Multi ar fi pariat ieri dimineata pe o victorie a Scotiei. In subconstientul lor prima ideea ca Tara Galilor este slabita de atatea accidentari si ezitari pe linie de antrenorat. Deci moral jos. Si iata ca nu a fost asa. Wales a intrat pe teren cu moralul sus si o agresivitate(sportiva) care le-a fost dintotdeauna specifica, mai ales acasa, pe Millenium.
Au inscris degraba (min.8, Gareth Davies) un eseu pornit de la 55 metri si dus la capat de impetuosul demiu. Fara replica a apararii scotiene. De aici s-a intrevazut finalul. Pentru ca patru minute mai tarziu, tot din jurul liniei de 50, sa inceapa o combinatie care avea sa-l duca pe Halfpenny la un alt eseu. Era deja 14-0. Ceea ce a urmat a fost o lectie de rugby. Linia a treia a galezilor-Shingler, Navidi, Moriarty- plus Alun Wyn Jones s-a pus pe macinat scotieni. Care, de nevoie s-a inchis in 40-ul propriu. Si s-au mai retras dupa linia de 22 ca urmare a ofensivei totale declansata de gazde dupa minutul 50. Scorul, inevitabil, urma sa creasca. Dupa unsprezece faze continue de joc, Halfpenny inscrie al doilea eseu al sau. Era clar ca apararea scotiana nu avea sa mai reziste mult. Si asa a venit al patrulea eseu, de bonus, marcat de tanara aripa Steff Evans (73'). Adica 4-0 la eseuri. O nota buna pentru arbitrajul lui Pascal Gauzere. Aaron Shingler, omul meciului. Dar bijuteria coroanei galeze a fost roscovana uvertura Rhys Patchell.
In replica, parca pentru a mai inviora impresia artistica,Peter Horne (intrat in locul unei aripi neconcludente, Harris) culca si el balonul in buturi. Dar era minutul 79. Chiar si intrarile, tarzii dupa mine, ale lui Maitland si Laidlaw, rezerve, nu au reusit sa imbunatateasca jocul scotian. Cum ar zice un specialist in titluri, Wales too strong for Scotland. A fost o umilinta pentru Scotia lui Gregor Townsend, nu atat pentru scor cat pentru prezenta in teren. Personal regret reintrarea Scotiei in jocul de evitare a ultimului loc, dimpreuna cu Italia si, eventual Franta.
Ca tort veni vorba de Franta, pe Stade de France, mare meci, mare. O echipa a Frantei remaniata (oameni noi, antrenor nou) avea sa dea piept cu echipa care le-a produs cele mai multe infrangeri acasa, Irlanda. Cred ca toti am fost curiosi sa vedem la lucru noua filosofie de exprimare a nationalei Frantei. Si n-am vazut nimic. Acelasi antijoc ca pe vremea lui Saint Andre sau a lui Guy Noves. Dublat de asteptarea de oportunitati de contra-atac. Asa s-a intamplat ieri, Teddy Thomas a interceptat o minge balbaita a irlandezilor si s-a dus, gratie vitezei sale cunoscute, pana in eseu. Pana atunci se inscrisese doar din penalitati, ceea ce e irelevant pentru jocul unor echipe cu pretentii. Eseul s-a petrecut in minutul 72, cand scorul era favorabil, la diferenta mica, irlandezilor, cu sase puncte. Franta ajunge sa ia fata oaspetilor la un punct. Ceea ce legitima linia strategica a lui Brunel. Irlandezii cresc ritmul de joc, ataca, ataca si iar ataca. Si dupa 41 de faze consecutive de joc fara a strapunge apararea franceza sau fara ca francezii sa le ofere vreo penalitate, Johnny Sexton se pozitioneaza pentru drop-goal si inscrie! Era minutul 84. Francezilor le cad plombele, Irlanda bate inca o data la Paris! 13-15 rezultat final, Franta ia, totusi, un punct bonus care s-ar putea sa-i foloseasca. Nimic de reprosat lui Nigel Owens, poate ca inceput sa vorbeasca prea mult. Referitor la Brunel, nu am inteles de ce trebuia sa-l tina pe Anthony Belleau pe tusa ca sa-l promoveze pe Jalibert.
Peste cateva ore, mergem la Roma ca sa-i vedem la joaca pe Italia si Anglia. la buna vedere, prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu