina, 14. Cory Jane, 13. Conrad Smith, 12. Ma'a Nonu, 11. Israel Dagg, 10. Aaron Cruden, 9. Piri Weepu, 8. Kieran Read, 7. Richie McCaw (capt) , 6. Victor Vito, 5. Tom Donnelly, 4. Brad Thorn, 3. Owen Franks, 2. Keven Mealamu, 1. Tony Woodcock.
Rezerve: 16.Corey Flynn, 17.John Afoa, 18.Anthony Boric, 19.Jerome Kaino, 20.Jimmy Cowan, 21.Colin Slade, 22.Rene Ranger. De remarcat titularizarea lui Israel Dagg, rezerva traditionala pana acum si a lui Aarin Cruden, substitut pentru Dan Carter, recent operat la genunchi. Ca si prezenta din minutul 1 a simpaticului demiu Piri Weepu, aranjorul celebrei haka maori.
Meciul va fi arbitrat de o brigada sud-africana avand in centru pe Mark Lawrence iar la margini pe Jonathan Kaplan si pe mai putin cunoscutul in plan international Christie du Preez. Acesta va fi ultimul meci oficial al ambelor echipe inainte de turneele europene din noiembrie. Pana atunci sa va mai disputa Bledisloe Cup 2010, un meci-test tradtional Noua-Zeelanda-Australia care, si in acest an se va juca, pe 30 octombrie, la Hong Kong.
Sa speram ca macar acest ultim meci TriNations va fi difuzat de Sport.ro si nu va fi substituit cu football, asa cum s-a intamplat sambata, cand s-a preferat un meci amical Rapid-Sahtior Donetsk. Inexplicabil, pentru ca fusesera platite deja drepturile de retransmitere. Probabil, Rapid a oferit mai mult, desi nu prea e de crezut.
TriNations 2010 programeaza sambata, ultima confruntare. La Syndney se vor intalni Australia, pe val, dupa meciurile din Africa de Sud si Noua Zeelanda, castigatoare la distanta a competitiei sudice din acest an. Echipele anuntate sunt, in mare parte cele care s-au evidentiat pana acum, cu mici schimbari, datorate in special accidentarilor si nu lipsei de forma.
Australia a anuntat XV-le de start. El va fi format din: 15. Kurtley Beale, 14. James O'Connor, 13. Adam Ashley-Cooper, 12. Matt Giteau, 11. Lachie Turner, 10. Quade Cooper, 9. Will Genia, 8. Ben McCalman, 7. David Pocock, 6. Rocky Elsom (capitan), 5. Nathan Sharpe, 4. Mark Chisholm, 3. Salesi Ma'afu, 2. Stephen Moore, 1. Benn Robinson. Rezerve vor fi: 16. Huia Edmonds, 17. James Slipper, 18. Dean Mumm, 19. Richard Brown, 20. Luke Burgess, 21. Berrick Barnes, 22. Anthony Fainga'a. Vor lipsi Drew Mitchell, accidentat si Saia Fainga'a, suspendat dupa
un placaj periculos in cel de-al doilea meci din Africa de Sud.
Noua Zeelanda va alinia urmatoarea componenta a echipei de start: 15. Mils Muliaina, 14. Cory Jane, 13. Conrad Smith, 12. Ma'a Nonu, 11. Israel Dagg, 10. Aaron Cruden, 9. Piri Weepu, 8. Kieran Read, 7. Richie McCaw (capt) , 6. Victor Vito, 5. Tom Donnelly, 4. Brad Thorn, 3. Owen Franks, 2. Keven Mealamu, 1. Tony Woodcock.
Rezerve: 16.Corey Flynn, 17.John Afoa, 18.Anthony Boric, 19.Jerome Kaino, 20.Jimmy Cowan, 21.Colin Slade, 22.Rene Ranger. De remarcat titularizarea lui Israel Dagg, rezerva traditionala pana acum si a lui Aarin Cruden, substitut pentru Dan Carter, recent operat la genunchi. Ca si prezenta din minutul 1 a simpaticului demiu Piri Weepu, aranjorul celebrei haka maori.
Meciul va fi arbitrat de o brigada sud-africana avand in centru pe Mark Lawrence iar la margini pe Jonathan Kaplan si pe mai putin cunoscutul in plan international Christie du Preez. Acesta va fi ultimul meci oficial al ambelor echipe inainte de turneele europene din noiembrie. Pana atunci sa va mai disputa Bledisloe Cup 2010, un meci-test tradtional Noua-Zeelanda-Australia care, si in acest an se va juca, pe 30 octombrie, la Hong Kong.
Sa speram ca macar acest ultim meci TriNations va fi difuzat de Sport.ro si nu va fi substituit cu football, asa cum s-a intamplat sambata, cand s-a preferat un meci amical Rapid-Sahtior Donetsk. Inexplicabil, pentru ca fusesera platite deja drepturile de retransmitere. Probabil, Rapid a oferit mai mult, desi nu prea e de crezut.
duminică, 22 august 2010
Richie McCaw 29- Shalk Burger 22
Acesta a fost scorul, 29-22. Acestia au fost oamenii meciului. Noua Zeelanda a invins pentru ca a fost mai insistenta si a speculat epuizarea ultimelor trei minute ale gazdelor. Dupa toate statisticile, meciul a fost echilibrat iar rezultatul din min.78.(22-22) multumea pe toata lumea, Noua Zeelanda castiga turneul, Africa de Sud nu pierdea acasa, la Johannesburg. Cum avea sa marturiseasca dupa meci John Smit, Springboks aveau ca solutie dupa reluarea jocului inaintarea cu balonul la mana pana in 22-ul All Blacks si apoi un drop-goal al lui Morne Steyn. Dar nu s-a nimerit sa fie asa. Un turnover dintr-un placaj esuat, a permis neobositului Piri Weepu sa-l deschida pe Ma'a Nonu iar acesta sa creeze superioritate pe aripa stanga, ceea ce i-a pemis nou-intratei sperante, aripa Israel Dagg, sa inscrie eseul castigator. Cel care a facut diferenta. Dan Carter a indeplinit formalitatea transformarii si meciul s-a terminat.
Au asistat 94.700 de specatori (un record). John Smith a jucat pentru a 100 oara pentru repreazentativa tarii sale (alt record). Dan Carter l-a depasit pe Jonny Wilkinson in clasamentul all time de puncte inscrise in intreaga cariera (cel de-al treilea record). Noua Zeelanda a marcat a 1.000-a victorie in istoria meciurilor sale internationale (ultimul record al zilei)
Nu a fost un meci foarte spectaculos, asa cum au fost cele doua victorii ale oaspetilor de ieri, gazde pe atunci, din inceputul lui iulie. Dar totusi, Noua Zeelanda a marcat trei eseuri in timp de gazdele doar 1. Spre diferenta fata de acele doua meciuri Africa de Sud a fost cu mult mai atenta, placajele lor au fost mai determinate, linia a treia mult mai mobila si mai agresiva. Am remarcat spiritul ofensiv si buna intuitie a campului de joc la Francois Hougaard, o revelatie de ultima ora. Cat a jucat, el a dominat gramezile si inclusiv pe adversarul sau direct, Jimmy Cowan, revenit dupa o absenta in care a devenit tata. Ca tot veni vorba de Cowan, nu inteleg decizia lui Graham Henry de a-l tine atat pe banca de Piri Weepu, aflat intr-o forma fenomenala in acest an, cand era evident ca blondul demiu nu a prins deloc jocul de ieri. In fine, sa-l mai remarcam pe Richie McCaw, omniprezent, si in atac si in aparare, cu o energie inepuizabila precum a iepurasilor Duracell. Si nu numai pentru eseul egalizator, din finalul meciului, ci si pentru altruismul cu care a rulat baloane in situatii in care le putea individualiza in beneficiu propriu.Un adevarat campion, un mare om de echipa. Un adevarat capitan.
De partea cealalta, un alt linia a treia merita remarcat. Este Shalk Burger. Si el autorul unui eseu. Dar, inca o data, nu pentru asta a iesit in evidenta. Ci pentru plasament, spirit ofensiv, prezenta ubicua acolo unde era balonul si sansa de a initia atacul decisiv, numarul mare de baloane reciclate. Pacat insa ca linia a treia a Springboks, in afara de unele incercari de incursiuni ale lui Cory Jane si Jean de Villiers, nu s-a ridicat la inaltimea prestatiei celor doi, Hougaard si Burger.
Asadar, Noua Zeelanda, cu un joc inaintea finalului, a castigat competitia. Cu 23 de puncte, ea surclaseaza Australia, care are 4 puncte si Africa de Sud, 1 punct (bonusul de ieri). Mai urmeaza dubla Africa de Sud- Australia si meciul care inchide sezonul, Noua Zeelanda-Austrlia, de pe 11 septembrie. Un adevarat triumf pentru All Blacks care a dominat acest an competitional. Ca o curiozitate nu lipsita de interes sa notam faptul ca editia din 2011 a TriNations, ultima in aceasta componenta, se va incheia cu doar doua sapatamani inaintea startului Cupei Mondiale. Va reusi Noua Zeelanda sa tina ritmul acestor vitorii pana anul viitor?
Un cuvant final despre regia transmisiei acestui meci. Camerele l-au surprins pe sarbatoritul John Smit tinandu-si in brate copilul roscat, nu mai mare de doi ani, in momentele intonarii imnului, in deschiderea meciului. Transmisia s-a incheiat cu cadre asupra lui John Smit, prabusit emotional, pe gazon, cu mainile pe cap si, apoi
un cadru asupra aceluiasi copil care, parca, suferea si el de deznadejdea tatalui. Emotionant. Acesta este rugby-ul de elita, prieteni. Bucurii si suferinte, deopotriva. Dar impreuna ele definesc acest sport, cu majuscule.
Au asistat 94.700 de specatori (un record). John Smith a jucat pentru a 100 oara pentru repreazentativa tarii sale (alt record). Dan Carter l-a depasit pe Jonny Wilkinson in clasamentul all time de puncte inscrise in intreaga cariera (cel de-al treilea record). Noua Zeelanda a marcat a 1.000-a victorie in istoria meciurilor sale internationale (ultimul record al zilei)
Nu a fost un meci foarte spectaculos, asa cum au fost cele doua victorii ale oaspetilor de ieri, gazde pe atunci, din inceputul lui iulie. Dar totusi, Noua Zeelanda a marcat trei eseuri in timp de gazdele doar 1. Spre diferenta fata de acele doua meciuri Africa de Sud a fost cu mult mai atenta, placajele lor au fost mai determinate, linia a treia mult mai mobila si mai agresiva. Am remarcat spiritul ofensiv si buna intuitie a campului de joc la Francois Hougaard, o revelatie de ultima ora. Cat a jucat, el a dominat gramezile si inclusiv pe adversarul sau direct, Jimmy Cowan, revenit dupa o absenta in care a devenit tata. Ca tot veni vorba de Cowan, nu inteleg decizia lui Graham Henry de a-l tine atat pe banca de Piri Weepu, aflat intr-o forma fenomenala in acest an, cand era evident ca blondul demiu nu a prins deloc jocul de ieri. In fine, sa-l mai remarcam pe Richie McCaw, omniprezent, si in atac si in aparare, cu o energie inepuizabila precum a iepurasilor Duracell. Si nu numai pentru eseul egalizator, din finalul meciului, ci si pentru altruismul cu care a rulat baloane in situatii in care le putea individualiza in beneficiu propriu.Un adevarat campion, un mare om de echipa. Un adevarat capitan.
De partea cealalta, un alt linia a treia merita remarcat. Este Shalk Burger. Si el autorul unui eseu. Dar, inca o data, nu pentru asta a iesit in evidenta. Ci pentru plasament, spirit ofensiv, prezenta ubicua acolo unde era balonul si sansa de a initia atacul decisiv, numarul mare de baloane reciclate. Pacat insa ca linia a treia a Springboks, in afara de unele incercari de incursiuni ale lui Cory Jane si Jean de Villiers, nu s-a ridicat la inaltimea prestatiei celor doi, Hougaard si Burger.
Asadar, Noua Zeelanda, cu un joc inaintea finalului, a castigat competitia. Cu 23 de puncte, ea surclaseaza Australia, care are 4 puncte si Africa de Sud, 1 punct (bonusul de ieri). Mai urmeaza dubla Africa de Sud- Australia si meciul care inchide sezonul, Noua Zeelanda-Austrlia, de pe 11 septembrie. Un adevarat triumf pentru All Blacks care a dominat acest an competitional. Ca o curiozitate nu lipsita de interes sa notam faptul ca editia din 2011 a TriNations, ultima in aceasta componenta, se va incheia cu doar doua sapatamani inaintea startului Cupei Mondiale. Va reusi Noua Zeelanda sa tina ritmul acestor vitorii pana anul viitor?
Un cuvant final despre regia transmisiei acestui meci. Camerele l-au surprins pe sarbatoritul John Smit tinandu-si in brate copilul roscat, nu mai mare de doi ani, in momentele intonarii imnului, in deschiderea meciului. Transmisia s-a incheiat cu cadre asupra lui John Smit, prabusit emotional, pe gazon, cu mainile pe cap si, apoi
un cadru asupra aceluiasi copil care, parca, suferea si el de deznadejdea tatalui. Emotionant. Acesta este rugby-ul de elita, prieteni. Bucurii si suferinte, deopotriva. Dar impreuna ele definesc acest sport, cu majuscule.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)